Dupã alegerea colonelului Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei (5 ianuarie 1859) ºi al Valahiei (24 ianuarie 1859), Principatele Române, noul stat creat atunci, a militat pentru recunoaºterea graniþelor ºi statalitãþii sale, lucru ce se întâmpla în 1861, când capãtã numele de România. Acest nou stat a fost recunoscut de Marile Puteri, prin protecþia directã a lui Napoleon al III-lea al Franþei. Imperiul Otoman ºi Austria înaintaserã proteste vehemente sub pretextul încãlcãrii Convenþiei de la Paris, Austria aflându-se în rãzboi cu Franþa. Evident, protestul a rãmas fãrã urmãri negative pentru Principate. Cuza a fost ales ca domn datoritã faptului cã nu poseda ambiþii personale ºi era de partea unioniºtilor. Turcii ofereau ºi ei o oarecare recunoaºtere, printr-un “firman” pe care Cuza îl numi “act” ºi care prevedea o unire pe o perioadã viagerã a domniei lui. Capitala se afla la Bucureºti ºi avea un singur guvern ºi o singurã adunare. Oraºul era numit “Inima României” la acea perioadã, adoptând din 1869 în heraldica sa, vulturul ºi zimbrul. Arhivele statului s-au centralizat în Bucureºti. Poºta Românã ºi-a deschis sedii în întreaga þarã, fiind înfiinþatã ºi o direcþie centralã a poºtelor.În domeniul sanitar au fost de asemenea reforme de centralizare a instituþiilor sanitare de pe cuprinsul României. Tot atunci au apãrut ºi primele comisii moderne de statisticã ºi evidențã a populaþiei, centralizându-se într-o bazã comunã de date toate informaþiile cetãþeneºti. Prin motivaþia culturalã ºi lingvisticã dintre Moldova ºi Valahia a fost posibilã aceastã unire, fapt ce a reprezentat un proces complex din punct de vedere instituþional. Acest lucru a silit pe noul domnitor sã iniþieze o serie de reforme interne. Bineînþeles cã au existat ºi anumite forþe ce se opuneau nouluiplan al lui Cuza, în principal guvernul din acea perioadã fiind în contradicþie cu aceastã serie de reforme interne. O altã instituþie ce se opunea reformelor a fost Adunarea Legiuitoare, ce avea reprezentanþi din rândul boierilor, bisericii, burghezimii ºi bancherilor. ªi liberalii Rosetti ºi Brãtianu se opuneau reformelor lui Cuza, considerându-l pe domnitor un despot ce se împotrivea proclamãrii republicii. Ani plini de reforme Dupã mandatele de prim-miniºtrii ale lui Barbu Catargiu ºi Crețulescu ºi eºuarea lui Cuza însuºi începe programul politic, se va forma un nou guvern, condus de Mihail Kogãlniceanu, ce va iniþia ca primã reformã: secularizarea averilor mãnãstireºti (decembrie 1863). Astfel, Bisericã va deveni o instituþie de stat ca ºi celelalte, fãrã vreun drept aparte. Asta însemna cã o mare parte din proprietãþile funciare ce aparþineau Bisericii au fost trecute în proprietatea þãranilor, mai exact a cincea parte din pãmântul þãrii. Faptul cã Biserica poseda o oarecare autonomie faþã de vechiul regim, a contribuit la acest lucru. În ciuda protestelor venite de la mitropolitul Moldovei, Sofronie Miclescu, ºi din partea cãlugãrilor greci, Cuza a stabilit ºi un venit de 10% asupra reprezentanþilor bisericii ºi tot ce þine de aceasta. Protestele cãlugãrilor greci erau de așteptat, ºtiindu-se faptul cã mãnãstirile din Muntele Athos primeau fonduri de la mitropoliþii români încã din secolul al XVI-lea. Dupã reformele lui Cuza, slujbele în greacã au fost interzise, cu excepþia a trei biserici în tot statul. Cuza a mai interzis de asemenea ºi tãierea pãdurilor mãnãstireºti, în mod abuziv, de cãtre cãlugãrii cei lacomi de avere. Egumenii greci erau de altfel obligaþi prin decret sã restituie toate bunurile ºi obiectele de cult Bisericii Române ce þinea de stat. De exemplu, episcopul cel nebun, pe nume Filotei, de la Buzãu, ce stãpânea o avere considerabilã, rãmase fãrã bunurile sale urmând a fi demis ºi înlocuit din funcþie. Un lucru asemãnãtor a pãþit ºi mitropolitul Moldovei Sofronie Miclescu, pentru cã a avut curajul sã protesteze împotriva lui Cuza, urmând a fi demis ºi el din funcþie ºi trimis în surghiun la Slatina, la un alt exilat, pe nume Veniamin. La 2 mai 1864, Cuza va dizolva Adunarea Legiuitoare, ºi va iniþia o nouã constituþie ºi o nouã lege electoralã, în urma Convenþiei de la Paris; schimbãrile au fostsusþinute de poporprintr-un referendum. Alexandru Ioan Cuza va da decretul oficial de executare a legii averilor mãnãstireºti, impuse de Kogãlniceanu. Lucrurile acestea lãrgeau autoritatea lui Cuza ºi reducea din puterea corpului legislative, compus din Camerã ºi Senat. Se va crea Consiliul de Stat pentru pregãtirea legilor interne, legile fiind reprezentate de “decretele domneºti”. Puterea legislative era deþinutã de cele douã camere: Adunarea Electivã ºi Corpul Ponderator (Senatul), fapt ce asigurã trecerea de la sistemul parlamentar unicameral la cel bicameral. Senatul se compunea din 64 de membri, ce erau aleºi în majoritate de cãtre domnitor. În materie legislativã, domnitorul putea sã aibã iniþiativa actelor normative, elaborate de Consiliul de Stat. În aceste condiþii, Corpurile legiuitoare aveau rolul de a le aproba, întãrind puterea domnitorului. Legea electoralã împãrþea alegãtorii în douã categorii: alegãtori direcþi ºi alegãtori primari. Alegãtorii direcþi erau toþi cei care ºtiau carte, plãteau o contribuþie de cel puþin patru galbeni ºi împliniserã vârsta de 25 de ani. Alegãtorii primari erau neºtiutori de carte, dar care plãteau o contribuþie stabilitã pe categorii, de la 48 la 110 lei. Cei care nu aduceau nici o contribuþie bãneascã erau excluºi de la vot (idee valoroasã, care ar trebui inseratã și în prezentul sistem electiv, pentru a preântâmpina pe viitor demagogia și cumpãrarea votului). Tot în timpul lui Alexandru Ioan Cuza se concepe un cod penal ºi unul civil, dupã modelul napoleonian francez. Prin “legea instrucþiunii publice” de la 1864, se proclama obligativitatea ºi gratuitatea învãþãmântului primar. Atunci s-au stabilit trei grade de învãþãmânt: primar, secundar ºi superior. Învãþãmântul primar era de patru ani, cel secundar de ºapte ani, iar cel superior sãu universitar de trei ani. În planul justiþiei, au luat fiinþã urmãtoarele instanþe judecãtoreºti: judecãtoriile de plasã, tribunalele judeþene, curþile de apel, curþile de juraþi sau Curtea de Casaþie, care era totodatã ºi instanþã de recurs. Elena Cuza, soþia domnitorului, va înfiinþa “Azilul de fete” ce-i va purta numele. Crearea Universitãților și a Armatei Prima universitate din þarã ia naºtere în 1860, la Iaºi ºi va purta numele domnitorului. A doua va fi cea din Bucureºti, din 1864. Tot la Bucureºti va fi înfiinþatã ºi ªcoala Naþionalã de Arte Frumoase, sub conducerea lui Theodor Aman. De asemenea, o ºcoalã de medicinã veterinarã va fi inauguratã.Se va înfiinþa ºi ªcoala Superioarã de ªtiinþe ºi ªcoala Superioarã de Litere, punând bazele Universitãþii de Stat din Bucureºti. Prin ajutorul acestor noi instituþii de învãþãmânt, se va trece de la ortografia chirilicã la cea latinã. În timpul lui Cuza va luã fiinþã, în mod oficial, Armata Naþionalã Românã. Aceasta avea ordinul ºi menirea sã apere integritatea statului de orice atac strãin. Concentrarea unitãþilor militare avea loc în tabãra de la Floreºti. Tot atunci s-a înfiinþat ºi Ministerul de Rãzboi și Arsenalul Armatei ºi s-au pus bazele învãþãmântului militar. Cuza a înfiinþat Garda Naþionalã, aflatã sub comanda sa, mãsurã în care corpul legislativ a vãzut o scãpare spre un despotism absolutist, fapt ce contravenea Convenþiei de la Paris. Un alt tip de reformã, a fost reprezentatã de ordinul fiscalitãþii, unde au fost instituite o serie de impozite personale cetãþeneºti, în special cele funciare. Astfel, statul adopta o reformã modernã în ceea ce priveºte fiscalitatea. Tot atunci se organiza ºi serviciul vamal, la fel ºi cursul monetar, precum ºi înfiinþarea unei linii de telegraf ce asigurã legãtura directã cu Rusia. Reforma agrarã a fost practic propusã de conservatori, dar iniþiatã de Cuza. Prin legea ruralã din august 1864, peste 400.000 de familii de þãrani au primit pãmânt, iar aproximativ 60.000 de alþi þãrani au primit teren pentru casã ºi grãdinã. Prin aceastã reformã agrarã ce lua sfârºit în anul urmãtor, s-a desfiinþat orice urmã de feudalism, fapt ce a dat naºtere unei perioade de început a dezvoltãrii capitaliste româneºti. Conºtiinþa þãrãnimii evolua, urmând ca producþia agricolã a þãrii sã creascã într-un ritm semnificativ. Cum þãranii nu aveau banii necesari pentru a cumpãra terenurile de pãmânt, statul intervenea în aceastã problemã ºi astfel þãrãnimea se angaja sã plãteascã datoria cãtre stat într-o perioadã de 30 de ani. Vechii proprietari urmau sã fie despãgubiþi într-un termen de 10-15 ani. Þãranii primeau pãmânt în funcþie de bunurile lor în naturã, cum ar fi vite, cai etc. Aceastã împãrþire a terenului în scop agricol se fãcea ºi dupã criterii geografice, de exemplu în Moldova dintre Carpaþi ºi Prut și Câmpia Românã, suprafeþele erau mai mari, astfel cã þãranii din acele zone puteau primi o suprafaþã de teren mult mai întinsã, faþã de cei din zonele de munte. De exemplu, se putea oferi o suprafaþã de 1600 mp în zona de câmpie ºi 1200 mp în zona de munte. Þãranilor li s-a permis ºi dreptul la pãdure, pentru a aduna lemne de foc, necesare încãlzirii pe timp de iarnã în mod special. Se desființau ºi taxele plãtite de þãrani boierilor sub diverse forme precum dijme (claca sau zilele de meremet), urmând a fi introdus un tarif de impozitare la nivel naþional, cãtre stat. Þãranii care aveau pãmânt mai mult puteau sã vândã o parte din el altor þãrani care aveau o suprafaþã mai puþin întinsã, în special celor ce primiserã teren doar pentru casã ºi grãdinã. Lipsa unor mãsurãtori profesioniºti de terena dus la diferite dispute. Aceastã reformã agrarã practic a împiedicat o posibilã rãscoalã þãrãneascã ºi a asigurat domnitorului sprijinul loial al þãrãnimii. Tot atunci a început ºi construcþia de cãi ferate, începând cu ruta București-Giurgiu. Prin aceastã serie de reforme naþionale, s-au pus bazele înfiinþãrii statului naþional român modern. În 1864, se promulgau legi ce priveau organizarea administraþiei, iar judeþele ºi comunele erau administrate de consilii alese pe baza votului cenzitar. Astfel, mai multe comune formau o plasã, iar mai multe plãºi un judeþ. În fruntea administraþiei judeþene era numit un prefect, în timp ce în fruntea unei plase un subprefect. Primarii conduceau comunele. În 1866, Cuza va fi silit sã abdice de la tron, în urma coalizãrii la putere a unor indivizi ce aveau alte interese de ordin internaþional și aserveau statul centrelor de conducere externe. Dupã alcãtuirea locotenenþei domneºti, formatã din Lascar Catargiu ce reprezenta Moldova ºi conservatorii, Nicolae Golescu al Þãrii Româneºti ºi liberalilor precum ºi colonelul Nicolae Haralambie, ce reprezenta armata, principele german Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen venea pe tronul României, urmând a fi uns rege al acesteia la 10 mai 1881. De Dragnea Mihai – Historia Bibliografie: 1. Alexandru Vlahuþã, Din trecutul nostru “Istoria Românilor”, Editura Cartea Româneascã 1924, p. 219-224 2.Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Româneºti, Editura Ministerului de Culte, Bucureºti. 1929, p.288-293 3. Nicolae Iorga,Istoria Românilor pentru poporul românesc, Editura Minerva, Bucureºti, 1993, p. 122-129 4. Mircea Pacurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura Episcopiei Dunãrii de Jos, Galaþi, 1996, p. 376-384]]>