Dacã granițele României nu s-ar fi deschis în 1989, și dacã am presupune cã rata natalitãții s-ar fi menținut, controlat, la cotele dinainte de aceastã datã, acum am fi fost cu vreo patru milioane mai mulți, avanseazã un scenariu imaginar Vasile Ghețãu, directorul Centrului pentru Cercetãri Demografice din subordinea Academiei Române, în cercetarea sa din 2007 „Declinul demografic și viitorul populației României”. „Scãderea populației în sine nu e rãul cel mai mare. Rãul cel mai mare e cã s-a produs prin reducerea natalitãții, ceea ce a afectat structura populației pe vârste. O reducere a populației tinere și o creștere a ponderii populației vârstnice are repercusiuni economice catastrofale. E o tendințã europeanã. Europa e bolnavã demografic în ansamblul ei, dacã lãsãm la o parte țãri cu o natalitate ridicatã Irlanda, Islanda, Franța, Regatul Unit, Suedia, care au 1,8-2 copii la o femeie. Sunt semne cã civilizația europeanã actualã se duce. Dupã 2015 numãrul de decese în Europa va fi mai mare decât numãrul de nãscuți. E o civilizație care și-a terminat încãrcãtura ei de progres. Ce se va întâmpla la noi? Imaginați-vã cã generațiile 67-70 ies la pensie dupã 2020-2030. Vor fi generații foarte mari. Vor trebui întreținute economic. Dacã fertilitatea se menține la nivelul actual, iatã cine va trebui sã le susținã: generațiile nãscute dupã 1989, la jumãtate fațã de cele dinainte”, aratã Ghețãu. Scenariul pesimist se confirmã La momentul 2007, când Ghețãu a întocmit cercetarea amintitã, a luat în calcul trei scenarii posibile: -ideal (dacã natalitatea ar fi crescut de la acea datã), -optimist (dacã rata natalitãții ar fi rãmas mãcar la aceeași cotã de 1,3 copii/femeie) și -pesimist (dacã natalitatea scade și mai mult) Azi, în 2011, Ghețãu afirmã cã ne aflãm deja în scenariul pesimist, ceea face ca toate prognozele din 2007 sã fie rectificate cu minus, și face imposibilã o altã predicție. „Având în vedere ce s-a întâmplat în ultimii doi ani, criza, reducerea veniturilor, toate vor avea un cost demografic îngrozitor. Eu la ora actualã nu mai vãd cã s-ar putea face ceva pentru a redresa situația demograficã a României. Noi încã nu știm care e impactul total al crizei asupra demograficului, în tot spațiul european. Demograficul se schimbã foarte greu în timp. Factorii de scãdere au apãrut, dar pânã se instaleazã mecanismele care sã modifice, dureazã o perioadã care trece prin om, prin gândirea lui”. 2010, începutul prãbușirii demografice? „În 2010 vom observa un lucru pe care nu l-am mai vãzut niciodatã. Pentru prima datã sporul natural a fost negativ pe tot parcursul anului. Noi aveam întotdeauna 3 luni pe an în care sporul natural era mai mare. O legãturã între lunile de toamnã cu nupțialitate ridicatã, cu o reacție în iulie-septembrie în care numãrul de nãscuți era mai mare decât numãrul decedaților. În 2010 pentru prima datã avem scãderi și în cele trei luni. În fiecare an în ultimii 20 de ani am avut 40.000 scãdere naturalã. În 2010 am avut 50.000. E imposibil sã mai creascã în 2011, pentru cã nu mai are de unde. Nu știm pânã unde va merge scãderea natalitãții. Apar și semne de creștere a mortalitãții. E imposibil acum sã mai spui ce se mai poate face. Mai ales dacã te uiți la bãtaia de joc a politicul, cu mãsuri incoerente”, zice Ghețãu. Sociologul spune cã scãderea natalitãții are cauze psihologice – printre care principala ar fi incertitudinea zilei de mâine, iar soluțiile ar fi trebuit identificate și implementate de 20 de ani, nu acum când situația pare iremediabil compromisã. „Chiar dacã s-ar reporni economia, eu nu pot croi la ora actualã niciun proiect de redresare demograficã a României, pentru cã nu am pe ce. Dupã ce am fãcut totul în ultimii doi ani ca sã împingem natalitatea cât mai jos, ce ar trebui sã mai facem acum? Restructurarea rolului statului asistențial e un discurs actual, dar natalitatea scade de 20 de ani, clasa politicã a vãzut asta, de ce n-a fãcut nimic de 20 de ani? Fie nu sunt capabili sã realizeze cum lucreazã mașinãria demograficã, dar mai probabil, ei știu cã asta necesitã costuri mari, care trebuie fãcute azi, fãrã ca mâine când vor veni alegerile sã se vadã ceva. Nu va ști nimeni ce ai fãcut. Și atunci, nu se sinucid politic. Ei știu unde sã bage banii ca sã se vadã. Dar cândva vor trebui sã dea socotealã. Ministerul muncii nu are nicio prognozã. Niciun minister nu ne consultã, de fapt. Prognoza e un instrument excepțional în contextul în care într-o societate fenomenele se produc dupã aceste programe. O societate în care se mutileazã evoluția legicã a unui fenomen, prognoza nu mai are nicio valoare. E ca și înainte de 1989. În 1986 de exemplu eram la Statisticã și cineva înțelept de la conducere s-a gândit cã dacã ne cer ãștia sã facem recensãmânt la anul (ultimul recensãmânt fusese în 1977)? Și se spune cã a ajuns asta la urechile lui Ceaușescu, care ar fi întrebat într-un CPEEX „cine are nevoie de datele de la recensãmânt? CSP-ul, aveți nevoie?” Nu! Nimeni nu a avut nevoie. Nici cei de azi nu au nevoie de date de prognozã. Totul e de azi pe mâine. Totul e improvizație”.]]>