Ieri s-au împlinit 71 de ani de la detonarea de cãtre americani a bombei atomice deasupra orașului japonez Nagasaki. În istoria cunoscutã a Umanitãții bomba atomicã a fost folositã doar de douã ori ca armã: la Hiroshima și la Nagasaki, prima pe 6 august 1945 iar cea dea doua pe 9 august 1945.
Desigur, învingãtorii rescriu istoria, iar propaganda americanã motiveazã cã decizia de a ucide cu bombe atomice sute de mii de japonezi a ajutat la capitularea mai rapidã a Japoniei și la salvarea de vieți omenești, grãbind sfârșitul celui de-al doilea rãzboi mondial.
Așa o fi ?!
Evident cã nu. În realitate, termenii capitulãrii se discutau asiduu la Tokio cu luni de zile înainte de lansarea primei bombe atomice, însã guvernul militar fascist nu reușea sã negocieze cu administraþia Roosevelt / Truman un mod de a pune capãt în mod onorabil rãzboiului. Singurul obstacol în calea capitulãrii a fost insistența administraþiei americane de predare necondiționatã, ceea ce însemna cã împãratul Hirohito, pe care japonezii îl considerau o zeitate, și-ar fi pierdut statutul sãu imperial – o cerere intolerabilã pentru generalii japonezi, care din acest motiv au prelungit rãzboiul și au împiedicat Japonia sã se predea cu câteva luni mai devreme.
În contextul în care armata rusã declarase rãzboi împotriva Japoniei la 8 august și avansa traversând Manciuria cu speranța de a recâștiga teritoriile pierdute în favoarea Japoniei în dezastruosul rãzboiul ruso-japonez din urmã cu 40 de ani, Japonia avea tot interesul de a încheia o pace cât mai rapidã, însã în condiții onorabile.
Intrarea Rusiei în rãzboi a reprezentat un stimulent puternic pentru Japonia de a pune capãt rãzboiului rapid și a preferat mai mult predarea cãtre SUA, mai degrabã decât în faþa Rusiei. Un sfârºit rapid al rãzboiului era important de asemenea pentru SUA, care nu vroia sã cedeze prea mult din influența de pe noua hartã geopoliticã, în concurența ce se prefigura cu Rusia.
Și atunci, de ce a fost nevoie sã fie folositã bomba atomicã ?
Reluând puțin istoria acestei teribile arme de distrugere în masã, descoperim cã savanții germani testaserã pentru prima datã teribila armã în regiunea Thuringia, în estul Germaniei, efectuând teste cu o bombã cu diametrul de 1,5 metri pe prizonierii ruși – conform mãrturiei istoricului Matthia Uhl.
Înspãimântat și dezgustat de teribila forțã distructivã a armei atomice precum și de efectele pe termen lung ale radioactivitãții remanente, Hitler ar fi ordonat abandonarea proiectului utilizãrii armei atomice ca armã de rãzboi, declarând cã preferã ca cel de-al treilea Reich sã fie instaurat cu mijloacele militare clasice, într-un rãzboi onorabil, iar nu prin acte de genocid.
Genocid pe care guvernul SUA nu s-a sfiit sã îl comitã împotriva japonezilor. De altfel, Guvernul American are o lungã tradiție în exterminarea populațiilor, fiind singurul Stat (în afarã de Israel) care a luat ființã prin linșajul sistematic al nativilor ce trãiau inițial pe teritoriile respective.
Însã pentru a înțelege cum s-a ajuns la lansarea celor douã bombe, haideți sã aprofundãm un pic istoria construirii lor, respectiv sã vedem cine sunt cei ce au lucrat la proiectul primelor douã bombe atomice americane și care era etnia din care proveneau.
Albert Einstein (1879–1955), evreu german, considerat un geniu si cel mai mare om de stiinta din istoria moderna il convinge (impreuna cu evreul Leo Szilard) pe presedintele american Franklin Delano Roosevelt de necesitatea fabricarii bombei atomice, iar acesta in AUGUST 1939 autorizeaza inceputul cercetarilor (Manhattan Project). Dar razboiul a inceput in SEPTEMBRIE … Bomba este functionala de abia in 1945 si pe ultima suta de metri a razboiului este lansata asupra civililor din Hiroshima si Nagasaki. Daca mai intarziau putin, nu mai aveau motiv s-o foloseasca …
SUBLINIEZ: nu guvernul a cerut savantilor descoperirea unei super arme, ci savantii au cerut guvernului construirea ei.
Albert Einstein, ateu, socialist si un oponent aprig al nationalismului declara intr-o scrisoare deschisa catre Adunarea Generala a ONU, 1947: “Pentru a atinge scopul final – care este o singura lume, nu doua lumi ostile – un astfel de Guvern Mondial Partial nu trebuie niciodata sa actioneze ca o alianta împotriva restului lumii. Singurul pas adevarat catre un guvern mondial, este Guvernul Mondial însusi.“
Sa vedem cine au fost ceilalti savanti ce si-au adus aportul la sinistra arma: J. Robert Oppenheimer (1904–1967), evreu american, director al Manhattan Project, supranumit “tatal bombei atomice“ a depus eforturi deosebinte pentru realizarea ei la Los Alamos National Laboratory. In 1933 invata sanscrita si citeste Bhagavad Gita scrisa in limba de origine. Invatatura aceasta orientala avea sa-i devina filosofia vietii. (NOTA 3) Referitor la Trinity test (denumirea primei testari a unei explozii nucleare realizate pe teritoriul SUA pentru studierea grozaviei ce va fi la scurt timp lansata asupra civililor japonezi), Oppenheimer cita din Bhagavad Gita: “Dacã lumina a o mie de sori ar exploda odatã pe cer, ar fi ca frumuseþea celui puternic. Acum am devenit Moartea, distrugãtorul lumilor„ Tot in anii 30 este influentat de idei comuniste. (NOTA 4) Niels Bohr (1885–1962), evreu danez, premiul Nobel 1922. Participant principal la Manhattan Project. Cunoscut ca fiind prim consultantul “tatalui bombei atomice“ Isidor Isaac Rabi (1898–1988), evreu din imperiul austro-ungar, laureat Nobel, director asociat din 1940 la Massachusetts Institute of Technology, in cadrul departamentului ce a dezvoltat constructia bombei atomice. Fost student al lui Oppenheimer. Era unul din putinele exceptii caruia i se permiteau intrari – iesiri din ultra secretul Los Alamos. Victor Frederick Weisskopf (1908-2002), evreu din imperiul austro-ungar, ATEU , a lucrat la Los Alamos, in cadrul Manhattan Project. David Joseph Bohm (1917–1992), evreu american, contributii majore in fizica, filozofie, neuropsihologie si in Manhattan Project. Activist Young Communist League si mai apoi legaturi cu organizatii comuniste.
Nicholas Kurti (1908–1998), evreu ungur, fizician, a lucrat la proiectul bombei atomice.
Sir Rudolf Ernst Peierls (1907–1995), evreu german, fizician, rol major in programul nuclear britanic. Cand Hitler a venit la putere studia cu bursa Rockefeller la Cambridge University. A ramas in Marea Britanie. In martie 1940, impreuna cu Otto Robert Frisch (1904–1979), evreu austriac descriau teoretic cum se poate produce o bomba atomica pe baza uraniu 235, folosind mai putin de 1 kg. Astfel se alatura Manhattan Project si Los Alamos Laboratory.
Iata Frisch-Peierls memorandum scrisa de cei doi in martie 1940 si care dovedeste ca stiau foarte clar efectele macabrei bombe la care lucrau:
“Strictly Confidential
Memorandum on the properties of a radioactive “super-bomb”
The attached detailed report concerns the possibility of constructing a “super-bomb” which utilizes the energy stored in atomic nuclei as a source of energy. The energy liberated in the explosion of such a super-bomb is about the same as that produced by the explosion of 1000 tons of dynamite. This energy is liberated in a small volume, in which it will, for an instant, produce a temperature comparable to that in the interior of the sun. The blast from such an explosion would destroy life in a wide area. The size of this area is difficult to estimate, but it will probably cover the centre of a big city.
In addition, some part of the energy set free by the bomb goes to produce radioactive substances, and these will emit very powerful and dangerous radiations. The effect of these radiations is greatest immediately after the explosion, but it decays only gradually and even for days after the explosion any person entering the affected area will be killed.
Some of this radioactivity will be carried along with the wind and will spread the contamination; several miles downwind this may kill people. “
Sir Francis Simon, nascut Franz Eugen Simon (1893-1956), evreu german, fizician, a descoperit metoda separarii isotopului Uranium-235, contributie majora la crearea bombei. A colaborat cu Nicholas Kurti iar tehnologia a fost transferata la Manhattan Project.
Edward Teller (1908–2003), evreu ungur, “parintele“ bombei cu hidrogen. Membru Manhattan Project, fondator si director Lawrence Livermore National Laboratory. A promovat nuclear testing program. De asemenea Strategic Defense Initiative al lui Ronald Reagan. A fost recrutat de Nelson Aldrich Rockefeller in Special Studies Project (finantat de Rockefeller Brothers ) care il avea ca director pe Henry Kissinger.
Leó Szilárd (1898–1964), evreu ungur, fizician, a lucrat la Manhattan Project. Dupa aparitia nuvelei sf The World Set Free scrisa de stangistul, eugenistul si globalistul H. G. Wells a devenit in 1932 primul savant cunoscut ce a dorit cu ardoare crearea unei bombe atomice.
Este momentul sa ne amintim si de un alt sinistru personaj:
Henry Lewis Stimson (1867 – 1950), Secretary of War, guvernator general in Filipine si secretar de stat, membru Skull and Bones. Cunoscut pentru efortul sau in al doilea razboi mondial, coordonand recrutarea celor 12 milioane de soldati, directionarea celor 30 de procente din industrie spre campurile de lupta, construirea si decizia lansarii bombelor atomice. L-a supervizat direct pe generalul Leslie Groves, seful Manhattan Project. A fost influentat decisiv in activitate de Elihu Root, pe care l-a avut ca model. A continuat activitatea aceluia de reorganizare a armatei. Sa ne reamintim ca Elihu Root a fost membru fondator Council on Foreign Relations si primul ei chairman.
Cu zece zile inaintea atacului japonez de la Pearl Harbor si-a notat in jurnal celebra acum discutie de la intalnirea cu presedintele Roosevelt: “cum putem sa-i manevram pe japonezi in pozitia in care sa traga primul foc, dar fara prea mare pericol pentru noi?“
ÎN CONCLUZIE, realizãm cã absolut ÎNTÂMPLÃTOR, toți cei implicați în proiectul primei bombe atomice erau EVREI. Bine, și ce-i cu asta, veți spune ? Este doar o dovadã cã evreii sunt deștepți, ei sunt geniali și de-aia conduc planeta. Ar fi minunat dacã ar fi geniali ÎN BINE. Însã faptele lor și rezultatele lor amare îi aratã cã sunt însuflețiți de geniul rãului. Doi evrei (Marx și Engels) au inventat cea mai criminalã doctrinã politicã din istoria Umanitãții: comunismul. Și tot ei au inventat cea mai distrugãtoare armã: bomba atomicã.
Problema nu este aceea cã le-au inventat, dar le-au și folosit, pe alții. O sã vã întrebați: dar ce ce ar fi vrut evreii sã dea cu bomba atomicã peste japonezi ? Un prim rãspuns îl regãsim în ideologia talmudicã rabinicã: conform scrierilor rabinice, doar evreii sunt oameni, creații ale lui Dumnezeu, restul oamenilor de altã etnie decât evreii fiind doar goimi, adicã animale. Evreii cred cã ceilalți oameni, neevrei, nu au nici o valoare pentru cã nu sunt fii legãmântului cu Iehova, legãmânt încheiat de poporul lui Israel, și ca atare, pot fi uciși, jefuiți, mințiți, pãcãliți fãrã nici o pedeapsã. Ba chiar talmudismul rabinic îndeamnã la astfel de fapte, pe care le considerã virtuoase. Însã evreii nu recunosc public toate aceste lucruri, cãci ar însemna ca lumea sã îi vadã așa cum sunt în realitate și sã îi izoleze. De aceea, ei acționeazã mereu șerpește, fie prin intermediari, fie schimbându-și de formã numele, valorile, mimând onestitatea și respectul fațã de neevrei, tocmai pentru a-i induce pe aceștia în eroare.
Pentru testarea în rãzboi a bombelor atomice, comitetul „Þintã” din Washington, DC, a fãcut o listã a orașelor japoneze relativ nedeteriorate care urmau sã fie excluse din campaniile de bombardare cu bombe convenționale (folosind napalm) care au ars din temelii mai mult de 60 din marile orașe japoneze în prima jumãtate a anului 1945. Aceastã listã a orașelor protejate au inclus, la un moment sau altul, Hiroshima, Niigata, Kokura, Kyoto și Nagasaki. Aceste oraºe relativ intacte s-au situat în afara limitelor de atentate încendiare teroriste, dar au fost pãstrate ca posibile tinte pentru noile arme cu „mecanisme” de distrugere în masã.
Curiozitatea științificã a fost o motivație în alegerea orașe vizate. Militarii ºi oamenii de ºtiinþã aveau nevoie sã ºtie ce avea sã se întâmple cu clãdirile intacte – ºi cu locuitorii vii ai acestora – cãnd armele atomice urmau sã explodeze deasupra lor. Erau necesare douã explozii, cãci se punea întrebarea care bombã este mai distructivã: cea pe bazã de uraniu 235 – folositã la Hiroshima, sau cea pe bazã de plutoniu, folositã la Nagasaki !?
În mod ironic, înainte de 6 respectiv 9 august, locuitorii din Hiroshima și Nagasaki s-au considerat norocoºi pentru cã nu au fost bombardaþi la fel de mult ca în alte orașe. Dacã ar fi bãnuit ce îi așteaptã !
Bombardarea Catedralei creștine din Nagasaki
Devreme, în dimineața zilei de 9 august 1945, o Superfortareata B-29, care a fost botezata „maºina lui Bock”, a decolat de pe insula Tinian din Pacificul de Sud, împreunã cu rugãciunile și binecuvântãrile preoþilor luterani ºi catolici, și s-a îndreptat spre Kokura, prima þintã. Bomba cu plutoniu de pe „maºina lui Bock” avea numele de cod „Fat Man” (Grasul), numitã astfel dupã Winston Churchill. Singurul test în domeniu (al cãrui nume de cod a fost, în mod blasfemiator, „Trinity”) al unei arme nucleare a avut loc doar cu câteva luni mai devreme, (16 iulie 1945) la Alamogordo, New Mexico. Lava de rocã topitã care a rezultat din cãldura exploziei (de douã ori temperatura soarelui) poate fi încã gãsitã ºi azi în acel loc. Se numește trinititã.
Realitatea a ceea ce s-a întâmplat la Hiroshima a devenit greu evidentã pentru liderii militari fasciºti din Tokyo. A fost nevoie de 2-3 zile dupã ce Hiroshima a fost arsã înainte ca Consiliul Suprem de Rãzboi al Japoniei sã fie capabil sã înțeleagã chiar și parțial ce s-a întâmplat acolo, pentru a lua decizii raționale și pentru a discuta din nou posibilitatea capitulãrii.
Dar era deja prea târziu, pentru cã în timp ce Consiliul de rãzboi se întâlnea în acea dimineaþã la Tokyo, „maºina lui Bock” și restul flotei de B-29 se apropiau deja de Japonia – nedetectate de radar. Lansarea celei de a doua bombe a fost inițial planificatã pentru 11 august, dar a fost prognozatã vreme rea, iar misiunea a fost mutatã în data de 9 august.
Cu instrucțiuni sã lanseze bomba doar pe vizibilitate bunã, „maºina lui Bock” a ajuns la ținta primarã, dar Kokura era acoperitã de nori. Deci, dupã ce ar fi dat roatã oraºului de trei ori în mod inutil, negãsind nicio breºã intre nori, și, datoritã nivelului scãzut de combustibil pierdut în timpul acestui proces, avionul s-a îndreptat spre ținta secundarã, Nagasaki. Aceasta este povestea oficialã. În opinia mea, s-a vrut de la început nimicirea comunitãții creștine din Nagasaki ca un act de urã iudaicã lucifericã, un veritabil ritual de magie neagrã de final de rãzboi.
Istoria creștinismului din Nagasaki
Nagasaki este celebru în istoria creștinismului japonez. Nu numai cã era locul cu cea mai mare bisericã catolicã din Orient, Catedrala Sf. Maria (finalizatã în 1917), dar a avut, de asemenea, cea mai mare concentrare de creștini botezați din toatã Japonia. Era o mega bisericã a timpului sãu, cu 12.000 de membri botezați.
Nagasaki a fost locul unde legendarul misionar iezuit, Francis Xavier, a organizat o bisericã-misiune în 1549. Comunitatea creștinã a supraviețuit și a prosperat timp de mai multe generații. Cu toate acestea, la scurt timp dupã ce Xavier a înfiinþat biserica din Japonia, a devenit evident pentru conducãtorii japonezi cã interesele comerciale portugheze și spaniole erau sã exploateze Japonia, și nu a durat prea mult timp pânã ce toți europenii sã fie expulzați din țarã -, precum și religia lor strãinã. Toate aspectele legate de creștinism, inclusiv noii convertiți japonezi, au devenit ținta persecuțiilor brutale.
Din 1600, a fi creștin era o crimã capitalã în Japonia. Creºtinii japonezi care au refuzat sã renunțe la noua lor religie au suferit torturi și chiar rãstigniri similare cu persecuțiile romane din primele trei secole ale creștinismului. Dupã ce domnia terorii a luat sfârºit, pãrea cã creștinismul japonez a fost distrus.
Cu toate acestea, 250 ani mai târziu, în anii 1850, dupã ce coercitiva diplomaþie a canonierelor dusã de comandorul Perry a forþat deschiderea unei insule offshore pentru scopurile comerciale americane, s-a descoperit cã existau mii de creștini botezați în Nagasaki, trãindu-ºi credinþa într-o existențã subteranã, complet necunoscutã guvernului – care ar fi început imediat o altã epurare. Dar din cauza presiunii internaționale, persecuțiile au fost oprite curând, și creºtinismul din Nagasaki a ieºit la luminã. Și prin 1917, cu nici un ajutor din partea guvernului, comunitatea creștinã japonezã în creștere a construit imensa catedralã Urakami, în cartierul River Urakami din Nagasaki.
Acum s-a dovedit, ca un mister al binelui ºi rãului, cã masiva catedralã a fost unul din cele douã repere din Nagasaki cu privire la care bombardierul „masina lui Bock” fusese informat, cãci, cãutând un loc pentru a lansa bomba de la 9.300 de metri altitudine, el a identificat catedrala printr-o breºã între nori ºi a ordonat lansarea.
La 11:02 am, în timpul slujbei de dimineaþã, comunitatea creºtinã din Nagasaki a fost fiartã, evaporatã și carbonizatã într-o minge de foc radioactivã arzândã care a explodat la 500 de metri deasupra catedralei. Pe sol se afla persecutatul, vibrantul, supravieþuitorul centru al creºtinismului japonez.
