InternetProtv Ad
China a inasprit regulile de folosire a internetului, modificand o lege deja existenta, referitoare la obligatia utilizatorilor de a se identifica complet in fata provider-ilor.
Conform BBC News, aceasta masura face parte dintr-un program al autoritatilor, despre care agentia oficiala Xinhua sustine ca are drept scop protejarea datelor personale. In schimb, criticii afirma ca guvernul incearca sa limiteze dreptul la libera exprimare.
Totodata, acest anunt este vazut de media internationala ca o dovada a faptului ca noul lider al Chinei priveste internetul ca pe o amenintare. In ultimele luni, internetul si retelele de social media au fost folosite pentru organizarea de proteste. De asemenea, multi oficiali corupti ai Partidului Comunist Chinez au fost expusi criticilor pe internet. Statul chinez monitorizeaza cu atentie continutul de pe internet si blocheaza in mod constant subiectele sensibile prin intermediul a ceea ce este drept cunoscut sub numele de “Marele firewall chinezesc”. Cu toate acestea, sute de milioane de chinezi au reusit sa comenteze si sa critice subiectele de interes national, inclusiv coruptia, prin intermediul site-urilor de micro-blogging. Aceasta masura vine la numai o luna dupa instalarea lui Xi Jinping in fruntea Partidului Comunist Chinez. Noile masuri referitoare la internet cer in mod formal utilizatorilor, indiferent ca este vorba de fibra optica sau 3G, sa fie de acord cu inregistrarea personala, cu numele si prenumele reale. Initial, aceasta lege trebuia implementata din 2011, insa nu a fost obligatorie pentru toata lumea. Cel mai mare provider de internet din China, Sina Corp, a avertizat in acest an ca legea privind inregistrarea utilizatorilor va reduce drastic numarul acestora pe site-uri de socializare foarte populare, asa cum este cazul de exemplu al Weibo – echivalentul chinez al Twitter-ului, cu peste 300 de milioane de utilizatori. Conform noilor reguli, furnizorii de servicii de internet vor fi obligati “sa opreasca transmiterea de informatii ilegale imediat ce sunt depistate” prin stergerea acestora si raportarea catre autoritati, dar nu inainte de a salva dovezile.
Sursa: BBC NEWS – via protv.ro
]]>

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer