Am aflat nu demult cã se desfãºoarã în acest moment la voi o dezbatere în ce priveºte aplicarea legislaþiei europene care va interzice þãranilor români mulgerea manualã a vacilor ºi îi va constrânge sã foloseascã aparate automate dacã vor sã obþinã autorizaþia de a-ºi vinde laptele ºi derivatele lui. Partizanii aparatelor automate au mai ales interesul, ni se spune, de a asigura o calitate perfectã a laptelui, înlãturând bacteriile ºi viruºii care ar putea sã i se adauge prin mulgerea manualã ºi de a suprima astfel orice risc de îmbolnãvire pentru consumator. Se pretinde astfel ca aplicarea reglementãrii europene va reprezenta un pas suplimentar în alinierea României la normele moderne care domnesc în Vest : un þãran care mulge vaca cu mâna, ce arhaism ! E uºor de vãzut cã în imaginarul acestor progresiºti se profileazã tot scandalul secolelor trecute cu modurile lor rudimentare de viaþã, cu sãrãcia lor revoltãtoare ºi cu obscurantismul celor ce se ataºeazã cu încãpãþânare la obiceiurile lor strãvechi. Prieteni români, vã scriu pentru a vã spune cã în Franþa a avut loc acum câteva decenii acest tip de dezbatere  asupra acestui subiect ºi a altora legate de viaþa la þarã : generalizarea maºinilor de muls în fermele franþuzeºti care dateaza din anii ’60 a precedat supunerea agriculturii franþuzeºti la politica agricolã europeanã. Începând cu aceastã epocã, noi francezii am vãzut efectele procesului de modernizare în care sunteþi angajaþi azi ºi rezultatele acestor reglementari care vã sunt impuse. De aceea, aº vrea sã vã avertizez despre ceea se ascunde în spatele acestei legi simple, aparent nesemnificative, care interzice mulgerea manualã a vacilor. Trebuie sã înþelegeþi cã avertismentul meu nu vine dintr-o superioritate pe care ne-ar da-o progresul tehnic ºi economic sau dintr-o înþelegere mai finã a cursului istoriei. Din punctul acesta de vedere voi ne sunteti mai degrabã superiori – voi sau cel puþin aceia dintre voi care se încãpãþâneazã sã refuze « dezvoltarea », « progresul » ºi invenþiile de tipul acestor faimoase mulgãtoare automate. De fapt, pentru toþi cei care vor sã-ºi vândã producþia de lapte, aceastã regulã europeanã semnificã cumpãrarea obligatorie a maºinilor de muls, ceea ce va provoca dispariþia, în termen mai lung sau mai scurt, a þãranilor sãraci care nu vor putea asuma costul acestui echipament ºi al întreþinerii lui. Cei care vor putea sã o facã vor fi aduºi pe terenul unei agriculturi productiviste aflate atât sub jugul reînnoirii tehnologice ºi a politicilor agricole UE, cât ºi sub acela al diverselor stimulãri finaciare (subvenþii europene, vânzarea producþiei cãtre industria agro-alimentarã). Care va fi rezultatul ? Mari exploatãri agricole mecanizate ºi specializate. Dacã o gospodãrie produce astãzi nu doar lapte ci ºi unt, brânzã ºi smântânã (fãrã sã mai vorbim de legume, ouã ºi carne), deîndatã ce se va transforma în uzinã agricolã, ea nu va mai produce decât lapte, dar în cantitãþi mari, care va fi vândut unor firme care se vor ocupa sã îl transforme în alte produse derivate. Este comic cã aceasta schimbare va avea loc în numele sãnãtãþii publice, urmând ideea cã, dacã producþia de lapte într-o gospodãrie nu respectã regulile de igienã cele mai elementare, industria este, în ceea ce o priveºte, absolut curatã – asta ºtim cu toþii mult prea bine. Ceea ce veþi vedea însã pe piaþã – ceea ce vedeþi deja – sunt produse lactate mult mai nocive decât vor fi fost vreodatã produsele unei gospodãrii, produse poluate ºi falsificate în funcþie de interesele economice ale unei industrii agro-alimentare devenite atotputernicã. Concentraþia în numãr mare a animalelor în grajdurile gigantice ale gospodãriilor devenite ferme agricole constituie de fapt un teren favorabil pentru apariþia ºi propagarea rapidã a epidemiilor : pentru a le face faþã se vor folosi antibiotice care vor trece astfel în lapte, apoi în alimentaþia populaþiei, contribuind astfel la apariþia microbilor ce rezistã tuturor tratamentelor cunoscute. Obiceiul de a folosi produse farmaceutice fiind adoptat, agricultorii vor fi mai puþin reticenþi în a dopa legal sau ilegal animalele, pentru a le face mai productive ºi pentru a-ºi mari beneficiile : activatori de creºtere, cocktailuri de anabolizante ºi de antibiotice, hormoni sexuali de sintezã, iatã câteva produse folosite în acest scop ºi care vor provoca în rândul consumatorilor boli de toate felurile, dintre care cel mai adesea cancerul. Bineînteles cancerul, la fel ca ºi diversele probleme ale sistemului nervos (Alzheimer, Parkinson etc.), sunt provocate ºi de pesticidele folosite pentru cultivarea pamântului. Împrãºtiate de vânt ºi pãscute de vaci, ele îºi vor lãsa urmele pâna în laptele lor. Printre cauzele acestor boli nu vor trebui ignorate nici fãinurile animale care vor fi în mod cert introduse în alimentaþia bovinelor pentru cã sunt mai ieftine decât cerealele ºi decât furajele ºi pentru cã supraabundenþa lor artificialã în proteine stimuleazã producþia de lapte. Pentru a obþine un tablou complet pe plan sanitar, mai rãmâne de amintit doar poluarea laptelui cu substanþele toxice folosite în industrie în momentul când va fi extras, înmagazinat, transportat, transformat ºi condiþionat. În fine, laptele se va degrada din punct de vedere nutritiv ºi gustativ, o degradare asemãnatoare cu aceea prin care trec toate bunurile a cãror fabricare a fost mecanizatã ºi standardizatã (legume fãrã gust, carne denaturatã, vin amestecat cu alte produse, mobile fãcute din imitaþie din lemn, haine uzate repede etc.). Ba mai rãu : restructurarea economiei agrare româneºti dupã modelul tehnicist ºi productivist va avea ca urmare dificultatea ºi aproape imposibilitatea de a obþine lapte – ºi în mod general mâncare – care sã nu fie atins de manipulãrile industriei agro-alimentare, pe când astãzi, precum ºtiþi, o bunã parte dintre români pot sã cumpere ieftin produse autentice ce vin din agricultura þãrãneascã. Este exact ceea ce s-a întâmplat în Franþa ºi în Europa ºi ceea ce a început de fapt ºi în România. Aceasta mãsurã care interzice mulgerea manualã a vacilor trebuie aºezatã în cadrul mai general al industrializãrii agriculturii, cu tot ce înseamnã ea pentru mediul natural ºi pe plan uman. Este vorba despre o industrializare care are ca urmare sãrãcirea pãmântului prin exploatarea intensivã, poluarea apelor, dispariþia unor specii animale ºi vegetale considerate neexploatabile sau nerentabile ºi, în fine, transformarea destructivã a peisajelor ºi a condiþiilor climatice care contribuie astfel la catastrofe care ne sunt prezentate în mod abuziv ca ºi « naturale » : furtuni, secete, indundaþii, dereglãri ale ritmicitãþii anotimpurilor, etc. Pe plan uman industrializarea agriculturii nu presupune nimic altceva decât eradicarea programatã a civilizaþiei þãrãneºti. Cãci ea va aduce ruinarea a mii de þãrani ce nu vor putea sã-ºi modernizeze gospodãriile ºi sã trãiascã din vânzarea propriei lor producþii pe piaþa modernã. Ea presupune un exod rural masiv, individualizarea raporturilor sociale ºi diluarea legãturilor de familie. Ceea ce înseamnã golirea satelor, copiii familiilor þãrãneºti, cuceriþi de falsele reprezentaþii ale modului de viaþã orãºenesc ºi consumerist , visând sã devinã burghezi la oraº ºi regãsindu-se muncitori la periferia acestora. Industrializarea înseamnã ºi concurenþa fiecãruia cu toatã lumea, dependenþa mãritã faþã de sistemul financiar (bãnci, credite, datorii) ºi faþã de tehnologiile tot mai complexe ºi mai scumpe (instrumente-maºini, îngrãºãminte ºi tratamente chimice, informatizarea gestiunii de stockuri, etc.). Aceasta dispariþie a þãrãnimii nu e un accident al istoriei, ci o politicã planificatã la scarã europeanã ºi mondialã de cãtre elitele politice, conducãtorii marilor firme chimice ºi agro-alimentare ºi experþii lor de toate felurile. Se vizeazã astfel o pricepere þãrãneascã, aceastã lungã ºtiinþã intuitivã ºi lipsitã de concepte care este înþelepciunea þãranului; în fapt este vorba despre o eticã, cea a lucrului bine fãcut ºi a cunoaºterii legilor naturii. Se vizeazã astfel un mediu de viaþã, cel al satului ºi al peisajului sãu înconjurãtor; o culturã popularã care se exprimã în artizanat, în obiceiuri, în tradiþiile orale ºi în dialecte. Se vizeazã, în sfârºit, o economie bazatã pe autosuficienþa tehnicã ºi alimentarã a comunitãþii rurale ºi deci pe cea mai mare autonomie posibilã. Odatã cu decãderea þãrãnimii tocmai aceastã autonomie este sortitã dispariþiei: producþia ºi întreþinerea vieþii sunt încredinþate unui sistem economic ºi tehnologic mondializat, incontrolabil din punct de vedere material. În faþa acestei deposedãri, în faþa maºinismului genralizat nu este încã poate prea târziu pentru a cultiva din nou marile virtuþi ale þãrãnimii : spiritul de independenþã, gustul pentru simplitate, întrajutorarea ºi suveranitatea comunitãþii asupra propriilor ei condiþii de existenþã. Nu e prea târziu, cãci þãrãnimea care agonizeazã la noi am vãzut-o la voi încã în viaþã. Bãrbaþii îmbrãcaþi cu haine simple, purtând o ºapcã ponositã, femeile în fusta cu ºorþ negru ºi cu batic pe cap, aceºti oameni al cãror corp solid ºi obosit se sprijinã pe lume cu încredere, îi cunosc prea bine: bunicii mei erau ca ºi ei; moºtenirea graiului lor, a gesturilor ºi a valorilor lor o recunosc în graiul, gesturile ºi valorile pãrinþilor mei. În Franta, poporul este bolnav, bolnav pentru a fi dorit sã-ºi uite trecutul þãrãnesc; mai întâi pãrãsindu-l pentru uzine ºi pentru condiþia muncitoreascã ; apoi, acum, imaginându-se ca ºi „clasã mijlocie”, mica burghezie modernã care aleargã dupã bani, dupa semne materiale de reuºitã profesionalã, dupã timpul pe care societatea actualã i-l furã neîncetat. Fiecare se simte în mod confuz vinovat de a fi acceptat falsa civilizaþie a industriei, a statului ºi a banilor, de a fi lãsat dupã sine viaþa la þarã ºi bogãþiile ei adevãrate. Dar aceastã populaþie þãrãneascã este încã vie la voi – este încã vieîn voi : nu am vãzut-o doar la þarã ºi în sate; am vãzut-o în oraºele voastre. Îmbrãcase hainele studentului, ale profesorului, ale muncitorului sau ale ºomerului, dar în fond tot ea vorbea, gândea ºi judeca. În ea, în voi trebuie sã aveþi încredere pentru a opri acest proces de fãrâmiþare a civilizaþiei þãrãneºti, acest proces de industrializare masivã a modurilor de viaþã, al felului de a gândi, care ia oamenilor orice autonomie, orice singularitate. Va trebui, poate, sã aibã loc într-o zi un alt fel de revoluþie, o revoluþie care sã dea înapoi oamenilor simpli, oamenilor de rând, puterea asupra propriei lor vieþi, o revoluþie care ar viza descompunerea acestor sisteme hegemonice de tipul industriei ºi al statului. Intre timp, trebuie însã sã refuzaþi aceastã ideologie progresistã care susþine cã orice inovaþie tehnologicã este în mod necesar ºi un progres social sau moral. Nu vã încredeþi în aceastã fascinaþie pentru Europa, pentru mândria de a fi european care abia reuºeºte sã ascundã aceastã „voinþã anxioasã de a se uniformiza”  pe care Pasolini o reproºa la vremea lui italienilor care tocmai se adaptaserã la ideologia europeanã a societãþii de consum. Nu visaþi nici la mitul unei Naþiuni române înrãdãcinate în era pre-industrialã : naþiunea româna înþeleasã ca loc mistic ºi comunitate imaginarã nu va înlocui niciodatã pãmântul ºi comunitatea realã; problema þãrãneascã este universalã, ea trece dincolo de naþiuni ºi nu cunoaºte decât particularitãþile ragionale. Menþineþi ºi restabiliþi, în orice loc ºi cu orice ocazie, aceste legãturi directe între productorii de la sat ºi consumatorii de la oraº, care nu sunt sub controlul statului, care scurt-circuiteazã raporturile mercantile determinate de marea industrie, ºi care au aprovizionat întotdeauna populaþia cu bunuri de primã necesitate, chiar ºi în sânul crizelor celor mai grave. Menþineti vie marea tradiþie þãrãneascã, prezervaþi satele, peisajele ºi cultura popularã – dar nu ca muzeu, ci în act, în practica cotidianã, în cãldura prieteniei ºi a stimei reciproce. Transmiteþi cât mai departe bogãþia cunoºtinþelor tehnice, agricole ºi culinare, botanice ºi medicinale acumulate de secole de civilizaþia þãrãneascã. Nu e vorba de a reveni la o pretinsa vârsta de aur a omenirii; e vorba de a instaura un raport nou între oraºe ºi sate, care sã întrerupã distrugerea lor comunã atât pe plan material cât ºi pe plan cultural ºi care sã permitã fiecaruia dintre noi sã regãseascã condiþiile prealabile pentru construcþia unei societãþi autonome capabile sã-ºi domine tehnica ºi economia. Prieteni români, sunteþi cunoscuþi pentru capacitatea voastrã de a vã þine deoparte de determinãrile aprige ale istoriei, de a „boicota istoria” cum scrie undeva filosoful Lucian Blaga. Dacã miºcarea istoriei trebuie sã fie ghidatã de dezvoltarea economiei de piaþã ºi a tehnologiilor ei atunci da, rãmâneþi fideli vouã înºivã ºi boicotaþi istoria! Patrick Marcolini (traducere în limba româna Delia Popa) via – sniadeki.wordpress.com]]>