De ce facem copii ?

 de Mihai Rapcea (dedic acest articol amicului meu care se pregãtește sã devinã tatã) Motto: “Îndrãzniți, cãci eu am biruit Lumea” – Mântuitorul Iisus Hristos Într-o lume profund deviantã, cu valori inversate, în care aberația a ajuns normalitate iar normalitatea este perceputã ca “perimatã”, “depãșitã” sau “plictisitoare”, cred cã meritã sã mã aplec puțin asupra unui subiect important, cum este acela al nașterii de urmași. Și încep prin a observa cã, în goana dupã ziua de mâine, omul modern, omul ocupat, prea ocupat sã își mai punã întrebãri cu privire la scopurile vieții sau întrebãrile fundamentale ale acesteia, pierde pe nesimțite valorile tradiționale moștenite din neam, valori ce îi sunt înlocuite cu alte așa zise valori, de cãtre “opinia publicã”, “mass-media” și societate în general.  Cam așa stau lucrurile și cu etapele esențiale (mai demult) care erau cãsãtoria și nașterea de copii. Azi o sã abordez tema copiilor.  Deci, de ce facem copii ? Trec peste pãrerile imbecile și superficiale ale unor teribiliști care nu vãd în nașterea copiilor decât instinctul atavic al femelei de a-și manifesta sentimentele materne. Asemenea opinii – chiar dacã au la bazã niscai adevãruri, nu lãmuresc suficient și nici complet chestiunea în discuție. Îmi dau seama cã trebuie sã abordez chestiunea diferit, pentru bãrbați și femei, separat.  Dacã ești femeie, de micã ai avut pãpuși, pãpuși care erau copii tãi, de care aveai grijã așa cum mama ta avea grijã de tine. Deci, psihologic, ești pregãtitã pentru un copil. Fetițele nutresc de mici viitorul, anticipeazã rochia de mireasã, capturarea masculului cu micile farmece feminine, exerseazã asiduu toate rolurile feminine – de la arma (supremã) a lacrimilor (ce bãrbat nu a cedat mãcar o datã în fața lacrimilor unei femei !?) și pânã la gospodina rãstitã care îți pune coșul de gunoi în brațe – pentru a-l duce la ghenã.  Bãiețeii în schimb, sunt total desprinși de aceste realitãți. Ei nu știu decât de mașini, avioane, puști și sãbii. Joaca lor nu are nimic casnic sau feminin – asta dacã nu sunt cumva din acea categorie a fãtãlãilor crescuți în rochițe de mamele care au ratat nașterea unei fetițe.  De aceea, bãrbații sunt mai puțin pregãtiți psihologic pentru a deveni tați. Chestia asta l-a fãcut pe Schopenhauer sã afirme plin de nãduf (probabil, dupã ce a “pãțit-o” și el) cã femeia este la granița dintre om și animal, atribuindu-i rolul de “capcanã a naturii” pentru bãrbat, atras în acest mod cãtre copulație și cãsãtorie (ordinea lor era inversã pe vremea marelui filosof :)).  Putem afirma deci, fãrã greșealã, cã dincolo de amuzamentul filmelor ce prezintã în mod comic expresia stupid-nãucã a oricãrui bãrbat anunțat (de femeie) cã va deveni tatã (de parcã chestia asta n-ar avea nimic de-a face cu el și “activitãțile” lor anterioare !), aceastã surprizã comicã exprimã o realitate psihologicã profundã: BÃRBAȚII NU SUNT PREGÃTIȚI Sà DEVINà TAȚI ! Însã învațã pe parcurs. Unii mai greu, alții mai ușor, iar unii (din pãcate prea mulți) deloc.  De aceea, putem spune cã sentimentul patern apare la bãrbat dupã ce își vede progenitura, și nu înainte, cum este la femeie. Faptul este de altfel firesc, pentru cã bãrbatul nu are un contact atât de strâns cu copilul, spre deosebire de femeie, care îl poartã practic cu ea vreme de 9 luni, trecând printr-o transformare incredibilã. Cine are mãcar un copil și a fost alãturi de femeie de la concepție pânã la naștere, știe ce spun. Natura a gãsit un mod infailibil de a pregãti pentru maternitate chiar și pe cea mai “bãiețoasã” femeie. Sã simți cum în tine crește o nouã viațã, cum corpul ți se adapteazã în mod magic, pentru a-i pregãti venirea pe lume – chestia asta asigurã la femeie o pregãtire suplimentarã, dacã mai era cazul.  La bãrbat însã, treaba este un pic (mai mult) diferitã. Dacã ai “comis-o” cu femeia nepotrivitã, vei realiza instantaneu cã ai fãcut o greșealã imensã, ireparabilã și vei avea imboldul subit de a o lua la fugã fãrã sã te mai uiți în urmã. Este cazul bãrbaților care fac sex ocazional fãrã sã își protejeze femeia – și viitorul lor – și care astfel își f…t existența – LA PROPRIU.  Nimic nu e mai nasol decât sã simți brusc cã ai fost înhãțat de chestia aia care te-a urmãrit mereu și de care – pânã acum, ai reușit sã scapi: RESPONSABILITATEA. E ca și cum tocmai ai fost anunțat cã vei avea de plãtit o ratã pe 25 de ani, zi de zi, însã din care nu ai vãzut nici un leu. Ți se pare nedrept, nu ? Cam așa simți, dacã “te-ai jucat de-a mama și de-a tata” cu femeia nepotrivitã. Și când spun nepotrivitã, mã refer la femeia pe care nu o iubești, ci de care doar ai fost atras sexual, sau pe care, în nãuceala ta, ai crezut cã o iubești, confundând atracția cu iubirea.  M-a atins aici (la acea vreme) o replicã celebrã a actorului Johnny Deep, în interpretarea magistralã din Don Juan de Marco, atunci când vorbea despre cum sã recunoști dragostea pentru o femeie, atunci când apare: “to see your unborn children in her eyes”. Superbã frazã ! Este o modalitate minunatã de a realiza dacã ești sau nu capabil sã iubești o femeie cu adevãrat, sã mergi alãturi de ea pânã la capãtul drumului acestei vieți.  Revenind la femeie, exclud din toatã teoria anterioarã cazurile extreme (viol, minoritate… extremã, nebunie sau… spãlare pe creier cu teorii a la MISA despre “pierderea calitãților feminine prin naștere”), cazuri în care femeia percepe sarcina ca pe-o nãpastã. Am cunoscut și astfel de cazuri, însã despre subiect, cu altã ocazie.  Deci putem spune cã bãrbații – comparativ cu femeile, sunt mult mai puțin pregãtiți pentru copii. Evident, dacã ești un bãrbat educat, care ți-ai pus mãcar o datã serios problema cã chestia asta “se poate întâmpla”, vei trece mai ușor peste șocul inițial, însã nu poți nega cã el nu existã. Din aceastã cauzã, pot afirma cã avortul instituționalizat a fost inventat de cãtre bãrbați. Acei bãrbați care nu vor sã își complice viața cu copii, și acele femei prea proaste sau prea slabe sã își impunã punctul de vedere. Cãci, contrar aparențelor, foarte multe (prea multe !) avorturi au loc în familii închegate, la femei cãsãtorite, împinse la avort de soții prea egoiști, prea comozi, prea temãtori fațã de schimbare. Am cunoscut bãrbați care și-au trimis soțiile sã facã avort pentru cã “încã nu e momentul” pentru un copil în viața lor, cã situația financiarã nu le va permite sã îl creascã cum trebuie, sau, mai rãu, din temerea ascunsã a bãrbatului, cã nou-nãscutul va acapara toatã atenția femeii, iar el nu va mai fi iubit de ea. Cât meschinãrie și micime sufleteascã zace în acești ticãloși !!! A-i refuza unei femei maternitatea, împlinirea pe care aducerea pe lume a unui copil i-o procurã, este dovada supremã de egoism masculin. În primul rând, existã dovezi medicale care aratã cã foarte multe probleme de sãnãtate apar la femeie datoritã dezechilibrelor hormonale – fiind predispuse la acest gen de afecțiuni (hormonale) mai mult decât bãrbații. Foliculina în exces, care se depune în nodulii de la sâni sau chisturile ovariene, pot fi evitate – sau chiar vindecate printr-o sarcinã naturalã, prin care de altfel femeia își împlinește menirea principalã hãrãzitã de Creator. Nu mai vorbesc de femeile inconștiente, care cad din lac în puț, scãpând de stresul sarcinii (și bucurându-se de sex fãrã consecințe) cu ajutorul anticoncepționalelor. Eu unul, miros de la 10 metri o femeie care ia anticoncepționale. Mai ales pe alea care iau Diane35. Porcãria asta (recomandatã de medici și în cazurile unor tinere fãrã viațã sexualã activã – doar pentru eliminarea foliculinei în exces), dã un miros urât al transpirației femeii, și provoacã, în timp, infertilitate, ca de altfel mai toate medicamentele moderne (începând cu antibioticele și terminând cu “banalele” E-uri din alimentele procesate).  Acu, mã adresez femeilor:  Bun, și atunci, sã nu mai facem sex dacã nu vrem copii, vor întreba unele !? Pentru cã suntem oameni moderni, nu putem ignora nici necesitãțile omului modern, dar nici lipsa crasã de culturã a majoritãții românilor în acest domeniu. În societatea tradiționalã, ecuația vieții era simplã: cãsãtorie – sex – naștere de copii. Paradigma clasicã a fost rãsturnatã de “revoluția sexualã” (epoca prezervativ/anticoncepționale/avort instituționalizat) și “emanciparea femeii” (dreptul ei de a munci cot la cot cu bãrbatul în societate, fãrã ca bãrbatul sã se “emancipeze” și sã munceascã și el alãturi de ea, cot la cot, în gospodãrie !!!), ecuația arãtând astãzi astfel: sex – sex – sex… eventual naștere de copii și POATE, cãsãtorie.  Plicticoasã paradigma clasicã !? Poate. Însã drumul cunoscut este cel mai sigur, spune un proverb. Milioane de tineri și-au distrus viețile alegând “ecuația” modernã. Milioane de femei distruse, de mame singure, numite pompos de psihologi, “familii mono-parentale”, adicã mame care își cresc singure copii.  Dacã totuși ai cãzut în capcana ghicitorii: “Care este diferența dintre o virginã și o babã” (Rãspuns: Virgina “moare” sã încerce, iar baba încearcã sã moarã) și ai libertatea de a cãuta liber floarea dragostei, nu te opri la primul mãrãcine apãrut în drum. Pentru cã s-ar putea sã te “înțepi” rãu de tot. Și dacã ții morțiș sã “experimentezi”, folosește metodele contraceptive naturale. Metoda calendarului: între douã cicluri menstruale, femeia are 28 de zile în general (mai mult sau mai puțin regulat). Metoda aceasta permite (cu acuratețe de 95%) cam 18-20 de zile de viațã sexualã activã, fãrã pericolul sarcinii. Sau, dimpotrivã, îți permite sã alegi momentul propice pentru a rãmâne însãrcinatã dacã dorești. Continența sexualã: asta presupune ca el sã fie un bãrbat educat și antrenat în acest sens. Adicã sã te satisfacã fãrã sã ejaculeze. Deloc. Metoda “agrarã” (coitus interruptus): descrisã plastic în sfatul “arã adânc și seamãnã la suprafațã”. Adicã bãrbatul sã nu își dea drumul înãuntru. Deci, metode naturale existã, pentru cei (sau cele) care vor sã le aplice.  Revin însã la copii: de ce avem nevoie de ei ? Noi bãrbații, doar ca sã scãpãm de cicãleala femeilor !? Ele, doar ca sã aibã o ocupație și sã ne lase în pace ?  Aș vrea sã rãspund poetic, cu o strofã din Khalil Gibran, despre copii:  Copiii voºtri nu sunt copiii voºtri. Ei sunt fiii ºi fiicele nãzuinþei Vieþii spre ea însãºi. Ei vin prin voi, dar nu de la voi. ªi deºi ei sunt cu voi, ei nu vã aparþin. Voi le puteþi da dragostea voastrã, dar nu gândurile voastre, Pentru cã ei au propriile lor gânduri. Puteþi oferi o casã pentru corpurile lor, dar nu pentru suflete, Cãci sufletele lor locuiesc în casa lui mâine, pe care voi n-o puteþi vizita, nici mãcar în visele voastre. Voi puteþi sã vã strãduiþi sã fiþi ca ei, dar nu sã îi faceþi pe ei aidoma vouã. Pentru cã viaþa nu merge înapoi, nici nu întârzie asupra lui ieri. Voi sunteþi arcurile din care copiii voºtri, ca sãgeþi vii, sunt trimiºi înainte. Arcaºul vede þinta pe calea infinitului ºi El vã îndoaie cu puterea Lui, ca sãgeþile Lui sã meargã iute ºi departe. Fie ca îndoirea voastrã în mâna Arcaºului sã fie cãtre bucurie; Cãci aºa cum El iubeºte sãgeata care zboarã, la fel iubeºte El ºi arcul stabil.   Copii sunt binecuvântarea casei, spune un proverb. Sprijin la bãtrânețe sau nu, copilul este cel care îți va duce numele, amintirea (pomenirea) și moștenirea geneticã mai departe. Fãrã copii, neamul se stinge, iar strãmoșii cad în infern, cred hindușii, care pun mare preț pe pomenirea morților și pomenile fãcute de copii pentru pãrinți (ca și la noi, de altfel). Prima poruncã pe care Creatorul a adresat-o oamenilor a fost aceea de a se înmulți.  Un sfat pentru șovãielnici și fricoșii de greutãțile vieții: nu ezitați sã aduceți copii pe lume (în limite rezonabile, desigur !), dacã aveți alãturi persoana potrivitã. Fiecare copil vine pe lume cu “norocul” lui. Sunt atâtea mãrturii din partea unor cupluri care aveau o situație materialã grea, și care – dupã nașterea copiilor, au cunoscut o îmbunãtãțire a stãrii materiale miraculoasã – cãci așezarea în ordinea naturalã a Creației îți asigurã ajutorul Divin. De multe ori, oamenii se complac și nu au de niciunele pentru cã trãiesc la voia întâmplãrii, de pe azi pe mâine, fãrã nici un scop în viațã. Apariția unui copil, a unei responsabilitãți, poate da mamei forța și determinarea unei tigroaice de a reuși în viațã – pentru copilul ei, iar pe tatã îl poate responsabiliza și motiva pentru a reuși acolo unde alteori nu ar fi fãcut-o. Un copil schimbã relația dintre pãrinți, echilibrul în cuplu. Accentul nu se mai pune pe “eu sau tu”, ci pe “noi trei”. Un copil sudeazã familia cu legãturi afective ce sunt mult mai greu de distrus decât în cazul unui cuplu fãrã copii.   E drept, este greu, dar și frumos. Împlinirea pãrintelui care își vede în progenitura sa tot ce are mai bun el și consoarta lui – este o mare sursã de satisfacție. Omul este singura creaturã care nu trece direct de la copilãrie la maturitate, cunoscând și acea lungã perioadã numitã adolescențã. A crește un copil înseamnã a relua toate etapele vieții tale (de la bebeluș, creșã, grãdinițã, școalã) și a conștientiza drumul pe care l-ai strãbãtut, prilej de reflecție, auto-evaluare și maturizare, pe care un ne-pãrinte nu o va cunoaște niciodatã.  Ar mai fi multe de spus despre aceste realitãți simple ale vieții, despre care nu vorbește nimeni și despre care nu scrie în nici o carte. Simplu spus, viațã. Care așteaptã sã fie trãitã. Nu îți rata existența din egoism sau comoditate. Nu lãsa pe alții sã îți “gândeascã” viitorul, sã aleagã pentru tine. O viațã fãrã copii este o poveste fãrã sens. Povestea ta, pe care nu o vei spune nimãnui, și pe care nimeni nu o va spune mai departe. ]]>