proiect de lege privind modificarea Legii nr. 550/2004 privind jandarmeria Română. Proiectul are în spate o listă de 124 de senatori, majoritatea pesedişti, deci este de aşteptat să treacă de Senat cu o largă majoritate. Noutăţile din acest proiect de lege sunt destul de multe, însă câteva atrag în mod special atenţia şi sunt de natură să ne pună pe gânduri. Astfel, în proiect se prevede dreptul jandarmilor de a putea “sa conduca la sediul unitatilor/structurilor Jandarmeriei Romane sau, dupa caz, al Politiei Romane persoanele care, prin actiunile lor, pericliteaza integritatea corporala, sanatatea sau viata persoanelor, ordinea publica sau alte valori sociale, precum si persoanele suspecte de savarsirea unor fapte ilegale, a caror identitate nu a putut fi stabilita in conditiile legii”. Cu alte cuvinte, jandarmeria se transformă din forţă de sprijin a organelor de poliţie într-un soi de miliţie paralelă, cu aceleaşi atribuţii ca şi organele de poliţie. Autorul proiectului de lege îşi argumentează propunerile legislative în expunerea de motive, cu argumentaţia că potrivit legislatiei actuale, jandarmul nu poate stabili identitatea persoanelor si nu poate invita persoane suspecte la sediul unitatilor Jandarmeriei, aceste prerogative revenind doar organelor de poliţie. Legea nu detaliaza insă ce inseamna sintagma “alte valori sociale”, lăsând astfel deschisă calea către atitudini discreţionare şi potenţiale abuzuri din partea jandarmeriei. Mai mult, potrivit noului  proiect de lege, în cazul nerespectării dispozitiilor date de jandarm, acesta este indeptatit sa foloseasca forta, căci potrivit noii reglementări jandarmii dobândesc dreptul legal de a purta si folosi arme cu tranchilizante, arme cu glont de cauciuc, dispozitive cu ultrasunete sau substante iritante. In plus, jandarmii vor avea dreptul de a face perchezitii corporale sau ale vehiculelor, atribut ce era până acum doar în competenţa organelor de poliţie. Prin noua lege, jandarmii devin şi anchetatori cu drepturi depline, căci Ministerul de Interne va avea posibilitatea de a desemna jandarmi care să dobândească calitatea de organe de cercetare ale politiei judiciare. Initiatorul proiectului argumenteaza ca Jandarmeria poate pune la dispozitia parchetelor circa 300 de oameni – “absolventi de invatamant superior” – pentru a lucra sub directa coordonare a procurorilor. Măsura propusă seamănă foarte mult cu cea din anii colectivizării comuniste, când Securitatea Statului şi Tribunalele Poporului, , converteau pe bandă bătăuşii de partid în anchetatori ai securităţii, iar judecătorii în asesori populari – acuzatori de profesie ai partidului, cum a fost şi Silviu Brucan. În concluzie, trebuie să constatăm cu regret că comunismul nu a murit, el îşi continuă “opera” prin actualii “aleşi ai poporului”, senatori şi deputaţi – copii spirituali ai torţionarilor de odinioară, cu opinii la fel de “ferme” cu privire la Ordinea Publică şi păstrarea ei.]]>

  1. November 13, 2017

    Ha! Ha! Ha! Pai si “politia comunitara” (sau cum dracului ii chiama pe analfabetii aia care sunt platiti de primarii si consilii locale) tot Militie paralela cu Politia sunt. In urma cu cateva saptamani Nenea ala care conduce Sindicatul Politistilor, era super ofticat ca cioflingarii astia analfabeti locali, au inceput sa foloseasca insemnele Politiei, adica ale MAI-ului, si sa legitimeze oamenii, sa opreasca masini in trafic, sa dea amenzi, etc Ilegal, evident!
    Cred ca se merge pe principiul “unde-i unul nu-i putere…” si vor obtine:
    – Politia Comunitara – formata din mega-retarzi si super-analfabeti, care fac un curs cacacios de cateva luni de zile, dupa care dau spagi si se angajeaja la Primarie ca pazitor de usi si opincar-patrulator pe strazi
    – Politia Nationala a MAI – formata din idioti, retarzi si spagari analfabeti, sunt aia care au facut “Scoala de Politie” care dureaza 1 an de zile
    – Jandarmeria a MAI-ului sau a cui Dracului o fi – formata din intergalactic-retrzi si universal-analfabeti care de antreneaza cine stie pe unde si cine stie cat la spart caramizi cu karata si jonglerii cu bulanul.
    Pana la urma de ce nu? Daca in Romania este posibil sa existe 7 “servicii speciale” si aproape jumatate de milon se spioni si securisti… inseamna ca mai e loc destul si la astia cu politia si patrulatul pe strazi. Vorba aia: Cacalau Maria Ta! Sa vezi acum abuzuri.

  2. November 27, 2017

    Poza aia cu golanul care se pisa pe politisti e de tot rahatul. Eu i-as rupe la cacatul ala gura( manifestantul lui peste ) si nu-s politist. That’s not the way, nici pentru demonstratii nici pentru un articol anti militarizare.

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer