Papa Benedict al XVI-lea reafirmã cã nu “poporul” evreu, în ansamblu, este responsabil de moartea lui Hristos, în al doilea volum al sãu, “Iisus din Nazaret”, din care au fost publicate extrase, miercuri 2 martie 2011, de cãtre Vatican. În aceastã lucrare ºtiinþificã intitulatã “Iisus din Nazaret, partea a doua. De la intrarea în Ierusalim la Înviere”, Papa se întreabã: “cine sunt, mai exact, acuzatorii lui Hristos?”. El observã cã expresia “evreii”, folositã de Sfântul Ioan Evanghelistul “nu indicã în niciun fel poporul lui Israel ca atare” ºi “cu atât mai puþin o naturã rasistã” a lui Ioan, care “a fost evreu, ca Iisus ºi tot neamul lui”. Expresia “are un sens precis ºi riguros limitatã” ºi defineºte “aristocraþia Templului”, a spus Papa Benedict al XVI-lea. Rolul evreilor în moartea lui Hristos este sursã de tensiune considerabilã între cele douã religii, evreii fiind trataþi ca “Deicizi” de mai multe secole de cãtre catolici. Conciliul Vatican II (1962-1965) i-a absolvit pe evrei de orice responsabilitate pentru crucificarea lui Iisus. “S-a spus deseori cã Evangheliile, datoritã unei tendinþe favorabile pentru romani, din motive politice, l-ar fi prezentat pe (Ponþiu Pilat) într-un mod pozitiv, aruncând treptat responsabilitatea morþii lui Iisus asupra evreilor”, noteazã puþin mai departe Benedict al XVI-lea. Dar, acesta mai spune, cã “nu existã niciun motiv care sã permitã susþinerea acestei tendinþe în situaþia istoricã a evangheliºtilor”. O asociaþie a supravieþuitorilor Holocaustului a salutat imediat acestea, afirmând într-o declaraþie cã recunoaºte un “moment cheie” în relaþiile dintre catolici ºi evrei. Aceastã “repudiere teologicã a acuzaþiei de Deicid nu confirmã numai învãþãturile Conciliului Vatican II, care a respins oficial vinovãþia colectivã a evreilor, ci demonstreazã o nouã generaþie de catolici”, a declarat Elan Steinberg, vice-preºedinte al Uniunii Americane a Supravieþuitorilor Holocaustului ºi a descendenþilor acestora. Lucrarea Papei Benedict al XVI-lea va fi prezentatã presei în ziua de 10 martie 2011. Aceasta va fi lansatã simultan în 7 limbi: germanã (a Papei), italianã, englezã, spaniolã, francezã, portughezã ºi polonezã, a spus Vaticanul. Primul volum, despre perioada dintre Botezul în Iordan ºi Schimbarea la Faþã, a fost vândut în Italia începând din ziua de 16 aprilie 2007, pe când Papa Benedict al XVI-lea îºi aniversa cei 80 de ani. A înregistrat un succes imediat, cu peste 50.000 de exemplare vândute în prima zi ºi cu o reeditare în douã serii, de 420.000 de exemplare. Joseph Ratzinger a început redactarea acestei serii încã de pe când era cardinal ºi prefect al Congregaþiei pentru Doctrina Credinþei, organismul Vaticanului responsabil cu pãstrarea dogmei catolice. Cartea este, deopotrivã, semnatã Joseph Ratzinger / Papa Benedict al XVI-lea. La 24 noiembrie, Papa a mai publicat, de asemenea, “Lumina Lumii”, prima sa carte-interviu de când a fost numit Papã, în 2005. Cartea a fãcut senzaþie, deoarece acesta reuºeºte sã depãºeascã un subiect considerat tabu, discutând despre “folosirea prezervativului” în unele cazuri. http://blog.nouadreapta.org

]]>

CategoryCauze Naţionale
Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer