Pritoceam de ceva vreme câteva idei pe tema justiþiei omeneºti, ca reflexie a justiþiei ºi ordinii divine, cãutând sã transpun într-un limbaj discursiv intuiþiile de ordin supramental pe tema Adevãrului Absolut ºi Adevãrului Relativ, ce constituie teme de meditaþie pentru cei aflaþi pe calea spiritualã.
De aceea, am gãsit de cuviinþã sã pun totul într-un articol în speranþa cã, pe de-o parte, dând o formã concisã acestor idei, le voi clarifica, dar ºi cã expunându-le voi da naºtere unor posibile dezbateri valoroase ºi pentru ceilalþi.
În Kalachakra existã conceptele de adevãr absolut ºi adevãr relativ, în funcþie de nivelul experienþial pe care te afli plasat ºi de unde percepi Realitatea.
Din punct de vedere absolut, nu existã nimic în afarã de natura de Budha, Dumnezeu, Allah, Dao sau Paramatman. Aceasta este viziunea de la nivelul cel mai înalt al existenþei. Totuºi, de la nivelul Creaþiei, unde experimentãm iluzia multiplicitãþii, existã un “eu” ºi un “tu”.
Conceptual, putem înþelege în mod intelectual viziunea Unicitãþii, chiar dacã nu o putem încã experimenta în mod direct. Acesta este un adevãr absolut, pe care îl putem înþelege la acest moment doar prin intermediul intelectului. Adevãrul relativ al multiplicitãþii se aflã însã într-o aparentã opoziþie cu adevãrul absolut al Unicitãþii.
Intelectul nu poate înþelege acest tip de paradox existenþial a douã realitãþi simultane ºi totuºi fundamental diferite, iar aceasta este principalul obstacol ce ne împiedicã sã experimentãm realitatea unicitãþii.
Acest tip de obstacol intelectual se manifestã ºi când vine vorba de alte tipuri de adevãrul absolute ºi corespondentul lor relativ, dând naºtere la confuzie în minþile celor ce le analizeazã ca fiind perechi aparent antagonice.
Exemplul clasic este cel furnizat de capitolul “yoga discriminãrii” din Bhagavad Gita, când Arjuna, aflat pe câmpul e luptã, ezitã sã ridice arcul ºi sã tragã pentru a-ºi ucide rudele ºi învãþãtorii aflaþi în tabãra adversã:
“Arjuna a spus:
- Cum voi trage cu sageata, o Madhusudana, in lupta cu Bhishma si Drona cei demni de adorare, o tu care-ti invingi dusmanii?
- Mai bine sa traiesc cersind in lume, decat sa-i ucid pe marii mei invatatori; ucigandu-i pe invatatori, chiar cand ravnesc la bogatie, as avea parte de hrana patata cu sange.
- Nu stiu ce [ar fi] mai bine pentru noi, daca am invinge sau daca am fi invinsi; iata-i stand in fata noastra pe cei ai lui Dhritarashtra pe care, ucigandu-i, n-am mai dori sa traim.
- Cu fiinta-mi zdrobita de slabiciunea milei, te intreb, deoarece datoria imi tulbura mintea; spune-mi deslusit ce este mai bine; sunt invatacelul tau, la tine vin, invata-ma!
- Caci nu vad ce-ar [putea] alunga supararea care imi seaca puterile, chiar de-ar fi sa obtin domnia nemarginita si imbelsugata pe pamant sau stapanirea suprema [a cerului].
Sanjaya a spus:
- Vorbind asa lui Hrishikesha, spunandu-i lui Govinda „nu voi lupta”, Gudakesha, cel care-si distruge dusmanii, tacu.
- Hsrikesa ii spuse surazand aceste vorbe, o Bharata, celui descumpanit intre cele doua osti.
Bhagavat a spus:
- ii plangi pe cei ce nu trebuie sa-i plangi si cuvantezi despre intelepciune; cei invatati nu-i plang nici pe cei vii, nici pe cei morti.
- N-a fost nici [o vreme] cand eu sa nu fi existat sau tu, sau printii acestia; la fel, noi nu vom inceta sa existam vreodata cu totii in viitor.
- Precum cel intrupat in acest [trup] trece prin copilarie, tinerete si batranete, tot asa trece [dupa moarte] si in alt trup. Cel tare nu este tulburat de aceasta.
- Contactele [simturilor] cu materia, o fiu al lui Kunti, sunt reci sau calde, placute sau dureroase, vin si se duc, sunt trecatoare; indura-le, o Bharata.
- Omul, pe care acestea nu-l clatina, o tu cel [puternic ca un] taur [printre] oameni, care este acelasi la suferinta si bucurie, numai acela poate capata nemurirea.
- Nu exista existenta pentru Nefiinta si nici nonexistenta pentru Fiinta[1]; hotarul lor este vazut de cel care cunoaste adevarul.
- Sa stii ca cel ce le-a desfasurat pe toate este nepieritor; nimeni nu poate aduce pieirea celui Neclintit.
- Despre trupurile celui intrupat care este vesnic, nepieritor, de necunoscut, se spune ca au un sfarsit; de aceea lupta, o Bharata!
- Cel care stie ca acesta [cel intrupat] ucide, [ca si] cel care stie ca acesta este ucis, amandoi nu stiu; acesta nu ucide si nici nu este ucis[2].
- El nu se naste si nu moare niciodata; nefiind supus devenirii [acum] nu va mai deveni [nici in viitor]: cel nenascut, etern, neantrerupt, stravechi, nu este ucis cand trupul este ucis.
- Cel care-l cunoaste pe cel nepieritor, etern, nenascut, neschimbator, o fiu al lui Pritha, cum [poate crede] acest om ca face sa omoare sau ca omoara?
- Precum un om care lepadand vesmintele invechite, ia altele noi, asa si cel intrupat, lepadand trupurile invechite, se uneste cu altele noi.
- Pe acesta nu-l taie armele, nu-l arde focul, nu-l uda apa si nu-l usuca vantul.
- El nu poate fi taiat, ars, udat si uscat; el este etern, omniprezent, stabil, imuabil, continuu.
- Despre acesta se spune ca este nemanifestat, de necuprins cu mintea, neschimbator; de aceea, cunoscandu-l asa, nu trebuie sa te intristezi.
- Chiar daca crezi ca acesta se naste mereu si moare mereu, totusi, o tu, cel cu bratul mare, nu trebuie sa te intristezi.
- Moartea este sigura pentru cel nascut; nasterea este sigura pentru cel mort; de aceea, lucrul fiind de neanlaturat, tu nu trebuie sa te intristezi.
- La inceput, fiintele sunt nemanifestate, [la mijloc] sunt manifestate si la sfarsit [sunt din nou] nemanifestate; de ce te jeluiesti atunci, o Bharata?
- Careva il priveste ca pe ceva minunat, altul vorbeste ca de ceva minunat, altul aude despre el ca de ceva minunat, insa, desi auzind de el, niciunul nu-l cunoaste%N22[3].
- Cel intrupat in toate trupurile este pururi de nevatamat o Bharata; de aceea nu trebuie sa plangi vreo fiinta.
- Privind la Legea [ta] proprie (svadharma) nu trebuie sa tremuri; pentru un razboinic nu exista nimic mai bun decat lupta inscrisa in Lege.
- Fericiti sunt razboinicii care, o fiu al lui Pritha, au parte din intamplare de o astfel de lupta, ca de o poarta a cerului deschisa.
- Daca insa nu vei da aceasta lupta inscrisa in Lege, atunci, tradandu-ti Legea proprie si renumele, iti vei atrage pacatul.
- Fiintele vor face sa se povestesca despre nefaima ta vesnica; pentru cel ce tine la numele lui, nefaima este mai rea decat moartea.
- Capeteniile de osti vor crede ca de frica te-ai oprit din lupta si vei ajunge in dispretul celor ce te-au pretuit.
- Si multe vorbe ce nu-s de spus le vor spune despre tine dusmanii, razand de barbatia ta; exista ceva mai dureros?
- Ucis, vei dobandi cerul; traind, vei avea parte de pamant. Deci ridica-te, o fiu al lui Kunti, hotarat pentru lupta.
- Facand egale fericirea cu suferinta, castigul cu pierderea, victoria cu infrangerea, fii gata de lupta; asa nu-ti vei atrage pacatul.
- Aceasta cunostere ti-a fost rostita dupa [doctrina] Samkhya; ”
Analizând dialogul dintre avatar ºi Arjuna, observãm cum Divinitatea îi prezintã lui Arjuna cele douã viziuni asupra Adevãrului, înlãturând aparenta discrepanþã dintre ele.
Astfel, pe de-o parte îi prezintã realitatea din perspectiva Adevãrului Absolut: dacã totul este Dumnezeu, tu nu ucizi ºi nimeni nu este ucis, cãci spiritul nemuritor nu poate fi ucis.
Evident cã o astfel de viziune poate motiva multe excese din partea unora care o pot folosi ca ºi scuzã pentru a încãlca porunca divinã de a nu ucide.
Cãci în hinduism, uciderea învãþãtorului sau a pãrintelui este un pãcat capital, care atrage rezultate karmice teribile, imediate, chiar în decursul aceleiaºi existenþe.
Totuºi, Krishna îl învaþã pe Arjuna cã, chiar ºi din punct de vedere al dharmei personale (svadharma) adicã al regulilor proprii castei rãzboinicilor, uneori Adevãrul sau Dreptul trebuie apãrat cu arma în mânã.
Cu alte cuvinte, în planul lumesc se aplicã ºi prevaleazã metodele ºi cãile ce þintesc la apãrarea principiului, dincolo de aparenta încãlcare a poruncii divine (în exemplul nostru, sã nu ucizi).
Sã luãm acum exemplul Justiþiei Umane, care ar trebui sã fie o reflexie cât mai fidelã posibil a principiilor Adevãrului, Echitãþii ºi Echilibrului din planul ideatic al Divinitãþii.
Cãci Universul întreg se sprijinã pe legi. Creaþia, de la atomi pânã la galaxii, respectã legile inexorabile ale mecanicii ºi matematicii, care nu sunt altceva decât o manifestare directã a Voinþei Divine. În lipsa aplicãrii fie doar ºi pentru o clipã a acestor legi universale, apare entropia, haosul.
La nivel uman, legea asigurã Ordinea umanã, reflexie a ordinii divine. Respectând legile, evitând sã intrãm în conflict cu ele, societatea îºi continuã existenþa istoricã, generaþie dupã generaþie.
În lipsa Legilor omeneºti sau a aplicãrii lor, oamenii cad pradã tentaþiei de a renunþa la cenzura de ordin moral, instalându-se Legea junglei, sau a celui mai puternic, o lege primitivã, aflatã la un nivel inferior pe scara adevãrurilor relative, dar tot o lege a Creaþiei.
Se pune întrebarea: are oare aplicabilitate iertarea în aceastã ecuaþie a aplicãrii legii omeneºti ?! Existã oare o reflexie în lumea legii omeneºti a legii divine a iertãrii ?
Pedeapsa este sancþiunea pentru cei ce greºesc, încãlcând legea. Ea are ca scop educarea prin suferinþã a celui constrâns sã guste roadele amare ale greºelii.
În timp ce respectarea legii duce la gratificarea de tip pozitiv a celui ce respectã legea, cel ce o încalcã este readus la respectarea legii prin constrângerea pedepsei pe care ºi-a atras-o prin faptele lui.
Latinii spuneau cã iertarea naºte noi pãcate (venia nova peccata ciet) dacã nu este folositã cu înþelepciune.
Iertarea trebuie sã vinã întotdeauna ca o scutire de pedeapsa meritatã, atunci când cel care a greºit ºi-a asumat greºeala, o regretã ºi existã certitudinea cã nu o va mai repeta. Altfel, iertarea prost aplicatã va fi un obstacol în calea îndreptãrii, ba mai mult, dacã este aplicatã în mod generalizat ºi fãrã justã socotealã, ea va duce la slãbirea puterii ºi autoritãþii legii.
Cãci cel iertat fãrã sã merite iertarea (prin cãinþã, recunoaºterea greºelii ºi angajamentul de a respecta pe viitor legea), va considera cu uºurinþã cã poate încãlca legea în continuare, sperând cã va fi iertat ºi în continuare. Iar cel care a respectat legea pânã atunci, se va clãtina în hotãrârea sa de a respecta legea vãzând cu câtã uºurinþã este iertat cel ce a încãlcat-o.
Tocmai de aceea, principiul iertãrii din religia creºtinã nu îºi au locul ºi trebuie aplicate cu prudenþã când vine vorba de ordinea generalã de drept.
Tocmai de aceea, iniþial instituþia graþierii a fost la începuturi doar individual aplicatã, ea fiind legiferatã mult mai târziu ca ºi act de clemenþã colectiv.
În opinia mea, un act de graþiere colectivã nu este oportun la acest moment pentru societatea româneascã mult prea marcatã de incidenþa generalizãrii infracþiunilor de patrimoniu (furt, tâlhãrii, evaziune fiscalã, spãlare de bani, luare ºi dare de mitã, etc.).
Cãci în majoritatea cazurilor celor condamnaþi de justiþia românã, mobilul infracþiunilor a constat în obþinerea pe cãi ilicite a unor foloase materiale, fie cã e vorba de trafic de droguri, evaziune fiscalã, spãlare de bani, trafic de persoane sau furt.
Aceastã meteahnã a însuºirii bunului altuia pe nedrept, fie cã e vorba de banul public sau cel privat îºi are rãdãcina în dorinþe exacerbate de ordin material ce îºi cautã împlinirea fãrã muncã, în mod aparent facil.
Din experienþa mea cu astfel de infractori, ei recidiveazã pentru cã nu au nici capacitatea ºi nici dorinþa de a-ºi împlini dorinþele prin activitãþi licite, ce presupun un efort ºi un timp mai îndelungat.
În aceste condiþii, iertarea prin mãsuri de tipul graþierii nu va aduce beneficii în ceea ce priveºte respectarea legii pe viitor, ba dimpotrivã, va încuraja nerespectarea acesteia.
Într-o lume în care religia tinde sã iasã din viaþa oamenilor iar cenzura moralã a indivizilor nu îºi mai gãseºte fundamentul în considerente de ordin divin, singura opreliºte care mai stã între natura animalã a omului ºi obiectul dorinþelor este Legea Statului. Dacã teama de sancþiunea Statului dispare sau se diminueazã, numãrul încãlcãrilor legii va creºte.
Personal, cred cã ar trebui sã avem un numãr mai mare de graþieri individuale admise, temeinic analizate din perspectiva criteriilor mai sus enunþate.
În ceea ce priveºte chestiunile de principiu pe care le confrunt în forul meu interior referitoare la aplicarea adevãrului de tip relativ sau absolut, am ajuns la urmãtoarele concluzii:
În Kalachakra, una dintre etapele pregãtirii rezidã în egalitatea de viziune pe care practicantul trebuie sã o dobândeascã ca pregãtire pentru saltul la nivelul conºtiinþei divine unificate: sã priveascã în acelaºi fel bogatul ºi sãracul, tânãrul ºi bãtrânul, femeia ºi bãrbatul, frumosul ºi urâtul, etc.
Totuºi, în viaþa cotidianã, suntem forþaþi de circumstanþe sã ne folosim filtrele adevãrurilor relative, sã facem aprecieri, judecãþi de valoare în raport de regulile sociale.
Aplicarea viziunii unificatoare a contrariilor la nivelul vieþii de zi cu zi poate da naºtere unor aberaþii ce ne pot plasa în contradicþie chiar cu legea divinã ºi umanã.
Spre exemplu, chiar dacã la nivel conceptual, în forul meu interior, voi cãuta sã privesc în mod egal individul normal, hetero-sexual, ºi cel anormal din perspectiva legii divine, homosexual, la nivel de opinie extrioarã voi combate întotdeauna public homosexualitatea, pentru a menþine vie manifestarea legilor naturii, cea a complementaritãþii polaritãþilor.
Cãci dacã vom ceda teren anormalitãþii, aceasta va afecta ordinea naturalã a lucrurilor, ducând la entropie ºi haos.
Evident, interior voi cãuta sã manifest un spirit egal, fundamentat pe compasiunea faþã de toate fiinþele simþitoare, inclusiv faþã de homosexuali, eliminând astfel viziunea greºitã, ºi otrãvurile rezultate din aceasta – în special aversiunea.
Exterior însã voi rãmâne ferm în opinii sprijinind fãrã atracþie sau aversiune normalitatea legii divine.
În mod similar, dacã þara sau familia mi-ar fi atacate, nu aº ceda fãrã luptã doar pentru a respecta principiul nonviolenþei. Aº acþiona considerând cã dreptul þãrii sau familiei mele este unul de tip superior, ce justificã o acþiune violentã împotriva agresorului, cãci eu aº fi cel care luptã pentru pãstrarea dreptului meu, iar el de partea încãlcãrii lui. Evident aº face-o cu aceastã intenþie, pe cât posibil fãrã urã sau aversiune faþã de atacator.
Astfel consider cã trebuie aplicate în viaþa de zi cu zi adevãrurile absolute în raport de cele relative.
]]>
Post Views: 0
