Socrate, un prieten se duce la închisoare sã-l viziteze ºi dãdu acolo peste un profesor de muzicã, care îl învãþa pe filozof un cântec la lirã. – Pãi cum – exclamã prietenul – mâine vei muri ºi astãzi mai înveþi un cântec nou?! Iar Socrate i-a rãspuns: – Dar când sã-l mai învãþ, dragul meu?
*
Intr-o zi, ducele Jacques-Henri de Duras, vazandu-l pe filozoful Descartes cum se delecta cu niste specialitati culinare, ii zise in batjocura: – Cum, si filozofii mananca lucruri atat de bune? – De ce nu? – ii raspunse Rene Descartes – iti inchipui poate ca natura a creat lucruri delicioase numai pentru prosti?
*
In carnetele sale, Leonardo da Vinci si-a notat, alaturi de numeroase schite, studii, informatii, si unele anecdote spuse prietenilor. Iata una din ele: Un pictor care avea niste copii foarte urati, fiind intrebat cum e cu putinta ca el, care a pictat tablouri atat de frumoase, are astfel de copii, a raspus ca: “Tablourile le-am pictat ziua, in timp ce pe copii i-am facut noaptea!”
*
Cea mai importanta descoperire atribuita lui Pitagora este celebra teorema care-i poarta numele: patratul lungimii ipotenuzei unui triunghi dreptunghic este egal cu suma patratelor lungimilor catetelor. Legenda spune ca, dandu-si seama de importanta extraordinara a descoperirii sale, de bucurie, el a dat un mare ospat in cinstea zeilor, pentru care a sacrificat o suta de boi, la care au fost invitati atat bogatii, cat si saracii. Despre aceasta imprejurare Hegel a facut o observatie ironica: “A fost o veselie si o sarbatoare a spiritului… pe socoteala boilor!”
*
Sotia filozofului si matematicianului grec Pitagora era o femeie instruita si inteligenta. Fiind intrebata dupa cat timp se purifica o femeie care s-a impreunat cu un barbat, a raspuns: “Cu propriul sot, imediat, cu altul, niciodata”.
*
Talleyrand stãtea într-o zi între doamna de Stael ºi doamna Récamier, galant cu amîndouã, totuºi cu o nuanþã destul de pronunþatã pentru cea de-a doua. – În sfîrºit – spuse d-na de Stael, oarecum dezamãgitã – dacã am cãdea amîndouã în apã, pe care ai salva-o mai întîi? – O, doamnã baroanã – rãspunse Talleyrand – sunt sigur cã înotaþi ca un înger.
*
Filosoful francez Fontenelle (1657-1757), nepotul lui Corneille, se duce intr-o zi dis-de-dimineata in vizita la o doamna cu care era prieten. Doamna il primeste in capot si se scuza: – Vedeti, domnule Fontenelle, ma scol pentru dvs.! – Da, doamna, dar va culcati pentru altul! – mormai suparat filosoful. Obiceiul marelui dramaturg francez Jean Racine era sã-ºi declame versurile plimbându-se. Nu de puþine ori uita unde se aflã ºi le recita cu glas tare. Patetismul cu care le spunea miºca de multe ori pe muncitorii care lucrau la palatul Tuilleries. Aceºtia credeau despre dânsul cã e un om deznãdãjduit, care avea de gând sã se sinucidã!
*
Henric VIII, regele Angliei, hotârî sã trimitã un episcop la Francisc I , regele Franþei, într-o vreme când relaþiile dintre cei doi monarhi erau foarte încordate. Episcopul îi obiectã cã misiunea încredinþatã îi punea viaþa în primejdie. – Sã nu-þi fie teamã! ripostã Henric. Dacã Francisc te va ucide, voi pune sã fie decapitaþi francezii aflaþi în puterea mea. – Vã cred, spuse episcopul. Mi-e teamã însã cã nici unul din capetele lor nu se va potrivi pe umerii mei!
*
Napoleon avea o formulã favoritã pentru a-ºi exprima dispreþul pentru cineva: – E penultimul dintre oameni! Întrebat de ce penultimul, împãratul a rãspuns: – Ca sã nu descurajez pe nimeni.
]]>
