E interesant că eu de fiecare dată când mă lovesc de o situație generatoare de suferință, mintea mea nu aleargă către soluțiile umane obișnuite sau către reacțiile de tip clasic ură, răzbunare sau poate doar pe moment, și mai degrabă aleargă către partea filozofică a vieții, către lecțiile care trebuie învățate, către acest caracter autoreflexiv al suferinței. Și cum lumea e plină de lecții și de suferințe de tot felul, începând de la cele personale până la cele ale altora care ni le asumăm ca și lecții de viață, o dau din lecție în lecție, ca să zic așa, și sunt. Este exact zona aia de atitudine care nu te lasă să adormi în această poveste a unei lumi în care confortul ucide spiritul, pentru că asta se întâmplă. Asta este în majoritatea cazurilor oamenilor. Confortul pe care îl avem, toate, toate, toate distragerile care vin la pachet cu acest confort sunt de natură să ne anestezieze, să ne închidă aceste porți ale percepțiilor de ordin superior, dar și ale rațiunii care analizează sensul vieții și aspectele filozofice din spatele întâmplărilor. Asta suntem noi așa ca oameni la momentul ăsta din păcate aproape complet determinați și dominați de această stare de bunăstare aparentă, pentru că e o bunăstare aparentă. Omul modern nu este foarte sănătos și în special mental nu este foarte sănătos. Atitudinile greșite pe care le avem față de lume și existență ne duc într-o stare de alienare față de viață și principiile ei naturale, normale, comune. De fiecare dată când viața socială, contextele acestea geopolitice abdică de la moralitatea naturală, aducem în noi o formă de boală foarte perversă. Este boala aceasta a sufletului, a spiritului. De exemplu, vedem acum la nivel global nedreptatea ridicată la rang de ordine politică națională și internațională. Da, vedem țări care sunt atacate pe nedrept, vedem președinți răpiți, vedem voința poporului călcată în picioare, vedem perverșii și criminalii, hoții, ucigașii de copii, chiar da, canibali la putere, conducând această lume, impunând această nouă ordine mondială. Evident că toate lucrurile astea se reflectă asupra noastră, în psihicul nostru, în sănătatea noastră mentală, în modul în care relaționăm cu adevărul, cu aceste principii ale binelui și ale echității. Și în momentul în care o societate pornește pe această filiară a răului, pe acest topogan alunecos și perfid al întunericului, aș spune, maculează și întunecă toate sufletele care trăiesc în sfera lui de influență. Nu poți să faci abstracție de faptul că trăiești într-o țară în care este dictatura normalității. Nu poți să faci abstracție despre faptul că anormalitatea, inclusiv aberația la nivel sexual sau identitar este promovată ca și drept al omului și e protejată de substanța unei legi care nu mai are nimic de a face cu normalitate. Astea sunt niște probleme al căror impact noi nu îl sesizăm, noi nu îl analizăm, nu conștientizăm cât de mult ne afectează nu doar la nivel de știu și eu societate, ci la nivel spiritual, aceste schimbări profunde în societatea noastră. Practic, țesătura lumii, care este o țesătură magică de credințe și principii morale este sfâșiată. Și la acest moment noi nu vedem impactul pe care îl are asupra noastră. Nu vedem faptul că este exact ca în Mordor când în Stăpânul Inelelor când Sauron, această forță întunecată, acoperă întreaga lume cu deznădejdea, cu acea nădejdea, cu acel fel de energie care omoară speranța în sufletele oamenilor și transformă totul în slujitori și robi ai sistemului său, și sunt exact tipuri de minți diferite. Există omul care poate din fericire este afectat, și acest lucru îl pune pe gânduri și trăiește această realitate dureroasă și își dă seama că ceva nu este în regulă. Sau acest om care nu este cu nimic diferit de careva care trăiește într-o societate din vechime și nu participă la aceste procese din jurul său și le ignoră, le ignora pur și simplu, pentru că e nevoie într-adevăr de mai puțin poate curaj, mai mult preocuparea noastră de supraviețuire egoistă și am divorțat de aspectele morale fundamentale ale vieții, ale relațiilor cu oamenii din jurul nostru și mai ales această relație cu adevărul pe care nu ar trebui să o compromitem niciodată. Întreaga societate este practic un fel de înșelătorie. Lucruri care se spun în mod public nu sunt cele adevărate. Sunt un fel de măști care acoperă adevărul. Atunci când Parlamentul European aprobă o ajutorare financiară pentru Ucraina cu scopul de a face pace, este fals pentru că pe de altă parte aprobă milioane și milioane de euro care să susțină armamentul, războiul cu Federația Rusă. Ei văd aici că noi trăim într-o realitate plină de contradictorialități, de un limbaj de lemn extrem de corupt care nu mai are legătură cu adevărul, care nu mai are legătură cu moralitatea, iar omul, omul care este simplu este mintit zi de zi și într-o manieră destul de descurajantă, și dacă acest om se luptă el însuși cum se întâmplă în societatea de azi cu așa zisele probleme de sănătate mintală precum depresia, anxietate, fel de fel de boli pe care doar confortul material nu le poate rezolva, dar el este mai degrabă concentrat pe acest subiect al progresului economiei, progresul clasei de mijloc și alte formule din acestea clasice ale vieții sociale. Și realitatea este că nu are contact cu substanța realității umane și noi trăim într-o lume din ce în ce mai înstrăinată de aceste principii fundamentale ale creației cărora le vom spune Dumnezeu sau natură după înțelegerea noastră a lucrurilor, dar noi nu mai trăim în funcție de acele valori, ci deja trăim în funcție de aceste valori pe care le punem în aplicare într-o manieră foarte instrumentalizată, foarte mercantilă, și această viață devine din ce în ce mai absurdă și mai lipsită de sens, chiar dacă ea este plină de confort material, chiar dacă este plină de oportunități de a scăpa de povara muncii fizice, și totuși viața rămâne foarte dură. Și rămâne dură pentru că esența vieții umane nu se află în bucata asta materială de confort, ci esența vieții umane se află într-o formă de atitudine față de întreaga creație, față de această realitate a noastră care ne cuprinde care ne este și casă și mediu și în care noi ar trebui să simțim confortul apartenenței, ar trebui să simțim această interdependență pe care o avem cu tot ceea ce ne înconjoară, să avem relația asta față de adevăr și de moralitate care să ne dea cadru de trăire. Așa că în momentul în care societatea a pierdut această relație cu moralitatea, cu adevărul, cu Dumnezeu în forma credințelor, a devenit o societate de roboți care urăsc și se tem de ei înșiși, care depind de sistemul care i-a creat, sistem care este profund nemoral, rău, într-un fel complet determinat de această forță întunecată care vrea să reducă întreaga omenire la acestei robi care să muncească și să dea toate resursele planetei către o elită care se crede cu dreptul peste întreaga omenire. Iar această dominație este astăzi departe de a mai fi ceva ascuns. Este foarte vizibilă. În momentul în care ai o armată particulară care merge deschis în diverse țări, pune la pământ liderii locali și își arogă dreptul de a conduce, ai problema serioasă. În momentul în care președintele SUA și alți șefi de stat din lume își au avionul personal plimbat de această armată particulară, ai o problemă. În momentul în care aceiași oameni, aceste persoane private care au o armată particulară sunt prezente în procesele politice ale tuturor țărilor prin fundații, prin ONG-uri diverse, ai o problemă. Și dacă toate aceste persoane se întâmplă să facă parte dintr-o categorie religioasă și etnică particulară și se numește evreitate și au agenda lor bine determinată care este dominația planetară, și toate celelalte popoare sunt de fapt robi și chiar slujitori ai lor și ei se cred aleși, de Dumnezeu ai o problemă. Și problema este că în momentul de față așa cum deja am văzut-o de mai multe ori această problemă a fost pusă, a fost legalizată. Chiar dacă nu a fost legalizată de facto, ea funcționează de facto pe de o parte, și pe de altă parte ea a fost legalizată prin forma în care astăzi se constituie o nouă guvernare planetară care nu mai trece prin forme precum ONU și alte asemenea organizații care cel puțin la nivel simbolic reprezentau națiunile de pe planetă și dădeau forma că sunt națiunile de pe planetă care își rezolvă problemele în comun și dacă cumva între ele își cer protecție reciprocă, măcar parafează acest lucru prin forma aceasta a ONU-ului. Astăzi, de facto, acest sistem al ONU-ului nu mai funcționează. De fapt, nu a funcționat niciodată. A funcționat ca instrumente prin care evreii și-au făcut orânduiala și statele naționale și-au rezolvat problemele. Și toate acestea au fost în folosul poporului Israel, în folosul acestei elite religioase, a acestei religii politice a evreilor care domnesc planeta în fiecare zi prin bănci, prin finanțe, prin sistemul monetar. Și dacă a mai existat cumva în trecut o oarecare dualitate a puterii planetare simbolizată de această axă Washington-Moscova, democrație-comunism, capitalism-comunism, sau nici măcar comunism, socialism și comunism, dualitate care făcea posibilă o anumită împărțire teritorială, acum de facto lucrurile s-au clarificat și astăzi Trump nu este un președinte american normal care vine pentru că poporul american l-a ales, și Trump vine pentru această oligarhie a evreilor care va constitui noua domnie a acestei guvernări pe care ei au numit-o formal consiliu, consiliu mondial, prin care să își implementeze așa zisa nouă ordine mondială care nu este decât o ordine veche, o ordine care a existat mereu și care acum nu mai are nevoie de o aparență atât de închegată ci chiar a devenit așa foarte vizibilă. Asta suntem noi în momentul de față. Noi trăim într-o lume dominată de acest sistem al evreilor, de această mafie cazară care nu numai că deține banca centrală pe care a instruit-o în 1913 în Statele Unite ale Americii, nu numai că deține toate fundațiile private cele mai puternice de pe planetă, nu numai că deține sistemul financiar, nu numai că deține și instrumentele geopolitice militare, adică armata aceasta particulară, dar deține și armata SUA care este una și aceeași cu armata Israelului. Deține absolut toate pârghiile. Iar în prezent lupta dintre bine și rău a devenit foarte clară. Această luptă astăzi este dusă așa între forțele obscure controlate de această mafie cazară cu privire la popoarele care își doresc autodeterminarea, și țara-mamă a acestor forțe este Federația Rusă. Rusia în momentul de față este țara care duce luptă cu această nebunie a satanismului planetar, răspândită de această mafie și gândită să ucidă spiritul omului, să lipsească planeta și de copii mai ales, să omoare creația și să creeze o lume sumbră, o lume rece, o lume atee, o lume în care totul să fie făcut în folosul acestei elite și toate lucrurile de pe planeta asta să le țină această elită pentru că ei cred că le merit, că e dreptul lor și că ceilalți au fost făcuți numai pentru a-i sluji pe ei. Și culmea este și asta vă spun, este ceva ce am avut revelația asta în această dimineață, este că Donald Trump este anticristul. În momentul de față, anticristul nu este pe undeva, nu o să vină, nu se întâmplă ceva în viitor. Este deja aici. Este în putere. El a venit salvând. El a venit ca înger de lumină. El este Satana venit ca salvator. El este anticristul. El întruchipează absolut toate acestea. Și mai curând are câteva luni de zile până când va ajunge să fie încoronat, după profeții ca rege al evreilor. Asta a fost un fel de revelație prin care eu am ajuns să înțeleg de ce este atât de ușor atâta voință populară, atâta politică, toți acești idioți, atâția morți pentru tâmpenii, președinți care sunt răpiți și duși la Haga ca să fie predați justiției precum a fost astă-vară președintele din Venezuela. Iar propaganda americană mereu la început ne-a făcut să credem că acolo se întâmplă ceva mărunt, nu, este vorba de președintele țării. El a fost răpit efectiv din funcția lui de președinte, dus la Haga și predat alianței acestor criminali care folosesc instrumentul justiției în favoarea lor. Iar în momentul de față președintele este un criminal de război care genocidează un popor. Nu numai că el a îngropat tot poporul evreiesc într-o zonă în care a ucis zeci de mii de copii, zeci de mii de femei gravide, a distrus toată infrastructura din Gaza, dar el a venit în fața Congresului SUA laudat, ovaționat cu toți acești politicieni care susțin chiar și genocidul copiilor pentru că de asta este vorba, până la urmă. Și oricâte proiecte geopolitice împachetăm în jurul relației America-Israel, evrei-celelalte popoare ale lumii, democrație-dictatură, orice formule veți mai găsi voi, realitatea este că ei au pus la cale acest sistem al uciderii întregului popor palestinian, și el a început cu copiii. Au murit peste 10.000 de copii până acum în Gaza. Și ideea era aceasta, că populației palestiniene să-i fie smulsă inima. Iar după aceea să te ridici și să fii dispus să lupți cu această bestie care ți-a omorât copilul, care ți-a omorât sora, părinți. Și acolo asta se întâmplă de peste 70 de ani. Pur și simplu nu a existat niciun moment un proiect pentru viața poporului palestinian. Și nu numai poporului palestinian, ci tuturor popoarelor de limbă arabă. Pentru că ei de fapt au vrut toată planeta, nu au vrut doar Palestina. Palestina este locul de unde s-a născut această religie, de unde se începe procesul de răzbunare a poporului Israel. Și când ei vor să nu fie supuși unor evrei, nu vor să fie, se consideră atât de superiori încât vor să fie deasupra tuturor popoarelor planetei. Vor Ierusalimul să fie locul din care ei vor conduce planeta. Și acesta este procesul în derulare, procesul care este deja demarat, care deja în derulare și pe care eu l-am văzut în această dimineață. L-am înțeles atât de clar, atât de clar că m-a atins foarte tare și am și plâns. Am plâns pentru că este o oroare. Este o oroare ceea ce se întâmplă. Și atunci când te uiți cu adevărat la ce se întâmplă la nivelul poporului palestinian, când te uiți la cum ei sunt în aceeași situație de ani de zile, când te uiți la faptul că ei nu au niciun drept de a trăi ca popor liber, le este furat teritoriul, sunt alungați de acasă, li se ia tot, viața, decența, demnitatea, sunt torturați, sunt ținuți în detenție, sunt masacrați zilnic, femei, bărbați, copii indiferent, din pură ură. Toată această ură cuminte a Israelului este motivul acestei destrămări planetare. Și nu suntem în stare să privim dincolo de așa zisele argumente geopolitice care au mai mare legătură cu anumite interese ale câtorva lor puși în poziții de conducere decât cu vreun adevăr să fie în fruntea poporului de rând. Sigur, unii o să spună că toată lumea arabă este prost constituită, are lideri dictatori, lideri ca și Gaddafi, ca și Saddam Hussein. Asta a fost propaganda lor. Dar cine sunt ei în spatele lor? În spatele lor în fiecare țară arabă este un sistem pus pe picioare cu CIA, cu CIA, evreii, cu Mosad, deci tot ei de partea israeliților stau, nu există absolut nimic care să fie real. Și atenție, dacă le place unora așa cum sunt crescuți din America să creadă că poporul palestinian nu există, că este vorba despre extremismul islamic, haideți să ne uităm la Islam cât de mare este, cât de răspândit este. Haideți să vedem toate țările astea musulmane din lume și acest miliard și jumătate de musulmani și haideți să ne uităm un pic la faptele lor pentru a vedea că nu sunt așa de obsedați de a ne ucide pe noi toți. Există unii care sunt extremiști, bineînțeles. Există unii care își ridică mâna în fața neamurilor altora. Dar sunt anumite motive. Să știți că odată cu aceasta nouă religie care a început acum două mii de ani, odată cu această separare față de tradiția iudaică a poporului evreiesc care a fost foarte dură, odată cu această a nouă religie creștină care a fost o religie de fapt destul de deschisă, de incluzivă, odată cu ei au venit diverse procesiuni. Poporul evreiesc care a fost un popor dominat de diverse imperii și a fost în mod repetat surghiunit, prigonindu-i, în tot felul de probleme așa de natură istorică și geopolitică. Și odată cu ei această evreitate a dus-o în toată lumea unde s-au împrăștiat și au devenit în ultimii vreo 2000 de ani motiv de conflict și de tensiune în multe societăți și s-au adunat în jurul lor fel de fel de legende și de resentimente și totul legat de această combinație de religie și pentru finanțe și pentru putere și pentru acest sistem păgubos pentru popoarele lor gazdă. Astăzi nu mai este cazul că popoarele sunt gazde pentru evreitate. Popoarele sunt robi ai evreității. Evreitatea s-a răspândit peste tot, are în toate țările prezența lor bine pusă pe picioare, sunt absolut toate instituțiile internaționale făcute de ei. Toate instrumentele globale de putere sunt făcute de ei. Nu există ceva la nivelul ăsta în afara lor. Și toată această obsesie cu musulmanii, cu Islamul, cu terorismul este și ea făcută tot de ei pentru a crea problema în așa fel încât ei să fie soluția. Iar această soluție care va veni și care este necesară pentru așa zisa luptă cu terorismul o să fie prezența omniprezența militară. Aceasta se leagă și de următorul conflict, bineînțeles, mare de care Vladiu Ionescu spune că este această invazie din America Centrală și de Sud a SUA. Asta va fi conflictul cu Mexicul care va necesita intervenția militară a SUA în Mexic. Ei vor pune stăpânire pentru început pe canalul Panama și vor merge cât mai în jos pentru că ei vor să aibă un control asupra tuturor resurselor planetei. Și această ordine militară va fi și ea o lege marțială de fapt în acele zone. Și toată această agresiune a SUA față de celelalte teritorii este practic de fapt ordinea planetară care deja nu mai are această dublă față. Ea nu mai este despre națiuni libere, despre autodeterminare, despre interese ale popoarelor de a trăi în mod liber și demn. Este vorba despre dominația acestui sistem al mafiei cazare, al evreilor care își impun voința peste tot. Și dacă pe Trump îl durea în fund de toți extremiștii ăștia pro-viață, dacă Trump are o relație de supunere față de acest sistem al evreilor, Trump nu este salvator. Asta din punct de vedere dacă sunteți creștini. Trump este anticristul. El este evreul cel mai puternic din lume. Trump este un evreu. Trump nu este un creștin. El este în serviciul evreilor. El este cel care îi va înscăuna puterea peste această planetă. Și toate lucrurile astea care deja se întâmplă sub ochii noștri sunt de fapt împlinirea profeției. Și cei care sunt așa de îndrăgostiți de Trump pentru că Trump de exemplu este anti-vaccinuri. Da, Trump este anti-vaccinuri în același timp în care lupta cu vaccinurile care a fost un război pe care statele naționale și libertățile individuale l-au dus cu Organizația Mondială a Sănătății este o luptă pierdută. Prin forma în care el a putut elimina această ceartă cu OMS, el a putut veni cu niște reglementări care de fapt închid în SUA industria farmaceutică și industria întregii sănătăți, industrii care sunt în mâinile evreilor de asemenea. Deci nu este o luptă cu ei. Este doar o reorganizare a structurii lor în așa fel încât ei să pună mâna pe absolut toate resursele lumii. Nu numai financiare, nu numai decizionale, ci și resursele naturale ale planetei, toată apa, tot petrolul, tot gazul, iar războiul din Ucraina este până la urmă tot despre asta. Și pentru acest war din Ucraina vorbim și despre partea aceea de terorism legat de Iran, Orientul Mijlociu, pentru că ei vor întregul teritoriu și nu văd de ce ar fi mai puțin plăcut să aibă Iran decât să aibă Ucraina. Este vorba despre foarte multe resurse ale planetei și despre controlul lor. Iar Rusia este țara care deține cele mai mari resurse naturale ale planetei și este țara care poate să se opună din punct de vedere militar să mai fie. Iar în prezent Rusia nu are alte aliați decât câteva țări care încă mai opun rezistență față de această mafie cazară, față de acest sistem al evreilor pe care eu le numesc, și care și-au luat-o în cap foarte urât. Uite-te la Iran. Și-a luat-o în cap foarte urât, e bombardat de Israelieni, este sancționat de SUA. Gaddafi, Libia și-a luat-o în cap foarte urât pentru că a încercat să-și facă propria monedă, pentru că a încercat să le scape de controlul Federal Reserve, de controlul sistemului bancar internațional al evreilor. Și așa toate țările care au încercat să reziste acestei dominații și-au luat-o în cap, au fost rase de pe fața pământului inclusiv liderii lor. Și acum rămâne Rusia cu alianța ei Nord-Coreea-China-Iran și posibil Belarus. Țări care oricum sunt mai puțin prezente la nivel de resurse și sunt destul de izolate prin sancțiuni și prin fel de fel de măsuri care le fac mai puțin puternice. Și atunci toată frământarea asta pe care o trăiesc eu legată de aspectele astea globale, la toate nivelele politice, religioase, la toate nivelele întâmplărilor, eu trec prin această formă a reflecției filozofice. Și descopăr o lume care în aceste nedreptăți atât de profunde, atât de fundamentale își pierde sufletul. Și pentru mine este foarte greu acest moment pentru că eu văd această lipsă de viață pe care o au oamenii din jurul meu. Văd această lipsă de grijă față de adevăr pe care o au acești oameni și mă simt foarte izolat și foarte singur în această lume pentru că nu mai am la cine să mă racordez în forme de autenticitate. Tot ce se mai întâmplă este sub forma unui joc de manipulări și de uneltiri și de minciuni pe care eu nu mai pot să accept. Și atunci și această luptă a mea cu sistemul judiciar din România, cu acest sistem toxic al acestor judecători care deja timp de câțiva ani mă împroașcă cu căcat și toată lumea vede asta, e ca și cum nu s-ar întâmpla. Dar totuși se întâmplă. Și voi vă spun că ce se întâmplă cu mine nu este absolut nimic. Este o formă mult mai puțin gravă în comparație cu genocidul care se întâmplă în Gaza. Este o formă mult mai puțin gravă decât războiul din Ucraina. Este foarte puțin. Dar tocmai de aceea vă spun că este un semn al lucrurilor care nu ar trebui să nu fie văzute pentru că felul în care sute și mii și chiar milioane de oameni mor, felul în care sute de mii sunt mutilați, felul în care milioane sunt lăsați fără case și aduc în acea stare de mizerie a refugiaților la nivelul întregii planete, unde oamenii mor de foame și copiii sunt vânduți în mod chiar oficial. Este un nivel de căcare atât de adânc încât nouă ne spun probabil că nimic de fapt. Dar este vorba în tot această comerț cu copiii și tot traficul ăsta cu copiii și tot ce se întâmplă cu cazul Epstein și cu toată elita asta care abuzează copiii și mănâncă copiii din punct de vedere spiritual. Vorbim despre pedofilie și despre atâtea abuzuri împotriva copiilor despre un sistem care nu vrea să vadă. Iar acești copii tot ce au fost duși acolo. Și vă spun, acest comerț cu copiii și această parte legată de abuzurile asupra copiilor lor vin din Ucraina. Copiii acestor refugiați ucraineni sunt pe mâinile acestei mafii pedofile care merge mână în mână cu familia Clinton, cu toți ăia care și ei apar acolo. Deci au nu au ce să aleagă între aceste două extreme. Și atunci problema care se pune, vă spun că eu aceste site-uri le am în momente de meditație și încerc să le transform acum în cuvinte pentru voi. Acest rău care a cuprins planeta, care are în spate această forță unică, nu va mai dori schimbarea pe cale democratică a lui Trump. Când s-a spus că Trump se comportă ca un rege, inclusiv această idee a veni tot de la ei, tot de la evreitate. Pentru că cine deține mass media în Statele Unite la modul aproape absolut. Da. Cine deține toate ONG-urile care mișcă oamenii, inclusiv această zonă de no king. Da, ați văzut ăștia care protejează care protestează împotriva lui Donald Trump. Tot ei, ei pregătesc, programează mental populația că Donald Trump va fi încoronat ca rege. Și știți unde îl vor încorona? La Ierusalim după ce vor termina proiectul cu Gaza, pentru că despre asta e vorba. Iar marea bătălie a Armaghedonului se va da exact așa cum a descris-o și în Biblie, dar și ăsta cel care a decriptat-o, Vlaicu Ionescu, după scriere lui Nostradamus, citiți-le că sunt extraordinare. Tot ce a scris omul ăla s-a împlinit. Eu consider că acest Vlaicu Ionescu a fost reîncarnarea lui Nostradamus, a lui Michel de Notreddam, care ca personaj a fost extrem de interesant și de controversat aproape la fel de mult ca și acel Conte de Saint-Germain, în tradiția alchimică a gnozei de rit francez, ca să zicem așa. Citiți că aveți motoare de căutare acum inteligente care vă pot oferi o imagine completă. Ceea ce vă ofer eu acum sunt doar referințe. Nici nu vreau să intru în detalii să deviez de la subiect. Luați aceste nume și cereți rezumate de la nu neapărat CGBT pentru că GBT-ul e evreiesc, dar de la Groc, de la Kimi, de la alte motoare care pot să fie un pic mai independente din punct de vedere doctrinar. Astea sunt elemente. Salut, Cezar. Îmi cer scuze că sunt cu sunt logoreic acuma. Salut, cu drag. Da, astea astea sunt câteva din chestiile care le am avut așa ca un fel de revelații de dimineață la meditația mea. Am realizat că suntem în plin în plină domnia anticristului, că în momentul de față se instaurează. Iar Donald Trump are toate elementele, toate semnele lui Mesia al evreilor, pentru că le împlinește visul de dominație planetară. Nu există un al doilea care să fi făcut atât de mult pentru Israel cât face Donald Trump. Deci Donald Trump este anticristul, oameni buni. Cercetați, verificați și o să descoperiți că asta este. Și el va fi încoronat ca rege al evreilor și rege al lumii. Acest consiliu mondial pe care el îl guvernează este de fapt curtea lui regală. Iar Netaniahu când a fost ieri de a semnat documentele la Washington a pecetluit cu puterea ocultă a mafiei cazare actul de înscăunare al lui Donald Trump pentru că acest consiliu care va prelua practic prerogativele ONU și din care și România a fost invitată să facă este noua guvernare planetară făcută vizibilă la nivel uman și care este prezidată direct de Donald Trump. Direct. Ăsta este Satana venit pe pământ sub nume de salvator, de înger de lumină, de om al păcii, exact cum spune în Biblie și spune și Nostradamus și care va instaura dictatura planetară. Iar în momentul de față lupta dintre bine și rău este lupta cu acest sistem satanic al Americii, condusă de acest Mesia fals al evreilor, de acest Cirus al doilea, cum îi spun ei.
