În seara aceasta am avut ocazia sã particip la lansarea de carte din Aula Magna a  Facultãții de Drept din București. S-a lansat volumul ”Mãrturisitorii. Minuni, marturii și repere”, prilej de rememorare al suferinței și prigoanei din închisorile comuniste, dar și al înnobilãrii prin suferințã a celor ce și-au asumat în mod conștient martiriul, pãstrându-și vie credința întru Hristos, uneori chiar cu prețul vieții.

Atmosferã distinsã, blândã, cu momente de evocare a figurilor luminoase a unor sfinți martiri ce au mucenicit în iadul concentraționar. Printre vorbitori, s-a aflat la prezidiul și profesorul Radu Ciuceanu, unul dintre venerabilii supraviețuitori ai holocaustului comunist. Figurã emblematicã pentru epoca terorii roșii, acesta este unul dintre liderii grupului Arnota – din Munții Fãgãraș, care a luat calea codrilor, luptând cu arma în mânã împotriva comuniștilor. ”Beneficiar” al unei pedepse de 15 ani de temnițã comunistã (executatã integral !), acesta a evocat momentele cumplite ale reeducãrii, drumul plin de suferințã spre sfințenie a unor camarazi ce și-au pãstrat pânã la sfârșit credința în Iisus Hristos și Neamul Românesc. Din multitudinea de vorbitori, totuși, spre regretul meu și al multora, nu s-a gãsit nici un vorbitor suficient de curajos sã menționeze, fie chiar și în treacãt, originea etnicã a majoritãții torționarilor, și apartenența politicã a covârșitoarei majoritãți a martirilor creștini uciși cu bestialitate în temnițele comuniste. De ce se trece sub o vinovatã tãcere originea evreiascã a inițiatorilor progromului comunist, al reeducãrii, al metodelor de torturã de tip NKVD-ist !? De ce nu se vorbește despre originea evreiascã a majoritãții torționarilor ?! De ce nu se strigã cu glas tare, bãrbãtește, cã 92% din membrii fondatori și activiștii inițiali ai Partidului Comunist Român erau de sorginte evreiascã !? Iar pe victimele temnițelor comuniste, pe acești martiri îi asasinãm a doua oarã, rãpindu-le dreptul la memorie, la identitate. De ce se trece sub tãcere faptul cã imensa majoritate a celor uciși erau DIN RÂNDURILE LEGIONARILOR !? Mãcar atât le datorãm acestor martiri. Sã arãtãm lumii cine au fost ei cu adevãrat. Au fost desigur, creștini, dar nu au suferit doar pentru asta. Au suferit și au fost uciși în primul rând pentru cã erau LEGIONARI. Și mai avem datoria moralã de a-i demasca în fața istoriei pe cei care i-au ucis. Pentru cã cei care nu își cunosc sau își uitã istoria, sunt sortiți sã o repete. În temnițele și închisorile comuniste, în reeducare, în bãtãi și anchete, în plutoane de execuție, în exterminarea prin mizerie și înfometare, EVREII AU UCIS, AU UCIS, AU UCIS !!! În timp ce noi ne plângem, ascunși într-o salã, martirii, ei, evreii, comemoreazã în stradã, în vãzul lumii, sub lumina reflectoarelor, cu mulțime de presã și televiziuni, cu lacrimi de crocodil, un holocaust ce nu a existat în România. Mai mult, cu nerușinare, ne acuzã cã le negãm suferința, cã suntem la fel de vinovați ca și cei care au ucis evrei în România. Și lucreazã în acest sens, prin institute de cercetare, centre culturale studii și cãrți ce încropesc la repezealã o întreagã bibliografie a holocaustului din România, ascunzând minciuna acestui holocaust inexistent sub maldãre de așa-zise ”documente” și ”mãrturii” ce nu au altã credibilitate decât cea datã de magia cuvântului scris pentru publicul credul. Iatã cum acești nerușinați își acuzã chiar victimele, pe cei ce au suferit torturi și pierderi datoritã doctinei lor diabolice, comunismul. Citez din volumul ”DISTORSIONAREA, NEGAREAªI MINIMALIZAREA HOLOCAUSTULUI ÎN ROMÂNIA POSTBELICà ”: ”Paul Goma, unul dintre puþinii disidenþi anticomuniºti din România (deci se creeazã premiza falsã cã românii nu s-au opus comunismului !!!), exilat de la sfârºitul anilor ’70 la Paris, a scris în ultimii ani mai multe texte218 în care reclamã recunoaºterea „Holocaustului roºu” împotriva poporului român, comisºi cu contribuþiaevreilor. Ideea de bazã a ultimei sale cãrþi, Sãptãmâna roºie, reeditatã ºi foarte mediatizatã în România, este urmãtoarea: „Holocaustul roºu pus la caleºi de ei [de evrei] a început pentru noi, românii, cu un an mai devreme decât al lor: la 28 iunie 1940 –ºi nu s-a încheiat nici azi”219. Goma susþine cã, dupã cedarea Basarabieiºi Bucovinei de Nord Uniunii Sovietice, evreii, adulþi darºi copii, au comis, cu ordin de la sovietici, darºi din „urã de rasã”, „urã de român”, nenumãrate acte de agresiuneºi umilire împotriva Armatei române. Astfel de acte au venit „dinspre aproape toþi evreii aflaþi în Basarabiaºi în Bucovina de Nord în acea Sãptãmânã Roºie, înspre toþi românii” (p. 171). Goma recunoaºte, explicit ºi repetat, responsabilitatea României ºi „culpa comunitãþii” pentru „abominabilul pogrom” de la Iaºi, pentru deportãrile în Transnistria (p. 20, 240, 248, 319)220, dar afirmã cã atrocitãþile au fost exclusiv rezultatul rãzbunãrii, în condiþii de rãzboi, pentru crimele comise de evrei (p. 18, 21, 190). Aceasta ar fi explicaþia – „adevãrul interzis vreme de o jumãtate de secol” (p. 256) – pentru reacþia violentã a românilor,ºi nu politica regimului Antonescu, despre care Goma nu pomeneºte, sau antisemitismul din România, a cãrui existenþã o neagã. Exilatul român cere „veºnicã recunoºtinþã” pentru Antonescu, „Mareºalul dezrobitor” (p. 244). Aproape la fiecare paginã, Goma gloseazã pe tema culpei evreilor, care ar fi adus comunismul (mai multe pagini sunt umplute cu liste de evrei comuniºti), ar fi monopolizat suferinþa, fãcând din contabilitatea cadavrelor o afacere (p. 10, 115, 183- 199)ºi ar fi comis crime care au „întunecat-însângerat întreg secolul al 20-lea”. Scriitorul român cere condamnarea evreilor, aceºti „cãlãi nepedepsiþi” (p. 186-187), prin organizarea unui „Nürnberg II” (p. 95, 170, 217, 274). Aºa cum se poate observa, cartea lui Goma ilustreazã toate formele de trivializare prin comparaþie (accentul cãzând pe comparaþia deflectivã). Pe ansamblu, însã, aceasta este mai mult decât atât: constituie o veritabilã sintezã a negaþionismuluiºi antisemitismului, cum rar se poate gãsi în literatura de limbã românã. Pe de altã parte, trebuie spus cã Paul Goma se remarcã prin radicalitate, nu prin originalitate. În diferite combinaþii, idei similare au circulatºi înainte în mediile de dreapta din Româniaºi exil. La 27 aprilie 1993, editorialista Roxana Iordache se întreba, în „România liberã” când vor „îngenunchea” evreii în faþa românilor, ca sã îºi cearã scuze pentru ceea ce le fãcuserã. Uriaºul volum Holocaustul roºu, al cãrui autor, Florin Mãtrescu, trãieºte în exilul german, a fost recenzat apreciativ, în ianuarie 1996, în „România literarã”. ” Pentru cei ce vor sã citeascã întreaga carte, o pot face aici: Anonim Negarea Holocaustului Este de așteptat ca în curând, evreii și țiganii sã se ridice cu pretenții, cum au fãcut și în celelalte state învinse în cel de-al doilea rãzboi mondial și sã reclame cã noi, urmașii victimelor invenției pãrinților lor, doctrina satanicã a comunismului, sã fim obligați sã le plãtim ”daune” milioane și milioane de euro pentru ”suferințele” și victileme holocashului din România. Dar suferința noastrã cine o vede ?! Morții noștri nu cer dreptate ?]]>