Votul la referenumul pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeanã s-a încheiat cu 51,9% contra 48,1% pentru ieșirea din UE.

Dincolo de miza uriașã pentru Uniunea Europeanã, rezultatul a fost în realitate o loviturã de bursã colosalã, un remake al anului 1992, acea vinere neagrã în care George Soroș a reușit sã câștige printr-o abilã speculație bursierã 10 miliarde de lire sterline, devalizând astfel Banca Angliei.

Vom afla probabil în zilele care urmeazã cine sunt adevãrații câștigãtori ai votului pentru ieșirea din UE a Marii Britanii, și cât au reușit sã câștige din aceastã ieșire.

Cert este cã la acest moment cotația bursierã pentru UK este în scãdere, moment foarte bun pentru ca rechinii cu buget de achiziție sã cumpere la preț mic pentru a vinde peste o lunã la preț mare.

Ce se va întâpla concret însã cu Marea Britanie ?

Pasul 1: rezultatele referendumului vor fi validate, iar Guvernul va fi împuternicit de cãtre Parlamentul Britanic sã înceapã negocierile cu Uniunea Europeanã în vederea ieșirii din Uniune.

Pasul 2: Parlamentul Britanic va vota un pachet de legi (deja în dezbatere de câteva luni bune – semn cã rezultatul era așteptat) privind circulația cetãțenilor UE pe teritoriul Marii Britanii, dreptul de muncã, investiții, comerțul internațional și european. Se va reveni la acordurile bilaterale, cu diferența cã acestea nu vor fi încheiate cu fiecare țarã europeanã în parte, ci de cãtre Marea Britanie cu Uniunea Europeanã ca entitate de sine stãtãroare. Acordurile vor fi semnate net în favoarea Marii Britanii, care își va prezerva rolul de centru economic al lumii. În schimb, vor fi cenzurate drastic acordurile privind aplicarea hotãrârilor Curții Europene precum și hotãrârile privind emigrația și cotele obligatorii de refugiați. De asemenea, Marea Britanie va scãpa de obligativitatea achitãrii contribuției financiare la bugetul Uniunii Europene, fapt ce va da peste cap toate calculele Bãncii Centrale Europene și va duce la prãbușirea euro. Ca urmare, pe trmen mediu și lung, lira sterlinã va crește mai mult decât înainte.

Pasul 3: Marea Britanie va tempera excesele tehnocraților de la Bruxelles, lucru ce nu poate fi decât benefic, deoarece aceștia nu mai reprezintã de multã vreme interesele și voința cetãțenilor europeni.

Pentru toate aceste motive, salut ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeanã, cãci ea va avea prea puține implicații asupra dreptului la liberã circulație al persoanelor și mãrfurilor pe teritoriul Angliei, însã va tempera aroganța liderilor europeni, care impuneau mãsuri sinucigașe în domeniul economic și cel al emigrației.

Astfel, pentru a preântâmpina destrãmarea Europei, arhitecții Noii Ordini Mondiale de la Bruxelles vor trebui sã își tempereze eforturile de distrugere a culturii și civiliației europene și sã  ia mãsuri reale și eficiente de securizare a granițelor europene în fața invaziei musulmane ce are loc sub pretextul migrației refugiaților.

Este șansa europenilor ca aceastã Uniune sã devinã o uniune a europenilor, pentru europeni, și nu doar un experiment internațional de anihilare a identitãților naționale.

Una peste alta, Brexitul reușit al britanicilor este un pas înapoi pentru agenda arhitecților Noii Ordini Mondiale, iar dacã exemplul britanic va fi urmat și de alte țãri, este posibil sã asistãm la o renaștere economicã a Europei.

Desigur, sunt și multe îngrijorãri referitoare la Justiție. Sunt unii care se tem cã dacã UE se va destrãma, reforma în justiție din România, care a liniștit atâția și atâția politiieni corupți se va sfârși iar România  se va întoarce la epoca iliescianã a controlului Justiției de cãtre politic.

Personal nu împãrtãșesc acest scenariu, în opinia mea Justiția din ROmânia nu a fost niciodatã independentã cu adevãrat. În trecut era controlatã de politicienii neo-comuniști din ROmânia, în timp ce în prezent Justiția rãspunde la comenzile politice ale serviciilor secrete și prin intermediul acestora, la comenzile centrelor de putere din SUA și UE, lucru la fel de rãu și de injust în esențã.

]]>

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer