scris de Mihai Rapcea     În dezbaterea lansatã ieri pe site-ul adsa pe tema onorariilor minime problemeles-au pus din perspectiva avocatului și a beneficiului pe care acesta îl realizeazã.În opinia mea, este un punct de vedere egoist și îngust ce nu trebuie sãprevaleze. Sã nu uitãm cã la origini, în Grecia anticã, avocații erau doar niștebuni oratori, cu o bunã reputație printre cetãțeni, ce luau cuvântul în procese,ca apãrãtori ai unor cauze individuale sau colective, cu titlu EMINAMENTE GRATUIT !     În secolul așa-zis al luminilor, când Umanitatea a ieșit (zice-se !) din întunericul ignoranței, dând de tenebrele și mai mari ale celui ce a aflat, descoperind, cã știe mai puțin ca înainte, vastitatea orizonturilor Cunoașterii contrasteazã puternic cu micimea moralã și spiritualã a indivizilor “moderni”, raportat la “sãlbaticii” noștrii predecesori. Sau, cum se exprima atât de plastic Umberto Eco prin vocea unui personaj din romanul Numele Trandafirului: „Suntem pitici, dar pitici care stau pe umerii acelor uriaºi ºi în nimicnicia noastrã izbutim uneori sã vedem mai departe decât ei la orizont”.     În aceeași manierã, am reușit ca din nobila artã a pledoariei și argumentației logice aunei cauze, odinioarã rezervatã doar celor puțini, aristocrației și elitei unei societãți abiaieșite din negurile Istoriei, sã facem, noi oamenii “civilizați” o “meserie”, o sursã deagonisealã, un mijloc de trai.     Prostituarea avocaturii a ajuns la stadiul în care ți se interzice la propriu practicarea avocaturii ÎN MOD GRATUIT ! Cum este posibil așa ceva ? O sã dau un exemplu dinpropria mea experiențã. Dintotdeauna am fost un om preocupat mai degrabã de marile adevãruri ale existenței decât de grija acumulãrii unei averi materiale – ca dovadã palpabilã a succesului meu profesional. Mãrturisesc cã, de-a lungul celor 11 ani deavocaturã, am acceptat probabil mai multe cazuri pro bono decât din cele care îmi aduceau câștiguri. Probabil cã aplecarea mea timpurie spre problematica specificã societãții civile m-a determinat sã procedez astfel. Cert este cã, în urmã cu vre-o 5-6 ani, mã aflam în postura de a reprezenta cu titlu gratuit mai multe persoane defavorizate, ce apelau la ajutorul unor ONG-uri în cadrul cãrora activam și eu ca membru fondator sau încalitate de voluntar. Președintele unei astfel de Asociații, sãtul sã mã vadã plãtind din propriul buzunar onorariul minim stabilit la acea vreme de cãtre Baroul București, pentru fiecare contract de asistențã juridicã și delegație tãiatã (și erau destul de multe !), s-a decis sã formuleze o cerere cãtre Consiliul Baroului, prin care sã solicite pentru persoanele asistate de respectiva asociație, asistențã juridicã gratuitã, acordatã de cãtre subsemnatul. La câteva zile de la formularea cererii, am fost chemat (tot eu !) la o ședințã a Consiliului Baroului, în care am fost întrebat ce este cu “nãzbâtia” aia de cerere !? În zadar am explicat onorabililor consilieri de la acea vreme (în frunte cu rãposatul Decan –Dumnezeu sã îl ierte și sã îl odihneascã !) despre nobilele intenții ce îmi animau demersul, cãci nu am fost crezut. O parte din cei prezenți m-au privit cu suspiciune, gândind cã am descoperit o nouã metodã de a “șunta” obligația de a declara veniturile reale realizate, iar cei care m-au crezut m-au privit ca pe o anomalie a Naturii, un avocat “defect” la nivel de concepții și am fost sfãtuit “prietenește” sã las idealismele și sã mã întorc la jupuit clienții.     Evident, onorabilul președinte de ONG a primit un rãspuns sec, cum cã asistența juridicã gratuitã se acordã doar individual, persoanelor ce întrunesc condițiile, pe baza documentelor enumerate, etc., etc. urmând ca avocatul sã fie numit din categoria celor din oficiu, nefiind posibilã alegerea preferențialã a unui anume avocat, totul în ideea cã acesta va fi totuși plãtit din fondurile Ministerului Justiției. Concluzia mea este cã atunci când abordãm astfel de teme fundamentale, trebuie sã neîntoarcem la origini, (acolo unde ne trimit de obicei clienții nemulțumiți). Cãci chiar și înjurãtura de mamã nu exprimã altceva decât nãzuința inconștientã a celui care îºi descarcã astfel nãduful, înjurând, de a-l expedia pe destinatarul înjurãturii în locul de unde acesta a apãrut în lume, pentru a ieși din nou… mai bun, dacã se poate. Raportându-ne la originile profesiei noastre, nu trebuie sã uitãm cã principalul nostru mobil interior ar trebui sã fie unul profund uman: dorința de a face un bine clientului (de unde și corolarul acesteia, transpus în șugubãțul dicton care mai circula odinioarã printre clienți pe holurile tribunalului: “Ferește-te de avocatul care îți vrea binele, cãci s-ar putea sã ți-l ia !”. publicat pe adsa.ro]]>

CategoryUncategorized
  1. October 7, 2017

    Cum va putem contacta?

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer