Multã lume trãieºte cu o impresie greºitã despre justiþia din România. Impresia generalã a publicului se situeazã undeva între propaganda ieftinã de la televizor, cu descinderi, mascaþi ºi zãngãnit de cãtuºe – ºi scandalurile periodice de trafic de influenþã ce zguduie mai ceva ca seismele japoneze sistemul judiciar românesc.

Pânã la urmã ce este Justiþia românã ? Este premianta clasei europene la capitolul lupta anti-corupþie, datã exemplu peste tot, sau o formã mult mai bine mascatã de nepotism organizat pe criterii de clan ºi ºpãgi, unde nou-veniþii fãrã proptele nu au acces ?

Dupã 15 ani de avocaturã, în care am vãzut ºi am auzit cam tot ce se poate vedea ºi auzi în acest Sistem, pot spune cã realitãþile lui sunt într-o continuã schimbare de suprafaþã, schimbare ce nu afecteazã însã la modul fundamental fondul problemelor Sistemului.

V-am bãgat în ceaþã ?!

Hai sã mã explic. De când se ºtie, Justiþia Românã lucreazã subdimensionat ca personal ºi organizare – undeva cu un personal la 40% din necesarul real al Sistemului (procurori ºi judecãtori). Se întreabã unii: DE CE ?! nu sunt bani suficienþi pentru salariile acestor magistraþi ? Nu sunt candidaþii suficient de bine pregãtiþi pentru a trece examenele ?!

Realitatea este cã stãpânii României menþin sistemul judiciar la limita de jos a personalului pentru a preântâmpina pierderea controlului asupra acestuia.

În magistraturã se intrã în continuare pe bazã de recrutare, recomandare, familie sau ºpagã. Recuratare fãcutã de servicii secrete sau chiar de procurori, recomandare politicã sau a unor ºefi din servicii secrete, familie (magistraþi) ºi ºpagã – în special pentru instanþe de provincie – unde miza controlului Sistemului nu este atât de importantã.

Mai existã ºi un procent infim de procurori ºi judecãtori proveniþi fie din rândul grefierilor/avocaþilor (tot pe bazã de proptele) ºi rare cazuri de candidaþi super-smart, cu creiere pozitronice în loc de masã cenuºie, perfecþi la capitolul învãþat, care reuºesc sã treacã de furcile caudine ale sistemului de examinare al Institutului Naþional al Magistraturii.

Notari ? Castã închisã. Trebuie sã moarã unul ca sã poþi intra în locul lui. Iar ca sã ai ºansa asta, fie trebuie sã dai ºpagã imensã ºi prinzi loc doar pe provincie, fie eºti neam cu un alt notar în funcþie.

Avocaþi ? A existat o fereastrã de oportunitate în urmã cu 10-20 de ani, pe care am prins-o ºi eu, când intrarea în barou se fãcea pe bazã de examinare de bun simþ a cunoºtiinþelor juridice. Astãzi, Uniunea Naþionalã a Barourilor din România permite întrarea masivã în profesie doar a foºtilor securiºti, poliþiºti, procurori ºi judecãtori. Pentru restul, gen proaspeþi absolvenþi, se prefigureazã examene la fel de draconice precum cele de la INM !!!

O primã constatare este deci aceea cã sistemul judiciar românesc este cãpuºat la vârf de oameni proveniþi din fosta Securitate a vechiului regim comunist. Uºor uºor, se mai scapã de ei, dar foarte greu. Dacã au fost prinºi cu ºpãgi luate iar situaþia nu a apucat sã explodeze în presã, li se oferã ºansa unei retrageri grãbite la pensie, motiv bune pentru ei de a reintra în jocul ºpãgilor de pe poziþia de avocaþi, cãci intrã aproape instantaneu în avocaturã, imedicat ce sunt pensionaþi.

În România, nu oricine poate da ºpagã la judecãtor. Trebuie sã foloseºti o filierã sigurã: un avocat fost miliþian, securist, procuror sau judecãtor, în care oamenii din prezidiu au încredere. Anumite filiere funcþioneazã pe linie de prietenii de familie ºi serviciu (în foste structuri de putere – în prezent relocate în Justiþie), vechi de zeci de ani. Sistemul nu moare niciodatã, copii celor ce ies la pensie le iau locul, iar relaþiile continuã.

Cele mai vânate locuri în prezent de cãtre stãpânii sistemului (cãci sunt mai mulþi, pe grupuri, haite ºi familii, ºi de multe ori se luptã între ei) sunt poziþiile din: Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) – în special inspecþia judiciarã, Departamentul de Informații și Protecție Internã (DIPI), Direcþia Generalã Anticorupþie (DGA), Oficiul Naþional de Prevenire ºi Combatere a Spãlãrii Banilor (ONPCSB) ºi evident ANAF, Antifrauda (tot ANAF), SRI, DNA ºi DIICOT, fãrã a uita ºi mult aºteptata Agenþie Naþionalã de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI).

Miza unora este sã aibã un om bãgat acolo, fie ºi ca ºofer sau om de serviciu, cãci o informaþie corectã furnizatã la timp poate preveni multe neplãceri.

Realitãþii din sistemul de Justiþie românesc i se potrivesc cel mai bine cuvintele-blazon ale serviciului de informaþii israeliene, Mossad:

În tot acest pãienjeniº de relaþii, influenþe ºi interese, ca avocat este greu sã rãmâi obiectiv ºi cu atât mai mult sã supravieþuieºti profesional, dar-mi-te sã creºti ca ºi clientelã.

De la un anumit nivel intervine pentru mine plafonarea. Cãci clienþii doresc “certitudini”, “garanþii” iar unii dintre ei sunt dispuºi sã plãteascã pe mãsurã preþul soluþiilor favorabile.

Clientela, în special de penal, de la un anumit nivel în sus, este prea puþin interesatã de valoarea profesionalã a apãrãrii, infractorii vor rezultate sigure. Ei au sentimentul cã cumpãrã o marfã, Justiþia, cãci aºa au fost obiºnuiþi de cãtre oamenii Sistemului. ªi dacã nu le spui ce vor sã audã, renunþã la tine ca avocat ºi pleacã la cei ce garanteazã soluþii.

ªi aici intervine mistificarea. Sunt unii avocaþi care pot ºi chiar fac trafic de influenþã. ªi alþii care doar promit, sau lasã sã se înþeleagã cã au posibilitatea, motiv pentru care cer onorarii exorbitante, din care lasã sã se înþeleagã cã vor da mai departe la poliþiºti, judecãtori sau procurori, dar în realitate doar îi pãcãlesc pe clienþi. Conform legii penale româneºti, chiar promisiunea cã vei da mai departe ºpagã este consideratã infracþiune.

La acest apogeu al carierei, nu-mi rãmân decât douã posibilitãþi: fie sã apãr infractori mãrunþi, pe bani puþini, cãci îmi repugnã sã pãcãlesc clienþii cã pot aranja soluþii favorabile când eu de fapt nu o pot face, sau chiar dacã aº putea, nu mi-aº risca meseria; fie mã reorientez cãtre alte sisteme de drept mai corecte – cum este cel britanic.

Evident, am ales cea de-a doua soluþie cãci m-am sãturat sã vãd cum foºti miliþieni analfabeþi fac de râs în instanþe roba profesiei de avocat, dar reuºesc sã obþinã pe cu totul alte criterii decât juridice, clientelã, soluþii favorabile ºi renume.

De vinã pentru aceastã stare jalnicã de lucruri din Justiþia Românã sunt în primul rând judecãtorii ºi procurorii care cedeazã moral în faþa acestor haite de derbedei penali care au acaparat nobila profesie de avocat ºi care ne umilesc pe noi, avocaþii bazaþi doar pe cunoaºterea legii, prin avantajele pe care le conferã în mod ilicit acestor traficanþi de influenþã travestiþi în avocaþi.

Desigur, o sã îmi cereþi nume. Dacã eºti în branºã, imposibil sã nu îi ºtii. Apar tot timpul la televizor, pe post de mari cunoscãtori în ale Dreptului, deºi pânã mai acum câþiva ani, mulþi dintre ei se aflau de cealaltã parte a fileului Justiþiei, ne-având habar cu ce se mãnâncã avocatura.

Mã doare sufletul când vãd cum generaþii întregi de tineri, ieºiþi de pe bãncile ºcolilor de drept din toatã þara, plini de idealism, se sparg precum valurile mãrii de digul inexpugnabil al Sistemului mafiot din justiþia românã, care a confiscat acest Sistem la toate nivelele.

Sper ca nici unul dintre copii mei sã nu îmi urmeze drumul în aceastã profesie plinã de umilinþe ºi dezamãgiri, care este avocatura onestã în România.

]]>