Pentru cei care nu știu, în ultimii 10 ani Turcia a acumulat constant mase enorme de refugiați (circa 10 milioane !) în tabere amplasate la periferia marilor orașe turcești, în zonele de granițã.

Constant, Turcia a solicitat ajutor umanitar pentru acești oameni, iar Europa le-a dat cu flit turcilor, spãlându-se pe mâini de problemele pe care le-a creat acestor oameni, refuzând orice ajutor pentru aceștia.

Așa cã în urmã cu doi ani, Turcia a deschis granițele, iar pentru cã Germania e plinã de turci duși la muncã acolo de peste douã generații, au existat destui cãrãuși turci care sã îndrume puhoaiele de “refugiați”.

Acum sã ne înțelegem de ce am pus între ghilimele cuvântul refugiat.

Conform definiției oferite de Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR), este persoana care se aflã în pericol în țara de origine, datoritã unuia dintre motivele de persecuție prevãzute în Convenția Drepturilor Omului din 1951.

În legislația pentru refugiați se face o distincție clarã între refugiații care, dacã s-ar întoarce în țara de origine, ar fi supuși unui regim/tratament care sã le punã în pericol viața, integritatea fizicã sau libertatea, și migranții economici, definiți ca o categorie de persoane care fug de sãrãcie, cãutând o viațã mai bunã în alte țãri.

De aceea, în mod obișnuit, cererile de azil se analizeazã din perspectiva pericolului la care sunt supuse persoanele în țara de origine (torturã, închisoare, rele tratamente de ordin politic), criteriile economice ne-fiind recunoscute pentru acordarea statutului de azilant.

Personal, m-am ocupat de refugiați în România din anul 2001, când am înființat Asociația pentru Apãrarea Drepturilor Apatrizilor și Refugiaților (APADAR).

România nu se aflã pe harta preferințelor migranților economici, cãci aceștia țintesc cu precãdere țãrile din vestul Europei, cu un nivel de trai ridicat, unde respectivii, mai ales cei cu mulți copii, pot duce un trai confortabil fãrã sã munceascã, trãind din ajutoarele oferite de sistemul de asigurãri sociale.

În România au ajuns însã adevãrații refugiați, cei cu probleme reale în țãrile de origine, în general opozanți politici ai unor regimuri dictatoriale sau pur și simplu oameni aflați în conflict cu puterea din anumite țãri, considerate nedemocratice.

Acești refugiați sunt puțini la numãr, iar majoritatea fie se integreazã în societatea româneascã, fie pleacã mai departe spre alte țãri europene.

De aceea, eu consider cã nu existã un pericol real în viitorul apropiat al unei “invazii” de refugiați.

Desigur, trebuie luate în calcul planurile pe care marile puteri (în special Turcia și Germania) și le fac peste capul și voința României.

Din ceea ce se aude în zona serviciilor de informații, se pare cã Germania a încheiat un acord secret cu Turcia privind relocarea pe termen lung a refugiaților Turciei într-o țarã aflatã la periferia Uniunii Europene, mai exact România.

În ultimii ani, se observã o prezențã tot mai amplã a Turciei în mass media româneascã, în special pe zona de seriale tv de limbã turcã, menite sã creeze o “deschidere” a populației cãtre limba și cultura turcã.

În timp, se urmãrește ca românii sã devinã mai permisivi și mai deschiși fațã de zona turcã, iar acest lucru sã permitã transferul unui mare numãr de refugiați în România. Tocmai de aceea se și dorește construirea marii moschei din București, care la acest moment nu are nici o justificare raționalã (nu existã o comunitate islamicã mare la nivelul Capitalei), dar care pentru viitor ar putea justifica aducerea a câteva milioane de migranți economici musulmani, cãrora Europa (în special Germania) sã le plãteascã serviciile sociale aici, în România.

Politicienii români și-au dat acordul tacit la acest plan de relocare masivã a migranților aflați în prezent pe teritoriul Turciei, iar legea votatã în Parlamentul României în decembrie 2015, prin care autoritãțile române au primit dreptul de a deschide puncte de frontierã speciale pentru transportarea refugiaților, dovedește faptul cã aceastã mișcare se va face cu acordul politicienilor români, pe ascuns, departe de ochii opiniei publice.

Acest gen de înțelegeri nu este nou. În 2002, guvernul Nãstase semna un Memorandum secret cu guvernul German, prin care se angaja sã primeascã apatrizi (foști cetãțeni români) în special țigani, pe care Germania îi expulza de pe teritoriul ei.

În acest scop, Germania se angajase sã construiascã în zona zero (de tranzit, așa-numitul no-man`s land) o pușcãrie destinatã acestor persoane fãrã cetãțenie.

Conform dreptului internațional, respectivii ne-mai-fiind cetãțeni români, nu mai aveau de ce sã fie aduși în România, toatã afacerea constituind un abuz de drept.

Nemții au plãtit sume mari de bani Guvernului Nãstase, pentru fiecare apatrid expulzat în România, fiind de notorietate la acel moment cazurile familiei Mogoș și Mihai Ion (cu tentative de sinucidere și chiar sinucideri în pușcãria din aeroport).

Nu mai vorbim despre înțelegerile cu americanii și închisorile secrete de pe teritoriul României, folosite de CIA, poveste despre care nimeni nu a mai spus nimic.

Tocmai de aceea, trebuie sã ne opunem planurilor de construire a moscheei din București, cãci ridicarea moscheii nu constituie decât primul pas dintr-un plan bine pus la punct, pe termen lung, de transplantare în România, a unei mari comunitãți musulmane formate din refugiați și migranți economici proveniți din milioanele de oameni ce trãiesc în tabere de refugiați în Turcia.

De aceea, în România nu vom avea în urmãtorii 10 ani atentate islamice, cãci interesul Turciei este de a-și plasa povara celor 10 milioane de refugiați, în brațele Europei. De 3 milioane a scãpat deja, în ultimii doi ani. Mai sunt 7 milioane, plus cei ce încã vin din întreaga Africã sfâșiatã de conflictele armate întreținute de consorțiile europene ce jefuiesc sistematic Africa, mai nou la concurențã cu China.

]]>