Vikingii – un serial de succes

Am epuizat în doar câteva zile (și nopți !) primele douã serii ale serialului Vikingii, care încearcã sã reconstituie câte ceva din atmosfera epocii, vieții și faptele unora dintre eroii vikingi de sub domnia lui Ragnar Lodbrok.  Ragnar Pantaloni-de-piele a fost unul dintre cei mai strãluciți lideri militari din Danemarca, din prima jumãtate a secolului al IX-lea, sub conducerea acestuia vikingii atacând Franța, asediind și cucerind Parisul la 28 martie 845. Tot sub conducerea lui Ragnar Lodbrok și a fiilor acestuia (dupã moartea lui Ragnar) vikingii au început cucerirea Angliei, instaurând dominația danezã asupra insulei. Actori tineri, frumoși, atmosferã de sãlbãticie pãgânã, violențã și curaj combinatã cu o intrigã ce te ține în suspans, toate îmbibate din plin cu mitologie nordicã – constituie rețeta de succes a serialului. Privind meditativ la film și cãutând referințele istorice pe internet, m-am lovit de puținãtatea resurselor istorice despre epoca și personajele din poveste. Cu alte cuvinte, imaginația înaripatã a regizorului și scenaristului serialului a acoperit golurile privind religia, tradițiile, obiceiurile și stilul de viațã viking, cu o serie de inovații – unele destul de fanteziste și puțin credibile (cum ar fi înfãțișarea, frizura, barba împletitã și tatuajele vikingilor – care aratã foarte cool pe micile ecrane dar nu cred cã au vre-o legãturã cu realitatea istoricã). Oricum, serialul tinde sã se transforme într-un port-drapel al religiei Astaru (credința în Aesir), care la rândul ei este conform wikipedia, ”o religie reconstruitã pe baza documentelor scrise” ce cautã sã reînvie religia pre-creștinã a popoarelor germanice (englezii, danezii, germanii și scandinavii), Astaru devenind deja religie recunoscutã de Stat în Islanda, Norvegia și Danemarca ! Probabil cã vom asista la un nou curent de promovare al cosmologiei celtice, similar celui din perioada romantismului german, în care operele lui Wagner și scrierile lui Nietzsche au influențat generații întregi. Într-un fel, campania media de relansare a unor valori morale promovate de vechile religii așa-zis pãgâne (curajul, onoarea, disprețul fațã de moarte, ospitalitatea, independența și libertatea, individualitatea și responsabilitatea, hãrnicia și perseverența, loialitatea, respectarea strãmoșilor) vine la momentul oportun, pe fondul unor mișcãri religioase tot mai agresive (vezi islamul) ce amenințã un Occident tot mai lipsit de repere morale, saturat de aparenta îmbrãțisare a valorilor creștine. În cãutarea unei identitãți, toți mai mulți tineri de rasã albã se identificã cu personajele serialului și aderã la valorile împãrtãșite de acestea. Mie personal, religia scandinavilor, mitologia lor, așa cum o cunosc din operele literare și nu din filme (ce au tendința de a cosmetiza și înfrumuseța faptele) mi se pare a fi o religie întunecatã, creația unui popor nordic ce poartã amprenta depresiei și suferinței din lipsa soarelui și cãldurii acestuia pentru o bunã parte a anului. Mult mai potrivitã spre promovare – și ca un rãspuns la necesitãțile actuale, mi se pare a fi religia dacilor, despre care avem avantajul cã… știm la fel de multe câte știu și scandinavii despre religia strãmoșilor lor. Cãci dacã popoarele scandinave din vechime aveam mituri întunecate, zei mânioși și cruzi, legende sucite – unele parcã inventate de minți bolnave, ce nu transmiteau prea multe idei despre dreptate, justiție și armonie, religia dacilor se aflã la polul opus. Daci erau adoratori ai Zeului Luminii, Gebeleizis. Dacii sãgetau ritualic norii, cu arcurile lor, ”ajutând” astfel Zeul în lupta sa cu Întunericul. Erau netemãtori fațã de moarte, ca și scandinavii, cãci credeau în supraviețuirea sufletului dupã moarte, cei vrednici urmând sã se alãture zeului lor, exact ca și la celți. Din pãcate, dacismul nu este luat în serios la noi, el fiind cunoscut ca apanaj al unor cercetãtori și istorici fãrã notorietate și expunere mediaticã. Dacã despre romani s-a scris mult și s-au fãcut mii de ore de filme ce ilustreazã mãreția și gloria Imperiului Roman, se pare cã sunt la rând, pentru lumina reflectoarelor, vikingii. Mã întreb însã dacã și când va veni rândul dacilor, ”cei mai viteji și mai drepți dintre traci”, despre care Herodot, pãrintele istoriei spunea cã sunt ”cei mai numeroși dupã inzi (indieni)”  spre a fi cunoscuți cu formidabila lor expansiune, cu faptele lor de vitejie ? Cãci dacã românii au supraviețuit ca popor pânã acum, de-a lungul istoriei lor zbuciumate, precum o insulã, în mijlocul unei mãri slave, aceastã supraviețuire excepționalã se datoreazã filonului dac, unitãții de limbã și culturã a strãmoșilor noștri. Este ușor sã glorifici în filme trecutul unui popor care pleca în raiduri având spatele protejat de ghețari, însã nu același lucru o poți spune despre geți, care s-au aflat în rãscrucea Europei, peste teritoriul cãrora au trecut zeci, dacã nu sute de popoare migratoare. Mi-ar plãcea sã vãd și eu un serial bun, fãcut în maniera Vikingilor, despre raidurile geților asupra civilizaților lor vecini de la apus. Sã particip cu sufletul la gurã la victoriile celor care au îngenuncheat zeci de ani la rând Imperiul Roman, de la care au primit tribut în aur, ca recunoaștere a puterii lor. Pânã atunci însã, voi fi nevoit sã vãd tineri (mulți dintre ei români), cum adoptã frizuri, tatuaje și podoabe ”vikinge”, cum își înnoadã barba în codițe precum eroii lor de film, visând visele altora în loc sã caute sã dezgroape și sã îmbrãțișeze amintirea eroicã a strãmoșilor lor. Pe mine serialul vikingii m-a motivat doar sã pun la fermentat un borcan de 5 litri de hidromel (mied), pe care îl voi ciocni în pahare cu prietenii, în cinstea celor al cãror sânge și eroism ne curge (încã) în vene. ]]>