„În iunie am participat la o excursie de explorare, cu colegii din clubul de speologie unde sunt afiliat de 4 ani, în Cheile Carașului. La intrarea în Peștera de sub Cârșa am fos trimis înapoi sã iau echipament complet, în timp ce colegii au continuat explorarea. Dumnzeu mi-a zis . Credeam cã îi voi ajunge pe ei din urmã, dar erau în altã galerie. Am traversat mai multe , iar dupã o orã și jumãtate m-am oprit la un gur, sã beau apã, și în el am gãsit pietre cu aspect de semiprețioase, gãlbui, roșii, cenușii, roci foarte dure care nu aveau cum sã provinã din calcarul zonei. Am privit atent în jur și am observat formațiuni negre. Nu erau carstice. Am constatat duritatea fabuloasã a pietrei. Mai departe au apãrut formațiunile autoglazurate, și de tipul lavei topite. Coroborând cu duritatea constatatã deja, am înțeles cã acolo au fost implicate temperaturi și presiuni imense, mult peste cele ale lavei topite la o erupție vulcanicã. Nu putea fi vorba decât de un asteroid”, povestește chimistul Marius Paniti. Bioxid de siliciu care taie sticla A reușit sã smulgã din pereții grotei câteva bucãți mici de meteorit care fuseserã proiectate în calcar în momentul impactului. Teoria i-a fost confirmatã de rezultatele analizelor. „Elementul extrem de prezent pe Terra, aluminiul, lipsea cu desãvârșire. Analizele au arãtat natura silicaticã a rocii meteoritului: o formã alotropã de bioxid de siliciu combinat cu nemetale, nemaiîntâlnitã pe Terra. Mai mult decât atât, roca are o duritate inexplicabilã. Cuarțul sau olivina sunt cele mai dure silicate care ating maximum de duritate 8 pe scara Mohs. Roca noastrã ajunge la 9,1 pe scara Mohs. Comparabil, e aproape de duritatea smaraldului sau rubinului, care au 9,2 pe aceeași scarã pe care diamantul atinge maximul de 10 trepte. Apoi, fenomenul de autoglazurare a rocii constatat în peșterã nu se întâmplã la maxim 2.000 de grade Celsius, cât atinge lava în momentul eruperii, ci la temperaturi de douã-trei ori mai mari”, a mai explicat Paniti. Silicatul din peștera cãrãșeanã taie sticla și poțelanul fãrã problemã. Deși aratã ca o piatrã de râu maro, poate fi lejer folosit de geamgii. Teorie: asteroid de 60 de milioane de ani Meteoritul lui Paniti a atins Terra în perioada cuprinsã între Jurasic ºi Cretacic, fiind probabil unul din seria celor care au cãzut în perioada respectivã pe tot globul, având a efect dispariția dinozaurilor. Cu zeci de mii de kilometri pe orã vitezã, cu o temperaturã la suprafaþã de zeci de mii de grade Celsius, acesta a intrat în atmosfera Terrei, elementele uºor fuzibile de la suprafaþã s-au volatilizat, a devenit, astfel, meteorit ºi s-a prãbuºit în Marea Tethis (din zona adiacentã teritoriului României), provocând o uriaºã explozie de rangul mai multor Hiroshime ºi un megatsunami. Ajuns pe fundul mãrii, s-a rãcit, fierul, cromul, manganul ºi alte elemente s-au corodat ºi erodat, iar din roca extrem de durã au rãmas doar silicaþii ºi metalele legate chimic. A fost, apoi, acoperit de sedimentele calcaroase ale mãrii, pe o înãlþime de 200-300 de metri, ulterior urmând procesul de orogenezã (ridicare) al Carpaþilor, cãruia i-a urmat un alt proces, cel carstic, de formare a peºterilor de pe Cheile Caraºului, astfel explicându-se înglobarea lui într-o peșterã. „Nu s-au mai gãsit roci silicatice de asemenea duritate pe Terra. Proveniența extraterestrã este indubitabilã”, Marius Paniti, inginer chimist și speolog   sursa: EVZ.ro