Astazi s-au împlinit 72 de ani de la masacrul de la Fântâna Albã, localitate de pe valea Siretului, din Bucovina, locul uneia dintre multele și sângeroasele crime abjecte pe care le-a cunoscut pãmântul României, plin de oasele și sângele martirilor români.

În 1940, România a fost forțatã sã cedeze Uniunii Sovietice un teritoriu cu peste trei milioane de locuitori, în urma ultimatumului primit în luna iunie a aceluiași an.Imediat ce administrația și armata românã au fost evacuate, trupele din Armata Roșie și agenții NKVD au ocupat teritoriul românesc și a început mãcelul sistematic. Mulți dintre românii care au încercat sã fugã peste granița, cãtre România, au fost uciși. Bunica mea, – Dumnezeu sã o odihneascã! – se numãra printre refugiații romani din Cernãuți, fugind cãtre România cu mama mea de mânã, atunci o copilã de câțiva anișori. Întreaga mea copilãrie a fost marcatã de relatãrile cumplitelor evenimente prin care au trecut mama și bunica mea pe parcursul fugii printre haitele barbarilor komisari bolșevici ai Armatei Roșii, istorii povestite de bunica mea pe când eram mic. Urmașii URSS și ai kominterniștilor doresc sã punã capac definitiv pânã și memoriei acelor teribile masacre, doresc sã ucidã pânã și amintirea ticãloșiilor sãvârșite împotriva românilor. În poiana de la Varnița, în nordul Bucovinei ocupate de URSS, aproape de punctul numit la Fântâna Albã, de Înviere, în duminicã de Paște din data de 1 aprilie 1941, peste 3000 de români, locuitori ai satelor de pe valea Siretului, care se îndreptau cu un steag alb, cu prapori și icoane spre noile granițe ale țãrii, au fost secerați de mitralierele sovietice. Sute de sãteni au murit pe loc sau au fost grav rãniți. Supraviețuitorii au fost urmãriți de cavaleriștii haholi și spintecați cu sabia iar rãniții au fost legați de cozile cailor și târâți în gropi comune, unde au fost îngropați, unii fiind în viațã încã: bãtrâni, femei, copii, sugari – vii, morți sau muribunzi. Douã zile și douã nopți s-a mișcat pãmântul în acele gropi, pânã ce toți și-au dat duhul. Cei ce au putut sã fugã în noapte prin pãdure au fost arestați zilele urmãtoare de agenții NKVD din Hliboca (Adâncata) și dupã torturi înfiorãtoare, au fost duși în cimitirul evreiesc din orãșel și aruncați de vii într-o groapã comunã, peste care s-a turnat var nestins, pentru a fi topite pânã și oasele morților. Alții au fost duși la Cernãuți unde li s-a înscenat un proces demonstrativ de “dușmani ai ordinii sovietice” și 22 dintre ei au primit pedepse grele dupã ce au fost torturați din ordinul mareșalului Jucov (prezent personal la fața locului pentru a da o lecție clarã românilor). Culmea și mareșalul Jucov a avut pânã la urma parte de blestemul celor pe care i-a omorât personal deoarece Stalin Djugasvili l-a ucis și pe el dupã numai câțiva ani. În întreaga Basarabie s-a așternut crunta teroare a komisarilor bolșevici și valuri, valuri de români au fost ridicați, de la copil în fașã la strãbunic de 90 de ani și porniți pe drumul fãrã întoarcere al Siberiei și Kazahstanului. Represiune, tortura, teroare bolșevicã – cuvinte tabu în dicționarul ucrainean Subiectul masacrului de la Fântâna Albã ca și orice mențiune a terorii bolșevice care a dus la exterminarea a sute de mii de români basarebani au fost considerate teme tabu pânã în anii ’90 dar și dupã. Autoritãțile sovietice și ulterior cele ucrainene interziceau orice referire la mãcelul de la Fântâna Albã sau orice fel de încercare de comemorare a celor uciși. Nici dupã așa zisa perestroika autoritãțile din Rusia nu au recunoscut responsabilitatea genocidului de la Fântâna Albã, un adevãrat Katyn românesc. Abia dupã anul 2000, autoritãțile ucrainene au permis oficierea unui parastas pentru odihna românilor exterminați sãlbatic. În 2011 Parlamentul României a reușit sã voteze cu mari chinuri o lege care stabilește ziua de 1 aprilie drept Ziua Naționalã în memoria românilor-victime ale masacrelor de la Fântâna Albã și alte zone, ale deportãrilorși ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei, Ținutul Herței și întreaga Basarabie. Tot în 2011 un grup de tineri bucovineni și basarabeni au desfãșurat un pelerinaj la locul mãcelului și au depus flori pe locurile unde au cãzut jertfa miile de romani. Blogul tinerilor din Cernãuți unde erau afișate fotografiile de la comemorare a dispãrut între timp. Anul acesta un alt grup de tineri romani basarabeni s-au îndreptat cãtre Fântâna Alba, pentru a comemora pios morții noștri. Ucraina însã a blocat și interzis acum accesul celor câtorva tineri romani, blogeri basarabeni, care intenționau sã participe la comemorarea miilor de romani mãcelãriți de sovietici. Motivul interdicției – ucrainenii sunt terorizați de spaima cã  nãlucile celor uciși de ei se vor transfera în sufletele și inimile romanilor care i-ar putea vreodatã trage la rãspundere. Deși deocamdatã Ucraina e putere nuclearã, totuși temerile ce îi încearcã pe ucraineni sunt atât de mari încât considerã o primejdie mortalã pantru securitatea lor naționalã prezența câtorva tineri la comemorarea masacrelor sãvârșite de ei. Printre tinerii basarabeni care s-au ales cu interdicția de a mai cãlca pe teritoriul Ucrainei în urmãtorii 5 ani, interdicție dictatã de SVR – serviciul de securitate ucrainean, un urmaș al KGB-ului rusesc, se numãrã și Vlad Durnea un consilier parlamentar al deputatului PDL Eugen Tomac. Ar fi fost mai mult decât amuzantã însã o situație imaginarã în care însuși Eugen Tomac s-ar fi deplasat în locul consilierului sãu la comemorarea de la Fântâna Alba, deoarece acesta este nãscut în fostul județ Ismail, din sudul Basarabiei, chiar în localitatea Babele (fostã General Al. Averescu) unde s-a nãscut mareșalul Averescu, zonã aflatã în ghearele Ucrainei, și are cetãțenie ucraineanã la bazã, cea româneascã fiind obținutã ulterior, în perioada studiilor fãcute în România. Oare serviciile de securitate ucrainene i-ar fi respins și acestuia intrarea pe teritoriul Ucrainei pe urmãtorii 5 ani? Ceea ce este însã cu adevãrat amuzant pânã peste poate este faptul cã pe fond atât ucrainenii cât și PDL-ul au rezonat la maximum si la unison pe tema masacrului de la Fântâna Albã, grupul parlamentar PDL respingând inițial, în 2011, când se împlineau fix 70 de ani de la masacru, proiectul de lege inițiat de un deputat din Parlamentul României, basarabean la origine, Tudor Panțaru. Diabolicã concidenta face ca persoana direct responsabilã de efortul PDL de a respinge proiectul de lege menționat sã fie nici mai mult nici mai puțin decât un urmaș direct al unor komisari bolșevici care au ucis, au ucis, au ucis… Vladimir Tismãneanu personal, omul de casã al lui Virgil Mãgureanu, autor al unor libidinoase omagii aduse lui Ion Iliescu, alt criminal cu mâinile roșii de sânge de roman, s-a fãcut luntre și punte pentru a bloca alegerea unei zile speciale de comemorare a românilor masacrați la Fântâna Alba. Basarabeni mãcelãriți de colegii de muncã ai tatatului și ai mamei sale, cadre NKVD. Condamnarea comunismului, efectuatã cu mult fast demagogic de Traian Bãsescu, n-a fost nimic altceva decât o afacere profitabilã tocmai pentru gauleierii sistemului bolșevic, așezați în funcții. Mai mult, tocmai aceștia au instituit o grilã de lecturã falsificantã și mincinoasã cu privire la originile comunismului încercând din rãsputeri anihilarea Memoriei – întocmai ce încearcã și acum, în continuare, autoritãțile ucrainene. Asta spune mult despre cine cui aparține pe aici pe la noi… Sursa: http://www.curentul.ro/2013/index.php/2013040285042/Actualitate/Ucraina-putere-nucleara-tremura-de-frica-nalucilor-romanilor-masacrati-acum-72-de-ani.html