În urma articolului și a comentariilor publicate pe blogul lui Saccsiv, m-am simțit dator cu o explicație.
Dragi frați întru Hristos,
Draga Saccsiv,
Iți amintești discuția noastrã de acum doi ani, din curtea Mãnãstirii Petru Vodã, când tu m-ai îndemnat sã mã lepãd de yoga și de practicile satanice ale acestei învãțãturi și sã mã întorc la Ortodoxie. Atunci ți-am rãspuns, pe scurt, cã eu m-am considerat mereu a fi un creștin ortodox (chiar și așa, nepracticant cum mã aflam), un om care îl considerã pe Iisus Hristos UNICUL sãu mântuitor, dar cã o lepãdare de yoga și tot ceea ce a reprezentat aceasta pentru mine, nu era oportunã la acel moment, întrucât eu trebuia sã mã conving personal cã yoga este o practicã maleficã, vãtãmãtoare – în primul rând pentru mine. Ori eu, așa cum îți spuneam, practic yoga de la vârsta de 15 ani și nu am suferit nici o vãtãmare din cauza ei, ba dimpotrivã, pot spune cã m-am dezvoltat bine cu ajutorul ei, mai ales în perioada cea mai sensibilã a unui tânãr (datoritã rigorilor stilului de viațã pe care mi l-am impus, nu am fumat, nu am consumat alcool, nu am mâncat carne, nu am consumat cafea sau alte excitante, am cautat mereu liniștea și studiul în defavoarea distracțiilor frivole). A cere cuiva sã renunțe brusc la beneficiile unui stil de viațã echilibrat, în favoarea unui stil și mod de viațã (Ortodox) pe care nu îl cunoște decât prea puțin la acel moment, era o chestiune forțatã.
Și atunci, ca și acum, am fost îndemnat de circumstanțe, sã fac acel act de adeziune fațã de ortodoxie și de lepãdare de orice altceva însemnase viața mea de pânã atunci, dar acest gest ar fi fost un act formal, fãțarnic, nu atât fațã de tine și ceilalți oameni care mã cunoșteau, dar în primul rând fațã de mine. A cere cuiva sã renunțe la tot ceea ce este el, la tot trecutul lui, fãrã a ști cu certitudine ce pune în locul golului care rãmâne, este o decizie deloc ușoarã, care trebuie luatã cu prudențã, dupã o îndelungatã chibzuințã. Contrar firii mele colerice, nu iau hotãrâri intempestive când vine vorba de promisiuni și jurãminte, pentru cã îmi place sã cred despre mine cã sunt un om de cuvânt.
Mi-am pus în acest rãstimp scurs de atunci, problema apropierii mele de Ortodoxie, de modul de viațã ortodox. Am început sã citesc și sã mã pregãtesc sã urmez aceastã cale. Pentru cineva care nu a crescut într-o educație creștin ortodoxã riguroasã (datoritã epocii comuniste), sunt multe de aflat și de învãțat despre modul de viațã, obiceiurile și dogmele bisericești.
Este foarte dificil sã treci de la un mod de viațã profan, ce relativizeazã binele si raul, și cu atât mai mult de la conceptul yoghin despre bine, rãu și pãcat (în yoga autenticã, existã cele 10 reguli de comportament: non-violența, respectarea Adevãrului, non-furtul, abținerea sexualã, non-posesivitatea, purificarea, mulțumirea, austeritatea, studiul și adorarea lui Dumnezeu, dar care nu concepe pãcatul în forma vãzutã în îndreptarul pentru spovedanie), la sistemul de valori al Ortodoxiei.
Pentru mine este dificil și acum de înțeles de ce anumite lucruri sunt vãzute drept pãcate de cãtre dogma Bisericii, și este și mai dificil sã le percep ca atare. Conștiința pãcatului presupune o înțelegere ce are la bazã un întreg sistem de valori pe care recunosc cã eu încã nu mi l-am însușit pe deplin.
Am simțit în schimb, permanent bunãtatea și gândurile bune ale fraților ortodocși, care m-au pomenit în rugãciunile lor ca sã mã lumineze Dumnezeu cu privire la alegerile pe care trebuie sã le fac.
Aș spune cã în cazul meu sunt valabile cuvintele lui Mircea Eliade despre experiența convertirii la Ortodoxie: ”E nevoie de o serie întreagã de experiențe sufletești pentru a cãpãta acea stare de spirit care e ortodoxia. Conștiința, funcționînd pe toate planurile și cu toate ramificațiile, își gãsește firesc echilibrul în ortodoxie. Nu trebuie sã precipitãm “convertirea”. Ea se va împlini, așa cum înfloresc pomii – când sufletul se va fi îmbogãțit îndeajuns, suferind îndeajuns.”
Spre deosebire de alții însã, eu nu vin la Ortodoxie datoritã suferințelor ci din convingerea intimã, sufleteascã cã aici gãsesc un Adevãr superior tuturor celorlalte adevãruri pe care aceastã lume le oferã. Nu am cuvinte sã descriu dulceața sufleteascã cu care m-am ”ospãtat” din cuvintele vii, ziditoare de suflet ale marilor duhovnici ai Ortodoxiei, despre iubirea de oameni, blândețea și compasiunea ce rãzbat din ele.
Bineânțeles, am privit mereu cãtre culmile Ortodoxiei, cãtre Iisus Hristos, și nu cãtre vreascurile ce alcãtuiesc realitatea zilnicã a ceea ce înseamnã din pãcate mare parte din Biserica Ortodoxã Românã de astãzi.
Un concept care mi-a cucerit sufletul este acela al smereniei și blândeții duhovnicești, ce alcãtuiesc firea cea adevãratã a Ortodoxiei.Nu vreau sã mã trufesc vorbind prea mult despre drumul meu spre Ortodoxie, despre ceea ce fac cu slabele mele puteri. Pot spune însã ca acum am de ales, cã am ce pune în locul yogãi, ca mod de viațã, ca sistem de valori.
Sper sã nu se înțeleagã greșit atitudinea mea, nu aș vrea sã fiu acuzat de fãțãrnicie. Nu mã îndrept spre ortodoxie ca sã câștig altceva decât Mântuirea, iar actul meu nu înseamnã în mod necesar acuzarea sistemului yoga ca fiind diavolesc. În schimb, m-am convins cã, precum este peste tot, în lumea noastrã, a oamenilor, și în lumea yoghinilor ca și în Ortodoxie, existã destui învãțãtori mincinoși și fãțarnici, care se folosesc de învãțãturile autentice pentru a aduna beneficii personale.
Știu cã mulți frați întru ortodoxie admirã în tãcere luãrile mele de poziție, acțiunile și atitudinea mea combativã, și cã singurul lucru care îi împiedicã sã vinã alãturi de mine în lupta pe care caut sã o duc în chestiunea cipurilor și a altor rele pe care oculta mondialã ni le-a programat, este chestiunea spinoasã a practicii yoga. Pentru mine ar fi un sacrificu mic, o renunțare neânsemnatã – în acest moment, despãrțirea de yoga (cu atât mai mult cu cât, în ultimii ani nici nu am mai practicat cum o fãceam în adolescențã, ci am participat doar la niște cursuri sãptãmânale de 2 ore).
Problema se pune în a ”scuipa pe învãțãtura yoga” cum mã îndemni tu, Saccsiv.
Gândește-te la un om care a sosit înfometat și gol la o familie. Aceastã familie i-a oferit adãpost, hranã și un pat cald, fãrã sã îi facã nici un neajuns. Apoi, acest om, acum bine hrãnit, îmbrãcat și în putere, ajunge la palatul regelui, unde i se oferã perspectiva unei vieți îmbelșugate, fãrã griji. Dar portarul palatului îi cere omului respectiv sã scuipe familia ce i-a oferit ajutor prima datã, considerând-o rea. Nici un om cu fricã de Dumnezeu nu rãsplãtește binele cu rãu, de aceea și omul din povestea mea nu a fãcut acest lucru, lãsând pe cei cãrora acea familie le-a fãcut rãu, sã îi scuipe și sã îi ocãrascã.
Vreau sã mai înțelegeți cã fac o diferențã între MISA, Gregorian Bivolaru și yoga autenticã. Chiar dacã yoga este – în opinia mea (și nu numai) o învãțãturã care nu este dãunãtoare, ci poate fi chiar beneficã în anumite privințe, nu mai pot sã afirm același lucru despre persoana lui Gregorian Bivolaru și despre ceea ce se petrece la MISA, chiar dacã am continuat sã frecventez cursurile de yoga de acolo (sãptãmânal, cum spuneam), pentru valoarea practicii în sine, iar nu pentru unii dintre oamenii care conduc aceastã școalã de yoga, ȘI CARE SE AFLÃ ÎNTR-O CUMPLITÃ STARE DE DECÃDERE SPIRITUALÃ. Din pãcate, nu am realizat aceastã tristã realitate decât târziu, treptat, prin comparația dintre curãțenia spiritualã din alte pãrți, cu minciuna, prefãcãtoria și fãțãrnicia și lipsa de omenie a unor lideri din MISA. În ciuda tuturor acestor evidențe, m-am încãpãțânat sã frecventez cursurile de yoga ale MISA în acești ani și din dorința de a fi acea voce criticã din interior, care sã demaște ticãloșiile unora, în speranța cã ticãloșii fie se vor îndrepta, și vor înceta sã mai paraziteze aceastã grupare și sã tragã foloase de pe urma ei, fie oamenii, simplii cursanți se vor dumiri ce este cu acești profitori și îi vor înlãtura de la conducere. Nu am vrut sã fiu unul dintre nemulțumiții care pleacã atunci când vãd adevãratele intenții pervertite ale unor așa-ziși ”lideri spirituali” lãsându-le aceastora în mânã ”jucãria” de pe urma cãrora câștigã bani și alte foloase din pãcãlirea unor naivi.
Yoga este și va rãmâne, indiferent de pãrerea mea sau a altora, un bun al patrimoniului național indian – și nu numai, o formã de spiritualitate – care în opinia mea nu se ridicã la nivelul creștinismului.
Eu am fost și voi rãmâne un spirit care se dorește a fi enciclopedic, dupã modelul reprezentat de marele istoric al religiilor Mircea Eliade. Setea mea de cunoaștere, curiozitatea și întrebãrile pe care mi le pun mã vor purta în continuare în afara sferei tradiției Ortodoxe, iar aici nu mã refer doar la yoga.
Poate cã timpul și experiența mã vor duce în final la acea conștiințã a suficienței Ortodoxiei, dar pânã atunci (și probabil nici mãcar atunci) nu voi putea deveni acuzatorul public al oricãrei alte religii sau tradiții spirituale.
Sper ca atitudinea mea moderatã fațã de yoga sã nu rãneascã sentimentele sau așteptãrile nimãnui. Am lecturat comentariile la articolul publicat de saccsiv, și am remarcat cã sunt multe persoane care au tendința de a pica într-un soi de extremism religios, de condamnare a tot ceea ce nu este ortodoxie. Același lucru se petrece și în cealaltã parte, la MISA, de unde sunt atacat de ”talibanii spirituali yoghini” care mã considerã un trãdãtor al cauzei yoghine. Dupã cum se vede, fanatismul nu are culoare și este din pãcate încurajat neoficial de aproape toate doctrinele religioase, ca o garanție a stabilitãții și menținerii curentului conservator al respectivei doctrine.
Cu speranța cã vom trãi cu toții bucuria revederii la Dreapta Tronului Tatãlui nostru ceresc, vã urez toate tuturor un an nou, plin de biruințe duhovnicești.
În final, vreau sã îmi cer iertare din tot sufletul celor pe care i-am întristat sau i-am supãrat cu ceva și sper ca înțelepciunea lui Dumnezeu sã ne lumineze pe noi toți iar Duhul Sãu sã ne întãreascã și sã ne scoatã biruitori în încercãrile care vin peste noi. Mihai Rapcea
P.S.: am primit de la un prieten, dupa publicarea acestui raspuns, un fragment dintr-un interviu cu Parintele Ghelasie Gheorghe de la Manastirea Frasinei, despre yoga, care este in acord cu pozitia mea pe acest subiect. Puteti audia pe linkul de mai jos acel fragment, dintr-un interviu mai lung (exista si varianta video).
Ghelasie Gheorghe – Parintele Ghelasie Gheorghe despre yoga
Asculta mai multe audio traditionala ]]>
