„Ardealul nu este un pãmânt.   Ardealul suntem noi toþi. Ardealul este sufletul nostru” (Mihai Antonescu, 10.X.1941).  

ROMÂNIA –

 STAT DE NECESITATE EUROPEANÃ

de GH. BUZATU

  Realitatea desprinsã din titlu a fost formulatã tranºant de însuºi inegalabilul nostru istoric – unul dintre cei mai mari ai lumii – Nicolae Iorga. Iar aceasta în repetate rânduri ºi întãritã, în formule diverse dar exprimând aceiaºi esenþã, de cãtre cei mai mari dintre CEI MARI ai spiritului ºi ºtiinþelor româneºti: M. Eminescu, M. Kogãlniceanu, Brãtienii, A. D. Xenopol, Spiru Haret, Take Ionescu, N. Titulescu, S. Mehedinþi, Grigore Antipa, Vasile Pârvan, Octavian Goga, I. Petrovici, I. Simionescu, C. Rãdulescu-Motru, Radu R. Rosetti, D. Gusti, Grigore Gafencu, Mircea Eliade, Sabin Manuilã, Mircea Vulcãnescu, C. C. Giurescu, Emil Cioran, Petre Þuþea, Pamfil ªeicaru sau G. Vâlsan[1]. Unul dintre ei – l-am numit pe Gh. I. Brãtianu – a desluºit cu nedezminþitu-i talent ºi  exemplarã concizie, în Cuvântul înainte al celei dintâi reviste române de  „Geopoliticã ºi Geoistorie” (1941), coordonatele poziþiei României în contextual general continental ºi, mai limitat, sud-est european, deºi nu doar atât: „Suntem ceea ce Nicolae Iorga numea: un Stat de necesitate europeanã. Rãzimatã pe cetatea carpaticã ºi veghind asupra Gurilor Dunãrii, strãjuind aici în numele ºi interesul întregii Europe din spatele ei – ba, încã ºi mai departe -, se cheamã cã România noastrã trãieºte ºi vorbeºte aicea nu numai pentru dânsa singurã. Statul nostru este, deci, – continua Gh. I. Brãtianu – în atenþia Estului ºi Vestului, Nordului ºi Sudului deopotrivã – ºi în tot timpul. Ea deþine, cum s-a spus, cu adevãrat o poziþiune-cheie. Iar atenþia aceasta a altuia pentru tine poate fi grijã ºi simpatie, poate fi ocrotire, dar poate fi ºi apetit sau primejdie. Înseamnã, deci, cã, mai mult decât oriunde aiurea, veghea în astfel de puncte trebuie sã fie mereu treazã (veghea ta, a celui acolo aºezat). Ideea de hotar, de putere ºi de apetit economic, internaþional, de autarhie ºi independenþã, trebuie purtatã acolo mereu în conºtiinþe, ca o obsesie. Suntem, prin poziþia noastrã pe glob, dar ºi prin cele ce poartã faþa ºi ascund mãruntaiele pãmântului nostru, ca o stânã carpaticã la un vad de lupi. Ciobanii, drept aceea, trebuie sã aibã ghioagã bunã ºi toþi ºi … sã doarmã cât mai puþin. Se înþelege, deci: un Stat cu o astfel de situaþie, în care te urmeazã în tot locul vânturile, valurile, dator este, el cel dintâi, sã cunoascã aceastã situaþie, sã-ºi dea permanent seama de toate, bune ºi rele, câte se ascund într-însa. Toþi membrii acestui Stat, ºi în primul rând pãtura lui conducãtoare, trebuie sã-ºi aibã gândul mereu aþintit la ele”[2].             În momentul în care monumentala enciclopedie Transilvania, Banatul, Criºana ºi Maramureºul. 1918-1928, apãrutã integral în 1929 (3 volume, Bucureºti, Cultura Naþionalã, 1929, în total 1583 p., inclusiv indici de persoane ºi de locuri), deci în timpul celei dintâi guvernãri naþional-þãrãniste (Preºedinte al Consiliului de Miniºtri, Iuliu Maniu), tocmai a apãrut unele consideraþii se impun. În primul rând, ediþia originalã în trei volume masive a ambiþionat sã   reprezinte – ceea ce a reuºit cu maximã strãlucire ºi pentru un timp îndelungat – un tablou ºi un bilanþ al evoluþiei ºi stãrii provinciilor dupã cel dintâi deceniu al apartenenþei lor la România Mare. Opera, evident marcatã de un spirit enciclopedist, fusese pregãtitã de un comitet de redacþie prezidat de D. Gusti, viitorul coordonator al celebrei Enciclopedii a României (4 volume, 1938-1943),  asistat fiind de Emanoil Bucuþa. Ea beneficia de solide contribuþii ºi intervenþii, purtând semnãtura unor personalitãþi ºtiinþifice de imens prestigiu naþional ºi european – N. Iorga, R. W. Seton-Watson, Emanuel de Martonne, Wickham Steed, Liviu Rebreanu, Onisifor Ghibu, Nicolae Colan, Sextil Puºcariu, S. Mehedinþi, G. Vâlsan, ªtefan Meteº, Zaharia Bârsan, Constantin Moisil, George Moroianu, Sabin Manuilã, Al. Borza, R. Vuia, I. I. Lapedatu, V. L. Bologa º.a. În 1929 ori în prezent, când discuþiile despre Transilvania revin în atenþie. Aceasta în contextul unor pretenþii revizioniste implicând anularea Sistemului Tratatelor de Pace de la Paris – Versailles din 1919-1920 (mai ales, în cazul în speþã, a Tratatului de la Trianon), pe motive ilogice ºi raþiuni deºarte. În atare situaþie, se înþelege, trilogia destinatã tiparului recâºtigã în semnificaþie. Acum, ca ºi în 1929, trilogia Transilvania, Banatul, Criºana ºi Maramureºul. 1918-1928,  constituie, mai mult decât un argument, proba veritãþii. Iar, în context, putem sã neglijãm demonstraþiile lui N. Titulescu, ilustrul nostru diplomat, care anterior fãuririi României Mari la 2 Decembrie 1918, s-a remarcat în lupta pentru Unirea Transilvaniei cu Þara-Mamã? Pe atunci, mai precis la 3 mai 1915, într-un discurs susþinut la Ploieºti pentru cauza intrãrii României în rãzboi împotriva Austru-Ungariei, a opinat: “…România nu poate fi întreagã fãrã Ardeal … Ardealul e leagãnul care i-a ocrotit copilãria, e ºcoala care i-a fãurit neamul, e farmecul care i-a susþinut viaþa … Ardealul nu e numai inima României politice; priviþi  harta: Ardealul e inima României geografice!…”[3] Dupã un sfert de veac, la 10 octombrie 1941, trimiþându-i un mesaj lui Manfred von Killinger, ministrul german la Bucureºti din 1941-1944, Mihai Antonescu, titularul Externelor României ºi Prim-vicepreºedintele Consiliului de Miniºtri, în condiþiile în care tocmai prepara fondarea Biroului Pãcii destinat sã coordoneze campania pentru participarea þãrii la Conferinþa Pãcii de dupã al Doilea Rãzboi Mondial, pe urmele ºi în tonul  discursului celebru al înaintaºului din mai 1915, îl atenþiona pe trimisul Berlinului cã: „ … De la Mareºalul Antonescu, mândria neamului ºi expresia lui, pânã la cel din urmã cetãþean al acestei Þãri, nu este unul singur care sã se dezonoreze, trãdând drepturile României asupra Transilvaniei. Ardealul  nu este pentru noi, Domnule Ministru, un pãmânt, un teritoriu. Ardealul este cetatea în care am trãit ºi am suferit douã mii de ani. În Carpaþii Ardealului ne-am zidit viaþa ºi am pãstrat împotrivirea nãvãlitorilor ºi a hoardelor slave, ieri ca ºi azi. În Carpaþi ne-am întemeiat cele dintâi Principate Româneºti continuatoare al lumii romane antice. În Carpaþi a rãsãrit ordinea spiritualã, care a stat temelie moralã a acestui Neam de-a lungul veacurilor. Carpaþii sunt pentru noi leagãnul trecutului nostru, al mitologiei ºi al credinþei noastre, de care nu ne poate despãrþi nimeni […] Ardealul nu este un pãmânt. Ardealul suntem noi toþi. Ardealul este sufletul nostru. Nu poate nimeni sã ne aibã întregi fãrã suflet”[4]. O realitate indiscutabilã, stabilitã cu precizie ºi recunoscutã ca atare, dupã  solide cercetãri de specialitate, atestã cã românii, în temeiul unei evoluþii de douã ori milenare, beneficiazã de un avantaj de care dispun mai puþine popoare ca rod al prezenþei lor în istorie – persistenþa lor, necontenitã ºi în ciuda tuturor vicisitudinilor, în însãºi vatra lor strãmoºeascã. Ceea ce a constituit ºi a rãmas un fapt remarcabil, care ºi-a pus amprenta asupra devenirii ºi împlinirii noastre ca unul dintre popoarele fondatoare ale bãtrânului continent, determinându-i comportamentul ºi caracterul, calitãþile ºi defectele, ca sã nu mai vorbim cã românii ºi-au legat profund soarta de aceste meleaguri, pe care, stãpânindu-le ºi influenþându-le, ºi-au asumat, natural, riscul unor influenþe de fel nesemnificative. De altfel, cum este bine cunoscut, creaþia popularã, de cea mai bunã calitate literarã ºi valoare istoricã, vorbind obsesiv despre „codrul frate cu românul”, a surprins  tocmai o atare realitate, cãreia ulterior unul dintre maeºtrii filosofiei moderne, l-am numit pe Emil Cioran, avea sã-i dea noi valenþe atunci când a opinat cã evoluþia noastrã a reprezentat în primul rând geografie, iar nu istorie[5]. În context, trebuie sã reþinem cã, deja cu secole înainte, cronicarul Grigore Ureche îi plasase în chip justificat pe români ca aflându-se – prin tot ceea ce au fost ºi, adãugãm noi, în perspectiva desfãºurãrilor ce aveau sã urmeze pânã la acest început de veac ºi de mileniu – „în calea tuturor rãutãþilor” … Problema Transilvaniei în context nu poate ºi nu trebuie  sã fie scãpatã de sub serioasã atenþie. Mai ales cã, dupã cum este bine cunoscut, chiar ºi în prezent, sub diverse motive ºi, mai ales, tertipuri, cercurile revizioniste manifestã tendinþea de-a trece în ofensivã (?!), solicitând din nou Bucureºtilor – ca ºi la 1940, când au acþionat de conivenþã cu Hitler ºi Mussolini – “sacrificii teritoriale”, iar Kremlinul, ca de obicei, exceleazã în a se folosi de Basarabia sau de Transilvania pe postul “plamânilor” ce trebuie la moment acþionaþi când e vorba de intimidarea ori de forþarea României (?!) Dintr-o asemenea perspectivã, prestigiosul istoric american Larry L. Watts a oferit recent fapte ºi probe extreme de relevante în privinþa raporturilor între Moscova ºi Bucureºti, atât pentru perioada dinainte de 1944, cât ºi, îndeosebi, din cursul anilor “frãþeºti” 1944-1989[6]. Se impune sã remarcãm, într-un atare context, cã monumentala trilogie Transilvania, Banatul, Criºana ºi Maramureºul. 1918-1938 îngrijitã de D. Gusti, ajutat de Emanoil Bucuþa, reapare într-o excelentã ediþie anastaticã sub egida lui  Tipo Moldova din Iaºi (director: Aurel ªtefanachi) exact cum ºi când trebuie. ªi aceasta nu numai întrucât este în discuþie o realizare ºtiinþificã ºi graficã de excepþie, ci ºi pentru cã sosise momentul determinat de actualele evoluþii inter-europene, iar decenii la rând, dupã 1944, aceastã operã de referinþã a culturii naþionale a figurat „cu cinste” în rândul cãrþilor interzise! De asemenea este absolut necesar sã menþionãm cã editarea trilogiei  Transilvania, Banatul, Criºana ºi Maramureºul. 1918-1938 se integreazã armonios programului Editurii Tipo Moldova de-a pune la dispoziþia cititorului interesat lucrãrile de referinþã capitale ale culturii române moderne, aºa precum a procedat în ultima vreme cu: Enciclopedia României sub redacþia lui D. Gusti (4 volume tipãrite din totalul celor ºase proiectate, Bucureºti, 1938-1943); Marele Dicþionar Geografic al României[7] sub redacþia lui George Ioan Lahovari, C. I. Brãtianu ºi Grigore Tocilescu (5 volume, Bucureºti, 1898-1902); Dicþionarele geografice ale Basarabiei ºi Bucovinei (Bucureºti, 1904, respectiv 1908), iar, în cursul lunii trecute, cu Albumul de unicã proiectare ºi concepþie ºtiinþificã Spaþiul istoric ºi etnic românesc, pregãtit la îndemnul personal al  Mareºalului Ion Antonescu ºi valorificat prin grija Monitorului Oficial ºi Imprimeriilor Statului/Imprimeria Naþionalã (Bucureºti, 1942). Prof  Univ Dr Gheorghe Buzatu ]]>