Falimentul "democrației"

Peste tot ne este lãudatã democrația drept sistemul cel mai echitabil și reprezentativ pentru valorile societãții moderne. Ni se spune cã este sistemul ce conferã cele mai multe drepturi cetãțenilor, în opoziție cu dictaturile, unde cetãțeanul este oprimat și fãrã drepturi.

Așa sã fie ?

Pãrerea mea este cã democrația modernã (a nu se face confuzie cu cea din polisurile grecești) este doar un sistem bine gândit de dictaturã, ce mimeazã foarte bine libertatea individului, respectiv dreptul acestuia de a alege.

Eu cred cã un grup de oameni foarte puternici datoritã bogãțiilor pe care le dețin, s-au gândit cum sã instituie o dictaturã perpetuã, condusã de ei. Analizând exemplele istoriei, au realizat cã natura umanã este de nestãvilit iar dorința de libertate a mulțimilor este capabilã sã rãstoarne mai devreme sau mai târziu și cea mai bine gânditã formã de despotism.

Așa cã singura soluție viabilã era aceea de a instaura un sistem “democratic” în care masele sã aibã sentimentul cã decid, cã au libertatea de a-și alege conducãtorii și destinul – și astfel sã se evite acumularea în rândul popoarelor a acelui sentiment de oprimare care duce la revoluții și rãsturnarea celor aflați la putere.

Mark Twain spunea pe bunã dreptate cã, dacã votul nostru ar conta cu adevãrat, cu siguranțã nu am mai fi lãsați sã votãm.

Falsificarea alegerilor și crearea unui sistem cât mai elaborat de mascare a fraudei electorale a fost preocuparea de bazã a elitelor, încã din vremea primei “revoluții democratice” – respectiv revoluția francezã din 1789.

Ca un fãcut, la exact douã sute de ani de la primul experiment revoluționar masonic, România și-a cunoscut și ea mica sa “revoluie francezã”, pe același tipic, deja consacrat: confiscarea puterii de cãtre o elitã “revoluționarã”, executarea tiranilor, iar apoi anihilarea – în prima fazã prin violențã, apoi prin metode persuasiv-agresive – a oricãrei opoziții fațã de adevãrații deținãtori ai puterii reale – proces finalizat cu un sistem încâlcit de reguli care eliminã orice concurențã serioasã a celor aflați deja a putere, astfel ca cetãțeanul sã fie nevoit sã aleagã mereu “rãul cel mai mic”.

Așa se face cã astãzi, sistemul “democratic” românesc este “bine pus la punct”: avem libertatea de a fonda partide cu doar 3 membrii fondatori, dar pentru a putea candida la alegeri locale sau parlamentare, este nevoie de semnãturile de adeziune a zeci sau sute de mii de alegãtori. Un partid nou înființat – spre exemplu, trebuie sã depunã la autoritatea electoralã centralã un minim de 191.000 de semnãturi, ca dovadã a “seriozitãții” partidului ! Evident, de la aceastã regulã sunt exceptate partidele parlamentare, care se presupune cã au deja reprezentativitatea necesarã pentru a propune candidați la alegeri.

Ce este straniu e faptul cã nici unul dintre partidele nou înființate nu protesteazã fațã de aceste încãlcãri flagrante ale deptului constituțional de a fi ales, și mai cu seamã, de a alege pe cine vrei.

Dacã în urmã cu un an, printre revendicãrile oamenilor strânși în stradã în urma atentatului de la Colectiv, figura și solicitarea de a se organiza ALEGERI LIBERE, fãrã restricții, aceste revendicãri nu par sã fi ajuns pe masa guvernului tehnocrat și nici pe lista lui de prioritãți.

În mod cu totul curios, nici premierul Dacian Cioloș, nici PRU (Bogdan Diaconu), nici USR (Nicușor Dan) și nici ANR (Marian Munteanu cu Pavelescu) nu au nimic de obiectat cu privire la vagoanele de liste cu semnãturi falsificate pe care trebuie sã le depunã pentru a se înscrie în cursa electoralã. Nici mãcar ecologiștii, care ar putea sã protesteze formal pentru imensa risipã inutilã de hârtie (tradusã în copaci tãiați !) nu au nimic de comentat în fața acestui imens simulacru democratic, în realitate o minciunã asumatã de toate partidele ce vor sã intre în acest joc murdar al așa-zisei democrații românești.

Procedeul seamãnã cu modul în care sunt primiți în gãști, cluburi sau grupãri sataniste nou veniții: pentru a intra în gașcã, sunt puși sã comitã o infracțiune. Spre exemplu, în anumite gãști, ești silit sã jefuiești sau sã omori un om, iar dovada infracțiunii rãmâne la șeful grupului, pentru a se asigura de loialitatea noului membru, putând fi folositã oricând în caz de rãzvrãtire.

Similar, pentru a intra pe buletinul de vot, ești forțat sã falsifici semnãturi, cãci numai cei care au încercat sã convingã oameni sã semneze cu nume, prenume, adresã și CNP o listã de susținere știu cât de greu e sã mai faci un român sã îți acorde semnãtura – și încrederea.

De aceea, spun cã toți cei ce intrã în politicã târâș, pe burtã, acceptând regulile ce îi forțeazã la fraudã, sunt șantajabili și devin automat oamenii Sistemului, al Guvernului din umbrã ce conduce în realitate România.

De aceea nu am încredere nici în Cioloș, care ar fi putut schimba printr-o simplã ordonanțã de guvern legea electoralã, nici în Nicușor Dan, Clothilde Armand, Bogdan Diaconu sau Marian Munteanu – care puteau scoate oamenii în stradã pentru a schimba regulile jocului.

Acest lucru aratã cã toți acești oameni sunt oamenii Sistemului, marionete care nu își doresc concurenți reali în “bãtãlia electoralã” pentru voturile românilor.

În aceste condiții, nu ne mai rãmâne de fãcut decât un singur lucru: sã realizãm cât mai mulți dintre noi cã în realitate nu putem alege decât între marionetele propuse de Sistem, iar odatã ce am realizat acest lucru, sã ÎNCETÃM sã le mai facem jocul. Sã nu le mai dãm votul. Atâta timp cât nu putem alege oameni REALI, NE-ȘANTAJABILI, ca noi, care sã ne reprezinte, nu are nici un sens sã votãm.

Votându-i, îi legitimãm, le dãm puterea de a ne conduce destinele. Ne-prezentarea la vot poate fi interpretatã drept dezinteres, lipsã de speranțã sau de culturã politicã.

 Doar prezentându-ne la vot și anulând votul le arãtãm cã ne dorim democrație, dar nu falsa democrație pe care o avem în prezent, ci una realã, în care oricine sã aibã dreptul de a fi ales – și nu doar cei care prin falsuri își câștigã acest drept.

Iar în momentul în care legitimitatea unui Parlament, a unui Guvern va deveni insignifiantã, scãzând sub un anumit prag psihologic, oamenii se vor revolta spontan împotriva Puterii, când aceasta încearcã sã le impunã birurile tot mai apãsãtoare ce par sã caracterizeze acest nou tip de dictaturã “democraticã”, cãci ei vor spune: cine sunt aceștia, care îmi cer mie taxe și impozite ? Cine i-a ales, cãci noi, nu ! Ia hai sã-i ignorãm. Și Statul își va pierde puterea asupra oamenilor, când aceștia vor realiza cã o grevã colectivã fiscalã, un refuz generalizat de a mai plãti taxa pe șmecherie cãtre acești farsori, este suficient pentru a-i face sã se prãbușeascã.

]]>