Scrisoare deschisã cãtre Dan Culcer Domnule Culcer, În ultimul timp apar atacuri la adresa mea, legate de scrisoarea deschisã pe care i-am trimis-o lui Sorin Iliesiu: http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=1&year=2010&month=8.htm Sînt acuzat de antisemitism, securism, inculturã. Amuzîndu-mã de superficialitatea celor care nu au avut grijã sã vadã cu cine vorbesc, pe “blogurile” unde am reperat demascãri “anonime” (postate fãrã nici o legãtura cu subiectul în discuþie acolo, ciudat fel de spam ) am replicat ” Pariez cã nu ai curajul sã te confrunþi cu mine public!”. Ar fi bine sã pot sparge tãcerea în care am fost închis, arãtîndu-le banaliºtilor care au riscat sã mã pomeneascã, cu ce gen de “securist”, “incult” ºi “antisemit” au de-a face. Dar cred cã se va reveni la tãcere. Este clar cã Tismãnenii nu vor sã se ºtie cã sînt contestaþi din partea victimelor/criticilor comunismului, Contrarevoluþiei ºi Tranziþiei criminale. Nu pot însã trata la fel reacþia dvs.: http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=974 cãci aþi încercat sã mã justificaþi cam stîngaci, fãrã sã ºtiþi cã eu nu doresc sã fiu apãrat, cînd îmi fac datoria. Vã cer deci un drept la replicã, mai exact la o explicaþie. Am protestat la timp contra legiferãrii delictului de opinie, în L107/2006 care transformã OUG 31/2002 (un abuz legislativ care contravine intereselor poporului român, întãrit mai nou prin L105/ 14 aprilie 2009, o ratificare a Protocolului adiþional, adoptat la Strasbourg la 28 ianuarie 2003) pentru cã ea cuprinde prevederi anticonstituþionale: ” Art. 5 – Promovarea cultului persoanelor vinovate de savarsirea unei infractiuni contra pacii si omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propaganda, savarsita prin orice mijloace, in public, se pedepseste cu inchisoare de la luni la 5 ani si interzicerea unor drepturi. Art. 6 – Contestarea sau negarea in public a Holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea unor drepturi.”) Denuþarea antisemitismului cuiva, nu mai þine deci de “polemicã”, ci e o încerare de a determina încarcerarea sau intimidarea lui, un atac de maximã agresivitate, care meritã un rãspuns pe potrivã, nu un ton defensiv. În rest textul dvs. e OK, aþi intuit bine cã am protestat în primul rînd împotriva imposturii ariviºtilor emanaþi prin comunicate, de gen Ilieºiu (care nu s-a sfiit nici mãcar sã mã semneze fals pe cererile de aburcare a lui). Principala sa vinã fiind de a-l fi proiectat pe Tismãneanu într-o poziþie total nejustificatã;din multe motive- corelate. Nu pot fi de acord cã nu ar conta ºi cã Tismãneanu este evreu. Dacã ar fi vorba de un evreu oarecare, fãrã nici o implicare în istoria României, fãrã posibile interese speciale – ºi încã aº putea sã mã tem de pãrtinire (dintr-o fireascã solidaritate comunitarã). Dar e vorba de un renegat dubios, propagandist PCR, care a ajuns pe cãi comuniste sã cerceteze la Washington socialismul pe care-l preda la Bucureºti ºi a revenit pentru a se implica în dosarele critice ale genocidului comunist; crescut de un evreu rus din Basarabia, agent NKVD folosit din Spania pînã la Moscova (poate ºi la Chiºinãu), aterizat în 1948 din URSS direct în nomenclaturã ( în timp ce românii basarabeni erau deportaþi în URSS) – deci pur ºi simplu provenind dintr-o familie de evrei ocupanþi. O posturã care produce incompatibilitatea pe care am explicat-o la ( http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2006&month=6.htm ) Legea promulgatã de Bãsescu poate fi invovatã pentru a pedepsi “antisemitismul”, definit prea vag. În principiu, incriminarea în contextul rasismului ºi xenofobiei sugereazã cã e vorba de instigare publicã la urã rasialã/ faþã de evrei. Reclamantul trebuie sã demonstreze asta, altfel e vorba de un denunþ calomnios, ce poate fi la rîndul lui tratat penal. Devine deci important cu ce scop îºi exprimã cineva un punct de vedere faþã de un eveniment, un fenomen, o persoanã. E vorba de un îndemn la urã faþã de o etnie strãinã sau de un îndemn la apãrarea intereselor etniei tale, faþã de un demers pe care îl consideri nociv. Se îndoieºte cineva cã existã interese- statale, comunitare sau de grup – ruseºti, chinezeºti, americane, israeliene, þigãneºti, catolice, feminine, corporatiste, mafiote, comuniste, etc. ? Nu am ajuns încã o colonie oficialã, încît slujirea agendelor strãine sã prevaleze obligaþiei constituþionale de a ne apãra þara. O fi la modã mercenariatul de aservire. Dar a lucra în folosul unor forþe exterioare, în dauna cetãþenilor români, e considerat – în codul penal – ca trãdare. Ajungem astfel la nevoia ca poziþia mea, sã fie explicatã fãrã echivoc: 1. În România au avut loc pogromuri împotriva evreilor, de anumite dimesiuni ºi în anumite condiþii (rãzboi, ridicarea nazismului ºi comunismului, etc). Germania nazistã a urmãrit exterminarea evreilor, URSS/ul comunist i-a salvat. Evreii nu pot fi deci prezumaþi neutri faþã de cele douã genociduri. E firesc sã-l accentueze pe unul, în dauna celuilalt. Românii au interesul contrar, pentru cã au fost mãcelãriþi în masã de comunism. Optimã ar fi obiectivitatea, dar cine o poate pretinde? Problema nu se poate deci trata la Bucureºti ca la Tel Aviv. Oricum, numãrul victimelor trebuie stabilit cu rigoare juridicã, nu “adoptat” pe baza speculaþiilor unui colectiv pãrtinitor de istorici. Istoria nu e o fabricã de sentinþe simpliste împotriva unui popor. Metodologia deficitarã a comisiei Wiesel nu creeazã adevãr de referinþã. Asumarea rezultatelor ei de cãtre Ion Iliescu nu are legitimitate ºi nu poate constitui temei pentru prezumþii în instanþã ºi pentru evaluãri de despãgubiri. Aceastã încãlcare a intereselor naþionale a venit dupã ce Iliescu negase (cu numai un an în urmã) cã în România a fost Holocaust. Ce s-a întîmplat între timp? S-a comis cartea “Ion Iliescu în dialog cu Vladimir Tismãneanu”- un demers penibil de reabilitare a autorului Contrarevoluþiei, inexplicabil din partea cuiva care avusese pînã atunci (ºi are acum din nou) cu totul altã poziþie decît în conjuncturalul dialog din 2003-2004. Aceastã înlãnþuire de evenimente mã face sã denunþ rolul lui Tismãneanu în operaþia Wiesel, confirmat ºi de continuarea evenimentelor. 2. Experienþa pedepsirii Germaniei aratã ce consecinþe poate avea oficializarea unui anume numãr al victimelor. Din plata “per capita” a despagubirilor putînd rezulta sume devastatoare pentru România actualã, mai ales cã operaþia poate fi desfãºuratã, în ascuns, în tenebrele unei stat uzurpat, aruncatã în contul generaþiilor viitoare. Prin aplicarea abuzivã a legilor antisemitismului, introduse de regimul Iliescu ºi promulgate apoi de urmaºul sãu, Traian Bãsescu, dacã raportul Wiesel-Iliescu devine reper juridic, este posibilã întemniþarea cuiva care considerã cã numãrul victimelor evreieºti în România a fost mai mic (vezi istoria pedepsirii “negationismului”/cazul Irving, Zundel, etc). Deci eu mã tem cã rolul raportului Wiesel (2004) corelat cu incriminarea antisemitismului/negaþionist a fost sã creeze cadrul/instrumentul necesar ridicarii unor pretenþii financiare dinafara României (a se vedea consideraþiile lui Norman Finkelstein din “Industria Holocaustului”) fãrã a se mai putea opune rezistenþã. Impresie întãritã de faptul cã integrarea României în Europa ºi NATO este invocatã pentru a antrena o þarã suferindã, ce trebuia sã rãmînã paºnicã ºi neutrã, în politici imperiale ºi pro-israeliene, care pun în pericol securitatea naþionalã. 3. Infracþiunile, reale sau imaginare, comise în timpul rãzboiului împotriva evreilor, au fost pedepsite drastic dupa 1944, într-o lungã serie de procese. A fost startul transformãrii României în lagãr. Multe pedespe au fost excesive ºi mulþi întemniþaþi erau nevinovaþi de vreo faptã penalã. Acuzaþia de “fascism” s-a întins în toate direcþiile, permiþînd exterminarea unor variate categorii de deþinuþi politici. Dupã cum foºtii membri PCR nu ar trebui închiºi, simpla apartenenþã la miºcarea legionarã nu justificã încarcerarea, schigiuirea, uciderea. Nu putem accepta, în România post-comunistã, discriminarea acestei categorii de victime ale comunismului, reclamatã de unele asociaþii evreieºti. Nici lãsa criminalii comuniºti sã foloseascã alibiul anti-fascismului. Cã din pãcate, genocidul comunist interfereazã cu holocaustul, e o realitate de care trebuie þinut cont. O parte dintre evreii hãituiþi înainte de 1944, unii reveniþi cu armata rusã, au participat la comunizarea Europei de Est. ªi din aceºtia, unii au emigrat apoi în Israel, America, etc. (vezi datele oferite de Soljenitin despre traseul unor cãlãi leninist-staliniºti). Este inadmisibil ca tocmai un Vladimir Tismãneanu sã preia cîrma cercetãrii crimelor comunismului, putînd-o deturna. 4. Metoda de holocaustizare Wiesel-Iliescu nu trebuie validatã de românii care-ºi apãrã þara. Nici direct ºi nici prin aprobarea demersului similar Tismãneanu-Bãsescu, realizat în 2006. Genocidul comunist trebuie constatat în instanþe, pe baza zdrobitorului probator de care dispunem (ºi pe care nu Comisia Tismãneanu l-a produs, nu regimul Bãsescu l-a descoperit). Sper cã dupã 20 de ani dedicaþi deblocãrii justiþei ( http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2010&month=8.htm ) pot susþine asta cu fruntea sus. Admitînd ca metodã de criminalizare “condamnarea Bãsescu în baza raportului Tismãneanu”- deschidem calea lovirii intereselor cetãþenilor actuali ºi viitori ai României, ceea ce nu ar trebui sã se întîmple într-o democraþie realã. Judecatorii nu trebuie sã-ºi racordeze prezumþiile la “rapoarte” ºi “declaraþii”. Ci la fapte ºi efecte atestate solid. Procurorii ºi nu istoricii trebuie sã treacã la cercetarea crimelor comunismului ºi a ascunderii lor dupã 1990 de cãtre FSN-ul lui Ion Iliescu; justiþia sã facã reparaþiile de rigoare, recunoscînd cã prescripþiile sînt inaplicabile sau întrerupte. Dacã existã temeiuri ºi pentru redeschiderea anchetelor/revizuirea proceselor pentru antismitism – sã se facã ºi asta, stabilindu-se exact amploarea acestor crime. Aºa intrepretez eu lanþul de interacþiuni Tismãneanu-Iliescu-Wiesel-Iliescu-Bãsescu-Ilieºiu-Tismãneanu- Bãsescu- Tismãneanu. Încerc sã-mi apãr þara de ceea ce percep ca un atac grav la valorile ei morale ºi materiale, periclitate de interese filo-semito-comuniste. Celor ce considerã cã preocuparea mea, rezumatã mai sus, este “antisemitism” ºi încearcã sã mã facã sã tac astfel, le amintesc cã existã prevederi legale de genul: “Constituþia ARTICOLUL 2 (1) Suveranitatea naþionalã aparþine poporului român [..] (2) Nici un grup ºi nici o persoanã nu pot exercita suveranitatea în nume propriu. ARTICOLUL 6 [..](2) Mãsurile de protecþie luate de stat pentru pãstrarea, dezvoltarea ºi exprimarea identitãþii persoanelor aparþinând minoritãþilor naþionale trebuie sã fie conforme cu principiile de egalitate ºi de nediscriminare în raport cu ceilalþi cetãþeni români. ARTICOLUL 16 (1) Cetãþenii sunt egali în faþa legii ºi a autoritãþilor publice, fãrã privilegii ºi fãrã discriminãri. [..] ARTICOLUL 23 (1) Libertatea individualã ºi siguranþa persoanei sunt inviolabile. [..] ARTICOLUL 29 (1) Libertatea gândirii ºi a opiniilor, precum ºi libertatea credinþelor religioase nu pot fi îngrãdite sub nici o formã. Nimeni nu poate fi constrâns sã adopte o opinie ori sã adere la o credinþã religioasã, contrare convingerilor sale. (2) Libertatea conºtiinþei este garantatã; ea trebuie sã se manifeste în spirit de toleranþã ºi de respect reciproc. ARTICOLUL 30 (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinþelor ºi libertatea creaþiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisã. [..] (6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaþa particularã a persoanei ºi nici dreptul la propria imagine. (7) Sunt interzise de lege defãimarea þãrii ºi a naþiunii, îndemnul la rãzboi de agresiune, la urã naþionalã, rasialã, de clasã sau religioasã, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenþã publicã[..] ARTICOLUL 54 (1) Fidelitatea faþã de þarã este sacrã. (2) Cetãþenii cãrora le sunt încredinþate funcþii publice, precum ºi militarii, rãspund de îndeplinirea cu credinþã a obligaþiilor ce le revin ºi, în acest scop, vor depune jurãmântul cerut de lege.” Codul penal “Art. 155. – Fapta cetãþeanului român sau a persoanei fãrã cetãþenie, domiciliatã pe teritoriul statului român, de a intra în legãturã cu o putere sau cu o organizaþie strãinã ori cu agenþi ai acestora, în scopul de a suprima sau ºtirbi unitatea ºi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenþa statului, prin acþiuni de provocare de rãzboi contra þãrii sau de înlesnire a ocupaþiei militare strãine, ori de subminare economicã sau politicã a statului, ori de aservire faþã de o putere strãinã, sau de ajutare a unei puteri strãine pentru desfãºurarea unei activitãþi duºmãnoase împotriva siguranþei statului, se pedepseºte cu detenþiune pe viaþã sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani ºi interzicerea unor drepturi. Art. 161. – Atentatul sãvârºit contra unei colectivitãþi prin otrãviri în masã, provocare de epidemii sau prin orice alt mijloc, de naturã sã slãbeascã puterea de stat, se pedepseºte cu detenþiune pe viaþã sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani ºi interzicerea unor drepturi. Art. 165. – Fapta de a folosi o unitate din cele la care se referã art. 145 [obºteascã], ori de a împiedica activitatea normalã a acesteia, dacã fapta este de naturã sã submineze economia naþionalã, se pedepseºte cu închisoare de la 5 la 20 de ani ºi interzicerea unor drepturi. Art. 167. – Iniþierea sau constituirea unei asociaþii sau grupãri în scopul sãvârºirii vreuneia dintre infracþiunile prevãzute în art. 155-163, 165 ºi 1661, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formã a unei astfel de asociaþii sau grupãri se pedepseºte cu detenþiune pe viaþã sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani ºi interzicerea unor drepturi. Art. 168. – Distrugerea, alterarea ori ascunderea unui document sau înscris în care sunt stabilite drepturi ale statului român în raport cu o putere strãinã, dacã fapta este de naturã a compromite interesele de stat, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani ºi interzicerea unor drepturi. Art. 168.1. – Comunicarea sau rãspândirea, prin orice mijloace, de ºtiri, date sau informaþii false ori de documente falsificate, dacã fapta este de naturã sã aducã atingere siguranþei statului sau relaþiilor internaþionale ale României, se pedepseºte cu închisoare de la unu la 5 ani. Art. 173. – Tentativa infracþiunilor prevãzute în prezentul titlu se pedepseºte. Se considerã tentativã ºi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum ºi luarea de mãsuri în vederea comiterii infracþiunilor prevãzute în art. 156, 157, 159-163, 165, 166, 1661 ºi art. 158 raportat la infracþiunea de trãdare prin ajutarea inamicului. Tãinuirea ºi favorizarea privitoare la infracþiunile din acest titlu se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani. ” Asta e. Dacã incriminarea negaþionismului/antisemitismului (prevederi oricum anacronice ºi anticonstituþionale) sînt stipulate sau folosite pentru a paraliza apãrarea intereselor Romîniei, e vorba de trãdare. Va dovedi cineva cã nu existã “complotul” pe care vreau sã-l combat? (De exemplu, arãtînd cã nimeni nu e închis pentru cã micºorezã numãrul de victime evreieºti decretate de Wiesel; sau asigurîndu-ne cã România nu plãteºte (pe ascuns) despãgubiri (excesive) pentru holocaust (în timp ce victimele comunismului sînt batjocorite); sau demonstrînd cã Tismãneanu duce IICC pe calea incriminãrii vinovaþilor). Foarte bine. Voi rãsufla uºurat ºi voi admite, public, cã m-am înºelat. Dar pînã atunci nu mã voi lãsa intimidat de trimiteri parºive la “antisemitism”, ci voi continua sã slujesc interesele naþiei mele. Iar dacã se va arãta cã am avut dreptate, voi cere judecarea, în baza prevederilor citate mai sus, a celor care au acþionat (inclusiv prin propagandã) pentru umilirea fostelor generaþii ºi înrobirea viitoarelor generaþii de români. Ioan Roºca, 20 august 2010