Dupã un an rece, ploios, în care am acumulat frig în oase și în suflet, am revenit pe malul mãrii, în Vama Veche, la revederea cu marea, plaja și soarele. Am pornit pe drumul spre mare cu o atitudine de avar, îngrijorat și încordat tot drumul la ideea cã alții mi-au luat-o înainte, cã va fi aglomerat, cã voi gãsi plaja mea dragã ultraaglomeratã cu tinerii teribiliști atrași de mirajul unei libertãți ale cãrei limite sunt forțate artificial cu muzicã zgomotoasã, alcool și droguri. În prima zi, am stat la soare ca un disperat, 5 ore, gol pușcã, aspirând prin toți porii o componentã esențialã a ființei mele. Arsurile de dupã, nu conteazã. Mi-am ostoit o altã arsurã, din suflet.  Dorul de Vamã.  Pentru mine Vama a rãmas acel tãrâm edenic descoperit în urmã cu 15 ani, când fugeam din Costineștiul taberelor yoghine de vacanțã spre libertatea unui tãrâm fãrã reguli, cu plajã de nudiști unde nu ți se ridica legitimația de yoghin dacã fãceai asane nud. Și, spre surprinderea mea, am descoperit atunci cã în același loc se refugia și Gregorian Bivolaru, cu iubirile lui de-o varã, în fața celebritãții și a discipolilor tot mai sufocanți. De unde și concluzia cã primii care repudiazã Sistemul sunt chiar creatorii lui. Între timp, vremurile s-au schimbat, și o datã cu ele, și eu, și Vama. Pe atunci, veneam cu trabantul combi, mașina adolescenței mele, ce reușea ca prin minune sã transporte și câte 10 persoane la un drum. Intram cu mașina pe plaja goalã pe atunci, cãci nu existau nici barurile cu muzicã zgomotoasã, nici pista pentru biciclete. Înnotam pânã la epava – care între timp a dispãrut înghițitã de mare, și savuram liniștea și libertatea simplã a comuniunii cu aerul, soarele, apa și nisipul auriu. Aici vin sã regãsesc plin de nostalgie, iubirile secrete ale vacanțelor când “dispãream” câte o zi cu vreo frumoasã cunoscutã în Costinești, în taberele de yoga.  Peste toate aceste amintiri, se suprapun schimbãrile Vamei. Primele ciorbe de fasole mâncate la Papa Șoni, cu raftul editurii Tritonic oferind lucrãrile lui China Miellvile și Neil Gaiman, a cãror descoperire este strâns legatã în memoria mea, de dupãamiezile leneșe, pe șezlogurile la umbrã, din Vamã. Primele cãmãși de in, vintage, primele burha, primul meu șuberek cu brânzã, de la colțul strãzii principale… Relaxarea, je-mon-fiche-ismul afișat de toți burtoșii, lipsa prețiozitãților și glamourului ce o situeazã la antipozii Mamaiei… Vama Veche este și locul unde mã regãsesc cu Sabina, dupã lunile de activitate nebunã din București, unde plecãm de acasã dimineața și revenim noaptea târziu, trãind vieți paralele, alienate de agitația unui oraș din ce în ce mai aglomerat. În Vamã ne apropiem natural, ne redescoperim iubind aceleași lucruri, același mod de viațã simplu. Toate acestea mã readuc în Vamã, cãci pentru mine imaginea idilicã a primelor impresii, a clipelor frumoase petrecute aici, acoperã forfota zgomotoasã, haosul și aglomerația din ultimii ani. Între timp, am descoperit pe plajã, lângã Expirat, Barul Amfora, cu muzicã bunã, ce pãstreazã spiritul oldies al începuturilor. Cortul continui sã mi-l așez înspre pescãrie, la doi pași de apã, unde mã cunosc deja cu vecinii, aceiași an de an. E drept, nu mai stau la cort ca în primii ani, decât în rarele momente când nu mai gãsesc cazare, în plin sezon, însã am prieteni care rãmân peste noapte în cortul meu, ce rãmâne montat pe plajã ca un refuz al accepãrii confortului banilor pe care îi câștig acum. Vama constituie centrul de plecare în expedițiile din Bulgaria, spre Balcic, Albena, Nisipurile de Aur și dincolo de Varna, spre Nessebar. Așa a devenit pentru mine Vama Veche, centrul litoralului, ultima redutã a unei lumi pierdute, unde încã se luptã prin stilul vintage, nepretențios, împotriva proastei impresii din restul stațiunilor românești, devenite sinonime cu proasta servire, epatarea și prostul gust. Aș scrie atâtea despre Vamã, cãci porțile memoriei, odatã întredeschise, lasã amintirile sã nãvãleascã liber, într-un noian de impresii poleite de magia vemurilor trecute. Însã așa cum scriu acum, cu laptopul în brațe, în fața cortului, tolãnit pe șezlongul de sub umbrela de soare, alãturi de iubita mea, gândurile mi se dizolvã fãrã scãpare în adâncimea orizontului, pe mare, în ritmul molcom al valurilor ce ling leneș nisipul…  Mihai Rapcea]]>