Adrian Pãtruscã 16-12-2010 12:48 Cu treizeci de ani în urmã, pãrea o glumã. În pragul pensionãrii, Henry Gadsden, managerul colosului farmaceutic „Merck”, se confesa revistei „Fortune”, arãtându-ºi dezamãgirea cã uriaºul potenþial de producþie al firmei sale este destinat doar bolnavilor. El visa ca „Merck” sã devinã un fel de „Wrigley” ºi, dupã modelul marelui producãtor ºi distribuitor de gumã de mestecat, sã „vândã la toatã lumea”. Inclusiv oamenilor sãnãtoºi. Trei decenii mai târziu, visul rãposatului Gadsden a devenit realitate. Strategiile de marketing ale marilor firme farmaceutice þintesc din ce în ce mai agresiv cãtre oamenii sãnãtoºi. Suiºurile ºi coborâºurile vieþii devin tulburãri mentale; slãbiciuni sau stãri mai proaste, altminteri dintre cele mai obiºnuite, sunt transformate în afecþiuni înfricoºãtoare, ºi din ce în ce mai mulþi oameni normali ajung bolnavi peste noapte. Într-o carte din 2005, „Selling Sickness. How Drug Companies Are Turning Us All Into Patients” , Alain Cassels (cercetãtor în politica medicamentelor, la Universitatea Victoria din Canada) ºi Ray Moynihan (jurnalist specializat în sãnãtate) fac o radiografie necruþãtoare a strategiilor de marketing cinice, atunci când nu sunt pur ºi simplu criminale, ale producãtorilor de medicamente. Cei doi cercetãtori dezvãluie cum, prin campanii de promovare concertate, industria farmaceuticã mondialã, cu o cifrã de vânzãri de circa 500 miliarde dolari anual, exploateazã perfid temerile cele mai profunde ale omului: de moarte, de ºubrezire fizicã, de boalã etc. Pe mãsurã ce, în þãrile dezvoltate, majoritatea locuitorilor se bucurã de o viaþã mai lungã, mai sãnãtoasã, mai dinamicã, cu atât campaniile publicitare îi transformã pe cei grijulii cu sãnãtatea lor, în panicaþi pur ºi simplu. Probleme minore sunt descrise ca tulburãri extrem de grave, care necesitã îngrijiri grabnice. Astfel, timiditatea se transformã în „anxietate socialã”, iar tensiunea premenstrualã devine „tulburare disforicã premenstrualã”. Simplul fapt de a fi expus la un risc patologic devine patologie în sine. Epicentrul acestui tip de comerþ sunt Statele Unite. Americanii reprezintã 5% din populaþia lumii, dar primesc 50% din medicamentele prescrise pe glob. Cheltuielile populaþiei cu sãnãtatea s-au dublat în ultimii ºase ani, din cauzã cã preþurile la medicamente cresc dramatic, dar mai ales pentru cã doctorii prescriu din ce în ce mai mult. Aceeaºi maladie cu altã pãlãrie Americanul Vince Parry este un guru al acestui tip de marketing. Într-un articol intitulat uluitor „Arta de a cataloga starea de sãnãtate” (The Art of Branding a Condition – în Medical Marketing & Media, Londra, mai 2003), Parry explicã metodele prin care firmele sale „favorizeazã crearea” tulburãrilor medicale:

• reevaluarea stãrii de sãnãtate;
• redefinirea unor boli cunoscute de mult ºi rebotezarea lor;
• crearea unor disfuncþii din nimic; preferatele lui Parry sunt disfuncþia erectilã, deficitul de atenþie la adulþi ºi sindromul disforic premenstrual.

Cu o sinceritate dezarmantã, Vince Parry descrie modul în care companiile farmaceutice definesc condiþiile pentru crearea pieþei pentru produse precum Viagra sau Prozac. Sub patronajul firmelor de marketing, experþi medicali ºi guru precum Parry se aºazã la aceeaºi masã pentru a descoperi „idei noi despre boli ºi stãri de sãnãtate”. Totul este ca acestea sã li se prezinte potenþialilor clienþi într-o manierã nouã, ineditã. Un raport al Business Insights, destinat conducãtorilor de multinaþionale din sectorul farmaceutic este încã ºi mai clar: Capacitatea de „a crea pieþe pentru boli noi” se traduce în cifre de vânzare de miliarde de dolari. Una dintre strategiile cel mai performante, potrivit raportului, este de a schimba modul în care oamenii privesc afecþiunile banale. Ei trebuie „convinºi” cã „probleme acceptate pânã acum ca uºoare disconforturi” necesitã „intervenþia medicului”. Acelaºi raport are ºi o concluzie optimistã pentru viitorul industriei farmaceutice: „Anii care vor veni vor fi martorii creãrii bolilor nãºite de firme”. Este evident dificil sã trasezi o linie între omul sãnãtos ºi omul bolnav. Dar este la fel de evident cã, cu cât se extinde aria de definire a unei patologii, cu atât ea va atinge mai mulþi bolnavi potenþiali. ªi cu atât mai mult vor creºte vânzãrile de medicamente. Deseori, afirmã Cassels ºi Moynihan, experþii medicali care redacteazã protocoalele de tratament (acestea cuprind suma tehnicilor ce trebuie aplicate în funcþie de cazul aflat sub îngrijire) sunt în acelaºi timp plãtiþi de industria farmaceuticã. Iar industria prosperã dacã protocoalele le favorizeazã vânzãrile. Potrivit acestor experþi, 90% dintre americani suferã de o tulburare numitã …„hipertensiune arterialã”; aproape jumãtate dintre americance suferã de disfuncþia botezatã FSD (disfuncþie sexualã femininã); iar 40 de milioane de americani ar trebui urmãriþi atent din cauza nivelului ridicat al colesterolului. Bineînþeles, toate aceste maladii sunt vindecabile cu medicamente. Iar metodele de prevenþie sunt trecute în plan secundar. Racolarea medicilor agenþi publicitari Medicul generalist Des Spence povesteºte în „British Medical Journal” din iulie 2008 cum a fost contactat pentru a participa la o specializare care ar fi trebuit sã facã din el un expert într-o maladie nãscocitã de imaginaþia industriei. Universitatea la care preda i-a transmis lui Spence oferta unei firme în care scria: „ cãutãm lideri de opinie (…) a cãror muncã va trebui sã influenþeze gestionarea ºi terapia viitoare ale disfuncþiei sexuale feminine (…) prin dorinþã hipoactivã.” Firmele care au o boalã de inventat pentru a crea o piaþã pentru un anumit medicament racoleazã medici pe care îi folosesc într-o schemã de marketing cu scopuri stabilite dinainte ºi în care slujitorii lui Hipocrate nu au nici un fel de libertate de miºcare. Totul, evident, în schimbul unor avantaje financiare, dar ºi al prestigiului, notorietãþii, pe care o asemenea campanie o aduce. Dar, „partea cea mai neplãcutã în toatã aceastã poveste”, continuã Spencer, „este lipsa oricãrei legitimitãþi medicale a disfuncþiei sexuale feminine prin dorinþã hipoactivã. (…) Industria trebuie sã transforme aceastã disfuncþie bãnuitã, în boalã gravã. Iar pentru aceasta e important sã existe o acoperire mediaticã, mãrturii ale celebritãþilor, dar mai ales sacrosancþi experþi medicali care legitimeazã totul. ‚Experþii’ estimeazã cã 40% dintre femei ‚suferã’ de aceastã ‚boalã’. Iatã un exemplu de simplificare numai bunã pentru a fi citatã peste tot! Uneori aceastã ‚problemã’ este prezentatã ca un aspect al luptei feministe, când, de fapt, e vorba doar de manipulare cinicã. Deºeurile pe care le produce acest tip de activitate farmaceuticã otrãvesc viaþa prin mesajul pe care-l vehiculeazã: slãbiciunea dvs. (tristeþe, calviþie, libido în scãdere etc) este automat simptom de boalã”, conchide medicul din Glasgow. Epidemia de marketing În best-seller-ul „Die Krankheitserfinder” (Inventatorii de boli), Jorg Blech, biochimist german, stabilit în America ºi corespondent pentru Der Spiegel, New Scientist ºi The Guardian, explicã în ce mod industria farmaceuticã în colaborare cu experþii de marketing a impus scãderea arbitrarã a nivelului normal al colesterolului pentru ca indivizi perfect sãnãtoºi sã devinã peste noapte bolnavi; explicã de ce de vreo douã decenii femeile la menopauzã sunt terorizate cu spectrul osteoporozei pentru a favoriza vânzãrile la medicamentele care ar preveni fracturile; explicã tehnicile de manipulare a opiniei publice cu scopul de a crea o piaþã impresionantã a pilulelor care trateazã impotenþa. Între 1984 ºi 1987, „Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorder” (DSM 4), care este biblia psihiatrilor americani, a introdus 77 de noi boli mentale, scrie Jean-Claude St-Onge în „Reversul pilulei”, publicatã la Montreal, Ecosocietes, în 2004. Pentru a introduce aceste noi boli a trebuit schimbatã definiþia bolnavului. Oricine resimte la un moment dat o stare de rãu devine automat bolnav. ªi, bineînþeles, comenteazã maliþios St-Onge, pentru fiecare boalã existã un medicament. Iatã câteva exemple de „boli noi”:

• timiditatea este reciclatã sub numele de „anxietate socialã”
• naturala regurgitare la bebeluºi devine „reflux esofagian patologic”
• omeneasca senescenþã se transformã în „insuficienþã circulatorie cerebralã”
• pânã ºi stresul de la loterie este legat de „traumatismul biletului necâºtigãtor”

În aprilie 2004, o anchetã extrem de bine documentatã ºi aprofundatã, realizatã de Lisa Cosgrove, cercetãtor la University of Masachussets Boston, ºi publicatã în prestigioasa revistã „Psycho-Therapy and Psychosomatics”, a demonstrat cã mai bine de jumãtate dintre psihiatrii care au lucrat la redactarea DSM 4 au fost plãtiþi de firmele care fabricã exact medicamentele care trateazã aºa-zisele boli noi introduse în manual. Impresia de depresie Numãrul persoanelor depresive de pe mapamond a crescut de ºapte ori din 1970 pânã în 1996, relevã St-Onge. În Statele Unite numãrul de consultaþii în urma cãrora s-au prescris antidepresive s-a dublat între 1980 ºi 1989. O tendinþã similarã s-a înregistrat în tot Occidentul. Numãrul femeilor care iau antidepresive este triplu faþã de cel al bãrbaþilor, iar milioane de copii americani le iau cu regularitate. Cu toate cã antidepresivele nu sunt indicate în tratamentul depresiilor uºoare la adulþi, ele sunt prescrise masiv. Douã sunt motivele pentru care medicii o fac totuºi: 1. În 1990, Organizaþia Mondialã a Sãnãtãþii a pus la punct un program de formare rapidã, cu durata de o jumãtate de zi, care sã permitã medicilor sã punã un diagnostic într-un timp scurt, pornind de la ghidurile clinice. Permisiunea acordatã, astfel, medicilor generaliºti de a trata depresia a dus la multiplicarea de câteva ori a vânzãrilor de antidepresive. 2. Societãþile farmaceutice au culpabilizat medicii acuzându-i în mod repetat cã rata crescândã a sinuciderilor este vina lor, pentru cã nu prescriu suficiente antidepresive. Lobby-ºtii au lansat chiar ideea cã 60-70% dintre sinucideri sunt cauzate de depresiile netratate. Potrivit lui Jean-Claude St-Onge, femeile sunt în mod deosebit vizate de eforturile de „medicalizarea” a vieþii. Altãdatã, ele mergeau la medic când erau gravide, acum îl consultã în chestiuni de contracepþie ºi de menopauzã. De altfel, se vorbeºte deja ºi de „perimenopauzã” (perioada de dinainte de instalare a menopauzei ºi pânã la instalarea ei propriu-zisã), o nouã afecþiune care se încearcã a fi popularizatã. Ca urmare, femeile devin mari consumatoare de pastile pe perioade mari de timp. Cherchez la femme malade! Hormonoterapia substitutivã este un un pas uriaº pentru „medicalizarea” vieþii femeii. Cu toate cã 75% dintre femei nu manifestã nici un simptom deranjant când ajung la menopauzã, producãtorii farmaceutici ºi experþii lor de marketing apeleazã la frica de îmbãtrânire a femeilor pentru a-ºi vinde produsele. ªi asta în ciuda deselor efecte secundare ale tratamentului: dureri de cap, greþuri, infecþii genito-urinare, varice la picioare, sensibilitate mamarã etc. Cu atât mai mult cu cât comunitatea medicalã nu a ajuns la un consens privind eficienþa hormonoterapiei substitutive, mulþi avertizând asupra utilizãrii iresponsabile a tratamentului. Osteoporoza, procesul normal de scãdere a densitãþii osoase odatã cu vârsta, face ºi el o þintã de marketing din femeia de vârsta a doua. Dar probabil cel mai sfruntat tertip al firmelor de farmaceutice este deja pomenita disfuncþie sexualã la femei (DSF). Peste 40% dintre femeile între 18 ºi 59 de ani ar suferi de ea. De unde aceastã cifrã? St-Onge ne lãmureºte. Un studiu fãcut în Statele Unite cerea unui numãr de 1500 de femei sã rãspundã cu da sau nu la 7 întrebãri. Dacã rãspundeau cu da fie ºi numai la una dintre întrebãri, erau catalogate ca suferind de DSF. Printre ele, se numãrau cele care declarau cã vreme de mai mult de douã luni în ultimul an nu au simþit dorinþã sexualã, au simþit anxietate faþã de propria performanþã sexualã sau au avut probleme de lubrifiere. (Journal of the American Medical Association, 1991) Farmacoterapia fricii Cea mai eficientã strategie de marketing pentru „vânzarea”bolilor” este frica. Pentru a vinde femeilor la menopauzã hormonul de substituþie s-a mizat pe frica de criza cardiacã. Pentru a vinde pãrinþilor ideea cã cea mai micã depresie necesitã un tratament greu ºi îndelungat s-a mizat pe teama de sinucidere a tinerilor. Pentru a vinde medicamente anticolesterol s-a mizat pe teama morþii premature. ªi asta în pofida faptului cã de multe ori medicamentele promovate furibund produc efecte inverse celor scontate. În noul limbaj de marketing se vorbeste deja de „farmacoterapia fricii”. Alãturi de „mongering disease”, negoþul cu boli. „Dacã altãdatã puteam spera sã gãsim un tratament pentru fiecare boalã, negustorii de sãnãtate, astãzi, mai mult ca niciodatã, par sã vrea a gãsi o boalã pentru fiecare medicament fabricat”, constatã medicul Martin Winkler în postafaþa lucrãrii lui Jorg Blech, „Inventatorii de boli”. „Manipulând membrii influenþi ai comunitãþii medicale, lobby-urile industriei farmaceutice au modificat încet, încet normele anumitor valori biologice (colesterol, tensiune arterialã etc) pentru a obþine astfel creºterea numãrului pacienþilor susceptibili a fi trataþi”. Cãci, conchide Winkler, „a-i face pe niºte oameni perfect sãnãtoºi sã creadã cã trebuie sã se îngrijescã pe viaþã reprezintã pentru fabricanþi o veritabilã rentã viagerã”. preluare de pe ZiuaVeche]]>