Subject: O scrisoare scrisa de un senator roman “de ziua romanilor de pretutindeni” si mai ales raspunsul plin de bun-simt dat de unul din romani.

“Am primit ieri, pe grupul yahoo romaniansinedinburgh, o scrisoare din partea d-lui senator Viorel Badea, care s-a gîndit sã mã felicite cu ocazia, cicã, „Zilei românilor de pretutindeni”.

Dau mai jos scrisoarea d-lui senator, urmatã de rãspunsul meu, pentru cã, nu-i așa, nu se cuvine sã te heretiseascã omul, iar tu sã nu-i întorci amabilitãþile. 1 Decembrie Dragi români de pretutindeni, Cu prilejul „Zilei românilor de pretutindeni” vã adresez vouã, românilor din lumea întreagã, calde felicitãri, precum ºi îndemnul de a pãstra în suflet spiritul, cultura ºi limba româneascã. Doresc sã vã felicit ºi sã vã mulþumesc pentru contribuþia pe care o aduceþi la dezvoltarea comunitãþilor ºi a þãrilor în care vã aflaþi, precum ºi pentru pãstrarea ºi afirmarea valorilor ºi tradiþiilor româneºti. Din Australia pânã în America de Nord, din Europa ºi pânã în Asia, românii au ridicat pe podiumurile sportului de performanþã drapelul naþional al României, au dus la cele mai prestigioase universitãþi frumosul grai românesc ºi exceleazã în orice domeniu activeazã, fãcând cinste þãrii natale. Trebuie sã ne amintim cã suntem români în fiecare zi dãruitã nouã de Dumnezeu ºi sã pãstrãm vii în inimile noastre cuvintele lui M. Sadoveanu: „Patriotismul nu înseamnã ura împotriva altor neamuri, ci datorie cãtre neamul nostru; nu înseamnã pretenþia cã suntem cel mai vrednic popor din lume, ci îndemnul sã devenim un popor vrednic.” Doresc sã vã felicit, de asemenea, ºi cu ocazia „Zilei Naþionale a României”. Avem datoria de a pãstra vie ºi a cinsti amintirea celor ce au luptat pentru unitatea ºi libertatea poporului, precum ºi de a privi spre viitor cu optimismul, curajul ºi încrederea cu care au fãcut-o ºi strãmoºii noºtri, de la cei cãzuþi pe câmpul de luptã, pânã la cei care au pierit în inumanele închisori comuniste. Cu aceste ocazii, transmit românilor de pretutindeni cele mai bune gânduri ºi urãri de sãnãtate, fericire ºi succes. Fie ca Dumnezeu sã binecuvânteze România ºi pe români, oriunde s-ar afla ei. La Mulþi Ani România! La Mulþi Ani români de pretutindeni! Birou Senatorial Viorel Badea Senator Pentru romanii din Europa si Asia Membru al Delegatiei Permanente a Parlamentului Romaniei la APCE Presedinte al Comisiei pentru Romanii de Pretutindeni Tel/Fax: 0213101911 http://www.badeaviorel.ro/

RASPUNS Dragã Domnule Senator Viorel Badea, Sînt si eu unul dintre „românii de pretutindeni” care au primit scrisoarea dumneavoastrã cu ocazia, nu stiam, „Zilei românilor de pretutindeni”. Vã multumesc pentru caldele urãri si îndemnuri, chiar dacã, trebuie sã mãrturisesc, laudele dvs. sînt exagerate în ce mã priveste pe mine, unul din românii de pretutindeni cãrora vã adresati. Nu am adus nici o „contributie” comunitãtii care a binevoit sã mã primeascã (în afarã de cîteva taxe), nu am afirmat prin nimic „valorile românetti”, nu practic sport de performantã sub drapelul tãrii, iar singurul domeniu în care „excelez” deocamdatã este livrarea de mîncare indianã la domiciliu, pentru cã lucrez ca delivery driver la un restaurant dintr-un orãsel scotian. Alta ar fi fost însã situatia dacã mi-ati fi scris, dvs. sau unul dintre numerosii dvs. colegi din Parlament, acum sase luni, cînd încã nu eram un român „de pretutindeni”, ci un român de la mine de-acasã, mai exact din Iasi. As fi putut sã vã rãspund cã sînt cercetãtor stiintific la Universitatea Al. I. Cuza si cã mã ocup de editarea Bibliei de la 1688, prima editie criticã a celei mai vechi Biblii românesti (Stiati cã sîntem ultimul neam din Europa care încã nu are prima sa Biblie într-o editie criticã?). M-as fi mîndrit cu fetele mele, care practicau un sport de performantã sub drapelul tãrii, cum spuneti, si m-as fi lãudat cã am dus si eu putin din „graiul tãrii” mele pe la Paris si Geneva, sau cã mi-am petrecut sapte ani printre vechile manuscrise românesti, primind pentru munca mea o summa cum laude. Dar nici dumneavostrã nu mi-ati scris, nici eu nu v-am rãspuns. Asa merg lucrurile, cum s-ar spune. Dar de ce îmi scrieti tocmai acum, cînd mi-am luat lumea în cap, împreunã cu ai mei, si ne-am alãturat si noi „românilor de pretutindeni”care îsi cautã pe aiurea dreptatea pe care nu au gãsit-o în tarã? Ca sã îmi arãtati cã vã pasã? Dacã vã pasã atît de mult de „valorile si traditiile românesti”, de ce nu mi-ati scris, dvs. sau colegii dvs., pe cînd eram în tarã? De ce nu m-ati întrebat cum ne descurcãm cu nouã milioane pe lunã, eu si colegele mele, tineri doctori în filologie si slujbasi ai culturii române pentru care suspinati acum? V-as fi rugat atunci, dacã stiam cã vã intereseazã atît de mult istoria neamului, sã faceti ceva pentru profesorul meu de istorie, care se stinge de boalã pentru cã din pensia sa nu-i ajung banii de medicamente. V-as fi chemat la Iasi sã vedeti cum trãieste de pe o zi pe alta un antrenor de performantã, pentru care s-a cîntat imnul României la Berlin, si cum niste copii devotati se antreneazã sã devinã campioni pe podelele roase si pline de cuie ale unei sãli de sport care n-a prins încã o campanie electoralã. V-as fi dus prin oras si v-as fi arãtat Filarmonica ieseanã, care de zece ani stã sã se prãbuseascã sub schele, si Teatrul National, mutat într-un cub de carton. Si la urma urmei, dacã tot invocati acum cuvintele lui Sadoveanu si îndemnul „sã devenim un popor vrednic”, v-as fi spus cã de douãzeci de ani mã simt, în fiecare zi, mintit, furat si umilit în tara mea. Si cã am obosit sã devin „vrednic” printre smecheri, canalii politice si „bãieti destepti”. Dar, repet, nici dvs. nu m-ati întrebat, nici eu nu v-am rãspuns. Si atunci, de ce m-ati gãsit tocmai acum? Domnule senator, e un cinism fãrã de margini sã-i heretisiti pe emigrantii români cu ocazia unei asa-zise „zile a românilor depretutindeni”. Nu poate fi o sãrbãtoare o zi a românilor „de pretutindeni”, existã doar o singurã zi a românilor si a României din care gãstile politice care s-au succedat ne-au împins, pe mine si pe alte milioane de compatrioti, sã ne luãm lumea în cap, sã ne lãsãm în urmã limba, pãrintii si prietenii si sã ne cãutãm pe aiurea pîinea si dreptatea. Ce sãrbãtoare vedeti în asta? Nu e nici o sãrbãtoare pentru familiile despãrtite, pentru fratii si prietenii lãsati în urmã, saupentru acei „români de pretutindeni” ai cãror copii s-au spînzurat în tarã de dorul lor. Si, în general, nu existã sãrbãtori adevãrate cînd te afli „pretutindeni”, ci doar acasã. Iertati-mã, dar nu am nevoie sã-mi amintiti dvs. de „valorile românesti”. Ocupati-vã de ele în tarã, acolo unde „cultura si valorile românesti” sînt lãsate în paraginã. Si v-as mai ruga ceva.!!! Sînteti totusi un reprezentant al clasei politice românesti. Aveti decenta de a nu amesteca în gesturile dvs. electorale amintirea „celor ce au luptat pentru libertatea poporului”. În Franta am cunoscut un om care si-a pierdut o mînã în masacrul de la Otopeni, în decembrie ’89. Lucreazã acum ca magazioner la un depozit, din mila unor strãini generosi. Vã asigur cã omul acesta ar scuipa astãzi pe orice discurs politicianist în care sînt amintiti eroii din decembrie ’89. Altfel, o duce bine (în curînd, îl veti putea vedea si auzi într-un documentar tv despre Revolutie, apropo, nu-i asa, de cei care… „fac cinste tãrii natale”). La sfîrsit, as vrea sã vã asigur cã nu mi-e rusine cã sînt român. Asa mi-am învãtat si fetele, sã nu le fie rusine sã spunã de unde vin. Singurele momente în care mi-e rusine cã-s român sînt atunci cînd politicienii îmi vorbesc despre România. În gura lor, România pute ca o hazna infestatã, din care mã bucur cã mi-am salvat copiii. Ca o mãsurã de igienã, ar fi prea mult dacã v-as cere sã pãstraþi mãcar distanta tãcerii?” Ioan-Florin Florescu