A devenit un lucru aproape automat: de fiecare datã când apar polemici legate de modul în care Berlinul încearcã sã îºi impunã punctele de vedere pentru soluþionarea crizei datoriilor, germanilor li se aduce aminte de trecutul lor nazist. Care ar fi modul de reacþie? Publicaþia Die Zeit propune câteva rãspunsuri.

“Noi îl avem pe Schettino, voi aveþi Auschwitz“, titra de curând, pe prima paginã, publicaþia italianã Il Giornale. Acesta este modul în care a reacþionat ziarul italian la ironia subtilã lansatã de Spiegel-Onlinereferitoare la cãpitanul laº al vasului de croazierã Costa Concordia, catalogat drept “un italian tipic”.  Mesajul pe care dorea sã îl transmitãIl Giornale era urmãtorul: Voi, germanilor, încetaþi cu astfel de acuzaþii; nu uitaþi cã sunteþi responsabili de Holocaust! Evident, se poate spune cã Il Giornaleeste un cotidian populist de dreapta, iar, în plus, aparþine familiei Berlusconi, prin urmare nu poate fi luat în serios. De asemenea, pare a fi un lucru intrat în normalitate ca, din când în când, Germania sã fie comparatã cu naziºtii. Problema este cã, în ultima perioadã, acuzaþiile de acest fel s-au multiplicat. De curând, cu ocazia unei conferinþe organizate în Portugalia, scriitorul est-german Ingo Schulze, un om sensibil, a fost întrebat dacã nu cumva germanii vor reuºi cu moneda euro ceea nu au au reuºit cu panzers (tancurile), adicã dominarea Europei. Un mesaj întâlnit aproape zilnic în Grecia, formulat chiar într-o manierã mai virulentã. În alte locuri, reproºurile au fost formulate într-un mod mai elegant, politica de austeritate bugetarã a Germaniei fiind comparatã, spre exemplu, cu cea a cancelarului Heinrich Brüning, predecesorul lui Adolf Hitler. Se vorbeºte adesea despre “Sonderweg” – conceptul de “excepþie germanã”, spre exemplu când Guvernul Angela Merkel refuzã sã tipãreascã bancnote. Dar, care a fost cel mai des menþionat succes istoric al “excepþiei germane”? Auschwitz, bineînþeles. Este un cerc vicios.

Puternicã din nou, Germania este comparatã cu regimul nazist

Nu este nevoie sã ne chinuim prea mult pentru a înþelege cauza multiplicãrii comparaþiilor cu regimul nazist: pentru prima datã dupã 1945, Germania este foarte puternicã, dar nu pentru cã ºi-a propus acest lucru, ci pentru cã, pe fondul crizei europene a datoriilor, a devenit cea mai puternicã, atât pe plan economic, cât ºi politic. Germania are în prezent o mare influenþã asupra afacerilor interne ale altor þãri. Puþin câte puþin, Germania a început sã aibã în Europa rolul pe care Statele Unite l-au avut mult timp la nivel global: cel al unei puteri care a recurs ºi chiar a abuzat uneori de forþa sa, vizatã de acuzaþii, nevoitã sã salveze lumea ºi criticatã pentru metodele folosite în acest sens. Existã un lucru care i se va putea reproºa mereu Germaniei: trimiterea la moarte a ºase milioane de evrei ºi implicarea a jumãtate din lume în rãzboi. Protestele suscitate de puterile dominante, oricare ar fi acestea, sunt de înþeles din punct de vedere uman, uneori chiar sunt justificate. Dar, în cazul Germaniei, criticile capãtã adesea o altã dimensiune, blocând din start orice efort de discuþie. Care va fi abordarea germanilor? Ingo Schulze s-a indignat ºi a evitat întrebarea, dupã care a scris cã regretã aceastã reacþie. În primul rând, simplul fapt cã publicul se aºtepta exact la acest tip de reacþie demonstreazã cã abordarea nu este una bunã. În al doilea rând, trebuie evitate orice accese de aroganþã germanã, lucru pe care nu l-a fãcut Volker Kauder, preºedintele grupului CDU din Bundestag, când a afirmat cã Europa “vorbeºte germanã “. Nu a spus “vorbeºte din nou germanã“, dar a fost pe aproape. În al treilea rând, nu avem dreptul sã ne lãsãm intimidaþi de comparaþiile cu regimul nazist. “Excepþia germanã” nu trebuie sã oblige Guvernul de la Berlin sã facã nici concesii, nici sã depunã mai multe eforturi decât doreºte pentru impunerea modelului propriu. Mai ales când se ºtie cã Auschwitz constituie un mijloc de presiune moralã în disputele politice. A nu ne lãsa impresionaþi, a respinge amical, fãrã nervozitate, acestea sunt, de asemenea, reacþii rezonabile. Iar discuþiile trebuie continuate pe probleme de fond, financiare sau privind intervenþiile militare.

Germanii ar putea recunoaºte cã vor sã fie iubiþi

Noul rol al Germaniei riscã sã conducã la multiplicarea comparaþiilor cu regimul nazist, iar aceastã situaþie va dura destul de mult. Fie cã ne place sau nu, trebuie sã ne stãpânim reacþiile ºi sã aºteptãm ca aceastã situaþie sã treacã. Dar acest stoicism pune totuºi o problemã gravã, legatã de paradoxul istoric al Germaniei, care poate fi formulat în felul urmãtor: istoria probabil nu se va repeta cât timp germanii nu vor fi siguri cã nu se poate repeta. Atunci ce este de fãcut? Sã le cerem celorlalþi sã renunþe la comparaþiile imbecile cu regimul nazist, dar celelalte forme de insulte posibile ºi imaginabile sã fie acceptate? Da, aceasta ar fi o soluþie. Germanii ar putea recunoaºte ºi cã vor sã fie iubiþi, chiar mai mult decât francezii sau britanicii, care oricum se iubesc destul de mult ei înºiºi. Cu toate acestea, nevoia de dragoste nu trebuie sã îi facã pe germani sã se renege, mai ales pentru cã acest lucru ar atrage mai degrabã urã. În plus, atitudinea flexibilã faþã de exterior trebuie îmbinatã cu sensibilitatea istoricã destul de accentuatã din Germania. Antisemitismul, teroarea neonazistã, ascunderea trecutului, accesele de aroganþã – acestea sunt riscurile reale cu care ne confruntãm. Germanii trebuie deci sã dea dovadã de un mare curaj ºi de o mare sensibilitate. sursa: Presseurope]]>