Am învãþat aceste cuvinte de la cei mai puternici oameni pe care i-am cunoscut în viaþa mea. Dar ºi cei mai neînþeleºi ºi nedreptãþiþi. Pe data de 31 octombrie se vor marca împlinirea a 60 de ani de la paraºutarea de cãtre aviaþia militarã americanã a unui lot de luptãtori anticomuniºti care, se povesteºte cã prin complicitatea unor tradatori din serviciile de spionaj occidentale, au fost capturaþi de Securitatea comunistã ºi executaþi în 1953. Sunt primii eroi ai NATO însã niciun oficial american, englez, german sau francez nu a onorat vreodatã jertfa lor. Au fost români care, deºi scapaserã din teroarea de dincolo de Cortina de Fier, la un singur apel ºi-au lãsat familii – unii o situaþie materialã deosebitã – ºi s-au dus sã lupte pânã la ultima suflare împotriva ocupaþiei comuniste. Ceea ce cu neruºinare ascund miliþienii gândirii ºi falsificatorii istoriei este faptul cã România a avut unele dintre cele mai eroice ºi fascinante pagini de rezistenþã (ARMATÃ!) anticomunistã. Grupele paraºutate în România aveau nume codificate. Una, denumitã ,Jacques”, avea printre componenþi pe Golea Ion, Samoilã Ion,Tãnase A. ºi Tolan Ion.  Alta, numitã „Carpaþi”, era formatã din Pop Gavrilã ºi Ilie Rada, fostul ofiþer de la Securitatea din Oradea, ambii sub conducerea cãpitanului Sabin Mare, care a murit în luptã.  Acþiunea câtorva dintre ei, care au reuºit sã nu fie prinºi, s-a mãrginit pe de o parte la împrãºtieri de manifeste în timpul Festivalului internaþional al Tineretului din 1953, iar pe de altã parte în transmisiuni sporadice prin radio, în strãinãtate. Alþii au avut aparate defecte. A fost posibil ºi acest lucru… In luna Octombrie 1953 s-a judecat procesul paraºutiºtilor, în care s-au pronunþat urmãtoarele condamnãri la moarte: Buda Ion, student, nãscut în 1923 la Bonteºti (Arad); Corlan Aurel, nãscut în 1920 la Vlãduleni (Gorj); Cosma Ion, învãþãtor, nãscut în 1922 la Apa (SatuMare); Dincã Gheorghe, inginer, nãscut în 1919 la Hunia-Cetate (Dolj); Golea Ion, student, nãscut în 1922 la Bahnea (Târnava); Iuhasz Ion, student, nãscut în 1933 la Pir (Satu-Mare); Pop Gavrilã, nãscut în 1928 la Pir (Satu Mare); Popovici Mircea, student, nãscut în 1920 la Orba, arestat la Ticleni (Gorj) ; Samoilã Ion, nãscut în 1919 la Ighiºul Vechi (lângã Agnita); Tãnase Alexandru, student, nãscut în 1915 la Bãbeni (Vâlcea); Tartler Erich, agricultor, nãscut în 1920 la Braºov; Tolan Ion, lãcãtuº, nãscut în 1925 la Maga (Arad); Vlad Mihai, student, nãscut în 1925 la Dragomireºti (Maramureº); Au mai fost condamnaþi la pedepse foarte grele toþi acei care au ºtiut de prezenþa lor, precum rudele cele mai apropiate ale acestora: Popovici Alexandru, tatãl lui Popovici Mircea, a fost condamnat, la vârsta de 75 ani, la 20 ani muncã silnicã. Popovici M., mama lui Mircea, a stat închisã pânã în 1964;  Stetin Elena, sora lui Mircea, condamnatã la 25 ani muncã silnicã; Samoilã, mama ºi cumnata lui Samoilã Ion, au fost condamnate la pedepse grele; Tartler Marta ºi Ani, surori din Braºov; Tolan, mama celui paraºutat. Mare, învãþãtoare, din comuna ªomcuþa, sora cãpitanului Sabin Mare care a fost paraºutat ºi a murit în lupte imediat dupã paraºutare. Bebi Toma condamnat pentru gãzduirea luptãtorilor. Femeile arestate în acest lot, au fost schingiuite într-un mod barbar. Unele au rãmas bolnave pe restul zilelor. Au fost ºi încercãri de sinucideri. Primi eroi NATO din România: trimiºi la moarte sigurã Cei 13 condamnaþi la moarte au fost executaþi pe ziua de 31 octombrie 1953, în Valea Piersicilor de la Jilava. La un moment dat, în acei ani, când unul neprins dintre ei a reuºit sã fugã ºi sã ajungã în Apus, în condiþiuni extraordinar de grele, a povestit cele întâmplate. Stupoare! – Cel care a ascultat, a dat din cap ºi a spus: „Nu se poate sã fi scãpat de acolo. Ai fost “întors” (adicã a acceptat sã lucreze pentru Securitate ºi numai în acest fel a reuºit sã vinã în Apus). Omului mai cã nu-i venea sã creadã cele auzite. Cu câte încurajãri plecase, ce promisiuni i se fãcuserã ºi acum cu câtã neîncredere ºi în ce hal umilit! Nu ºi-a imaginat ce va urma: pe un ton solemn a fost invitat în camera alãturatã pentru a “medita”; „Gândeºte-te bine ºi spune adevãrul. Pentru cã de acolo nu puteai scãpa.” Stupefacþie, pe masã, un … pistol, încãrcat! Era clar cã ºi el ºi ceilalþi plecaserã dupã un calcul, acela cã nu se vor mai întoarce niciodatã pentru a încheia vreun cont. Fuseserã trimiºi la moarte sigurã! Care ar fi cauza muþeniei aliaþilor noºtri? Faptul cã, între 1949 ºi 1953, între exilul anticomunist ºi serviciile secrete militare americane ºi franceze, s-a desfãºurat o colaborare, concretizatã în instruirea unor voluntari legionari în baze militare americane din Franþa ºi Germania de Vest, care ulterior au fost paraºutaþi în România ocupatã de armatele sovietice pentru a desfãºura activitãþi cu caracter informativ ºi de subminare a regimului comunist, în perspectiva declanºãrii unui rãzboi între blocul NATO ºi URSS. Întregul proiect a fost avizat de preºedinþii american Harry S. Truman ºi respectiv francez Vincent Auriol. Majoritatea celor paraºutaþi au rezistat mai mult de doi ani, fiind în cele din urmã capturaþi de Securitate, în urma unor trãdãri. Rudele sau urmaºii acelor eroi nici nu sunt recunoscuþi de statul roman sau de NATO. Nu doresc niciun fel de avantaje materiale ci adevãrul si respectul cuvenit. Shit happens! În iulie 2008, întrebam pereþii, în paginile unui cunoscut ziar constãnþean, de ce militarii americani staþionaþi în baza permanentã de la Mihail Kogãlniceanu nu îºi cinstesc memoria celor care, cu sângele lor, au udat actul de naºtere al Alianþei Nord-Atlantice. Unde? AICI, ÎN ROMÂNIA! Inclusiv pe pãmântul unitãþilor militare de la Kogãlniceanu sau Babadag! Au fost primii luptãtori anticomuniºti care au avut un parteneriat militar cu US Army! Oh, urmeazã partea lipsitã de happy-end: acei tineri au fost nu doar abandonaþi ci ºi trãdaþi de “lumea liberã” iar apoi torturaþi ºi uciºi de Securitate, pe baza unor “sifoane” din þarã ºi…Occident. Regretatul dr. Corneliu Dida a scris câteva pagini importante pe marginea acestui subiect. Din grupurile rezistenþei armate au scãpat câþiva, cei drept, la un moment dat prin intervenþia directã a preºedintelui Richard Nixon( ex. Ion Gavrilã Ogoranu – ºeful grupului Carpatin Fãgãrãºan, dupã 20 ani de luptã în munþi). În 2008, un jurnalist militar American, Seth Robson, semna un material în ediþia europeanã a Stars and Stripes despre situaþia militarilor de peste ocean care vor sta în bazele din localitãþile amintite. Pe scurt, în descrierile ziaristului aceºtia se orienteazã dupã bãlegarul mãgarilor din localitãþile învecinate bazei de antrenament de la Babadag, iar ilustraþiile articolului prezintã cîþiva cãruþaºi ca în comedia Borat a lui Sacha Baron Cohen.  “Soldaþii americani din România trebuie sã se adapteze unei culturi care încã se mai bazeazã pe cai ºi cãruþã ca mijloc de transport”, “Cîteva din mijloacele locale de transport sînt destul de lente, însã rezervorul de gaz nu prezintã vreo problemã”, “Amestecîndu-se în trecutul Europei de Est”, erau explicaþiile ironice la fotografiile care ilustrau articolul. ªi pentru ca imaginea de þarã bananierã prezentatã soldaþilor americani sã fie cît mai penibilã, era citat purtãtorul de cuvînt de la JTF-East Rotation, maiorul Axinia Dragoº, care spunea cã “oamenii din þara sa sînt dornici ca, în numãr cît mai mare, soldaþii americani sã se mute pe teritoriul þãrii noastre”. Desigur, declaraþiei militarului român i se dadeau alte conotaþii, prezentînd-o ca pe un act de slugãrnicie. Axinia mai adãuga cã românii au aºteptat 60 de ani sã vinã americanii…Da, au aºteptat. ªi, foarte important, încã mai aºteaptã acea Americã fondatã pe speranþele unei lumi mai bune ºi mai drepte. Sã vorbim acum despre loialitate, dragi yankei? Vã pasã ce simt românii când vãd cã daþi mâna cu foºtii torþionari sau cu odraslele lor care au jefuit aceastã þarã? Cã vã este ruºine sã pronunþaþi numele din lotul paraºutaþilor din 53 în timp ce ambasadorul american la Bucureºti se implicã personal în scandalul provocat de rularea unor filme anti-familie, anticrestine ºi pro-homosexuale în cadrul Muzeului Þãranului din capitalã? Cã admite cu o tacere complice ºi paternã profanarea memoriei lui Valeriu Gafencu de cãtre institutul Elie Wiesel? Cã militarii noºtri mor prin Irak sau Afganistan iar familiile lor intra cu statul de persoane de mana a treia ºi nu pot obþine vizã ca sã bea un Dr. Pepper la Disney Land? Sã vã spunã cineva cã pariaþi greºit pe bastarzii cu tricouri roºii în timp ce sacrificaþi oameni de mare valoare ºi camaraderie prin ignoranþã, indiferenþã fatalã, prostie sau dezinformare? Big mistake, comrades! “Exiºti în mãsura în care iubeºti; ºi te înalþi în mãsura în care te jertfeºti pentru aceastã iubire” În basmele româneºti, eroii nu au fost înfrânþi niciodatã prin luptã dreaptã. Securitatea nu i-a putut înfrânge în lupte în ciuda diferenþei enorme de efective ºi logisticã. Au murit…trãdaþi. Pentru cã îndurãm un blestem ancestral: istoria noastrã este cusutã cu un fir roºu al trãdãrii. Vã mãrturisesc, ca om care am avut ONOAREA sã cunosc cei mai fascinanþi luptãtori ai acestui veac, ca nu îmi pot reþine lacrimile, ori de câte ori citesc testamentul lor, îngropat pe crestele reci ale munþilor scris cu sângele, dragostea ºi visele lor: „Pe potecile munþilor, acest grup de tineri n-a purtat numai arme. Alãturi de onoarea, mândria ºi conºtiinþa libertãþii Neamului nostru, alãturi de durerea ceasului de faþã, în inima ºi creierul nostru, am purtat ca o povarã scumpã: visuri, doruri ºi gânduri pentru vremile ce vor sã vie. Visuri, doruri ºi gânduri, izvorâte ºi cãlite în dragoste pentru Neamul nostru. ªi aºa am înþeles noi, Neamul nostru: o dârã de foc sfânt, pierdutã în negura vremurilor, în care din loc în loc strãlucesc sori ºi luceferi, într-o ploaie de stele, ºi care izvorãºte din hãul trecutului, de dincolo de vremea dacilor nemuritori. Iar înaintea noastrã, în continuarea dârei de foc, printre crestele de brazi, vedem aceeaºi dârã de luminã, din ce în ce mai puternicã, terminatã în visul nostru la picioarele Domnului Hristos în Ziua cea Mare. ªi-n aceastã dârã de foc, din urma ºi dinaintea noastrã, noi, câþiva fii ai acestui Neam, pe care destinul ne-a adunat pe aceste creste, ne aducem aportul nostru de foc, candela iubirii noastre de Neam, jertfa noastrã. Vrem sã aducem pe altarul patriei tot ce se va gãsi mai bun în slaba noastrã fiinþã pãmânteanã: libertatea noastrã, tinereþea noastrã, renunþãrile la o viaþã tihnitã. ªi de candela ce-am aprins-o va cere, pentru a lumina, însãºi viaþa noastrã, nu vom ezita sã o sacrificãm. Nu am luat arma în mânã sã luptãm pentru ambiþii deºarte de mãrire omeneascã, nici din spirit de aventurã, nici din urã pentru nimeni. Cu atât mai mult suntem departe de meschinele probleme materiale, de pofta de îmbogãþire în viitor. Niciunul din noi nu avem averi de apãrat, nici interese de clasã. Niciodatã, nici noi, nici pãrinþii noºtri, nu am exploatat munca ºi viaþa nimãnui. Din contrã, suntem din rândul acelor care în viaþã au cunoscut mai mult foamea ºi lipsurile, decât tihna ºi belºugul. Ceea ce ne-a mânat aici a fost dragostea de acest Neam, liberã de orice meschinãrie. Am învãþat sã privim Neamul nostru, ca de altfel orice în lume, prin prisma dragostei. Exiºti în mãsura în care iubeºti; ºi te înalþi în mãsura în care te jertfeºti pentru aceastã iubire. Noi nu admirãm Neamul nostru, nici nu cãutãm sã-l înþelegem ºi sã-l studiem în virtutea nu ºtiu cãrui principiu scornit de mintea omeneascã. Noi îl iubim. Aºa cum e. Aºa cum îºi iubeºte copilul pãrinþii lui. ªi nu l-am schimba cu oricare altul, nici în gând, cum nicio mamã din lume nu ºi-ar schimba copilul ei. În inima ºi mintea noastrã n-au încolþit niciodatã visuri ºi gânduri de emigrare prin nu ºtiu ce þãri fericite. Voim sã rãmânem aici pãrtaºi ai durerilor ºi bucuriilor Neamului, al destinului sãu, în valul cãruia voim ºi noi sã ne contopim soarta noastrã. Noi nu admirãm ºi nu lãudãm în cuvinte deºarte pe ªtefan cel Mare. Nici nu-i folosim numele ca soclu, pe care sã înãlþãm statuia nimicniciei noastre, noi îl iubim cu iubirea oºteanului care s-a jertfit sub comanda domnului, pentru libertatea Moldovei, la Valea Albã. ªi ne plecãm spinarea alãturi de aprodul Purice, ca domnul sã încalece.Auzim ca o adiere dulce cuvintele de mulþumire ale lui ªtefan. Întindem o mânã de frate peste veacuri apãrãtorilor Sarmizegetusei, arcaºului lui ªtefan, oºteanului în opinci de la Rovine, pandurului lui Tudor ºi moþilor lui Horea ºi Iancu. Comunicãm de la suflet la suflet cu orice român de totdeauna, focul sfânt ºi cald al familiei româneºti. În aceºti ani am gãsit în suflete de români, adesea umili ºi nebãgaþi în seamã, atâta nobleþe ºi atâta frumuseþe, încât nu o viaþã, dar ºi o mie de vieþi de ai avea, meritã sã le jertfeºti. Ne-am lovit însã ºi de atâta rãutate, ipocrizie, interese, ambiþie prosteascã, zgârcenie ºi mai ales nepãsare, încât ni s-a umplut sufletul de durere, amãrãciune ºi dezgust. A trebuit sã primim pe obrazul nostru, nu odatã, sãrutul scârbos a lui Iuda ºi, nu odatã, otrãviþi cu roadele amare ale josniciei omeneºti, am ajuns în pragul deznãdejdii. Ne-am coborât atunci în adâncuri ºi din istorie ne-am luat din nou seva dãtãtoare de viaþã. Ne-am cuminecat din jertfa tuturor câtor ºi-au dat viaþa pentru acest Neam. Iar voi dragi camarazi cãzuþi din rânduri, ne-aþi legat prin jertfa voastrã cu putere, în lupta din care nu putem sã ieºim decât biruitori sau morþi. ªi mai ales am simþit în ceasurile negre mâna lui Dumnezeu, atunci când slabele noastre puteri omeneºti ne-ar fi dus la moarte ºi deznãdejde. Aici, pe crestele munþilor, am simþit cuvintele Domnului, care ne-a spus cã fãrã El nu putem face nimic. ªi noi, prin suferinþa noastrã, am învãþat sã-L iubim. Cãci pânã nu vei suferi tu însuþi, mãcar o palmã sau o înjurãturã pe nedrept, pânã atunci nu vei putea înþelege, drama de pe Golgota. Aceste gânduri, adânc frãmântate în nopþi lungi de iarnã, îngropaþi în zãpezi pe crestele Carpaþilor sau în ceasurile de veghe cu arma-n mânã, vi le închinãm vouã, tineri din sate ºi oraºe, ca semn al dragostei ce v-o purtãm, ca unora ce le va fi dat, când noi nu vom mai fi, sã vadã ºi sã desãvârºeascã marea ºi strãlucita biruinþã româneascã.” (Grupul carpatin-fãgãrãºan, muntele Buzduganu, Sãptãmâna Mare, anul 1954). Codruț BURDUJAN – gazetadenavodari.ro]]>