Am promis pãrinților, cititorilor articolului Cum am procedat eu cu vaccinarea fetiței mele cã voi povesti ce soluție alternativã am gãsit la vaccinarea fetiței mele.

Datoritã anumitor conjuncturi, nu am putut scrie și publica aceastã continuare pânã acum.

Lucrurile sunt simple. Existã trei categorii de pãrinți.

Prima categorie: cei care nu sunt informați și pe care nu îi intereseazã problema vaccinãrii. Cei care cred tot ceea ce li se spune de cãtre medici, dogma oficialã, și care își vaccineazã copii cu ceea ce se dã la policlinicã de cãtre Stat, în cadrul campaniei de vaccinare gratuitã, pe criteriul cã “doar toatã lumea se vaccineazã și doar n-o pãți tocmai copilul meu ceva”.

A doua categorie: pãrinții grijulii, care se informeazã și aflã cã existã multe efecte adverse ale vaccinurilor, atât pe termen scurt cât și pe termen mediu și lung. Ei cautã soluții alternative la programul național de vaccinare, pentru a fi siguri cã bebelușii lor sunt în siguranțã.

A treia categorie: pãrinții speriați, care vãzând multe cazuri de copii care au manifestat efecte adverse la vaccinuri, se sperie și refuzã orice vaccin pentru copii lor.

Eu scriu pentru cea de-a doua categorie, pãrinții care doresc sã își imunizeze copii și cautã alternative la vaccinurile existente pe piața româneascã.

Un prim sfat: cãutați și citiți cartea “Vaccinurile și autoimunitatea”apãrutã la editura Christiana, având ca autori trei reputați specialiști în virusologie și vaccinare.

Dacã nu aveți timp sau nu o gãsiți, vã fac o scurtã prezentare a concluziilor acestor specialiști în douã rânduri: ei fac un rezumat și analizeazã vaccinurile existente și efectele lor adverse din prisma substanțelor alergogene existente în vaccinuri (aluminiu, nichel, etc.) prezentând ca argumente studiile pe care își bazeazã concluziile.

Deci cartea este solid argumentatã științific, chiar și doctorii pediatri cu care am discutat au rãmas surprinși de vastitatea informațiilor din cuprinsul ei.

Ideea de bazã este cã un vaccin are, pe lângã virusul atenuat, și anumite substanțe care stimuleazã sistemul imunitar sã dea un rãspuns mai puternic. De aceea se bagã aluminiu și restul chestiilor considerate periculoase în genere. Problema este cã, orice substanțã poate fi remediu sau otravã, în funcție de cantitatea în care este administratã, așa cum spunea și pãrintele medicinei, Hipocrate. Acest lucru este clar atunci când vedem cum în homeopatie, o substanțã extrem de toxicã, dar cu o diluție foarte micã, poate fi folositã drept medicament. La fel, în cantitãți extrem de mici, anumite substanțe pot provoca reacții benefice în sistemul imunitar. Probleme pot apãrea însã atunci când se cumuleazã un metal sau mai multe în organism, fapt ce poate provoca o hipersensibilitate de tip întârziat, conform studiilor prezentate în carte, ce poate duce la probleme de sãnãtate foarte mari.

Și totuși: ce înseamnã PUȚIN ?

Totul trebuie calculat la greutatea copilului ce urmeazã a fi injectat. Studiile au relevat cã cele mai multe efecte adverse apar la copii nãscuți prematur. De ce ? Pentru cã aceștia au o greutate mai micã decât greutatea standard.

Deci, prima recomandare: nu vaccinați copii pânã ce nu ating o greutate medie, normalã, sau cel mai bine, peste medie.

A doua observație ce rezultã din cartea mai sus amintitã: cã anumiți copii se nasc cu anumite alergii, intoleranțe sau sensibilitãți necunocute de medic, care pot duce la efecte adverse grave. Din aceastã perspectivã, autorii lucrãrii propun ca pentru viitor, toți copii sã fie testați pentru anumite alergii înainte de a fi vaccinați, și sunt numite în carte 3 tipuri de teste, care existã și la noi (cei care aveți curiozitatea care sunt acelea, citiți).

vaccinurile-si-autoimunitatea

Astfel, se eliminã mult din posibilitatea ca anumiți copii care au intoleranțe crescute la nichel, aluminiu sau alte substanțe sã fie vaccinați și sã pãțeascã ceva. Cunosc personal un caz grav al unui copil nãscut în Constanța chiar lunile trecute, care dupã vaccinarea din maternitate (cu acele prime douã vaccinuri) a avut drept efect advers sucirea mâinii vaccinate și imposibilitatea de a o mișca. Copilul își revine cu kinetoterapie, am înțeles de la pãrinți copilului cã în același timp au mai fost alți doi copii în acea maternitate cu aceeași problemã, tot de la vaccin. deci, mare atenție. Mai bine amânați vaccinarea și faceți teste decât sã pãțeascã copilul ceva.

Cam atât despre carte.

Și acum practic, ce am descoperit. Nu am gãsit vaccinul bulgãresc despre care scriam în primul articol. Am descoperit cã Guvernul a menținut pe piațã pânã sãptãmâna trecutã, când contractul de import cu Polisano a fost reziliat, vaccinul Hexacima. Acest vaccin produs de Sanofi Pasteur a fost raportat ca având numeroase efecte adverse, deci pãrerea mea este cã riscați dacã faceți acest vacin copiilor voștri, cu atât mai mult dacã îl faceți în schema 2-4-11 luni. Dacã nu aveți alternative, faceți-l în schema 4-6-11 luni, adicã dați copilului o șansã sã creascã în greutate înainte sã îl confruntați cu riscul unor potențiale efecte adverse.

Apoi, am descoperit cã existã o piațã “neagrã” a vaccinurilor. Sunt cei din Sistem (cadre medicale, oameni cu bani și informații, etc.) care știu cã Hexacima e periculos și fac copiilor lor alte vaccinuri. Care sunt acestea ? Am aflat cu greu.

Majoritatea celor care au informații și posibilitãți își vaccineazã copii în schema 4-6-11 luni cu Infarix Hexa de la Glaxosmite, fabricat de regulã în Belgia. Acesta l-am fãcut și eu fetiței mele, în schema 4-6-11 luni, Nu mã întrebați cum și de unde am fãcut rost. Oficial, nu se gãsește la nici o farmacie. Neoficial, prin relații, se poate obține. Dacã îl aduceți de afarã, aveți grijã sã vinã pãstrat la rece, în casetã termoizolantã, altfel riscați mai mult decât cu Hexacima. Și nu, nu îmi cereți sã vã fac rost cã nu se poate. Tot ce pot este sã vã ofer informația corectã.

PS: mai nou, am gãsit surse de Infarix Hexa, doar cã se pot achiziþiona în câte 10 doze odatã, deci va trebui sã vã strângeþi mai mulþi pãrinþi, care doriþi

Vã spun cu toatã sinceritatea: cei din Sistem, care au copii și cunosc care e vaccinul  ”bun”, nu vorbesc despre treaba asta de teamã cã dacã toatã lumea aflã, toatã lumea se va repezi sã caute vaccinul, acesta va dispãrea complet de pe piațã, fie ea și piața neagrã, iar ei nu vor reuși sã mai procure pentru copil urmãtoarea dozã din cele 3 care se fac în schiema 4-6-11 luni. Deci este vorba pânã la urmã de egoism și de o logicã gen: lasã sã trãiascã al meu, nu mã intereseazã de ceilalți – chestie cu care eu nu sunt de acord.

Când într-un final am reușit sã procur pentru fiimea prima dozã de Infarix Hexa, la clinicã toți mã întrebau, de la asitente pânã la medicul pediatru DE UNDE AM FÃCUT ROST DE EL. Se uitau la vaccin de parcã era Sfântul Graal. Unde înainte, când întrebasem dacã sã fac Hexacima, nu îmi oferiserã alternative, acum brusc știau cã Infarix Hexa e mai bun decât Hexacima. Vã spun asta ca sã vedeți pânã unde merge ipocrizia cadrelor medicale.

Tot din categoria vaccinurilor zise pentru copii “speciali” sau “sensibili” sunt Prevenar 13 și Synflorix. Se pare cã Glaxo face vaccinuri de mai bunã calitate decât francezii de la Sanofi.

Bine ar fi, dacã știți cã voi ca pãrinți ați avut sau aveți probleme de sãnãtate (alergii, intoleranțe, boli cronice în familie, etc.) sã faceți testãrile alea de care am vorbit mai sus. Luați cartea, arãtați-o medicului vostru pediatru, și cereți analize înainte de vaccinare. În timp, chestia asta va deveni o procedurã curentã, cum au devenit și administrarea de probiotice în timpul administrãrii antibioticelor, chestie de care medicii râdeau acum zece ani.

Aici gãsiți și schema oficialã de vaccinare dupã care merg majoritatea medicilor pediatri din România pentru copii cu vârste de pânã la 6 ani, ca sã fiți în cunoștiințã de cauzã.

Succes și sãnãtate tuturor !

]]>

CategoryCauze Naţionale
Tags,
  1. April 16, 2018

    Buna ziua,
    Si in cazul vaccinului ROR cum ati procedat? Ati facut vaccinul recomandat sau exista si aici un vaccin mai sigur?
    Ma intereseaza mult sa aflu.
    Multumesc.

  2. January 10, 2019

    Pt vaccinuri Hexavalent schema 4-6-11 nu este corect. Daca v-ati fi documentat (ex cititul prospectului) intre doza 2 si 3 trebuie sa treaca minim 6 luni pt protectia Optima, deci ar veni 4-6-12.

  3. June 23, 2019

    Vaccinurile produc imbolnavirea copilului. Cititi ce releteaza omul de stiinta Eugen Bargoanu, despre cum s-a ajuns la validarea vaccinurilor ca ar imuniza copiii fata de o anumita boala. Intrati pe youtube pentru a lamuri problema vaccinurilor ! Totul e o excrocherie pentru a jumuli parintii de bani !!!

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer