Hotãrârea judecãtorilor Curții de Apel din Paris, de admitere a cererii de extrãdare a lui Gregorian Bivolaru, a surprins pe toatã lumea. Pentru prima datã, tind sã dau dreptate celor de la yogaesoteric, ce acuzã o influențã de naturã politicã în luarea acestei hotãrâri.

Desigur, mã hazardez sã fac aceste afirmații, cãci în lipsa publicãrii motivãrii hotãrârii, este greu de presupus care au fost argumentele avute în vedere de judecãtorii francezi.

Corect ar fi fost ca liderii MISA ce susțin material și informațional apãrarea lui Gregorian Bivolaru, sã fi publicat pe yogaesoteric hotãrârea de extrãdare a Curții de Apel pariziene, cu eventualele comentarii aferente, așa cum au procedat și în cazul victoriei de la CEDO, nu doar sã afirme sec cã decizia s-a luat la influența politicã a Bucureștiului.

Cãci în lipsa unei analize pe textul hotãrârii, e totuși greu de crezut cã politicienii de la București pot influența o hotãrâre a instanțelor franceze, având în vedere cã în relația cu Franța, România este cea subordonatã.

Și totuși…

S-ar putea sã existe un sâmbure de adevãr în afirmația misanilor. Prea mulți politicieni de-ai noștri sunt membrii ai unor loji masonice ale Marelui Orient francez. Prea strunse sunt legãturile dintre socialiștii francezi și PSD-ul și PNL-ul de la noi. Sã nu uitãm filiația lui Dan Amedeo Lãzãrescu și a progeniturii lui adoptate, Tãriceanu, la Marele Orient parizian.

Cert este cã sunt multe necunoscute la mijloc, iar pânã una alta, Magnus își executã deja a patra lunã din pedeapsã în Franța, iar luni este ultima zi pentru exercitarea cãii de atac împotriva hotãrârii de extrãdare.

Din discuțiile avute cu o avocatã româncã doctorandã la Sorbona, ce este înscrisã și în baroul parizian, aceasta mi-a spus cã este puțin probabil ca Înalta Curte de Casație și Justiție din Paris sã infirme hotãrârea de extrãdare a lui Gregorian Bivolaru, deoarece statistic vorbind, sunt foarte puține casãri ale unor hotãrâri de extrãdare pronunțate de cãtre instanța de fond.

Discutând doar la nivel pur teoretic cu dânsa, fãrã a intra în detaliile unei spețe pe care nu o cunoaștem, ea a afirmat cã potrivit practicii instanței supreme franceze, în aceastã etapã șansa schimbãrii hotãrârii ține doar de posibilitatea administrãrii unui probatoriu suplimentar, care sã aducã argumente noi, decisive în favoarea respingerii cererii de extrãdare. I-am povestit și despre ideea mea privind inițierea unei revizuiri a hotãrârii de condamnare din România și de folosire a dovezilor privind inițierea unei astfel de proceduri la Înalta Curte francezã. În opinia dumneaei, un astfel de demers ar fi eficient numai dacã ar fi realizat în timp util, astfel încât sã se obținã mãcar o încheiere de admisibilitate în principiu a cererii de revizuire. 

Ideea este cã procedura de revizuire a unei hotãrâri penale este similarã atât în dreptul român cât și în cel francez, astfel cã în ipoteza obținerii unei încheierii de admitere în principiu a cererii de revizuire a hotãrârii penale de condamnare pronunțate de cãtre Înalta Curte de Casație și Justiție din România, potrivit disp. art. 459 Cod de Procedurã Penalã, efectele sunt similare celor din revizuirea din dreptul francez.

O încheiere de admitere în principiu putea fi obținutã direct în camera de consiliu, fãrã a fi necesarã citarea pãrților sau prezența inculpatului (art. 459 pct. 2 Cod Procedurã Penalã), iar instanța ar fi putut dispune potrivit disp. art. 460 C.p.p. suspendarea executãrii hotãrârii supuse revizuirii, caz în care Gregorian Bivolaru ar fi trebuit pus de îndatã în libertate.

Cert este însã cã, de fiecare datã când vine vorba despre o victorie juridicã, MISA are grijã sã își asume cu nume și prenumele avocaților sau biroului juridic MISA, victoria. Însã, când vine vorba despre eșecuri, yogaesoteric are precizeazã expres cã acolo este vorba despre “avocații francezi” ai lui Gregorian Bivolaru, care vor face și vor drege în continuare.

În condițiile în care devine tot mai clar cã eficiența apãrãrii lui Gregorian Bivolaru în fața instanțelor de extrãdare franceze depinde în mod direct de expertiza și “muniția” de argumente și probe oferite avocanților pledanți francezi de apãrarea lui Gregorian Bivolaru din România (care cunoaște cel mai bine detaliile speței), se pune întrebarea legitimã: cine își asumã eșecul apãrãrii lui Gregorian Bivolaru ?!

Însã, în ipoteza tot mai probabilã a extrãdãrii lui Gregorian Bivolaru, dacã acesta va fi adus în România, accesul la el (cel puțin în ceea ce mã privește) va fi mult mai facil, și s-ar putea ca cei din conducerea MISA care i-au pus pe butuci apãrarea, sã aibã mari surprize.

]]>

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer