“Cifra victimelor pe care, într-un prim moment, am luat-o drept bunã, 60000 de morþi, nu exista decît în imaginaþia corespondenþilor de presã”, scria Ion Iliescu în cartea sa “Revoluþie ºi reformã”, dezvinovãþindu-se astfel pentru afirmaþia din procesul Ceauºescu, organizat la porunca sa, cu privire la existenþa a 60000 de morþi în timpul revoluþiei. Aruncarea vinii pe presa strãinã, prin selectare tendenþioasã a informaþiilor, a fost fãcutã ºi de alþii, de pildã în revista “Zig-Zag” nr. 12/1990 condusã de Ion Cristoiu, care numai aparent era ostilã lui Ion Iliescu. Personal am o altã pãrere. În lipsa unor date oficiale ale regimului Ceauºescu ºi în lipsa unor corespondenþi la faþa locului (regimul comunist interzicînd intrarea corespondenþilor de presã în þarã dupã începerea protestelor), mass-media strãinã a fost silitã sã se bizuie pe relatãri subiective ale unor martori oculari. Aceste relatãri erau contradictorii, dar ziarele serioase din Apus le-a preluat cu precauþia necesarã. Iatã mai jos ce scria despre revoluþia românã “New York Times” din 21 decembrie 1989:

New York Times vorbeºte despre sute de persoane omorîte sau rãnite ºi despre intervenþia tancurilor, vehiculelor blindate ºi elicopterelor la Timiºoara. Acestea sînt fapte riguros exacte. Deasemeni, riguros exactã este prezenþa a zeci de mii de oameni pe stradã. Este pomenitã existenþa unor rapoarte care vorbesc despre mii de victime, dar se precizeazã cã datele sînt neconfirmate, ºi se dã imediat apoi relatarea unui vizitator din Ungaria a cãrui sorã a vizitat un spital în care erau 50 de morþi ºi 160 de rãniþi. Dacã spitalul respectiv era Spitalul Judeþean, numãrul morþilor ºi rãniþilor invocat era aproape de realitate. Cu obiectivitate menþioneazã “New York Times” cuvîntarea tovarãºului Nicolae Ceauºescu, faptul cã acesta n-a pomenit despre nici un mort dar a vorbit de restabilirea ordinii ºi cã a acuzat Ungaria pentru respectivele tulburãri. Faptul cã se pomeneºte ºi de rapoarte care vorbeau de mii de victime (dar nu de 60000) nu poate fi considerat ca parte a unei campanii de dezinformare pusã la cale la Malta de CIA în alianþã cu KGB, cum abereazã unii ziariºti români, cîtã vreme se menþioneazã cã aceste rapoarte sînt neconfirmate, iar articolul acordã preponderenþã unor relatãri corecte ºi obiective. Existenþa ºi a unor rapoarte exagerate despre numãrul victimelor este fireascã în condiþiile în care unii martori erau ºocaþi psihic de cele vãzute, nu aveau de unde sã cunoascã date exacte ºi au putut, cu bunã credinþã, exagera numãrul morþilor. Cînd s-a tras asupra mulþimii, unii demonstranþi s-au aruncat pe jos pentru a nu fi loviþi de gloanþe, niºte martori aflaþi mai departe puteau lesne crede cã toþi cei întinºi pe jos au fost morþi. Combinat cu zgomotul intens de focuri de armã care s-a auzit în Timiºoara nu e de mirare cã au existat relatãri despre mii de morþi. Momentul în care aceste relatãri marginale au cãpãtat credibilitate este procesul Ceauºescu, organizat de Ion Iliescu ºi unii colaboratori ai acestuia (Victor Atanasie Stãnculescu, Gelu Voican, Virgil Mãgureanu º.a.), cînd oficial noua putere a anunþat existenþa a 60000 de morþi. Mai citeºte, despre ce a scris presa internaþionalã în decembrie 1989: Ruºii ºi revoluþia românã – douã pãreri opuse: Ion Raþiu ºi Virgil Mãgureanu Sursa: Blogul lui Marius Mioc]]>