Legea Educatiei Nationale – prejudicii reale si pericole iminente

Ca urmare a promulgarii de catre Presedintele României a Legii Educatiei Nationale, care contine prevederile impuse de UDMR, Noua Dreaptã atrage atentia ca aceasta lege aduce pe termen mediu grave prejudicii securitatii nationale, stabilitatii si armoniei interetnice in judetele Harghita, Covasna si Mures, si pune in pericol identitatea nationala pentru sute de mii de romani aflati in aceste judete. NATO si UE invocate de Presedinte in discursul de justificare a promulgarii Legii, ca garantii, se pot risipi in 10 – 20 de ani ca si cand nu ar fi fost, insa noi, romanii si Romania, vom ramane cu o regiune segregata complet si instigata de Budapesta, chiar in inima Romaniei. Actualele prevederi ale Legii Educatiei Nationale, impuse de UDMR si acceptate de Presedinte, nu sunt decat incarcatura exploziva, care plasata in centrul Romaniei, poate exploda peste 10, 20, 30 de ani sau atunci cand actualii responsabili nu vor mai exista. Pentru corecta informare a tuturor membrilor si simpatizantilor, Noua Dreaptã publica cateva consideratii pe marginea Legii Educației Naționale, sintetizate de forul stiintific suprem al României, Academia Românã: Chestiunea lingvisticã Art. 9, alin. 2: „În fiecare localitate se organizeazã și funcționeazã unitãți de învãțãmânt sau formațiuni de studiu cu limba de predare românã și, dupã caz, cu predarea în limbile minoritãților naționale ori se asigurã școlarizarea în limba maternã în cea mai apropiatã localitate în care este posibil.” Art.9, alin.3: „Învãțarea în școalã a limbii române, ca limbã oficialã de stat, este obligatorie pentru toți cetãțenii români. Planurile de învãțãmânt trebuie sã cuprindã numãrul de ore necesar și suficient învãțãrii limbii române. Autoritãțile administrației publice asigurã condițiile materiale și resursele umane care sã permitã însușirea limbii române”. Art. 36, alin. 1: „Persoanele aparținând minoritãților naționale au dreptul sa studieze și sã se instruiascã în limba maternã, la toate nivelurile, tipurile și formele de învãțãmânt preuniversitar, în condițiile legii”. Art. 36, alin. 14: „În învãțãmântul în limbile minoritãților naționale, în comunicarea internã și în comunicarea cu pãrinții elevilor și ai preșcolarilor, se poate folosi și limba de predare.” Art. 36, alin. 15: „În învãțãmântul primar cu predare în limbile minoritãților naționale, calificativele senoteazã ºi în limba de predare.” Art. 37, alin. 1: „În cadrul învãțãmântului preuniversitar cu predare în limbile minoritãților naționale, toate disciplinele se studiazã în limba maternã, cu excepția disciplinei Limba și literatura românã.” Art. 37, alin. 2: „Disciplina Limba și literatura românã se predã, pe tot parcursul învãțãmântului preuniversitar, dupã programe școlare și manuale elaborate în mod special pentru minoritatea respectivã”. Art. 37, alin. 3: „Prin excepție, în unitãțile de învãțãmânt cu predare în limba unei minoritãți naționale, ca urmare a cererii pãrinților sau tutorilor legali, la solicitarea organizației minoritãții naționale, reprezentatã în Parlamentul României sau, în cazul în care minoritatea respectivã nu are reprezentare parlamentarã, la solicitarea grupului parlamentar al minoritãților naționale, predarea disciplinei Limba și literatura românã se face dupã manualele utilizate în unitãțile de învãțãmânt cu predare în limba românã.” Art. 37, alin. 4: „Testele la limba ºi literatura românã se elaboreazã pe baza programei speciale”. Aplicarea acestor prevederi va consacra statutul limbii române ca element marginal în educația minoritãților naționale, conferindu‐i caracter de limbã strãinã. În prezent, regimul de limbã strãinã este aplicat exclusiv studenților strãini veniți în România cu burse de studiu, și nicidecum cetãțenilor români, limba fiind principalul factor de coerențã administrativã în societate ºi stat. Prin aplicarea acestor articole, Proiectul consacrã un viitor în care administrația statului român va fi deficitarã pe temei lingvistic. În ceea ce privește redactarea documentelor interne, emiterea de adeverințe cãtre pãrinții elevilor ºi trecerea calificativelor în limba maternã, prevederile asigurã cadrul legal (și necontestabil de cãtre orice alt act – vezi art. 5, alin. 1) pentru debutul oficializãrii la nivel național al unor limbi materne, nerecunoscute de cãtre Constituție (vezi art. 13). Odatã consacrat, acest cadru va asigura baza pentru extinderea acestui tip de „drepturi” și în ceea ce privește administrația, sistemul sanitar sau cel cultural. Conform art. art. 36, alin. 1, persoanele ce aparțin minoritãților naționale au dreptul de a studia în limba maternã, indiferent de nivel, tip sau formã de studiu. Aceastã prevedere, incontestabil recunoscutã ca drept și de prezenta Lege în vigoare, nu mai pãstreazã un amendament important al acesteia, și anume cel al protecției limbii oficiale a statului în sfera educaționalã (prezentul art. 119, alin. 2: „Prevederile alin. (1) se vor aplica fãrã a se aduce atingere învãțãrii limbii oficiale și predãrii în aceastã limbã”). Problematica manualelor Art. 36, alin. 13: „Pentru elevii aparținând minoritãților naționale, Ministerul Educației, Cercetãrii, tineretului și Sportului asigurã manualele școlare, care pot fi: manuale elaborate în limba de predare a minoritãților și manuale traduse din limba românã sau manuale de import, avizate de Ministerul Educației, Cercetãrii, Tineretului și Sportului, pentru titlurile needitate din cauza tirajului redus.” Art. 37, alin. 6: „În învãțãmântul preuniversitar, activitatea de predare și de educare la limba și literatura maternã, la istoria și tradițiile minoritãților naționale respective si la educația muzicalã se realizeazã pe baza programelor si a metodologiilor specifice elaborate de colective de experți cunoscãtori ai limbii si ai culturii minoritãții respective și aprobate potrivit legii”. Art. 37, alin. 7: „Elevilor aparținând minoritãților naționale, care frecventeazã unitãți de învãțãmânt cu predare în limba româna sau în alta limbã decât cea maternã, li se asigura, la cerere și în condițiile legii, ca disciplinã de studiu, limba și literatura maternã, precum și istoria și tradițiile minoritãții naționale respective, ca parte a trunchiului comun. Programele și manualele disciplinei istoria și tradițiile minoritãții naționale sunt aprobate de Ministerul Educației, Cercetãrii, Tineretului si Sportului”. Art. 37, alin. 10: „În programele și manualele de istorie se vor reflecta istoria și tradițiile minoritãților naționale din România.” Art. 56, alin. 1: „Numãrul de ore alocat disciplinelor din planurile‐cadru de învãțãmânt este de maximum 20 de ore pe sãptãmânã la învãțãmântul primar, 25 de ore pe sãptãmânã la învãțãmântul gimnazial și 30 de ore pe sãptãmânã la învãțãmântul liceal. Aceste ore sunt alocate atât pentru predare și evaluare, cât și pentru învãțarea în clasã, asistatã de cadrul didactic, a conținuturilor predate, conform prezentei legi.” Art. 56, alin.2: „Prin excepție de la prevederile alin. (1), numãrul maxim de ore poate fi depãșit cu numãrul de ore prevãzute pentru studierea limbii materne, a istoriei și tradiției minoritãților și a învãțãmântului bilingv.” Încã o datã, avem de‐a face cu determinarea apariției segregãrii culturale în cadrul societãții, fenomen ce depãșește sfera procesului educativ propriu‐zis prin replicarea tiparului alternativ, prin utilizarea de manuale în limba maternã, prin reflectarea doar a propriei istorii, prin practicarea unei culturi muzicale specifice identitãții etnice ș.a. Mai mult, dacã coroborãm a) utilizarea în procesul învãțãrii a manualelor adaptate exclusiv tipului de culturã particular de care aparțin, exclusiv în limba lor maternã cu b) raportarea la limba românã ca la o limbã strãinã, rezultatul produs nu doar cã va îndepãrta elevul „minoritar” de orice legãturã cu valorile generale ale societãții, dar va aduce ºi atingere art. 3, alin. 1 h), care precizeazã cã învãțãmântul preuniversitar și superior trebuie guvernate dupã „principiul asumãrii, promovãrii și pãstrãrii identitãții naționale și valorilor culturale ale poporului român” (prin faptul cã adevãrul istoric este prezentat în funcție de interesele fiecãrei minoritãți în raport cu statul român). Art. 36, alin. 13 conferã cadrul legal pentru minoritãțile naționale de a beneficia de manuale aduse din import (deci din „Țara mamã”), fapt ce, mai departe, poate avea drept consecințe: neadaptarea lor la spațiul și cadrul instituțional, timpul și cultura generalã (vor învãța despre geografia, istoria, valorile și semnificațiile societãții de care aparțin într‐o istorie îndepãrtatã dar în care nu trãiesc, elemente diferite de realitãțile românești). Acest fapt trimite la cedarea de bunã voie de cãtre România a controlului asupra unor procese culturale constitutive ordinii de stat. Art. 37, alin. 6 și 7 oferã cadrul legal ca, în învãțãmântul preuniversitar, activitatea de predare la limba și literatura maternã, la istoria și tradițiile minoritãților naționale și la educația muzicalã sã fie realizatã de experți cunoscãtori ai limbii și culturii minoritãții, ceea ce atrage dupã sine o coagulare și mai puternicã a comunitãții și o distanțare de contactul cu lumea exterioarã. În privința predãrii diferențiate a disciplinelor pe întinderea aceluiași teritoriu și stat și prin intrarea acestora în trunchiul comun, se va ajunge la predarea unei serii de istorii alternative ceea ce va conduce la o fragmentare a corpului social la nivel mental. Aceastã manierã de abordare este de naturã sã genereze disensiuni interetnice ca o primã consecințã la nivel social. Astfel, elevul minoritar va pierde orice legãturã cu valorile tradiționale generale, din nou având loc o separare a „minoritãții” de restul societãții, prin raportarea din punct de vedere legislativ ca la o colectivitate etnicã, cu delimitãri clare (culturale, istorice, economice, administrative etc.). O altã consecințã directã a manierei legislative de a trata domeniul educației în privința minoritãților naționale (de pildã art. 37 ) poate fi una cu un caracter imediat. Elevii, obișnuiți numai cu limba maternã, numai cu specificul cultural și istoric al țãrii de care declarã cã aparțin, vor ajunge în mediul universitar unde vor fi discriminați fãrã intenție prin incapacitatea lor de a socializa în limba oficialã a statului, printre persoanele ce aparțin populației majoritare. Astfel, dialogul intercultural va fi redus la minimum. Proiectul compenseazã acest deficit prin întãrirea universitãților unde se predã ºi în alte limbi decât în limba românã. Însã Proiectul nu are nici o putere asupra economiei naționale care îºi urmeazã cursul firesc, unde limba dominantã este aceea oficialã, a statului. În consecințã, absolvenții instituțiilor de învãțãmânt superior vor avea ºanse mai reduse de integrare în economia naționalã. O altã problematicã o constã introducerea unui numãr suplimentar de ore de studiu (dincolo de pragul maxim acceptat) pentru elevii ce aparțin minoritãților naționale în comparație cu elevii etnici români, materiile în discuție fiind studiul extensiv al limbii materne, istoriei și tradițiilor minoritãților naționale, conform art. 56, alin. 2, efectele menționate mai sus fiind întãrite. Acest fapt este de naturã sã întãreascã tratamentul discriminatoriu al unor membrii ai societãții. Supradiscriminarea – alte prevederi Art. 53, alin. 3: „Prin derogare de la prevederile alin. (1), în localitãțile în care existã cerere pentru forma de învãțãmânt în limba maternã a unei minoritãți naționale, efectivele formațiunilor de studiu pot fi mai mici decât minimul prevãzut de prezenta lege. Decizia privind înființarea și funcționarea acestor formațiuni de studiu aparține Ministerului Educației, Cercetãrii, Tineretului și Sportului, cu consultarea consiliului de administrație al unitãții de învãțãmânt respective”. Art. 36, alin. 5: „pe raza unei unitãți administrativ‐teritoriale, cu mai multe unitãți de învãțãmânt cu predare în limbile minoritãților naționale, funcționeazã cel puțin o unitate școlarã cu personalitate juridicã, pentru fiecare limbã maternã, indiferent de efectivul de elevi”. Art. 36, alin. 6: „În cadrul unitãților de nivel gimnazial sau liceal, cu predare în limbile minoritãților naționale, singulare în municipiu, oraș sau comunã, se acordã personalitate juridicã, indiferent de efectivul de elevi”. Art. 36, alin. 7: „Elevii care, în localitatea de domiciliu, nu au posibilitatea de a învãța în limba lor maternã, sunt sprijiniți prin decontul transportului la cea mai apropiatã școalã cu predare în limba maternã, sau primesc cazare și masã gratuite în internatul unitãții de învãțãmânt cu predare în limba maternã.” Art. 36, alin. 17: „În finanțarea de bazã a unitãții de învãțãmânt preuniversitar cu predare în limbile minoritãților naționale, costul standard per elev și per școlar se calculeazã dupã un coeficient mãrit pe baza factorilor de corecție, luând în considerare predarea în limba minoritãții naționale sau a limbii minoritãții naționale. În cazul acestor unitãți se are în vedere izolarea lingvisticã, geograficã și numãrul redus de elevi și preșcolari. Același coeficient se aplicã și în cazul unitãților școlare cu predare în limba românã, în condiții similare.” Finanțarea este unul dintre principalii vectori ai supradiscriminãrii. Astfel, la cererea pãrinților ºi prin decizia ministerului care se consultã cu autoritãțile locale sau regionale, indiferent de efectivul de elevi, etnici minoritari, se vor înființa unitãți de învãțãmânt în limba maternã. În condițiile în care puterea politicã localã în arealurile în care populația consideratã minoritarã este majoritarã aparține reprezentanților acesteia, inclusiv presei locale ca factor de opinie, aceastã prevedere nu are validitate din perspectiva reciprocitãții. Alocarea de fonduri pentru transport, cazare ºi masã indiferent de numãrul de elevi considerați „minoritari”, la o distanțã teoretic nelimitatã, pânã unde se gãseºte o ºcoalã cu predare în limba maternã în timp ce, pentru elevii de etnie românã, limita specificatã este de 50 de km. Prin toate aceste prevederi, elevii minoritari sunt incluși într‐un proces de discriminare suplimentar dacã luãm în considerare art. 74 (alin. 1,2,3,4) ºi art. 36 (alin. 7) care prevãd un plan diferit de decontare a cheltuielilor pentru elevii din România, indiferent de naționalitate, religie, rasã sau alte criterii. Prin aplicarea acestor diferențe se poate ajunge la situații aberante, prin asigurarea deplasãrii, teoretic fãrã limitã de kilometri, pânã unde elevul minoritar poate studia în limba sa maternã, spre deosebire de orice alt elev care are limitã de 50 km. Sprijinirea elevilor prin decontul transportului, cazare și masã gratuite sunt alte elemente de „suprasprijin” care concurã la instituirea unui mecanism de privilegii în plinã epocã modernã. Mai mult, mãrirea coeficientului de finanțare pe cap de elev, care condiționeazã finanțarea de bazã a unitãții de învãțãmânt, dupã criterii lingvistice nu prezintã prevederi care sã garanteze o distribuție echitabilã a veniturilor, în special acolo unde reprezentanții minoritãții dominante în plan local distribuie fondurile. Din nou este pusã sub semnul întrebãrii implementarea de facto a prevederilor unei eventuale reciprocitãți în acest domeniu. Conform art. 36, alin. 17, izolarea lingvisticã, geograficã și numãrul redus de elevi sunt argumentele pentru aplicarea costurilor mãrite pe elev. Însã, aceastã izolare se va accentua în urma implementãrii prezentului Proiect, iar gradul de relaționare a minoritãților naționale cu celelalte minoritãți sau cu etnicii români va fi afectat, precum și capacitatea acestor minoritãți de a se integra social și economic (pe piața forței de muncã din exteriorul comunitãții de domiciliu). Cu toate cã la finalul textului se oferã, aparent, o șansã similarã pentru etnicii români aflați în minoritate în cadrul unor comunitãți majoritare alcãtuite din minoritãți etnice, datoritã disproporționalitãții accesului de facto la resurse dintre minoritatea românã ºi minoritatea dominantã localã. Prin articolele care trateazã oferirea selectivã a suportului financiar (art. 36, alin. 7) – decont transport, cazare și mese gratuite (art. 36, alin 7) pentru minoritãți, prin discriminarea majoritãții, se creeazã confuzie privind sensul unor prevederi precum: ‐ Garantarea de „drepturi egale de acces la toate nivelurile și formele de învãțãmânt preuniversitar și superior … fãrã nicio altã formã de discriminare” (art. 2, alin. 2). ‐ Principiul echitãții în baza cãruia accesul la învãțare se face nediscriminatoriu (art. 3, alin. 1 a) ‐ Principiul relevanței în baza cãruia educația rãspunde nevoilor de dezvoltare personalã și social‐economice (art. 3, alin. 1 c) ‐ Principiul garantãrii identitãții culturale a tuturor cetãțenilor români și a dialogului intercultural (art. 3, alin. 1 g) ‐ Principiul asigurãrii egalitãții de șanse (art. 3, alin. 1 j) Dacã ne referim la instituirea personalitãții juridice pentru unitãțile de învãțãmânt care nu îndeplinesc efectivul minim stabilit prin lege, în cazul școlilor unde existã secții de predare în limbã maternã acest efectiv minim nu mai este respectat (decât de școlile care au în componențã doar efective de elevi ce aparțin populației majoritar etnic). Învãțãmântul în limba minoritãților este astfel decuplat de criteriul eficienței sale contabile ºi economice, legat de finanțarea pe elev. Finanțarea pe criterii date de elementul etnic pune din nou în contradicție Proiectul Legii Educației Naționale cu propriile premise ale egalitãții de ºanse. În plus, nespecificarea în proiectul de lege a unui numãr minim de elevi care sã aparținã aceleiași minoritãți naționale poate duce la o suprabirocratizare a logicii instituționale regionale care, conform textului, ar trebui sã asigure funcționarea cel puțin a unei unitãți școlare pentru fiecare limbã maternã existentã. Aceastã idee poate produce confuzie atât în spațiul dobrogean (unde existã comunitãți mixte, alcãtuite din pânã la 17 etnii diferite), cât și în Bucovina sau Transilvania, unde o serie întreagã de comunitãți au mai multe categorii de populație. Schimbãrile structurale și politizarea mediului educaþional Art. 36, alin. 8: „Minoritãțile naționale au dreptul la reprezentare în organele de conducere ale unitãților de învãțãmânt, ale inspectoratelor școlare sau ale instituțiilor echivalente, cu respectarea criteriilor de competenta profesionala, potrivit legii”. Art. 36, alin. 9: „În unitãțile școlare cu predare si în limbile minoritãților naționale unul dintre directori va fi un cadru didactic din rândul minoritãților respective, cu respectarea criteriilor de competențã profesionalã”. Art. 36, alin. 9: „În unitãțile conexe învãțãmântului preuniversitar din județele în care funcționeazã forme de învãțãmânt în limbile minoritãților naționale, se asigura încadrarea cu specialiști si din rândul minoritãților naționale, cu respectarea criteriilor de competențã profesionalã”. Art.85, alin. 4: „În structura inspectoratelor școlare din județele cu învãțãmânt și în limbile minoritãților naționale, sunt cuprinși și inspectori școlari pentru acest tip de învãțãmânt. Acești inspectori școlari sunt numiți respectând procedurile prezentei legi, cu consultarea grupului parlamentar al minoritãții naționale.” Art. 85, alin 1, pct. e): Atribuțiile inspectoratului se referã la faptul cã acesta „coordoneazã admiterea în licee, evaluãrile naționale și concursurile școlare la nivelul unitãților de învãțãmânt din județ.” Art. 87, alin.1: „Directorul exercitã conducerea executivã a unitãții de învãțãmânt. În cazul unitãților de învãțãmânt cu predare integralã în limbile minoritãților naționale, directorul are obligația cunoașterii limbii respective. În cazul unitãților de învãțãmânt cu secții de predare în limbile minoritãților naționale, unul dintre directori are obligația cunoașterii limbii respective. În aceste cazuri, numirea directorului se face cu consultarea organizației care reprezintã minoritatea respectivã în Parlamentul României sau, dacã minoritatea nu are reprezentare parlamentarã, cu consultarea grupului parlamentar al minoritãților naționale.” Art. 87, alin. 2, pct. f): Rolul directorului unitãții de învãțãmânt: „rãspunde de selecția, angajarea, evaluarea periodicã, formarea, motivarea și încetarea raporturilor de muncã ale personalului din unitatea de învãțãmânt:” Articolul 120, alin. 2 din Constituție permite „dreptul de folosire a limbii minoritãților naționale în relațiile cu autoritãțile administrației publice locale ºi cu serviciile publice deconcentrate. n acest context, articolul este consacrat excepțional ºi suplimentar în beneficiul acestei categorii de cetãțeni, alãturi de celelalte elemente ale dreptului la o bunã administrare de care beneficiazã în virtutea cetãțeniei române”, fiind un drept subsumat dreptului la identitate. Aceastã condiționare capãtã un caracter conflictual cu articolul 13 din Constituția României care stabileºte cã în România limba oficialã este limba românã. În acest caz, art. 120 capãtã caracterul unei norme de excepție („exceptio est strictissimae interpretationis”) care reglementeazã doar relațiile cu autoritãțile administrației publice locale ºi cu serviciile publice deconcentrate, aplicabilã prin HG 1206/2001. Prin actualul Proiect al Legii Educației Naționale, care prevede condiționarea posturilor de conducere de cunoaºterea altei limbi decât cea oficialã, art. 120 din Constituție înceteazã sã mai reglementeze o excepție în raport cu conceptul de „bunã administrație”, prin generalizarea limbii materne în învãțãmânt. Astfel, aceasta devine normã generalã cu caracter neconstituțional, prin faptul cã acest caracter de excepționalitate al art. 120 alin. 2 fațã de art. 13 din Constituție a fost introdus tocmai în raport cu conceptul de bunã administrare. În sprijinul acestui argument vine și art. 5 al Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare care afirmã expres cã „Nicio prevedere a prezentei Carte nu va putea fi interpretatã ca implicând dreptul de a angaja o activitate sau de a realiza o acțiune ce contravine scopurilor Cartei Națiunilor Unite ori altor obligații de drept internațional, inclusiv principiului suveranitãții ºi integritãții teritoriale a statelor”. Primul articol (art. 36, alin. 8) referitor la principiul reprezentativitãții etnice la nivelul funcțiilor de conducere în cadrul unitãților de învãțãmânt, al inspectoratelor sau a oricãror instituții echivalente reprezintã, de fapt, legiferarea unui drept colectiv pentru minoritãțile naționale, pânã acum, prin lege, fiind acordate doar drepturi individuale pentru cetãțenii minoritari. Un alt semn de întrebare se ridicã în cazul primatului criteriului etnic în fața competențelor profesionale. În privința inspectorului școlar, conform art. 85, alin. 4, pe lângã faptul cã este condiționat de cunoașterea limbilor minoritare naționale, acesta este numit politic. Legea legifereazã ingerința politicului în procesul educațional pe filierã etnicã. Prevederea este în contradicție cu altele din prezenta lege, de pildã art. 3 lit. n, care statueazã „independența educației fațã de ideologii, dogme ºi doctrine politice.” Art. 87, alin. 2 stabilește puterea pe care un director de școalã o poate avea, și anume cea de a angaja sau disponibiliza personalul instituției. Dacã ținem cont de faptul cã directorul este numit politic, putem ajunge la concluzia cã posturile cadrelor didactice depind de evaluãrile periodice realizate de cãtre direcțiune. Introducerea a) principiului reprezentativitãții minoritãților naționale la nivelul administrației locale și al organelor de conducere ale unitãților de învãțãmânt, ale inspectoratelor școlare sau altor instituții echivalente, conexat cu b) creșterea gradului de dependențã politicã a managementului preuniversitar și universitar (a cãrui finanțare depinde de cea dintâi) va duce la anularea de facto a principiului reciprocitãții prevãzut în actuala lege. Conform articolului 73, alin. 1 din Constituția României, „Parlamentul adoptã legi constituționale, legi organice și legi ordinare”. În materie de învãțãmânt, Parlamentul reglementeazã prin lege organicã „organizarea generalã a învãțãmântului” (art. 73, alin. 3, paragraf n). Astfel, numirea directorilor de școli și inspectorilor pentru minoritãți naționale la solicitarea organizației minoritãții naționale, reprezentatã în Parlamentul României sau, în cazul în care minoritatea respectiva nu are reprezentare parlamentarã, la solicitarea grupului parlamentar al minoritãților naționale din Senat și Camera Deputaților este neprevãzutã în Constituția României, fiind, deci, neconstituționalã. Finanþarea din venituri proprii vs. bugetul de stat Art. 8, alin. 8: „Învãțãmântul poate sa fie finanțat si direct de cãtre operatorii economici, precum si de alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii”. Art. 8, alin. 9: „Învãțãmântul poate fi susținut prin burse, credite de studii, taxe, donații, sponsorizãri, surse proprii si alte surse legale”. Art. 98, alin. 1: „Unitãțile de învãțãmânt preuniversitar public pot obține venituri proprii din activitãți specifice, conform legii, din donații, sponsorizãri sau din alte surse legal constituite”. Art. 98, alin. 2: Veniturile proprii nu diminueazã finanțarea de baza, complementara sau suplimentara si sunt utilizate conform deciziilor consiliului de administrație. La sfârșitul anului bugetar, sumele necheltuite rãmân în contul unitãții de învãțãmânt care le‐a realizat si se reporteazã pentru bugetul anual urmãtor”. Dacã ținem seamã de totalitatea implicațiilor alãturi de articolul 8, care afirmã cã finanțarea educației naționale se poate face nu doar prin bugetul de stat ci și prin venituri autonome proprii, înțelegem cã statul va pierde controlul asupra curriculei prin veniturile provenite „din exterior”. Învãþãmântul superior Art. 127, alin. 1: „Învãțãmântul superior pentru minoritãțile naționale se realizeazã: a) în instituții de învãțãmânt superior în cadrul funcționeazã facultãți/linii/programe de studii cu predare în limba maternã; b) în instituții de învãțãmânt superior multiculturale și multilingve; în acest caz, se constituie secții secții/linii cu predare în limbile minoritãților naționale; c) în instituții de învãțãmânt superior pot fi organizate grupe, secții sau linii de predare în limbile minoritãților, în condițiile legii.” Alin. 4: „În învãțãmântul universitar pentru minoritãțile naționale, se asigurã pregãtirea la ciclul I de studii universitare – licențã, în ciclul II de studii universitare – master și în ciclul III de studii universitare – doctorat, precum și în învãțãmântul postuniversitar, în limba maternã.” Alin. 5: „Finanțarea de bazã se calculeazã dupã un coeficient mãrit pentru studenții care urmeazã cursurile în limba unei minoritãți naționale.” Numire decani (universitãþi multilingve) și prorectori Art. 191, alin. 5 d): „în universitãțile multilingve și multiculturale, cel puțin unul dintre prodecani se numește la propunerea cadrelor didactice aparținând minoritãții din departamentul secției sau liniei de predare într‐o limbã a minoritãților naționale, cu excepția cazului în care decanul provine de la secția sau linia de studiu cu predare în limba minoritãții naționale respective.” Art. 193, alin. 3: „Rectorul confirmat de ministrul educației, cercetãrii, tineretului și sportului, pe baza consultãrii Senatului universitar, își numește prorectorii. În universitãțile multilingve și multiculturale cel puțin unul dintre prorectori este numit de cãtre rector la propunerea cadrelor didactice aparținând minoritãților naționale din departamentul secției sau liniei de predare într‐o limbã a minoritãților naționale, cu excepția cazului în care rectorul provine de la secția sau linia de studiu cu predare în limba minoritãții naționale respective”. Similar mediului preuniversitar, în cel universitar apare același criteriu etnic în ierarhia profesionalã a persoanelor de decizie, alãturi de problematica politizãrii spațiului academic. Continuarea studiilor universitare în limba maternã va determina crearea de specialiști care nu se pot insera în piața forței de muncã din pricina studiului pe tot parcursul vieții în spațiul educației deficitare (școalã primarã, secundarã, liceu, facultate, master, doctorat, post‐doctorat) efectuatã numai în limba maternã. Universitãțile multiculturale sunt un model consacrat de conviețuire interetnicã la cel mai înalt nivel educațional, un model european de asigurare a educației pentru toți cetãțenii țãrii. Separarea acestora pe criteriu lingvistic sau etnic ar însemna irosirea unei resurse excepționale pentru evoluția europeanã a personalitãții ºi societãții. Biroul de Presa al Noii Drepte info@nouadreapta.org]]>