Sfîrºit creºtinesc vieþii noastre, fãrã durere, în pace, Domnului sã cerem”. „ªi ne izbãveºte pe noi de moarte nãpraznicã”. „Nu lua viaþa mea la jumãtatea zilelor mele”- spune David. Din pãcate, prea puțini oameni, tineri sau bãtrâni, își petrec zilele ce le-au mai rãmas de trãit, cu conștiința Eternitãții, a irepetabilitãții clipei care trece, a timpului din ce în ce mai puțin rãmas în clepsidra existenței. Astãzi, din ce în ce mai mult trãim acest sentiment acut al nimicniciei existenței omului de astãzi, al pericolelor ce ne pândesc firava noastrã suflare de viațã, la tot pasul. Acum, mai mult ca oricând în istoria recentã a Umanitãții, trãim sub semnul primejdiei, al rãzboiului, al dezastrelor iminente, aidoma sentimentului pe care îl descrie Mircea Eliade în jurnalele sale, acea senzatie cã ”nu mai este timp” pentru generația din care fãcea parte, cã tinerii din perioada interbelicã trebuie sã ”ardã” la maxim, sã creeze, sã își punã geniul în valoare, cãci nu se știe cât vor mai rãmâne în aceastã lume. Iar Istoria i-a confirmat temerile. Așa cum înțeleputul Zenon din antichitatea greacã își sfãtuia discipolii sã trãiascã fiecare zi ca și cum ar fi ultima (în sensul pozitiv al termenului), la fel trebuie sã privim și noi viitorul. Judecând dupã semnalele tot mai multe pe care marii potentați ai acestei lumi le emit – cum cã suntem prea mulți, ne înmulțim prea repede, consumãm inutil resursele planetei – luând în considerare și calculele acestor demenți, de reducere drasticã a populațirei lumii – prin boli, foamete, sãrãcire, rãzboaie – viitorul Umanitãții se prezintã într-o luminã sumbrã. Desigur, acceptãm cu seninãtate astfel de știri, de semnale, le acceptãm cu rãcealã, cu ”detașare” inumanã, sperând de fapt în sinea noastrã cã aceste lucruri nu ni se vor întâmpla tocmai nouã, ci altora. Semeni de-ai nostri, dar din altã parte, de aiurea. Unii chiar sunt de acord cu reducerea populației lumii… dar sã nu se reducã cu ei. Este vorba despre același sentiment de falsã siguranțã care ne face sã credem în mod cu totul absurd cã MOARTEA este un lucru care se întâmplã numai altora, nu și nouã, care vom trãi veșnic tineri și sãnãtoși. Și astfel viața se scurge pe lângã noi, pe nesimțite, iar noi trãim la minim, luând decizii comode, refuzând din lene sã începem sã trãim cu adevãrat, sã ne mobilizãm sã acționãm astfel ca viața noastrã sã înceapã sã capete un sens, sã însemne cu adevãrat ceva. Lipsa acestei conștiințe a importanței capitale a fiecãrei decizii pe care o luãm, zi de zi, provine dintr-o lipsã de trãire misticã, religioasã. Înțelegând acest lucru, l-am învãțat pe fiul meu cã fiecare faptã, bunã sau rea, este scrisã de înger în Cartea Vieții, iar faptele noastre ne vor sta înainte la judecatã. De asemenea, i-am spus cã îngerul pãzitor se mâhnește când fãptuim rãu, și se veselește când facem binele. Așa se formeazã osatura moralã care dã un sens existenței. Altfel, ajungi la un sfârșit, sã te întrebi: ce sens a avut viața mea ? ]]>

CategoryCauze Naţionale
Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer