„Adevãrul”: De ce credeþi cã subiectul Apocalipsei apare în discursul umanitãþii? Pascal Bruckner: Umanitãþii îi place sã se gândeascã la originile sale ºi la sfârºit. În Biblie ºi în tradiþia iudeo-creºtinã, Apocalipsa nu e sfârºitul lumii, ci rãscumpãrarea ºi transfigurarea ei: rãii sunt pedepsiþi ºi drepþii, recompensaþi. De ce oamenii au voluptatea sã vorbeascã despre Apocalipsã – mai ales acum? Vedem montatã o micã Apocalipsã în fiecare searã, la jurnalele TV… Voluptatea catastrofei, mai ales în mass-media, vine din nefericirea de care am scãpat: aºezaþi comod în fotoliu, privim la dezastrele care-i lovesc pe alþii ºi acest haos revalorizeazã, prin contrast, liniºtea noastrã. Compasiunii pentru acei bãrbaþi ºi femei care suferã i se adaugã satisfacþia noastrã secretã cã nu suntem în situaþia lor. În cartea dumneavoastrã, „Fanaticii Apocalipsei”, vã referiþi la o nouã religie, ecologia. De ce a fost nevoie sã fie creatã aceastã religie? Ecologia este ultima mare ideologie politicã, cea care contabilizeazã costurile dezvoltãrii ºi ale progresului. A fost sacralizatã – cum s-a întâmplat, la vremea lor, cu fascismul ºi comunismul. E o religie profanã care vede natura ºi Pãmântul ca divinitãþi ºi face din copaci, plante ºi animale niºte obiecte cvasi-sacre, uneori mai importante decât fiinþele umane. Religiile se bazeazã pe mituri. Este încãlzirea globalã un mit? Încãlzirea globalã existã, nu contest efectele care se fac simþite deja peste tot. Dar faþã de acest fenomen putem sã avem douã atitudini: ori sã facem totul pentru a-l împiedica, chiar dacã asta înseamnã privaþiuni, preamãrirea regresului, sfârºitul industrializãrii etc., ori sã luãm act de existenþa sa ºi sã anticipãm consecinþele negative construind diguri, protejând insulele, regândind habitatul urban, agricultura, transportul. Aceasta din urmã e atitudinea pragmaticã ce refuzã nebunia ºi panica ºi încearcã sã gãseascã soluþia pentru o problemã precisã. Ce-i animã pe aceºti ecologiºti? Ecologiºtii radicali – a se face distincþia de ecologiºtii inteligenþi – funcþioneazã pe baza fricii, a spaimei, a terorii pe care le rãspândesc peste tot. Sunt foarte activi în America de Nord ºi în Europa Occidentalã. Sunt copiii rãsfãþaþi ai progresului care vor sã nesocoteascã reuºitele noastre ºi fac mofturi la realizãrile societãþii. ªi-ar dori sã revenim la marea simplitate primitivã, la un mod de viaþã neo-rural în care Mama Naturã nu a fost „violatã” de ºtiinþã ºi de tehnicã. Denunþ acest proiect retrograd care ar avea drept consecinþã aruncarea noastrã cu o sutã sau cu douã sute de ani în urmã. De altfel, dacã mass-media le cântã în strunã acestor ecologiºti, nu acelaºi lucru se întâmplã cu publicul francez, care le-a acordat doar 2% la ultimele alegeri prezidenþiale. Trebuie reinventatã ecologia, care e rãtãcitã de douãzeci de ani într-un discurs catastrofist, ºi sã se facã pace între dezvoltarea industrialã ºi respectul faþã de mediu, cele douã sã devinã compatibile. Aceasta este marea provocare a secolului nostru. Lumea trebuie salvatã? Planeta nu are nevoie sã fie salvatã, ne-a precedat ºi ne va supravieþui. Umanitatea este cea cãreia îi trebuie create cele mai bune condiþii posibile, în faþa marilor provocãri care ne aºteaptã: sã hrãnim nouã miliarde de oameni pânã în 2050, sã le asigurãm un nivel de viaþã decent, sã le venim de hac bolilor groaznice, sã ºcolarizãm tinerele generaþii, sã evitãm pe cât posibil conflictele sângeroase, sã promovãm peste tot idealurile democratice. În orice caz, umanitatea noastrã nu se bazeazã pe naturã, de aceea nu am încetat, de apariþia speciei noastre, sã violãm ciclurile naturale prin cunoaºtere, prin abilitãþile noastre, prin munca pe care o facem. Natura nu este nici bunã, nici rea: ea este indiferentã. Noi ne sprijinim pe ea pentru a o deturna ºi a construi o lume pe mãsura noastrã. ; Umanitatea noastrã nu se bazeazã pe naturã, de aceea nu am încetat, de apariþia speciei noastre, sã violãm ciclurile naturale prin cunoaºtere, prin abilitãþile noastre, prin munca pe care o facem. Trebuie reinventatã ecologia, care e rãtãcitã de douãzeci de ani într-un discurs catastrofist.   În volumul sãu, Pascal Bruckner este de pãrere cã unii sunt atât de preocupaþi sã salveze lumea, încât grija lor s-a transformat în fanatism. Ecologia a devenit o ideologie globalã, o religie – cu preoþii, templele ºi vocabularul ei demn de un nou catehism al catastrofei. sursa: adevarul.ro