- Nu puțini sunt aceia care se întreabã cum pot îndura actrițele din filmele porno actele sexuale atât de dure și cum rezistã atâtea zeci de minute. Partea întunecatã a industriei XXX a fost dezvãluitã chiar de câteva femei care au ajuns sã lucreze în acest domeniu.
Elizabeth Rollings, un porno-star american, care și-a început cariera filmând o scenã în care 25 de bãrbați foarte bine dotați au întreținut relații sexuale cu ea, a recunoscut cã nu a mai fost om dupã aceastã experiențã.
“Nu mi-am imaginat cã voi ajunge sã fac așa ceva. Am trei copii acasã și aveam nevoie disperatã de bani. Presiunea din partea producãtorilor era una imensã. Cu douã zile îniante de a merge la filmãri am început sã beau alcool și sã iau antidepresive. Când am ajuns pe platoul de filmare și i-am vãzut pe actori, am vrut sã fug. Am reușit, nu știu cum, sã-mi stãpânesc emoțiile și sã afișez un zâmbet fals. M-am gândit cã într-o orã totul se va termina. Eram destul de drogatã ca sã mã gândesc cã ce va fi, va fi. La sfârșit pur și simplu zãceam acolo, acoperitã de fluide și nimeni nu aștepta sã dau vreun autograf sau sã facã poze cu mine. Câteva zile m-a durut tot corpul. Am fost distrusã psihic câteva sãptãmâni. Nici la toaletã nu putem merge normal”, a povestit Elizabeth.
O altã actrițã Erin Moore a vorbit și ea, la rândul ei despre partea întunecatã a pornografiei.
“Luam droguri tot timpul. Tot ce-ți putea trece prin minte. Ecstasy, Valium, Vicodin și litri de alcool.Nu-mi vine sã cred cã mai sunt în viațã”, a spus actrița, potrivit intimatemedicine.com.
sursa:
libertatea.ro]]>
Post Views: 0