Sidpa Bardo (bardo al cautarii renasterii, din Bardo Thodol): –          Taramul zeilor (davaloka)– stare de existenta plina de delicii si placeri- taramuri celeste si paradisiace cu gradini spledinde, palate minunate, nestemate stralucitoare si metale pretioase. Constiinta din timpul vietii care se poate bucura de acest taram este plina de bunatate, iubire si compasiune. In experienta cotidiana se manifesta prin sasa de a se naste intr-o familie iubitoare care are acces la scrierile spirituale. Cand lipseste constienta, domeniul poate fi experimentat ca lacomie, placere individuala, inchinata Egoului si tuturor lucrurilor lumesti. –          Taramul titanilor (asuraloka)– spatiu guvernat in intregime de invidie si gelozie. Aici, scopul vietii este sa functionezi, sa supravietuiesti si sa castigi intr-o atmosfera plina de intrigi. La nivel arhetipal, este lumea titanilor, semizeii razboinici aflati intr-o lupta permanenta cu zeii. In viata de zi cu zi, se manifesta sub forma lumii diplomatiei internationale, a liderilor militari si politicienilor. Un individ se naste in aceasta lume ca urmare a unor invidii intense. –          Taramul fantomelor nesatioase (pretaloka) – este locuit de pretași, fiinta jalnice, cu un apetit insatiabil. Pantecele lor mari, hipertrofiate, cer sa fie indestulate, dar au gura mica, de marimea varfului de ac, asa ca fantomele nesatule nu pot fi niciodata satisfacute. Acest taram este caracterizat de un impuls foarte puternic de a acumula bunuri si castiguri materiale. Totusi, chiar daca strangem fructele dorintelor noastre si le posedam, nu ne putem bucura de ele si ne simtim tot mai infometati si mai frustrati. Ca in cazul dependentei, satisfactia noastra nu dureaza, iar experienta efemera a placerii alimenteaza cautari perpetue. Aceasta e suferinta asociata cu lacomia. –          Taramul Infernului (narakaloka)– cei ajunsi aici sunt supusi unor torturi teribile, fiecare dintre ele reprezentand, de fapt, fortele ce opereaza in propriul nostru psihic. Cele opt infernuri fierbinti au campii si munti din metale incandescente, rauri de fier topit si spatii datatoare de claustrofobie, invaluite in flacari. Extrema opusa se intalneste in cele opt infernuri reci, unde totul e inghetat si acoperit de gheata si zapada. Cei care au comis fapte rele sub imperiul furiei si violentei sunt trimisi in infernurile fierbinti; infernurile reci sunt pentru cei ale caror acte au pornit din motive egoiste si mandrie. Taramul inclusde oribilul iad Avitchi, unde cei care au folosit vrajitoria pentru a-si distruge dusmanii sau cei care și-au neglijat sau încãlcat deliberat juramintele tantrice sufera torturi inimaginabile timp de secole. –          Taramul animalelor (tiryakaloka)– este caracterizat de un mod de viata monoton: simpla supravietuire la nivel primar, lipsit de complexitate, la care sentimentul de siguranta alterneaza cu episoade de frica. Orice este neregular sau imprevizibil e perceput ca amenintare si devina sursa de confunzie si paranoia. Taramul animalelor e caracterizat de absenta umorului – animalele pot trai placerea si durerea, dar simtul umorului lipsește din viata lor. –          Taramul oamenilor (manakaloka)– este un domeniu in care placerea si suferinta sunt echilibrate. Ca si taramul fantomelor nesatule, exista o pasiune neincetata de a explora si cauta placerea. Totusi, acest loka are in comun cu taramul animalelor tendinta de a actiona cu scopul de a crea situatii sigure si previzibile. O trasatura importanta este simtul teritorialitatii, care inspira inventarea de unelte ingenioase pentru protectia proprie si infrangerea altora. Aceasta da nastere unei lumi cu realizari si succese colosale. Totusi, cand din acest proces lipseste constientizarea, rezultatul e o situatie periculoasa in care oamenii pierd controlul asupra vietii lor. Avantajul acestui taram este ca ofera cele mai bune sanse pentru atingerea eliberarii… Revenind la film, spuneam cã voi puncta câteva secvențe care fac dovada unei cunoașteri esoterice a regizorului. Un prim moment este acela în care eroul principal este împușcat în toaletã, și se vede dinafara corpului. Concomitent cu aceste imagini, vocea lui verbalizeazã gândurile ce îi trec prin minte, despre starea în care se aflã (cã nu vrea sã moarã, etc.), apoi, într-un contrast absolut, întregul film se deruleazã din perspectiva unui martor tãcut – conștiința mortului – care plutește, vede de deasupra evenimentele ce se petrec în viața celorlalți protagoniști ai filmului. Aceastã ”tãcere” a mortului este de fapt exprimarea unui adevãr inițiatic: odatã trecut ”dincolo”, nu mai ai posibilitatea de a raționa operând cu mintea discursivã, ”verbalizând” idei, folosind mintea în înțelesul ei obișnuit. ”Mortul” este lipsit de organe de acțiune, este lipsit de organele de simț, care s-au dizolvat sau ”resorbit” odatã cu pãrãsirea corpului fizic. Ceea ce rãmâne este un gen de percepție directã, dar fãrã posibilitatea de a reacționa. Cu alte cuvinte, cel mort este în ”bãtaia” curenților ”vânturilor” karmice, el este purtat de colo – colo, aparent aleatoriu, de emoțiile și amintirile din timpul vieții, fãrã a avea la dispoziție nici un instrument pentru a controla acest fenomen. Cei care au experimentat un ”trip” cu ketaminã (un anestezic pentru uz animal, dar care lasã treazã conștiința), cunosc mai bine despre ce este vorba. Site-ul erowid abundã în relatãri similare  celei despre care scriu acum, în care experimentatorul se ”duce” pe toboganul unei experiențe stroboscopico- caleidoscopice, în care cu timpul ajungi sã observi cã fluxul experiențelor se desfãșoarã în conformitate cu impresiunile mentale ale celui ce experimenteazã, dar fãrã posibilitatea de a verbaliza sau ”raționaliza” experiența la care asiști ca un observator. Legat de asta, spuneam cã regizorul dovedește o cunoaștere profundã a proceselor minții, din modul în care leagã anumite experiențe (amintiri) de elementele comune cu alte experiențe (un exemplu fiind secvența în care eroul rememoreazã o scenã de dragoste în care sãrutã sânii femeii, ca în secvența urmãtoae sã rememoreze momentul în care era alãptat, pe când era sugar). Un alt indiciu pe care regizorul îl oferã, constã în faptul cã întreaga poveste este filmatã noaptea. De ce ? Prin asta se sugereazã un alt fenomen, pe care tibetanii îl cunosc: în funcție de canalul subtil (nadi-ul) prin care pãrãsești la moarte corpul fizic, întreaga ta experiențã în starea de bardo își va fi influențatã de acest mod particular în care ai pãrãsit lumea oamenilor. Ar mai fi multe de spus, dar mã opresc aici cu comentariile la adresa filmului, altfel, acest articol riscã sã se transforme într-o micã carte. Mai am o singurã chestiune de punctat: meditând asupra neputinței ”mortului” de a lua decizii sau de a acționa în starea de bardo, realizez cã într-un anume fel, dar mai subtil, aceeași neputințã de a acționa – în vederea eliberãrii de sub imperiul condiționãrilor celor 6 stãri de existențã – o avem și în lumea noastrã umanã. Aceleași tendințe mentale și emoționale ne aruncã de colo colo prin viațã, și chiar și când avem momente de luciditate și realizãm cã viața este scurtã, cu greu ne hotãrâm sã optãm sã facem ceva pentru a ieși din hãțișul iluziei. Trãim practic sub același forțã irezistibilã a ”vânturilor schimbãrii”, dictate de impregnãrile acțiunilor noastre trecute, fiind prea puțin în mãsurã sã alegem libertatea, în viața noastrã de zi cu zi.]]>