RĂZBOIUL ÎMPOTRIVA MASCULINITĂȚII

Oamenii rationali au stat prea mult indiferenti fata de razboiul lansat de feministele radicale si ultra-vocifere – iar mai recent de mass media neo-marxista, impotriva masculinitatii. Masculinitatea a fost pusa si ea pe lista lucrurilor “rele” de care societatea trebuie sa se debaraseze pentru a deveni o “societate dreapta” si a atinge “dreptatea sociala”. Feministele ne spun ca daca barbatii s-ar debarasa de o anumita doza de masculinitate iar femeile de mai multa (ori toata) femininitatea, egalitatea intre cele doua sexe ar fi deplina. In timp ce Romania traditionala e inca la adapost de aceste razii ideologice, barbatii occidentali sunt agresati zilnic. Mai nou, razboiul impotriva masculinitatii a devenit politica oficiala in multe universitati americane.  Redam un articol pe aceasta tema, scris de profesorul universitar Alexander Riley de la universitatea americană Bucknell.

Tema nu este una lipsită de interes nici pentru români, deoarece toate mișcările ideologice de peste ocean sunt exportate pe continentul european prin intermediul mișcărilor internationaliste mondialiste de tip politic, cum sunt și la noi USR-PLUS.

O versiune abreviata a articolului lui a fost tradusă de părintele Emil Ember (Alianța Familiilor din România – filiala Baia Mare). Ii multumim. Versiunea integrala si in engleza a articolului poate fi citita aici: https://www.firstthings.com/web-exclusives/2021/06/whats-in-store-for-your-sons.

Atmosfera anti-masculina din universitate

Sunt profesor la Universitatea Bucknell de douăzeci de ani. Consider că părintele care are la suflet interesul superior al unui copil de sex masculin ar trebui să fie extrem de preocupat de ceea ce probabil va experimenta la școala în care lucrez.

Tinerii barbati din instituții precum a mea sunt stereotipați fără milă. Ei sunt obligați să accepte fără îndoială doctrinele fundamental anti-masculine ale justiției sociale care se află în proces de a deveni rațiunea de a fi a acestor instituții. De-a lungul celor patru ani de facultate li se spune că un bărbat care își îmbrățișează fără scuze natura comite o infracțiune eternă. Dacă nu este de acord să se schimbe fundamental pentru a se potrivi dorințelor celor mai buni moralizatori ai săi, el trebuie să fie disprețuit de cei drepți și devine o țintă legitimă a represiunii.

Am auzit oameni care ocupă funcții importante în universitatea mea vorbind la liber (cred că toată lumea le împărtășește perspectiva) cu dispreț pentru studenții de sex masculin albi, despre care se presupune că beneficiază universal de „privilegii” și că au sentimente rasiste. Acei studenți de sex masculin provin din toată țara, din medii etnice diferite, din clase sociale diferite. Ei aderă la diferite credințe religioase și au credințe politice diferite și își fac planuri intelectuale și de carieră diferite. Când ajung în campus, li se spune la nesfârșit că diferența și diversitatea trebuie sărbătorite, recunoscute, lăudate în toate formele lor – cu excepția măsurii în care s-ar putea aplica acestora.

Razboiul impotriva barbatilor heterosexuali

Opinia din ce în ce mai dominantă la școlile de arte liberale deșteptate este că toți bărbații heterosexuali albi sunt la fel. Ei sunt reprezentanți fără chip ai presupusului loc de top într-o structură ierarhică care îi domină ilegal pe ceilalți. Sunt considerați potențiali violatori. Un grup de profesori și administratori din Bucknell au perpetuat ani de zile o narațiune disputată conform căreia femeile din campus lucrează sub un regim de violență sexuală și teroare. Barbații heterosexuali albi sunt rasiști pur și simplu in virtutea rasei lor. Ei sunt homofobi dacă nu sunt de acord instantaneu și efuziv cu fiecare afirmație radicală despre sexualitate și identitate de gen făcută de avocații mascați ca erudiți.

La fel ca în multe alte școli, la Bucknell unele departamente întregi și segmente mari de altele sunt dedicate denunțării bărbaților heterosexuali albi ca agenți de opresiune. Mulți profesori de aici pledează neobosit împotriva „masculinității toxice” și „a patriarhatului”. Potrivit unuia dintre acești educatori, următoarele oferă dovezi ale acestei dominări maligne: că bărbații ridică mâinile în clasă diferit față de femei, că echipa națională de fotbal masculină este plătită mai mult decât cea națională feminină și că bărbații tind să prefere hamburgerii la salate, în timp ce femeile au mai frecvent preferința inversă. Teologia rasismului sistemic, o formă fantomatică de violență produsă în mare parte de bărbați albi și îndreptată către non-albi, este o dogmă în campusuri ca ale mele. Într-adevăr, unii profesori de aici au afirmat că chestionarea acestuia este în sine un exemplu de rasism sistemic. Și în ceea ce privește studenții conservatori, bărbați heterosexuali albi, unii membri ai facultății înveselesc în mod public moartea bărbaților conservatori și recunosc incapacitatea lor de a „înțelege” „umanitatea” lor.

În cursurile mele din ultimii ani, am urmărit o anumită scenă jucându-se din nou și din nou. În timpul discuțiilor la clasă, apare subiectul diferenței de sex. (Predau, în mod obișnuit, mai multe cursuri.) Unii studenți dau dovadă de nemulțumire privind discuția mea despre faptele biologice care arată că există diferențe de sex. Invocă „patriarhatul” pentru a-și susține credința că femeile sunt o clasă oprimată la Bucknell și că bărbații sunt opresorii lor. Unul dintre ei susține apoi că bărbații domină spațiul public, inclusiv sala de clasă, vorbind agresiv și înghesuind vocile feminine. Îi indic vorbitorului că, în toată discuția noastră despre acest subiect și despre aproape toate celelalte subiecte din curs, bărbații au tăcut în mare parte, în clasă și că este vorba de fapt de femei, și aproape exclusiv de femei feministe, cum ar fi vorbitorul, care vorbesc constant. Această observație nu este niciodată contestată în mod substanțial, deoarece toată lumea din clasă știe că este adevărată.

Patriarhatul insuferabil

Dar este întotdeauna primit cu frustrare de către studenții care au invocat „patriarhatul”. Uneori depun rapoarte la președintele sau decanul meu de departament cu privire la cât de insensibil și probabil misogin sunt pentru a arăta astfel de fapte incomode.

Bărbații din clasă stau liniștiți și privesc inconfortabil prin cameră, sperând că nimeni nu va întreba ce părere au despre asta. De multe ori aud de la ei prin e-mail sau în orele de consultații, timp în care au grijă să îmi ceară să închid ușa, astfel încât gândurile lor sincere să nu ajungă la urechile colegilor mei din sală.

Mă întreb, în ​​timp ce vorbesc cu acești tineri, cum orice părinte iubitor își poate imagina că acest tip de mediu este cel mai bun pentru fiii lui.