Pãrintele Mihai Aldea s-a luptat timp de 11 ani pentru a reuºi sã-ºi construiascã propria bisericã. Acesta a început sã þinã slujbe în douã garaje care i-au fost donate. Iarna, gheaþa stãtea pe pereþi, însã slujbele se þineau regulat. Acum, garajele fac parte din fundaþia unei biserici noi, o clãdire impresionantã.
“Dacã ne gândim la libertatea religioasã a oamenilor, corect ar fi ca ortodocºii din Bucureºti sã poatã merge toþi la slujbã. În acest moment, nu pot merge la slujbe decât 100.000 de oameni din 2.000.000 de ortodocºi…“
Mihai Aldea – Preot
Pe aleea Covasna din cartierul Berceni, departe de agitaþia strãzii principale, câþiva oameni muncesc de zor. Un gard ºubred din metal, uºor ros de ruginã, împrejmuieºte o bisericã cu o poveste interesantã.
Biserica Sfântul Daniil Sihastru se aflã încã în stadiul de construcþie. Clãdirea, lungã de 20 de metri ºi înaltã de 8, are ca fundaþie douã garaje. Un domn înalt ºi cãrunt îºi mângâie barba lungã ºi deasã.
Tricoul gri este brãzdat de firicele de transpiraþie. „La început se þineau slujbe în garaj”, spune Nicolae Braºoveanu, unul dintre epitropii bisericii, în vârstã de 68 de ani. Domnul Braºoveanu îºi abu¬reºte ochelarii, îi ºterge, dupã care, cu tonul cãlduros al unui bunic, începe sã povesteascã.
„În anul 2000, pãrintele Aldea a fost numit în cãminul de copii din vecinãtate ºi spera sã obþinã un teren ca sã facã un paraclis. Într-un final, autoritãþile locale i-au dat ermisiunea sã construiascã o bisericã, dupã ce, iniþal, preotul amplasase douã garaje. Ãsta a fost primul pas. Se þineau slujbe în garaj”, îºi aminteºte epitropul, fost inginer de instalaþii.
Pãrintele Mihai-Andrei Aldea este un preot tânãr. Are ochii verzi ºi vioi, însã vocea îi este sobrã ºi plinã de înþelepciune. Destul de mic de înãlþime, acesta pãºeºte apãsat, plimbându-ºi strana prin praf. Cu toate cã exteriorul bisericii este aproape gata, interiorul mai necesitã multã muncã. „Am vrut sã fac o bisericuþã în apropierea cãminului de copii, însã acolo nu exista spaþiu. Mergând la episcop ºi prezintându-i aceastã problemã, mi-a spus sã gãsesc un teren în zonã, dându-mi ºi binecuvântare scrisã. Cu mila lui Dumnezeu, l-am gãsit pe acesta”, spune pãrintele, în timp ce lumina de afarã se strecoarã prin geamurile din turlã ºi îi lumineazã chipul.
Biserica a fost ridicatã pe spaþiul unui fost loc de joacã, care devenise „un cimitir de fiare vechi”. Terenul aparþine domeniului privat al primãriei, însã urmeazã sã fie trecut în proprietatea Patriarhiei.
Lãsaþi copiii sã vinã la mine
Atât pãrintele, cât ºi epitropul au numai respect pentru enoriaºii din cartier, fãrã a cãror binevo¬nþã biserica nu ar fi existat. Dupã ce a primit un garaj de la niºte persoane binevoitoare, pãrintele era gata sã punã bazele bisericii.
Primii care au dat o mânã de ajutor au fost copiii care, cu ajutorul unor beþe, au întins betonul din fundaþie. „La început a fost un singur garaj ºi condiþiile erau extrem de improprii. Noi am turnat ºapa ºi am întins betonul cu niºte beþe. Primele ajutoare au venit din partea unor copii care au auzit cã vrem sã facem o bisericã ºi au luat niºte beþe ºi ne-au ajutat sã nivelãm”, îºi aminteºte preotul.
Rezultatul a fost unul pe mãsura instrumentelor folosite, iar pãrintele Aldea râde în timp ce povesteºte despre atmosfera „romanticã” din bisericã. „A ieºit un beton atât de denivelat încât puteai sã bagi mâna pe sub garaj ºi sã dai noroc cu cineva de afarã. Cât a fost varã a fost în regulã, chiar dacã mai intra apa înãuntru când ploua. Mai romantic a fost însã când a venit frigul ºi ºuiera vântul”, spune acesta.
Secta din garaj
Construcþia neconvenþionalã care adãpostea locul de rugãciune a stârnit, iniþial, controverse. Locatarilor le era fricã cã ºi-a fãcut sediu în cartierul lor cine ºtie ce sectã. „Oamenii credeau la început cã eram cine ºtie ce sectã ºi erau prudenþi. Însã copiii au venit repede cãtre bisericã. Au vãzut cã era micã, mai pe mãsura lor, ºi avea icoane care le plãceau. Am început sã slujim cu ei, þineau strana. Fãceam Sfânta Liturghie în fiecare zi ºi copiii se spovedeau ºi se împãrtãºeau”, povesteºte preotul.
Chiar dacã sãnãtatea i-a fost afectatã de condiþiile improprii din garaj, pãrintele Aldea îºi aduce aminte cu plãcere de acele vremuri. „A fost frumos, chiar dacã iarna aveam 2-3 centimetri de gheaþã pe pereþi. Era romantic, ca într-un basm cu Crãiasa Zãpezilor. Am fãcut ºi un reumatism cervical, dar a fost bine”, spune acesta zâmbind. „Se mai întâmplã ºi din astea”.
Meºterul Manole ºi pactul cu Dumnezeu
Sã ridici o bisericã nu este un lucru uºor, mai ales atunci când nu dispui de fondurile necesare. Arma principalã a preotului a fost credinþa. „Un om obiºnuit nu ºtie cât de multã muncã trebuie pentru a se face o bisericã. Aceastã bãtãlie de 11 ani a fost un lucru bun care a ajutat multã lume. Mai presus de biserica din zid este biserica din suflet. Este foarte important ca mai înainte sã existe biserica din suflet ºi apoi cea de zid”, spune pãrintele, pe un ton sobru, dar duios. Cu toate cã, la început, credea cã nu-ºi va putea duce misiunea la capãt, pãrintele a fãcut un „pact cu Dumnezeu”.
„Eu ºtiam cã biserica nu poate fi construitã, însã am fãcut un pact cu Dumnezeu. Eu i-am spus lui Dumnezeu: «Doamne, tu ºtii cã eu nu pot face biserica, dar un lucru voi face: nu mã voi da bãtut. Eu voi sta aici pânã mor, sau pânã când faci Tu biserica». Nu m-am clintit ºi Dumnezeu a binecuvântat”, iar construcþia a început sã capete contur.
Pãrintele se comparã, la un anumit nivel, cu Meºterul Manole, ºi explicã legenda acestuia.
„Legenda Meºterului Manole are un anumit înþeles. Oricine construieºte o bisericã jertfeºte foarte mult. Prima care are foarte mult de suferit este famila. Sunt 11 ani de când suntem aici ºi încercãm sã construim biserica”.
Acesta îºi continuã pilda, povestind cum a trebuit sã se împrumute de la un prieten pentru a-ºi cumpãra un bilet de tramvai.
„Noi nu am pornit de la o sumã. Am pornit de la un minus. În clipa în care am început alergãtura, m-am împrumutat de la un prieten pentru un bilet de tramvai cu douã cãlãtorii. Însã Dumnezeu ne-a ajutat ºi am mers mai departe. A fost foarte greu ºi au fost clipe de adâncã deznãdejde, dar am ºtiut de la început cã acestea vor veni ºi am ºtiut cã trebuie sã fim statornici”, spune pãrintele Aldea, uitându-se spre geamul din turlã.
Pãrintele îºi aminteºte ce uimit a fost „când, într-o dimineaþã, la o sãptãmânã dupã ce începusem sã þinem slujbe în biserica micã, în garaj, am gãsit 10 oameni care zugrãveau înãuntru”.
Donaþiile au început sã vinã din mai multe pãrþi ºi construcþia unui lãcaº de cult adevãrat a început. Garajele au fost zdrobite, ºi au fost incluse în fundaþia bisericii actuale, deoarece, „dupã ce slujisem peste 1.000 de Liturghii, nu puteam folosi garajul la altceva. Trebuia sã rãmânã aici. Cu ajutorul lui Dumnezeu aºa a fost”.
„În timpul construcþiei, a fost construit paraclisul, folosit ca bisericã micã”, spune Nicolae Braºoveanu. Pânã acum au fost investite „7-8 miliarde de lei vechi”, iar banii au venit de la Departamentul Cultelor, diverºi sponsori, dar ºi din donaþii ale oamenilor din cartier, majoritatea pensionari. Acesta se aºtepta ca exteriorul bisericii sã fie gata pânã la 15 august.
„Diavolul se bucurã când se ridicã o cârciumã, nu o bisericã”
În afarã de lipsa fondurilor, pãrintele s-a înfruntat ºi cu altfel de probleme de-a lungul celor 11 ani. Reacþii negative au venit atât din partea unor enoriaºi, cât ºi din partea unor preoþi din zonã.
„Probleme s-au ivit, pentru cã diavolul se bucurã când se ridicã o cârciumã, nu o bisericã. Unele persoane s-au împotrivit din cauza unui realism exagerat, crezând cã, eu fiind un preot sãrac, nu voi putea ridica biserica.
A existat atât aprobarea episcopului de atunci, cât ºi a patriarhului. E adevãrat cã au existat persoane chiar din interiorul bisericii care s-au împotrivit construcþiei. Însã cuvântul patriarhului a fost cel care a contat”, spune preotul.
Principala problemã a oamenii din cartier a fost cea a zgomotului produs de clopote.
„Au fost probleme cu vecinii. Fiecare judecã cu capul lui ºi fiecare are o anumitã pãrere. Au fost unii care cereau sã se tragã clopotele duminica mai târziu. Clopotele nu se pot trage decât înainte de începerea slujbei. În cele din urmã au înþeles. În general sunt binevoitori ºi ajutã. Gardul a fost fãcut cu ajutorul oamenilor din zonã”, spune epitropul pe un ton înþelegãtor.
Pãrintele crede cã nu sunt suficiente biserici pe teritoriul României ºi cã ar fi „corect ca ortodocºii din Bucureºti sã poatã merge toþi la slujbã”. Acestuia îi este milã de cei care se împotrivesc construcþiei lãcaºelor de cult”.
„Mi-e milã de cei care sunt împotriva ridicãrii unei biserici. κi fac mult rãu singuri. Dupã o socotealã dreaptã, avem foarte puþine biserici în Bucureºti. Dacã ne gândim la libertatea religioasã a oamenilor, corect ar fi ca ortodocºii din Bucureºti sã poatã merge toþi la slujbã. În acest moment, nu pot merge la slujbe decât 100.000 de oameni din 2.000.000 de ortodocºi. Nu ar trebui sã existe opoziþie faþã de ridicare unei biserici“, spune acesta, pe un ton sobru.
O mânã spalã pe cealaltã ºi ambele spalã obrazul
Pãrintele Mihai Aldea încearcã sã dea ceva înapoi comunitãþii care l-a ajutat sã ridice biserica. Astfel, acesta îi ajutã pe cei în ananghie, mobilizând enoriaºii, fãcând donaþii ºi chiar þinând cursuri suplimentare pentru copiii dintr-o ºcoalã din apropiere. Acesta nu este mulþumit de numãrul de oameni care vin la slujbã, dorindu-ºi mai mulþi enoriaºi care sã înþeleagã stilul de viaþã creºtin.
„Lumea vine la slujbã, însã eu nu sunt mulþumit. Eu vreau mai mult decât atât. Încerc sã-i ajut pe oameni sã înþeleagã cã noi trebuie sã fim creºtini în toatã viaþa noastrã, nu numai la slujbã. Trebuie sã lucrãm neîncetat. Mulþi dintre oameni sunt foarte sãraci. Dacã nu am merge pe o mobilizare sufleteascã neîncetatã nu am putea sã-i ajutãm pe cei foarte sãraci. Nu am fi ajuns sã oferim ajutoare ºi în afara parohiei. Am putut ajuta ºi când au fost inundaþii, în Harghita, în Moldova. Ne-a ajutat Dumnezeu prin oamenii care au luptat“, îºi laudã preotul enoriaºii. Biserica a pus accentul pe copiii din centrul din apropiere, dar ºi pe anumite grupuri de oameni sãraci din parohie. Pãrintele spune despre copiii orfani cã „sunt viitorul þãrii noastre. Sunt o comoarã. O comoarã care trebuie îngrijitã”.
Sursa: România Liberã
Tricoul gri este brãzdat de firicele de transpiraþie. „La început se þineau slujbe în garaj”, spune Nicolae Braºoveanu, unul dintre epitropii bisericii, în vârstã de 68 de ani. Domnul Braºoveanu îºi abu¬reºte ochelarii, îi ºterge, dupã care, cu tonul cãlduros al unui bunic, începe sã povesteascã.
„În anul 2000, pãrintele Aldea a fost numit în cãminul de copii din vecinãtate ºi spera sã obþinã un teren ca sã facã un paraclis. Într-un final, autoritãþile locale i-au dat ermisiunea sã construiascã o bisericã, dupã ce, iniþal, preotul amplasase douã garaje. Ãsta a fost primul pas. Se þineau slujbe în garaj”, îºi aminteºte epitropul, fost inginer de instalaþii.
Pãrintele Mihai-Andrei Aldea este un preot tânãr. Are ochii verzi ºi vioi, însã vocea îi este sobrã ºi plinã de înþelepciune. Destul de mic de înãlþime, acesta pãºeºte apãsat, plimbându-ºi strana prin praf. Cu toate cã exteriorul bisericii este aproape gata, interiorul mai necesitã multã muncã. „Am vrut sã fac o bisericuþã în apropierea cãminului de copii, însã acolo nu exista spaþiu. Mergând la episcop ºi prezintându-i aceastã problemã, mi-a spus sã gãsesc un teren în zonã, dându-mi ºi binecuvântare scrisã. Cu mila lui Dumnezeu, l-am gãsit pe acesta”, spune pãrintele, în timp ce lumina de afarã se strecoarã prin geamurile din turlã ºi îi lumineazã chipul.
Biserica a fost ridicatã pe spaþiul unui fost loc de joacã, care devenise „un cimitir de fiare vechi”. Terenul aparþine domeniului privat al primãriei, însã urmeazã sã fie trecut în proprietatea Patriarhiei.
Lãsaþi copiii sã vinã la mine
Atât pãrintele, cât ºi epitropul au numai respect pentru enoriaºii din cartier, fãrã a cãror binevo¬nþã biserica nu ar fi existat. Dupã ce a primit un garaj de la niºte persoane binevoitoare, pãrintele era gata sã punã bazele bisericii.
Primii care au dat o mânã de ajutor au fost copiii care, cu ajutorul unor beþe, au întins betonul din fundaþie. „La început a fost un singur garaj ºi condiþiile erau extrem de improprii. Noi am turnat ºapa ºi am întins betonul cu niºte beþe. Primele ajutoare au venit din partea unor copii care au auzit cã vrem sã facem o bisericã ºi au luat niºte beþe ºi ne-au ajutat sã nivelãm”, îºi aminteºte preotul.
Rezultatul a fost unul pe mãsura instrumentelor folosite, iar pãrintele Aldea râde în timp ce povesteºte despre atmosfera „romanticã” din bisericã. „A ieºit un beton atât de denivelat încât puteai sã bagi mâna pe sub garaj ºi sã dai noroc cu cineva de afarã. Cât a fost varã a fost în regulã, chiar dacã mai intra apa înãuntru când ploua. Mai romantic a fost însã când a venit frigul ºi ºuiera vântul”, spune acesta.
Secta din garaj
Construcþia neconvenþionalã care adãpostea locul de rugãciune a stârnit, iniþial, controverse. Locatarilor le era fricã cã ºi-a fãcut sediu în cartierul lor cine ºtie ce sectã. „Oamenii credeau la început cã eram cine ºtie ce sectã ºi erau prudenþi. Însã copiii au venit repede cãtre bisericã. Au vãzut cã era micã, mai pe mãsura lor, ºi avea icoane care le plãceau. Am început sã slujim cu ei, þineau strana. Fãceam Sfânta Liturghie în fiecare zi ºi copiii se spovedeau ºi se împãrtãºeau”, povesteºte preotul.
Chiar dacã sãnãtatea i-a fost afectatã de condiþiile improprii din garaj, pãrintele Aldea îºi aduce aminte cu plãcere de acele vremuri. „A fost frumos, chiar dacã iarna aveam 2-3 centimetri de gheaþã pe pereþi. Era romantic, ca într-un basm cu Crãiasa Zãpezilor. Am fãcut ºi un reumatism cervical, dar a fost bine”, spune acesta zâmbind. „Se mai întâmplã ºi din astea”.
Meºterul Manole ºi pactul cu Dumnezeu
Sã ridici o bisericã nu este un lucru uºor, mai ales atunci când nu dispui de fondurile necesare. Arma principalã a preotului a fost credinþa. „Un om obiºnuit nu ºtie cât de multã muncã trebuie pentru a se face o bisericã. Aceastã bãtãlie de 11 ani a fost un lucru bun care a ajutat multã lume. Mai presus de biserica din zid este biserica din suflet. Este foarte important ca mai înainte sã existe biserica din suflet ºi apoi cea de zid”, spune pãrintele, pe un ton sobru, dar duios. Cu toate cã, la început, credea cã nu-ºi va putea duce misiunea la capãt, pãrintele a fãcut un „pact cu Dumnezeu”.
„Eu ºtiam cã biserica nu poate fi construitã, însã am fãcut un pact cu Dumnezeu. Eu i-am spus lui Dumnezeu: «Doamne, tu ºtii cã eu nu pot face biserica, dar un lucru voi face: nu mã voi da bãtut. Eu voi sta aici pânã mor, sau pânã când faci Tu biserica». Nu m-am clintit ºi Dumnezeu a binecuvântat”, iar construcþia a început sã capete contur.
Pãrintele se comparã, la un anumit nivel, cu Meºterul Manole, ºi explicã legenda acestuia.
„Legenda Meºterului Manole are un anumit înþeles. Oricine construieºte o bisericã jertfeºte foarte mult. Prima care are foarte mult de suferit este famila. Sunt 11 ani de când suntem aici ºi încercãm sã construim biserica”.
Acesta îºi continuã pilda, povestind cum a trebuit sã se împrumute de la un prieten pentru a-ºi cumpãra un bilet de tramvai.
„Noi nu am pornit de la o sumã. Am pornit de la un minus. În clipa în care am început alergãtura, m-am împrumutat de la un prieten pentru un bilet de tramvai cu douã cãlãtorii. Însã Dumnezeu ne-a ajutat ºi am mers mai departe. A fost foarte greu ºi au fost clipe de adâncã deznãdejde, dar am ºtiut de la început cã acestea vor veni ºi am ºtiut cã trebuie sã fim statornici”, spune pãrintele Aldea, uitându-se spre geamul din turlã.
Pãrintele îºi aminteºte ce uimit a fost „când, într-o dimineaþã, la o sãptãmânã dupã ce începusem sã þinem slujbe în biserica micã, în garaj, am gãsit 10 oameni care zugrãveau înãuntru”.
Donaþiile au început sã vinã din mai multe pãrþi ºi construcþia unui lãcaº de cult adevãrat a început. Garajele au fost zdrobite, ºi au fost incluse în fundaþia bisericii actuale, deoarece, „dupã ce slujisem peste 1.000 de Liturghii, nu puteam folosi garajul la altceva. Trebuia sã rãmânã aici. Cu ajutorul lui Dumnezeu aºa a fost”.
„În timpul construcþiei, a fost construit paraclisul, folosit ca bisericã micã”, spune Nicolae Braºoveanu. Pânã acum au fost investite „7-8 miliarde de lei vechi”, iar banii au venit de la Departamentul Cultelor, diverºi sponsori, dar ºi din donaþii ale oamenilor din cartier, majoritatea pensionari. Acesta se aºtepta ca exteriorul bisericii sã fie gata pânã la 15 august.
„Diavolul se bucurã când se ridicã o cârciumã, nu o bisericã”
În afarã de lipsa fondurilor, pãrintele s-a înfruntat ºi cu altfel de probleme de-a lungul celor 11 ani. Reacþii negative au venit atât din partea unor enoriaºi, cât ºi din partea unor preoþi din zonã.
„Probleme s-au ivit, pentru cã diavolul se bucurã când se ridicã o cârciumã, nu o bisericã. Unele persoane s-au împotrivit din cauza unui realism exagerat, crezând cã, eu fiind un preot sãrac, nu voi putea ridica biserica.
A existat atât aprobarea episcopului de atunci, cât ºi a patriarhului. E adevãrat cã au existat persoane chiar din interiorul bisericii care s-au împotrivit construcþiei. Însã cuvântul patriarhului a fost cel care a contat”, spune preotul.
Principala problemã a oamenii din cartier a fost cea a zgomotului produs de clopote.
„Au fost probleme cu vecinii. Fiecare judecã cu capul lui ºi fiecare are o anumitã pãrere. Au fost unii care cereau sã se tragã clopotele duminica mai târziu. Clopotele nu se pot trage decât înainte de începerea slujbei. În cele din urmã au înþeles. În general sunt binevoitori ºi ajutã. Gardul a fost fãcut cu ajutorul oamenilor din zonã”, spune epitropul pe un ton înþelegãtor.
Pãrintele crede cã nu sunt suficiente biserici pe teritoriul României ºi cã ar fi „corect ca ortodocºii din Bucureºti sã poatã merge toþi la slujbã”. Acestuia îi este milã de cei care se împotrivesc construcþiei lãcaºelor de cult”.
„Mi-e milã de cei care sunt împotriva ridicãrii unei biserici. κi fac mult rãu singuri. Dupã o socotealã dreaptã, avem foarte puþine biserici în Bucureºti. Dacã ne gândim la libertatea religioasã a oamenilor, corect ar fi ca ortodocºii din Bucureºti sã poatã merge toþi la slujbã. În acest moment, nu pot merge la slujbe decât 100.000 de oameni din 2.000.000 de ortodocºi. Nu ar trebui sã existe opoziþie faþã de ridicare unei biserici“, spune acesta, pe un ton sobru.
O mânã spalã pe cealaltã ºi ambele spalã obrazul
Pãrintele Mihai Aldea încearcã sã dea ceva înapoi comunitãþii care l-a ajutat sã ridice biserica. Astfel, acesta îi ajutã pe cei în ananghie, mobilizând enoriaºii, fãcând donaþii ºi chiar þinând cursuri suplimentare pentru copiii dintr-o ºcoalã din apropiere. Acesta nu este mulþumit de numãrul de oameni care vin la slujbã, dorindu-ºi mai mulþi enoriaºi care sã înþeleagã stilul de viaþã creºtin.
„Lumea vine la slujbã, însã eu nu sunt mulþumit. Eu vreau mai mult decât atât. Încerc sã-i ajut pe oameni sã înþeleagã cã noi trebuie sã fim creºtini în toatã viaþa noastrã, nu numai la slujbã. Trebuie sã lucrãm neîncetat. Mulþi dintre oameni sunt foarte sãraci. Dacã nu am merge pe o mobilizare sufleteascã neîncetatã nu am putea sã-i ajutãm pe cei foarte sãraci. Nu am fi ajuns sã oferim ajutoare ºi în afara parohiei. Am putut ajuta ºi când au fost inundaþii, în Harghita, în Moldova. Ne-a ajutat Dumnezeu prin oamenii care au luptat“, îºi laudã preotul enoriaºii. Biserica a pus accentul pe copiii din centrul din apropiere, dar ºi pe anumite grupuri de oameni sãraci din parohie. Pãrintele spune despre copiii orfani cã „sunt viitorul þãrii noastre. Sunt o comoarã. O comoarã care trebuie îngrijitã”.
Sursa: România Liberã
