Astãzi, Mișcarea Legionarã nu mai existã. Dupã cum bine spunea Petre Țuțea, un alt bãtrân legionar ce a primit cununa suferinței temnițelor comuniste, ”spre deoasebire de oamenii obișnuiți, legionarii aveau o gaurã în plus. Gaura de la pistol. Și nu se temeau sã o foloseascã !” Puținii supraviețuitori ai temnițelor comuniste, uzați biologic de trecerea vremii, afectați de torturile și chinurile la care au fost supuși în pușcãrii, au preferat retragerea din viața publicã. Unii dintre ei, precum Pãrintele Justin Pârvu de la Mãnãstirea Petru Vodã, s-au îndreptat spre viața monahalã, cãutând sã fie în continuare de folos neamului românesc pe care l-au iubit pânã la jertfa de sine, prin exemplul lor de pãrinți înduhovniciți. Constatãm cu tristețe faptul cã, vechii torționari evrei care au îngenunchiat România instaurând teroarea roșie comunistã, continuã Holocaustul împotriva poporului român prin urmașii lor, la fel de strãini de neamul românesc, ca și pãrinții lor. Aceștia acuzã cu o urã neâmpãcatã de ”antisemitism” Mișcarea Legionarã și puținii supraviețuitori ai acesteia, aplicând etichete ”corecte politic” unor eroi martiri ai Neamului Românesc, care meritã doar recunoștința și cinstirea noastrã. Acești evrei plini de urã, ne acuzã doar din teama ca nu cumva spiritul legionar, naționalismul creștin ortodox al Gãrzii de Fier sã nu rãzbatã din cântecele și pieputrile celor cãzuți Pentru Patrie,și sã își gãseascã drumul înspre inimile și sufletele tinerilor ce simt mai mult ca oricând nedreptatea și împilarea la care este supus din nou bietul popor român. Încercarea de culpabilizare a unei întregi națiuni pentru o presupusã vinã de ”antisemitism” este tactica preferatã a acestor jidani manipulatori care nu au știut decât sã speculeze și sã se hrãneascã ca niște paraziți din munca onestã a popoarelor în mijlocul cãrora s-au oploșit, așa cum bine remarca în scrierile lui politice, geniul politic și poetic Mihai Eminescu. Încercarea de a mai cloroformiza încã o datã conștiința bravului popor român, cu culpabilizãri de doi bani, nu aratã decât disperarea și frica acestor venetici, care simt cã românii sunt pe cale sã se ridice din nou și sã se scuture de jugul lor samavolnic. ]]>
Related Stories
July 25, 2025
Taman în plină vacanță de vară, când toți sunt plecați în concedii, Primăria Capitalei n-are…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
July 13, 2025
Un articol de de Vlad-Mihai Agache preluat de pe theodosie.ro Cezar Avrămuţă (complet Dinu-Avrămuţă Cezar Cătălin),…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Juridice
July 12, 2025
Mi-am propus să prezint și să susțin cât mai multe proiecte civice, de ONG-uri care…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Spiritualitate
July 9, 2025
Într-o lume tot mai lipsită de repere morale și identitare, în care oamenii se duc…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
July 4, 2025
Așa cum mă așteptam, Sistemul a reacționat cu toată duritatea de care putea da…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
May 14, 2025
Miercuri 14 Mai 2025, ora 19,30, în Piața Revoluției (Palatului Regal) – scuarul statuii Iuliu…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
April 27, 2025
Marți, 29.04.2025 ora 17 va avea loc la Hilton – Athenee Palace sunteți invitat/ă să…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Juridice
April 26, 2025
Împreună cu un colectiv de ”nărăvași” ca și mine, care nu acceptăm frauda, impostura și…