Dacã te ridici un pic deasupra momentului prezent și contempli în ansamblu ultimii 10-15 ani, descoperi cu stupoare cã societatea româneascã seamãnã cu un imobil șubred, ros din încheieturi de politicianism neo-comunist, supus unei explozii controlate.

Societatea româneascã este detonatã priodic, parcã într-o ordine prestabilitã, palier cu palier, explodând în scandaluri de presã finalizate cu mai mult sau mai puținã pușcãrie pentru protagoniști, dupã puteri și averi.

Cunoscând atmosfera dinainte de 2003 în care toate autoritãțile, de la Poliție, SRI, Justiție, Guvern, Parlament și Parchete – erau o mare și fericitã familie în care domnea armonia socialã și batistele se așterneau lin pe țambaluri, precum omerta pe gurile Mafiei, ceea ce se petrece din 2003-2004 pare de neconceput.

Izbucnesc scandaluri din zona presei “independente” (în realitate agenți de influențã colaboratori ai unor servicii secrete strãine – cãrora li se “servesc” de-a gata materiale sau informãri), iar de dincolo de fileu, sar la cap și preiau bomba suspect de zelos, tot felul de instituții care pânã mai ieri tãceau mâlc.

Ce se întâmplã în România ?! Chiar așa, nu se mai poate mușamaliza nimic în mod decent ?

Cine sunt cei ce demanteleazã sistematic mafia securistoidã înfãșuratã ca o caracatițã în jurul României ? Și cum reușesc sã propage aceste bombe de presã ? Prin ce miracol au ajuns sã se auto-sesizeze autoritãțile ?!

Pãrerea mea este cã abia acum se vede rodul muncii specialiștilor americani, care au dezvoltat în liniște, pe tãcute, sistemul eficient de reacție al societãții, care trimite la pușcãrie sau pune pe fugã (pânã pe lumea Cealaltã – în unele cazuri) intangibili precum Patriciu sau Condrea.

Asistãm la un fenomen similar terra-formãrii unei planete, sau al defrișãrii de buruieni, civilizãrii unui teritoriu. Suntem precum simpaticii locuitori albãstrii din filmul Avatar, cu diferența cã în cazul nostru se încearcã smulgerea – nu a unui arbore al Vieții, ci unul al corupției, furpãciunii și minciunii instituționalizate.

Teoretic, treaba asta ar trebui sã mã bucure ca avocat, cãci asta înseamnã – teoretic – mai multã clientelã în zona penalã. Din pãcate, chiar dacã acest lucru este ok din punct de vedere financiar, satisfacțiile profesionale nu sunt pe mãsurã.

Procurorii și judecãtorii aplicã legea cu excesul de zel ce caracterizeazã aceste vremuri tubluri, conform zicalei: “La vremuri extraordinare, mãsuri extraordinare”.

Se face rabat la Justiție, la prezumția de nevinovãție, la judecata dreaptã, echilibratã, ce ar trebui sã caracterizeze o societate stabilã.

Trãim sub semnul blestemului chinezesc: acela de a avea parte de vremuri interesante. Și din pãcate nu se poate ghici finalul acestei epopei, momentul ei de final sau de acalmie. Societatea româneascã seamãnã cu un balaur înfricoșãtor care se auto-devorã fãrã nici o noimã, cãci rezultatele nu se simt pentru omul de rând.

De ce Doamne, de ce nu putem fi și noi ca ceilalți europeni ?!