Febra alegerilor

Febra alegerilor, cu schimbãrile politice cata-clismo-comice, a bãgat în prizã pe toatã lumea. Chiar și cei mai puțin interesați de politicã au devenit atenți și încep sã punã întrebãri. Peste cutremurul generat de cãderea guvernului s-a așternut o atmosferã de nesiguranțã și neliniște din care oamenii ies buimãciți. Cine va câștiga alegerile ? Toatã lumea știe cã PDL-ul este o corabie portocalie pe cale sã se scufunde, de pe care șobolanii pleacã primii, cãtre corabia USL-istã, nu mai puțin fragilã. Cãci la fel de bine este știut faptul cã nici USL-ul nu va rezista dupã alegeri. Aceastã corabie USL-istã a celor slabi, dar la fel de corupți ca și cei pe care vor sã îi scufunde, e putredã și pârâie din toate încheieturile. Ruptura din USL este grãbitã de furia cu care se ceartã pe șobolanii portocalii care își cautã scãparea pe una dintre cele douã componente: cãtre matca comunisto-pesedistã sau cea așa-zis liberalã. Lupta din interiorul USL-ului dintre cei doi aliați de conjuncturã, de a acapara câți mai mulți fugari demonstreazã doar douã lucruri, la fel de deplorabile în concluzii: 1. cã sunt toți de aceeași mamã, pentru cã îi primesc în rândurile lor pe cei pe care mai ieri îi acuzau de corupție și furt; 2. cã nici ei nu cred în unitatea USL-istã, și se pregãtesc de lupta pentru putere dintre ei, de dupã alegeri, adunând cât mai multe “trupe” și oameni cu funcții în administrație din teritoriu. Nesiguranța și confuzia este sporitã de apariția unor noi trâmbițe electorale pe scena politicã româneascã și așa multicolorã și stridentã. PP-DD –ul este un fel de remake prost turnat al inflamãrii PRM-isto vadimiene de la alegerile din 2000. Și atunci, ca și acum filmul a fost turnat cu actori și figuranți ce au jucat (machiați diferit) în roluri duble, când într-un partid, când în celãlat. Astãzi, Vadim, “tribunul poporului”, e cãzut în uitare, însã noul tribun ridicat în locul sãu, are la dispoziție un post de televiziune “al poporului” de pe care lanseazã aceeași demagogie ieftinã, cu iz patriotardo-naționalist, fãrã nici un fel de acoperire. În toatã aceastã degringoladã, în care nimeni nu mai crede pe nimeni și toatã lumea nu mai crede în nimic, poporul așteaptã ceva, o mântuire, un izbãvitor al țãrii, un om-soluție la toate problemele națiunii, care sã ne scape de durerea de cap a politicii, pentru a putea sã ne vedem fiecare de treburile noastre, liniștiți. Cu toții vrem o soluție politicã corectã, ne dorim ca țara sã fie condusã de oameni onești, care sã nu ne fure, sã nu ne vândã, care sã ne asigure un climat economic înfloritor, o economie și o monedã stabilã, cu putere de cumpãrare, speranța unui viitor mai bun pentru copii noștri, și cu un trai decent pentru pensionari. O fi chiar atât de greu ?! Oare cerem prea mult ? Ei bine, slãbiciunea actualei clase politice a trezit multe pasiuni. La fel cum într-o haitã de lupi, atunci când masculul alfa dã semne de slãbiciune, apar lupii tineri care mârâie, dornici sã preia conducerea haitei, și aceste alegeri au trezit pasiuni politice, pofte de putere și ambiții – acolo unde nu ai fi crezut cã este posibil. O mulțime de indivizi gureși din societatea civilã și nu numai s-au trezit cã vor sã candideze pe te miri unde, fac și desfac liste electorale, lanseazã în mediul virtual (cã e gratis, nu ?!) mesaje patriotarde, inflameazã spiritele – la fel de virtuale ca și mediul în care se mișcã și încearcã sã își adune susținere pentru confruntarea de la vot – pe te miri unde ! Numai în ultima lunã am fost bombardat cu tot felul de telefoane și cereri din partea a diverși oameni, fie de a posta pe site-ul meu diverse materiale cu iz naționalist – cu intenții clar electorale, fie cu propuneri fãțișe de a mã înscrie pe liste de candidați la alegerile locale ce bat la ușã. Din sfiiciune și bun simț creștinesc, nu voi da nume. Unii dintre acești oameni sunt de bunã credințã, însã alții vãdesc o frenezie bolnãvicioasã ce nu mai are nimic de-a face cu realitatea politicii românești. Ce mã uimește este faptul cã majoritatea lor sunt intelectuali, oameni cu studii superioare, ce se comportã de parcã febra alegerilor le-a rãpit uzul rațiunii și al aprecierii corecte a realitãții. Majoritatea mizeazã pe faptul cã electoratul, scârbit de familia USL-isto – PDL-istã ce mimeazã lupta politicã, îi va alege pe EI, ca o soluție la salvarea acestui neam. Iar când îi întrebi pe ce se bazeazã când sperã sã fie aleși, cum câștigã ei încrederea oamenilor, vin cu texte sforãitoare despre biata Națiune ce abia așteaptã sã fie salvatã. Și nu sunt puțini acești indivizi ! De obicei, le declin politicos oferta de înrolare sub steagul lor, și îi întreb – cu subînțeles, cum se face cã au o echipã atât de micã, cu atât de puțini susținãtori. Mulți mi-au rãspuns cã de vinã est mass-media, care promoveazã doar oamenii sistemului, însã dacã oamenii ar știi ce genii politice zac în strãfundurile lor, cu siguranțã i-ar alege pe ei cu ochii închiși. Când le aduc la cunoștiințã cã mai sunt și alții cu aceleași pretenții de salvatori ai Națiunii și când le sugerez subtil cã dacã și-ar uni forțele, ar putea fi mai puternici, brusc nu mai sunt atât de amabili și încep sã îi critice pe cei care pretind cã dețin aceleași adevãruri absolute ca și ei. Nu puțini mã întreabã despre Partidul Naționalist și forța politicã a acestuia, încercând sã capete susținerea acestuia în diverse zone, evident, dacã nu avem propriul nostru candidat acolo… Dacã vor sã mã mai asculte, le explic faptul cã este greu sã transformi într-un timp atât de scurt un ONG precum Noua Dreaptã, într-un partid politic, iar pregãtirea membrilor pentru viața politicã dureazã mai mult timp decât aș fi crezut. Cãci este greu sã faci pasul de la contestatar la vizionar și constructor al unui proiect. Este simplu sã fi împotriva a ceva, însã este mult mai greu sã pui ceva în locul a ceea ce ai demolat. Trecerea de la simpla apariție în spațiul public cu bannere și steaguri, cãtre pregãtire și organizare politicã solicitã o rupere de ritm și stil de acțiune, cãrora puțini membrii activi îi rezistã – în primul rând ca și concepție de luptã. Nu de puține ori m-au contactat tineri aderenți, entuziaști, care s-au arãtat dispuși sã se înroleze în rândurile Partidului Naționalist. Când i-am întrebat cum vãd ei lupta în alegeri, au spus cã ei sunt gata sã lipeascã afișe, sã împartã fluturași, sã fluture steaguri… exact ce am fãcut în ultimii 13 ani, la Noua Dreaptã și nu numai ! Când le explic faptul cã PSD-ul are mai mulți fluturași, mai multe afișe și mai multe steaguri decât noi, rãmân dezamãgiți și dau vina pe oameni, pe electorat, cã se lasã mințiți și nu știu sã aleagã soluția politicã corectã ! Bun, și care ar fi soluția optimã pentru a câștiga puterea politicã și a face bine țãrii, întreabã ei, cu ochi candizi !? Le spun cã nu trebuie sã se supere. Timp de 13 ani am crezut și eu cã este suficient sã înalți steagul revoltei împotriva sistemului corupt, sã chemi la luptã în jurul tãu poporul sãrãcit și revoltat, iar oamenii ți se vor alãtura. Timpul a dovedit cã nu este suficient sã ridici un steag. Trebuie sã faci mai mult decât atât. Soluția succesului se aflã în fața noastrã, în trecutul Mișcãrii Legionare, cei care s-au ridicat din nimic, bãtând la vot o clasã politicã ce dispunea de toatã bogãția țãrii. Mãrturisesc cã nici eu nu am înțeles de la început secretul succesului Legiunii. Multã vreme am crezut cã ne lipsește un nou Codreanu, care sã ne inspire, sã ne unifice și sã ne ducã spre victorie. Aceastã concepție s-a dovedit greșitã, cãci a transformat pe unii dintre adepții acestei idei în niște credincioși ce așteaptã venirea unui Mesia care sã le rezolve toate problemele, fãrã ca ei sã facã mare lucru pânã atunci, iar pe alții în niște susținãtori ai unor lideri orgolioși și neputincioși, care și-au arogat poziția de urmași ai lui Codreanu, fãrã a se ridica însã la înãlțimea moralã și vizionarismul politic al acestuia. Nu pretind cã dețin Adevãrul absolut sau cã am dreptate totalã în ceea ce afirm. Sunt concluziile mele, la acest moment. Poate cã peste un an sau 10 nu voi mai gândi la fel, la fel cum acum 10 ani nu gândeam ca acum. Însã experiența de viațã acumulatã ca avocat, m-a învãțat cã cel mai mare capital pe care îl poți strânge ca individ – dar și ca profesionist, este cel al încrederii celorlalți în tine, în ceea ce reprezinți, prin calitãțile pe care le manifești în relațiile cu ei. Aceastã încredere reprezintã fundamentul aprecierii, respectului și recunoașterii în societate, baza bunului renume al unui individ. În avocaturã, clientul îți încredințeazã reprezentarea sa, a intereselor sale, de multe ori își pune viitorul și libertatea în mâinile tale. Este o mare rãspundere, de care dacã te achiți cu responsabilitate și profesionalism, ai câștigat nu doar onorariul cuvenit serviciilor prestate, ci și stima, respectul și aprecierea acelui om. Pe viitor, el știe cã are pe cineva pe care se poate baza în caz de nevoie. Și te recomandã și altora. Astfel crește și clientela, pe baza renumelui. Avocații prost pregãtiți, țepari, care jecmãnesc clientul, îl mint, înșealã sau trãdeazã, sfârșesc prin a acumula un prost renume și rãmân rapid fãrã clienți, cãci vorba circulã repede în piațã. Am înțeles astfel, cã și în politicã este ca și în avocaturã. Dacã ești onest și câștigi PRIN FAPTELE TALE încrederea oamenilor fãrã a o trãda, le poți câștiga apoi și votul. Un exemplu în acest sens este cazul doctorului Arafat. Un om care a fãcut un bine comunitãții, înființând și susținând un serviciu public de care era nevoie: SMURD-ul. Cum a reușit ? Nu l-a susținut nici un magnat. Era un simplu medic în Târgu Mureș, care s-a dovedit extrem de capabil profesional, și de o moralitate exemplarã. S-a evidențiat prin faptul cã pe tura lui nu permitea nici unui alt medic sau asistente sã ia șpagã de la bolnavi, devenind faimos în scurt timp pentru asta. A observat cã sistemul medical de urgențe nu reușea sã salveze întotdeauna viețile celor implicați în accidente rutiere, deoarece echipele de descarcerare ale pompierilor soseau uneori prea târziu. Și s-a gândit sã realizeze un servicu mixt, care sã aibã și descarcerare, și medici. Astfel cã în timpul liber, pe banii lui, a echipat o mașinã de salvare datã spre casare și a pus la punct, cu colegi voluntari, entuziasmați de exemplul lui, un sistem de urgențe rapide, ce puteau efectua și descarcerãri. Unele victime salvate de la moarte de echipa lui și-au dovedit recunoștiința donând sume de bani sau aparaturã și astfel SMURD-ul a crescut, fãrã ajutorul Statului. Când exemplul lui civic a ajuns sã fie recunoscut pretutindeni, s-a implicat și Statul, iar doctorul Arafat a ajuns ministru secretar de stat la Ministerul Sãnãtãții. Nu știu ce face acest om acum acolo unde este, dar înclin sã cred cã, dacã nu a fost corupt de tentația puterii, continuã sã facã ceea ce a fãcut și pânã acum: BINE OAMENILOR. Un om ca acesta are simpatia și încrederea oamenilor mai mult decâți 10 Bãsești Antonești și Ponți la un loc. I-ar bate la vot și mâine, dacã ar candida. S-a vãzut acest lucru din modul în care s-au mișcat lucrurile în stradã când și-a anunțat demisia, în iarna care a trecut. Rechemarea lui în funcție de cãtre Bãsescu demonstreazã cã UN SINGUR OM ONEST poate avea mai multã putere decât un Președinte și un Guvern la un loc. Prin comparație, îi analizez pe cei ce mã cheamã sub steagul lor. Oameni mãrunți, unii dintre ei meschini, lipsiți de altruism, care nu au realizat mai nimic în viațã nici mãcar pentru ei, darã-mi-te pentru alții. Unii, prea egoiști chiar și pentru a face copii și a-i crește. Deci oameni obișnuiți, cu calitãți și defecte, dar fãrã nimic special, care sã te facã sã ai încredere în ei. Iatã deci calea de urmat: nu discursuri sforãitoare, nu (numai) fluturat de steaguri, împãrți de fluturași și lipit de afișe, ci oameni. Oameni capabili, care își câștigã traiul onest, cu putere de muncã și inițiativã, care se bucurã de recunoaștere din aceastã cauzã – din partea comunitãții în care trãiesc. O vreme, am crezut cã Noua Dreaptã va fi, dupã modelul Mișcãrii Legionare, un nucleu fierbinte din care sã se propage în societate oameni capabili, care sã schimbe prin inițiativele și proiectele lor, țara. În perioada interbelicã Mișcarea Legionarã a emulat și înãlțat conștiințele unei întregi elite, care ar fi putut duce departe aceastã țarã. Din pãcate, comunismul i-a spulberat pe majoritatea. Cei rãmași în viațã, dupã sfârșitul Mișcãrii Legionare – în afara țãrii, un Eliade, un Cioran, dar și acasã – un Țuțea, un Justin Pârvu, un Papacioc, sunt dovada cã NUMAI PRIN EXEMPLUL PERSONAL se câștigã inimile – ȘI VOTURILE. Din pãcate, pe la Noua Dreaptã s-au perindat mulți tineri, însã nici unul nu s-a evidențiat ulterior prin realizãri excepționale, probabil cu excepția unuia singur, implicat în proiecte umanitare… a cãrui modestie nu mã lasã sã îi pronunț numele. Dacã nu realizãm cã schimbarea nu vine de sus, ci de jos, de la noi oamenii simpli, nu avem nici o șansã. Nici mãcar dezideratul atât de scump al unitãții naționaliste nu se poate realiza decât între oameni de acțiune, cu inițiativã, capabili sã își asume responsabilitãți, morali și corecți, cãci baza unitãții o reprezintã încrederea și respectul reciproc. Foarte mulți din tinerii membrii ai Partidului Naționalist freacã netul aiurea sau ies la bere pentru “socializare” și se gândesc cã vor veni niște sponsori simpatizanți ai ideilor naționaliste, care vor da bani partidului, astfel ca ei sã poatã face campanie cu afișe și bannere, la concurențã cu partidele cu bani și nu vor sã înțeleagã cã nu banii sunt cei mai importanți, ci oamenii cu care vom candida. Oameni a cãror viațã este ea însãși, în sine, o uriașã campanie electoralã, prin acțiunile lor în slujba oamenilor. Cãci Mișcarea Legionarã nu a câștigat alegerile prin discursuri și afișaje electorale, ci prin munca membrilor sãi, ridicând biserici, reparând drumuri, sãpând fântâni, reparând casele oamenilor, deci prin exemplul acestora. Cãci mulți se laudã cã sunt buni, dar puțini sunt cu adevãrat buni la ceva… De aceea, concluzia mea este cã cei care își doresc cu adevãrat sã ajute aceastã țarã, trebuie sã o facã începând cu cei de lângã ei, acolo unde priceperea și puterea îi ajutã. Pentru aceasta, ei trebuie sã devinã cei mai buni în meseria pe care și-o aleg. Prin exemplul lor de altruism, acești oameni vor crește în înțelepciune, putere financiarã și recunoaștere socialã și vor putea realiza lucruri mari, dacã își vor uni puterile sub sigla unui partid.   Mihai Rapcea        ]]>