Ministerul francez al ecologiei, dezvoltãrii durabile ºi energiei intenþioneazã sã includã în legislaþie noþiunea de “infracþiune ecologicã”, în urma deciziei de condamnare a grupului “Total” pentru consecinþele naufragierii petrolierului Erika. Decizia marcheazã o zi imporantã pentru dreptul mediului din lumea întreagã, potrivit ministrului francez al ecologiei, Delphine Batho, ºi ministrului delegat pentru transporturi, mare ºi pescuit, Frédéric Cuvillier, scrie într-un comunicat transmis de cele douã instituþii ºi citat de Agerpres. Un comitet de juriºti pe probleme de mediu va lucra la includerea noþiunii de “infracþiune ecologicã” în legislaþia francezã. Faptul cã poluatorul plãteºte, confirmarea rãspunderii penale ºi obþinerea unei reparaþii pentru partea civilã reprezintã progrese majore, potrivit Ministerului Ecologiei din Franþã. Franþa ar trebui sã ia iniþiativa în cadrul Adunãrii Generale ONU pentru introducerea unui protocol adiþional la Convenþia Naþiunilor Unite asupra dreptului mãrii încheiatã la Montego Bay (Jamaica) în 1982, în scopul de a se crea o protecþie juridicã internaþionalã, mai precizeazã cei doi miniºtri în comunicatul citat. sursa: capital.ro]]>
Related Stories
December 17, 2024
Michael Patrick Nolan, Baronul Nolan, (10 Septembrie 1928 – 22 ianuarie 2007) a fost judecător în…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Juridice
December 11, 2024
Când citești bloguri de geopolitică, te molipsești ușor de boala opiniilor, așa cum alții iau…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 8, 2024
Foarte mulți români sunt supărați, dezamăgiți și chiar demoralizați de modul în care s-au desfășurat…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 5, 2024
”Copiii voștri sunt liberi” – liberi să aleagă neomarxismul, altfel sunt catalogați drept naziști, legionari,…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Partidul Patrioții Poporului Român (PPR) vă chemă vineri 6 decembrie 2024 ora 18 la Piața…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Știam că vom fi furați însă nu ne-am imaginat că Sistemul ne va lovi cu…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Lupta electorală pentru prezidențiale a încetat de mult să mai fie una politică. A devenit…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 3, 2024
Astăzi, în instanță, așteptam să-mi vină rândul la un proces civil, la Judecătorie. În sală…