Foarte mulți camarazi – în special cei din strãinãtate sau din provincie, mã întreabã ce se întâmplã în conducerea Noii Drepte și a Partidului Naționalist ? De ce aceastã tãcere “asurzitoare” ? Pentru a înlãtura orice fel de presupuneri fanteziste sau confuzii, sunt dator cu un rãspuns onest, în calitatea mea de membru fondator al celor douã organizații – prima civicã – ce-a de –a doua – politicã.
Pe parcursul și dupã finalizarea formalitãților privind depunerea actelor la Tribunal, pentru înregistrarea Partidului Naționalist, am cãutat sã formulez împreunã cu ceilalți membri fondatori, un set de principii politice care sã constituie numitorul comun al doctrinei partidului Naționalist. Din pãcate, chiar de unde nu mã așteptam – respectiv din partea lui Tudor Ionescu, am avut parte de surprize neplãcute. Dupã ce ani de zile ne-am afirmat drept membrii fondatori ai unei organizații numite “Noua Dreaptã”, m-am trezit cã Tudor Ionescu cautã sã impunã acum o linie doctrinarã care nu este de dreapta. În opinia lui, partidul Naționalist nu trebuie sã fie “nici de stânga nici de dreapta” (vezi minutul 1.20 din mesajul video de mai jos), ci sã priveascã “doar înainte”, dupã modelul naționaliștilor italieni, de la Forța Nuova. Dacã Partidul Naþionalist “va lupta” pentru “interesul naþional” se pune întrebarea legitimã alãturi de cine, ºi mai ales ÎMPOTRIVA CUI va lupta el !?
De prisos sã spun cã nu am regãsit aceastã “rãdãcinã” ideologicã nici în legionarismul lui C.Z. Codreanu, nici în cel al lui Horia Sima, în condițiile în care mișcarea legionarã a apãrut ca o reacție la amenințarea comunistã asupra României, amenințare care nu a dispãrut nici astãzi, cãci suntem în continuare conduși – prin rotație de copii foștilor nomencklaturști – ce formeazã în exclusivitate actuala clasã politicã.
Astfel, ratãm ocazia de a constitui primul partid cu adevãrat de dreapta, acea dreaptã de care se tem atât de mult comuniștii aflați la putere. Cãci partide de buzunar, naționaliste, formate cu oameni de stânga, nostalgici sau beneficiari ai regimului comunist, am mai avut. Vatra Româneascã, PUNR-ul și România Mare sunt exemple tragice de construcții politice care au irosit speranța românilor, pactizând cu comuniștii.
Fac un apel cãtre camarazi. Sã nu ratãm și aceastã șansã. Istoria a dovedit cã oamenii îți acordã încrederea o singurã datã. PNÞ-ul ºi Convenþia Democratã exemple amare recente de speranþã irositã, trimisã la coºul de gunoi al Istoriei.
Izolarea mea treptatã, dar ºi a altor lideri zonali sau simpli membri, – prin mijloace care nu fac cinste unor oameni ce pretind cã aplicã principiile din Cãrticica ªefului de Cuib, nu va duce decât la transformarea într-o sectã a Noii Drepte ºi a viitorului Partid Naþionalist (în sensul cãcei de la ND se vor considera în mod aberant “singurii deþinãtori ai Adevãrului” despre Naþionalism ºi vor ajunge sã îi acuze – fãrã dovezi, de “trãdare”, pe cei care au alte opinii despre Naþionalism – decât cele ale lui Tudor Ionescu – cum se întâmplã deja de ani buni).
Prin natura noastrã pãcãtoasã, umanã, toþi putem greºi, inclusiv Cãpitanul, ºi actualul lider ND, Tudor Ionescu. Miºcarea Naþionalistã trebuie sã fie o ºcoalã de lideri, ºi are nevoie de lideri, nu de supuºi. Dacã un lider cade în luptã, aþi zece trebuie sã fie pregãtiþi pentru a se ridica imediat în locul celui cãzut, cãci numai aºa se poate evita principiul de acþiune al ocultei masonice, atât de des aplicat – din nefericire “bate-vom pãstorul, ºi se va risipi turma”.
Acestea sunt gândurile pe care am simþit nevoia sã vi le împãrtãºesc referitor la Noua Dreaptã ºi Partidul Naþionalist. ªi nu în ultimul rând, meritã sã reflectaþi la zicala ce spune cã “fiecare popor (ºi, în fond, fiecare organizaþiei) are conducãtorii pe care îi meritã”.
Mihai Rapcea
]]>