E moda provocãrilor în perioada asta. De la gãleți de apã la tot felul de alte ghidușii, oamenii se întrec sã se provoace la tot felul de ”probe” și ”întreceri” menite sã le creascã notorietatea și simpatia celorlalți pe mediile de socializare.
Recent, am primit și eu o provocare din partea unei cunoștiințe de pe facebook, pe nume Mihai Mihaela, care rãspundea ”provocãrii” unei prietene de a numi 14 cãrți citite care i-au schimbat viața. Dupã ce și-a îndeplinit ”datoria” de a lista respectivele titluri, respectiva a ”provoca” la rândul ei, alt cârd de persoane, printre care și subsemnatul.
Este o provocare pe gustul meu, cãci rareori avem prilejul sã ne analizãm bibliotecile memoriei în cãutarea celor mai semnificative volume. În urmã cu ani de zile, aceeași întrebare se punea sub forma: ”Dacã ai pleca pentru totdeauna pe o insulã pustie, care ar fi cele 10 cãrți pe care le-ai lua cu tine ?”
Totuși, dacã ar fi sã analizez, din perspectiva experienței actuale, care au fost cãrțile care au constituit cãrãmizile esențiale cele mai folosite la construcția personalitãții mele, a concepțiilor mele despre viațã ca individ, cred cã ar fi mai corect sã vobesc despre gânditori, autori, scriitori care m-au influențat prin intermediul scrierilor lor, și mai puțin titluri de cãrți individuale, disparate.
Cãci dacã o carte este o poveste, un titlu, o idee anume dezvoltatã mai mult sau mai puțin literar, un autor este un univers întreg, o inteligențã, o sferã de cunoaștere intangibilã, plinã de noțiuni, informații și concepte structurate într-un mod unic. Devii tangent cu aceastã sferã de cunoaștere a universului unui scriitor, prin opera lui. Spun doar tangent, pentru cã nu ajungi sã cunoști niciodatã în totalitate bogãția ideilor unui scriitor prolific, citindu-i o singurã carte.
Astfel, dacã perioada copilãriei mi-am petrecut-o citind operele lui Jules Verne și Jack London, care ofereau adevãrate universuri ale imaginației în care evadam mai ales în timpul vacanțelor, nu pot uita colecția științifico-fantasticã (aceea în foiletoane subțiri, de 1 leu bucata), sau almanahurile Anticipația.
În adolescențã, gusturile s-au diversificat, deși eram încã sub semnul secetei literare specifice cenzurii comuniste: cred cã ne amintim cu toții cum se vindea Shogun-ul lui James Clavell la librãrie, pe vremea lui Ceaușescu: la pachet cu încã 3-5 cãrți ”autohtone” ce nu se vindeau, la preț de 100-150 de lei.
Dintre titlurile care ar fi meritat mãcar o reeditare, se numãrã: ”Atacul cesiumiștilor” de Sergiu Fãrcãșan, scrisã în 1963; Matias Șandor – de Jules Verne; La hotarul Oicumenei de Ivan Efremov (apãrutã la noi în 1955); Valea lunii – de Jack London;
Cãrți care au contribuit mult la ceea ce sunt eu astãzi sunt:
- Abecedarul – clasa I
- Bhagavad-Gita (traducerea lui Sergiu Al. George)
- Piesele de teatru versificate ”Sakuntala” și ”Nala și Damayanti” în traducerea și adaptarea lui George Coșbuc
- 1001 de nopți în traducerea și adaptarea lui Eusebiu Camilar (volumele BPT)
- Cursurile yoga de la MISA (pe bune !)
Nu pot enumera Biblia aici, care nu m-a impresionat în mod deosebit. Sunt interesante Evangheliile, dar am sentimentul cã au fost atât de cosmetizate în ultimele 2000 de ani încât ”perfecțiunea” stilului și tezelor prezentate devine… neconvingãtoare.
La capitolul scrieri sacre, mãrturisesc cã nici Coranul nu m-a impresionat în mod deosebit. Am în bibliotecã 3 versiuni, foarte diferite între ele. Ultima, cea editatã de Fundația Taiba, îmi dã aceeași senzație de ”politically correct” ca și Evangheliile editate sub binecuvântarea BOR.
În fine, sunt o grãmadã de cãrți, comete geniale dar din pãcate singulare, în spațiul ideatic al unui anumit scriitor, care nu s-au evidențiat decât printr-o singurã lucrare de top:
Astfel, cine a mai citit de John Brayne altceva înafarã de ”Drumul spre înalta societate” și ”Viața în înalta societate”, spre deosebire de Dostoievski sau Hugo, a cãror operã este excepționalã de la un capãt la altul !?
Vorbind despre autori care au constituit jaloane luminoase ale existenței mele, îmi sunt dragi Rudyard Kipling, Jerome K. Jerome, Saint Exupery, Richard Bach, dar și Stephen King, care împreunã cu Peter Straub au fost în stare sã nãscoceascã capodopera Talismanul, cu continuarea ei, Casa Întunericului. Nu-l pot uita nici pe Serge Brussolo, scriitorul francez cu cea mai bogatã imaginație de la Jules Verne încoace. Pe listã se înscriu și vin puternic din urmã Neil Gaiman cu ale sale capodopere ”Cartea Cimitirului”, Pulbere de stele, Zei americani, Anansy Boys și Vești Bune, publicate împreunã cu Terry Pratchett, precum și ultima capodoperã a lui Gaiman, ”Oceanul de la capãtul aleii”, una dintre cãrțile pe care ți-ai dori sã nu se mai termine (asemãnãtoare ca atmosferã magicã cu lumea lui Brussolo din seria Pegy Sue și fantomele).
Excelent scrise sunt și lucrãrile lui Pascal Bruckner, a cãrui capodoperã neegalatã rãmâne (în materie de filozofie și sociologie) Noua dezordine amoroasã, iar în materie literarã, volumul Luni de fiere.
Interesant cum, din lumea literarã, se desprind și ne rãmân în amintire doar lucrãrile unor clasici ce sunt actuale chiar și la decenii dupã ce au fost scrise. Frãmântãrile personajelor lui Dostoievski își vor gãsi ecouri și peste sute de ani, în sufletul oamenilor viitorului, cãci resorturile noastre intime au fost aceleași, de la începutul Creației și vor rãmâne aceleași pânã la sfârșitul lumii. Dacã aș putea, aș comanda traducerea variantei Bibliei lui Dostoievski, despre care puțini știu cã acesta a tradus și publicat o versiune proprie a Bibliei, care a și dat naștere unei secte aparte în Biserica Ortodoxã Rusã…
Deschizând ușa memoriei, titlurile trecutului îmi apãreau inițial cu timiditate în fața ochiului amintirii însã acum, zeci, sute de titluri și autori ies la ivealã din tot felul de cotloane, cerându-și dreptul la afirmare în lumina prezentului. Cum aș putea sã fac fațã acestui noian ?
Mã opresc deci aici, cerându-mi scuze memoriei celor pe care nu i-am amintit în periplul grãbit prin lecturile trecutului meu.]]>
Post Views: 0
