Noua modă: ciocolada de Dubai și țiganii evrei

Încălzirea globală și poate chiar și schimbarea un pic a polilor (geo-politici) au dus la apariția a două imposibilități fizice, un fel de descoperire improbabilă a icebergurilor în Sahara: ciocolata de Dubai și țiganii evrei.

Dacă ciocolata de Dubai există în România (inventată de turci, fiindcă în Dubai n-a auzit nimeni de ea), la fel sunt și țiganii de Israel.

În Dubai, unde temperaturile nu scad în general sub 30 de grade, ciocolata nu este un produs prea popular, cel puțin în zona veche și tradițională a orașului, din motive lesne de înțeles. E mai complicat cu arborii de cacao și cu stabilizarea unui produs care se transformă în maioneză în căldura omniprezentă de acolo. De-asta în țările foste otomane, produsele tradiționale sunt halvaua și baclavaua, sub toate formele.

Cât despre țigani, deși s-au străduit în ultimele sute de ani să li se recunoască descendența indiană, indiscutabilă de altfel din punct de vedere lingvistic (limba rromani fiind un dialect încă vorbit în India printre cei din casta shudra a daliților), dar și prin straiele lor viu colorate, specifice subcontinentului indian, acum o abandonează brusc, loviți de revelația israeliană.

Am trăit s-o văd și pe asta: autoproclamatul ”rege” Dorin Cioabă, declarând cu patos în țigănește (un fel de hindi): “Ame ci sam anda e India, sam anda o Israel!” Tradus: “Noi nu suntem din India, suntem din Israel!“

N-am nimic cu țiganii, cum nu are nici Statul român de altfel. Pot să se declare regi, prinți, împărați și orice altă trăznaie vor ei, atâta vreme cât nu încearcă să își impună genul ăsta de suzeranitate asupra altora.

Însă atunci când îi aud că schimbă brusc refrenul din ”noi suntem din India” în ”noi suntem din Israel”, ciulesc atent urechile. Nu de alta, dar mi-e ca nu cumva să ne trezim că bronzații aurii veri de-ai lui Simionică hartă mică ne cadorisesc cu vreo 800.000 de ”verișori” care își descoperă subit interesul pentru România și vin cu pretenții de stăpâni pe-aici.

Aș fi foarte curios să-i văd pe rromalezi într-o vizită de Crăciun la neamurile lor israelite, cum încearcă să taie și să prepare pe teritoriul Israelului porcul de Ignat iar apoi cum se așează la masă cu proaspetele lor rubedenii, pentru o porție de tobă, caltaboș, cârnați și răcituri pe bază de tradiționalul Ghiță din bătătura românului.

De aceea, privesc cu îngrijorare afirmațiile lui Cioabă (căci țiganul nu face nimic pe gratis, fără un scop), deoarece nu cred că proaspăt descoperitele rădăcini au scopul de a-l duce înapoi în Israel, cu toți ai lui în calitate de ”cel de-al 13-lea trib pierdut al lui Israel” ci mai degrabă pentru a oferi o motivație credibilă de a-și mări numărul de ”supuși” prin importul masiv de evrei ”cu rădăcini țigănești” care vor să-și caute o nouă patrie pentru a o ”israeliza”.

Însă, așa cum o chipa pusă pe cap nu te transformă în evreu, la fel mă îndoiesc că noii ”țigani” veniți din Israel vor trece testul mesei de Crăciun la masa lui Cioabă.