Bob Thurman s-a stins marți dimineața, pe 16 iunie 2026, la el acasă, în Bearsville, lângă Woodstock (statul New York), la vârsta de 84 de ani. Tibet House US, instituția pe care a întemeiat-o, a anunțat plecarea lui sub un singur rând de mantră: Om Mani Padme Hum. Pentru cei care l-au cunoscut prin cărțile, traducerile și cursurile lui, Robert Alexander Farrar Thurman nu a fost doar un profesor de la Universitatea Columbia — a fost omul care a adus în Occident, prin traducerile sale, cultura și religia Tibetului. A fost primul occidental hirotonit călugăr budist tibetan chiar de Dalai Lama. Prietenul de-o viață al aceluiași Dalai Lama. „Forța naturii” — cum l-a numit Richard Gere — fără de care mii de oameni din toată lumea nu ar fi auzit niciodată ce înseamnă cu adevărat Dharma tibetană.
Dalai Lama însuși, într-o scrisoare către văduva sa, Nena, și către familie, a scris despre „dragul meu prieten, profesorul Robert Thurman”, amintindu-și prietenia caldă din anii 70, când s-au întâlnit pentru întâia oară în India, și a încheiat cu cuvintele: „Bob a trăit o viață plină de sens și a lăsat în urmă o moștenire care va inspira generații întregi de viitori studenți ai budismului și culturii tibetane. Sunt sigur că meritul pe care l-a acumulat printr-o viață de slujire a omenirii va rodi în viețile ce vor veni.”
Tinerețea și ochiul pierdut
S-a născut pe 3 august 1941, la Manhattan, într-o familie cultivată — mamă actriță de teatru, tată redactor la Associated Press și translator la Organizația Națiunilor Unite. Acasă se citea Shakespeare cu voce tare în fiecare săptămână, iar tânărul Robert a moștenit acel simț al dramei care avea să-i marcheze prelegerile o viață întreagă. A fost dat afară de la prestigioasa Phillips Exeter Academy fiindcă fugise să se alăture gherilei lui Fidel Castro în Cuba; Harvard l-a primit oricum.
În 1961, la 20 de ani, în timp ce schimba o roată, cricul a alunecat și o bucată de metal i-a distrus ochiul stâng. De-atunci a purtat un ochi de sticlă care îi dădea acea privire intensă, scrutătoare, de neuitat. Pentru cei mai mulți, ar fi fost o nenorocire. Pentru el a fost o chemare:
„Pe când eram student la Harvard, am avut un accident și mi-am pierdut un ochi, ceea ce am considerat un fel de chemare la trezire. Am hotărât că vreau să înțeleg cum funcționează lumea și care este scopul vieții. Nu găseam răspunsuri satisfăcătoare în cultura occidentală și simțeam, cumva, că India are răspunsul pe care îl căutam.”
— interviu pentru Unity Magazine
A renunțat la prima căsătorie, a abandonat Harvardul și a pornit la drum spre Asia.
Pelerinajul către India
A străbătut Grecia, Turcia, Siria, Iranul, Afganistanul, Pakistanul, oprindu-se prin mănăstiri creștine și comunități sufite, până a ajuns în India. Acolo, întâlnirea cu tibetanii exilați a fost, după propriile cuvinte, o întoarcere acasă:
„Nu am găsit pe nimeni în India care să știe prea multe despre budism, până când i-am întâlnit pe tibetani. Și în clipa în care i-am întâlnit, am simțit ceva. Eram acasă. Mai târziu am simțit cu putere că avusesem o viață anterioară ca tibetan, fiindcă am învățat limba neobișnuit de repede.”
— interviu pentru Unity Magazine
A deprins limba tibetană în câteva luni — o fluență care i-a uimit pe toți și care i-a deschis ușa către cei mai mari maeștri ai tradiției.
Hirotonirea și prietenia cu Dalai Lama
Întors pentru scurt timp în Statele Unite la moartea tatălui său, l-a întâlnit în New Jersey pe Geshe Ngawang Wangyal, maestrul kalmuk-mongol supranumit „primul lama al Americii”, care i-a devenit învățător de rădăcină. Acesta l-a dus în India și l-a prezentat lui Dalai Lama. Era anul 1964; Thurman avea 23 de ani, Dalai Lama 29. Cei doi tineri au schimbat între ei lumi întregi: Thurman studia textele budiste sub îndrumarea liderului spiritual, iar în schimb îi preda acestuia fizică nucleară, psihologie freudiană și drept constituțional american. S-au întâlnit de două ori pe săptămână, mai bine de un an.
În 1965, Dalai Lama l-a hirotonit călugăr — primul occidental hirotonit de el, primul american devenit călugăr budist tibetan. Despre acei ani, Thurman a vorbit cu o nostalgie senină:
„Tot ce-mi doream era să rămân în comunitatea veche de 2.500 de ani a căutătorilor iluminării, să fiu primit ca un călugăr. Lumea mea lăuntrică era bogată, plină de intuiții și viziuni încântătoare, cu un sentiment de noroc și privilegiu că aveam acces la asemenea mari învățători și învățături și la timpul de a le studia și de a încerca să le realizez.”
— biografia Tibet House US
Despre relația cu Dalai Lama, a vorbit mereu cu smerenie, cu mare afecțiune:
„Am început cu Sfinția Sa ca prieten și coleg de studii (este cu șase ani mai în vârstă decât mine) și treptat am devenit discipolul său în contextul învățăturilor spirituale, pe măsură ce el a avansat semnificativ dincolo de mine de-a lungul anilor, în cunoaștere, în împlinire și în capacitatea de a preda.”
— interviu pentru Association for Asian Studies
Întoarcerea la viața laică: „echivalentul occidental al unui călugăr este profesorul”
La sfatul mentorului său, Geshe Wangyal — care l-a convins că în Occident poate sluji budismul mai bine ca savant și dascăl decât ca și călugăr — Thurman a renunțat la robă în 1967. Convingerea lui era limpede:
„Voiam să fiu călugăr… să studiez, să meditez și să fac budism, pe toate planurile, toată viața. Mi-am dat seama… că singurul mod de a face asta ca laic în America, și de a întreține o familie și pe mine însumi, era să fiu profesor, așa că m-am întors la Harvard.”
— interviu ABC News / „10% Happier”
S-a întors la Harvard, unde a obținut doctoratul în studii indice (1972).
Familia
Tot în 1967 s-a căsătorit cu Nena von Schlebrügge, fostul model suedezo-german de pe coperțile Vogue și Harper’s Bazaar, care fusese pentru scurt timp căsătorită cu Timothy Leary. Despre întâlnirea lor providențială, Nena avea să spună mai târziu: „Viața e plină de întâmplări providențiale. E ca și cum un skateboard ar plana chiar în fața ușii tale. Poți închide ușa sau poți sări pe el și să te lași purtat.”
Au avut patru copii — Ganden (azi director executiv al Tibet House US), actrița Uma Thurman, Dechen și Mipam — pe lângă fiica Taya din prima căsătorie. I-au crescut într-o casă construită de ei înșiși la Woodstock, unde Dalai Lama venea uneori în vizită. Printre nepoți se numără actorii Maya și Levon Hawke. Uma însăși a respins mereu mitul unei copilării „hippie”: „S-a scris mult despre copilăria mea, făcând-o să pară un fel de copilărie hippie, dar e absurd… am crescut în locuințe universitare, mergeam la școală, tatăl meu era profesor. Totul era extrem de normal.”
Savantul și traducătorul
A predat la Amherst College, apoi a devenit la Columbia titularul catedrei „Jey Tsong Khapa” de studii budiste indo-tibetane — prima catedră finanțată dedicată studiilor budiste din Occident — pe care a ocupat-o aproape trei decenii, până la pensionarea din 2020. A întemeiat în 1972 American Institute of Buddhist Studies, pentru traducerea Tengyurului tibetan.
A scris peste douăzeci de cărți. Printre reperele sale: traducerea Sutrei lui Vimalakirti, monumentala The Central Philosophy of Tibet (traducerea tratatului lui Tsong Khapa, considerat de tibetologi un text „de o dificultate fără egal”), și mult-citita versiune a Cărții tibetane a morților (1994). La acestea s-au adăugat volume de mare succes — Inner Revolution, Infinite Life, Why the Dalai Lama Matters. India i-a acordat în 2020 distincția Padma Shri, una dintre cele mai înalte decorații civile, pentru contribuțiile sale la literatură și educație.
Despre miezul învățăturii budiste, vorbea cu o energie și un entuziasm plin de pasiune:
„Acum ajungem la inima Buddhadharmei, la compasiune. Dacă ai vrea să spui într-un singur cuvânt care este esența învățăturii lui Buddha, a învățăturii iluminării, acela ar fi compasiunea.”
— Inner Revolution
„Bătălia pentru fericire se duce și se câștigă sau se pierde mai întâi de toate în interiorul minții. Mintea este cheia absolută, atât a iluminării, cât și a vieții. Când mintea îți este liniștită, conștientă și sub porunca ta, vei fi în chip sigur fericit.”
— Infinite Life
„Un buddha este fluturele care iese în sfârșit din coconul formei vieții omenești.”
— Inner Revolution
Tibet House și lupta pentru Tibet
La cererea lui Dalai Lama, în 1987 a co-fondat, alături de Nena, de actorul Richard Gere și de compozitorul Philip Glass, organizația nonprofit Tibet House US, dedicată păstrării culturii tibetane în exil. Mai târziu, împreună cu Nena, a transformat o proprietate din Munții Catskill în centrul de retragere Menla, unde se studia și aplica medicina tibetană. A primit în 2003 premiul „Light of Truth” al International Campaign for Tibet și a depus mărturie despre Tibet în fața Congresului american.
Devotamentul față de poporul tibetan a fost nota dominantă a vieții sale publice:
„Ceea ce am învățat de la acești oameni mi-a schimbat viața pentru totdeauna, și cred că în cultura lor se află o știință lăuntrică deosebit de relevantă pentru vremea grea în care trăim. Dorința mea este să împărtășesc ceva din speranța profundă pentru viitorul nostru pe care ei mi-au împărtășit-o mie.”
— Inner Revolution
Despre moarte și impermanență
Ca traducător al Cărții tibetane a morților, Thurman a cugetat la moarte mai mult decât cei mai mulți dintre noi. Vorbea despre ea nu ca despre un sfârșit, ci ca despre o trecere — una pentru care merită să te pregătești:
„Mai mult decât dacă trăiești sau mori, contează cum trăiești sau mori.”
— Cartea tibetană a morților
„Dacă devenim nimic după moarte, nu vom fi acolo ca să regretăm că ne-am pregătit pentru ceva. Dar dacă suntem ceva după moarte și nu ne-am pregătit deloc, sau ne-am pregătit prost, atunci vom simți multă vreme un regret amar și dureros. Așadar avem totul de pierdut dacă nu ne pregătim, și nimic de câștigat; și avem totul de câștigat dacă ne pregătim, și nimic de pierdut.”
— eseul „What Is Death?”, revista Tricycle, toamna 1997
Și, cu optimismul lui caracteristic, ne-a lăsat poate cele mai potrivite cuvinte pentru un asemenea ceas:
„Când totul este pierdut, când la toate s-a renunțat, când totul este lăsat în urmă, ceea ce îți rămâne este un ocean de fericire.”
— Robert Thurman
Moștenirea
Time l-a numit în 1997 printre cei „25 cei mai influenți americani”, iar New York Times, „cel mai de seamă traducător al budismului tibetan”. Dincolo de titluri, adevărata lui moștenire este faptul că a făcut Dharma tibetană inteligibilă și vie pentru milioane de occidentali — nu ca pe o curiozitate exotică, ci ca pe o cale practică spre o viață etică și plină de sens. Sikyong Penpa Tsering, șeful Administrației Centrale Tibetane, l-a numit „una dintre cele mai timpurii și mai influente voci în promovarea budismului tibetan în Occident”. Un cititor al revistei Tricycle l-a omagiat simplu, cum poate că lui i-ar fi plăcut cel mai mult: un bodhisattva cu ochi sălbatici, acum în însuși acel bardo pe care l-a studiat și l-a cercetat pe deplin.
Practică budistă pentru Bob Thurman — astăzi
Astăzi, vineri 19 iunie 2026, de la ora 17:00 (ora României), se va ține o practică budistă închinată lui Bob Thurman, condusă de Dr. Nida Chenagtsang — medic tibetan tradițional și deținător al transmisiei Yuthok Nyingthig, tradiția spirituală de vindecare a medicinei tibetane. Practica este găzduită de Menla și Tibet House.
În cinstea lui Bob, în timpul ceremoniei sale de incinerare, dragul său prieten și învățător Dr. Nida Chenagtsang va conduce, live online, o practică a Sutrei Inimii și a rugăciunilor și mantrelor bardo timp de 108 minute. Sunteți cu toții invitați cu căldură să vă alăturați acestei ofrande colective de rugăciune, devoțiune și dedicare.
Link Zoom: https://us06web.zoom.us/j/89012329966?pwd=NSCO2GRGGFbh9smJ1n3MuGUGOxnO9m.1
Om Mani Padme Hum
