Un recent articol publicat în „Daily Mail” anunþã intenþia americanilor de-a construi un sistem de transport pe care unii l-ar putea considera de domeniul fantasticului. E vorba de o conductã între Los Angeles ºi New York prin care ar putea sã circule niºte capsule cu viteze de pânã la 6.500 de kilometri pe orã. Transportul în tub vidat s-ar face pe baza levitaþiei magnetice ºi reprezintã ideea inginerului american Daryl Oster, al cãrui proiect se numeºte „Evacuated Tube Transport”.

ªtirea aceasta readuce practic la lumina zilei o poveste din anii ’70, atunci când în România nu numai cã s-a pus pe hârtie planul transportului prin tub vidat, dar chiar s-a ºi aplicat aceastã idee. Principiul a fost pentru prima oarã enunþat de cãtre fizicianul ºi inventatorul român Henri Coandã. Experimentele au început la Bucureºti, apoi s-a fãcut o bazã de cercetare, mult mai sofisticatã, la Mãneciu, la poalele Munþilor Ciucaº în judeþul Prahova. Acolo, printr-o conductã de 400 de metri lungime ºi 1,6 metri diametru a fost testat, pentru prima oarã în lume, transportul unor oameni, într-o capsulã. Pornind pe firul acestei poveºti, l-am gãsit atât pe cel care a condus lucrãrile de construcþie a întregului sistem de la Mãneciu, inginerul Gheorghe Dorobanþu, cât ºi pe unul dintre specialiºtii care au participat la experimente, Dan Ionescu . Institutul elitelor României Cu exact patru decenii în urmã, inginerul Dan Ionescu l-a cunoscut pe Henri Coandã. Pe atunci, proaspãt absolvent al Facultãþii de Tehnologie a Construcþiilor de Maºini din Universitatea Politehnicã din Bucureºti, între primii ºapte învãþãcei ai promoþiei sale, Dan Ionescu a fost angajat la INCREST – Institutul pentru Creaþie ªtiinþificã ºi Tehnicã. Un institut abia înfiinþat, la iniþiativa lui Coandã. Ideea marelui savant era de a strânge minþile luminate ale României, din diverse domenii de vârf. Consacrat pe plan mondial pentru invenþiile sale, la loc de frunte fiind motorul cu reacþie, Henri Coandã, nãscut la Bucureºti în 1886, dorea sã contribuie, prin INCREST, la dezvoltarea propriei þãri. „Coandã era un om care încuraja foarte mult tinerii, în diverse domenii de vârf. L-am cunoscut personal. A susþinut ideea strângerii minþilor luminate din þarã într-un institut unde sã se dezvolte tehnologiile de vârf”, povesteºte inginerul Dan Ionescu, cel care în 1975 ºi-a dat Doctoratul chiar în Efect Coandã ºi Aerodinamicã. “Am primit încurajarea chiar de la Henri Coadã, sã aprofundez acest domeniu, ºi i-am urmat sfatul, la momentul Doctoratului”, îºi aminteºte inginerul Ionescu.  O colaborare profesionalã foarte scurtã între Dan Ionescu ºi Henri Coandã, pe parcursul ultimei jumãtãþi a lui 1972. „L-am cunoscut în vara lui 1972 pe Henri Coandã, iar în toamnã el a murit”, spune Dan Ionescu, unul dintre cei care au primit atunci sarcina de-a se ocupa de înmormântarea celui dispãrut. Miºcare pe baza aerului Unul dintre departamentele de la INCREST era ºi cel numit “Efect Coandã”, unde lucra Dan Ionescu. Aici era studiat un proiect de suflet al lui Henri Coandã, cel de transport în tub vidat, pe unde sã circule capsule în interiorul cãrora se pot afla oameni ºi mãrfuri. Coandã se gândea la realizarea unor astfel de conducte între Bucureºti ºi Ploieºti sau între Ploieºti ºi Braºov, dar ºi de la Bucureºti la Constanþa. Gazda noastrã de azi, inginerul Ionescu, ne explicã, în termeni simpli, principiul de miºcare al capsulelor prin conducte, aºa cum a fost el experimentat în România. Dacã în faþa capsulei se creeazã vid, prin eliminarea aerului, atunci în spatele capsulei se formeazã presiune, prin pomparea aerului. Aceastã diferenþã de presiune pune în miºcare capsula. Trenul din conductã Primul experiment legat de transportul prin tub vidat s-a fãcut în Bucureºti, aproape de CET – Sud, în iunie 1971, povesteºte inginerul Ionescu. A fost construitã o conductã de 200 de metri lungime ºi un metru diametru. Reuºita testului a dus la decizia autoritãþilor de a înfiinþa la Mãneciu, în judeþul Prahova, începând din 1972, a “Departamentului Aerotubexpres”. Azi mai vedem numai în fotografii tot ce s-a fãcut atunci în acest loc. Imaginaþi-vã cã pe o lungime de 1.300 de metri erau dispuse douã conducte, fiecare cu un diametru de 1.020 de milimetri. Conductele din oþel de ºapte milimetri grosime, realizate la uzinele “Republica” din Bucureºti, au fost aºezate una deasupra celeilalte. Traseul metalic, cu cele douã “benzi”, urma practic albia râului Teleajen, în patru locuri traversând cursul de apã. Tocmai din cauza asta a venit ºi problema, în 1975, de la inundaþiile care au deteriorat parþial construcþia. Dupã acest incident, conductele au fost sprijinite pe piloni din beton, unii având pânã la ºase metri înãlþime. Fundaþia pilonilor ajungea la patru metri adâncime. În unele locuri, conductele intrau sub pãmânt, dar fãrã a fi sãpate tuneluri. S-a pus pãmânt peste conducte. Fotografii dintr-un alt timp Singura veste bunã este cã inginerul Dan Ionescu a pãstrat în colecþia personalã fotografiile “de epocã”, dar ºi un filmuleþ cu întreaga instalaþie, în funcþiune, aºa cum arãta ea pânã în 1989. Observãm ceea ce era odatã staþia de propulsie, cu cele patru ventilatoare. Dar ºi o altã baracã în care erau adãpostite echipamentele cu ajutorul cãrora s-au realizat felurite mãsurãtori asupra instalaþiei de transport. Mai era ºi o staþie în care containerele erau încãrcate cu piatrã. S-au folosit la un moment dat patru asemenea cilindri, legaþi unul de altul, ca un fel de tren, cu o greutate totalã de 12 tone. ªi trenul a mers. Conductele urmau un traseu sinuos, tocmai pentru a se determina viteza containerelor în diverse poziþionãri ale “drumului”, pe deasupra pãmântului sau pe sub pãmânt, în curbã, la coborâre sau la urcuº. E drept cã viteza nu era prea mare – cel mult 35 de kilometri pe orã. Exista un fel de ºinã în capãtul superior al conductei. De acea ºinã erau legate containerele ºi pe ea alunecau obiectele cilindrice, împinse de forþa aerului. Totul se automatizase, în anii ’80. Vedem un pupitru de comandã. De la acel pupitru se dirija încãrcarea ºi descãrcarea containerelor, cu piatrã, dar ºi plecarea lor prin galerie. “Cutiile” lunguieþe erau fãcute din oþel, dar s-a încercat ºi soluþia fibrei de sticlã. Amintiri din capsulã Dupã 1980 s-a experimentat ºi transportul oamenilor prin conducte. A fost realizatã o capsulã din oþel, cu lungimea de ºase metri, în care puteau sã intre cel mult doi oameni. În spatele lor se aflau diverse aparate de mãsurã. Pentru aceastã operaþiune a existat însã un alt “drum”, special construit în acest scop. Era o conductã lungã de 400 de metri, cu diametrul de 1.600 de milimetri. Containerul care circula prin interiorul conductei avea propriul sistem de frânare. Cei doi pasageri stãteau în câte un fotoliu. “Zilnic fãceam cinci-ºase drumuri, timp de o lunã”, îºi aminteºte inginerul Ionescu, cel care a cãlãtorit în acel container. Viteza atinsã nu era mai mare de 70 de kilometri pe orã. Parcã aude ºi acum zgomotul asurzitor din capsulã. E ºi o amintire legatã de ziua în care s-a urcat în capsulã, alãturi de un coleg de-al sãu. Vehiculul porneºte ºi deodatã cei doi oameni simt forþa extraordinarã care-i împingea, încât colegul lui Dan strigã, panicat – „frâneazã!”. Au constatat dupã aceea cã parcurseserã galeria în numai zece secunde, dupã cum arãtau aparatele de mãsurã. Ajunseserã oricum la “bucla de descãrcare”, acolo unde capsula îºi reducea automat viteza. Proiect abandonat din cauza fricii Existã totuºi întrebarea legatã de finalitatea experimentului de la Mãneciu. E drept cã s-au fãcut niºte instalaþii asemãnãtoare, una la Baia Mare, alta la Caraorman, în Delta Dunãrii, pentru transportul de materiale. Erau totuºi linii mici, de doi kilometri lungime – la Baia Mare ºi de 2,5 kilometri – la Caraorman. Instalaþii care n-au avut viaþã lungã, dupã 1990. Dar ce s-a ales, în schimb, de marile proiecte ale lui Coandã, acele “autostrãzi” care sã traverseze România? “Nu s-a mers mai departe cu aplicarea acestei idei, pentru cã exista o teamã a tuturor, în anii comunismului. Teama de un eventual eºec, de ceva neprevãzut care ar fi putut sã aparã. Deºi mãsurãtorile din timpul experimentelor au arãtat în mod clar cã este un proiect viabil”, ofteazã inginerul Dan Ionescu. Se vede acum în ochii lui o umbrã de regret, când spune cã a petrecut la Mãneciu aproape 20 de ani. ªi el, dar ºi alþi oameni cu care a lucrat, toþi ºi-au lãsat tinereþea acolo. Specialiºti care, dupã cãderea comunismului, s-au risipit pe la diverse institute din þarã sau din strãinãtate. Cu atât mai mult cu cât acel institut naþional, un concept de anvergurã, demarat sub auspiciile lui Henri Coandã, care trebuia sã reuneascã inteligenþa româneascã – INCREST – nu mai existã azi, din ceea ce ne spune gazda noastrã. Cât priveºte americanii, spune inginerul Ionescu, nici proiectul lor nu e nou. “Se vorbeºte despre acest proiect încã din 1975. Probabil cã abia acum americanii au banii necesari, sã-l punã în practicã”, ºtie specialistul, care spune cã ºi ruºii, chinezii ºi japonezii studiazã posibilitatea acestui sistem de transport. Alþii ar putea trece la fapte. Noi rãmânem cu amintirile! Idee genialã aruncatã la fier vechi Astãzi nu mai existã aproape nici o urmã a experimentului de la Mãneciu. Toate instalaþiile de aici – conducte, staþii automatizate – au fost tãiate bucatã cu bucatã ºi date la fier vechi, dupã 1990. Nu se mai vãd acum decât fundaþiile pilonilor din beton care susþineau pe vremuri conductele. Ajungem în zona cunoscutã de localnici drept Carpenu. Aici s-a desfãºurat întregul experiment, pe baza ideii lui Coandã. Intrãm în pãdure, pe un drum din pãmânt, ajungând pe malul râului Teleajen. Suntem însoþiþi de cel care a condus toatã operaþiunea. Se mai zãreºte prin desiºul verde o cabanã în care inginerul Dorobanþu a locuit, pe timpul ºantierului. “Au lucrat 50 de oameni în acest loc, localnici, la care s-au adãugat ºi specialiºti din Bucureºti. S-au adus utilaje grele, care au ridicat toate segmentele conductelor”, povesteºte specialistul. Locul a fost ales, în primul rând, datoritã traseului sinuos, prin pãdure, peste apã. Pe aici fusese amplasamentul unei cãi ferate cu ecartament îngust, construitã de germani, în anii ’40. Vedem ºi pe faþa inginerului Dorobanþu acelaºi amestec de nostalgie ºi de neputinþã, ca ºi în cazul inginerului Dan Ionescu. Când vorbim de ceva care a fost pur ºi simplu ras de pe faþa pãmântului … Experimentul Coandã în cifre 1971  – are loc primul test, reuºit, în Bucureºti, în zona CET-Sud. 1972  – este amenajat sistemul “Aerotubexpres”, la Mãneciu. 1.300 de metri – era lungimea conductei prin care circulau, în vid, capsulele încãrcate cu piatrã. 400 de metri – avea conducta prin care a circulat, în anii ’80, capsula cu oameni. 6 metri –  avea capsula în care încãpeau doi oameni, plus aparatura de mãsurã. sursa: românialiberã.ro