Macabru: Casatoriile cu morti

Casatoriile post-mortem Casatoria cu morti (post-mortem) este acea casatorie in care unul dintre “miri” este deja mort. Acest tip de “casatorie” este legalizat in Franta, diferite variante ale acestuia putand fi intalnite si in Sudan si China. Din vremea Primului Razboi Mondial si pana astazi, in Franta au fost inaintate zeci de astfel de cereri de “casatorie cu morti”, mai multe sute dintre ele fiind aprobate. Cum au aparut casatoriile post-mortem ? In timpul Primului Razboi Mondial (1914-1918), cateva femei s-au maritat (civil), prin procura, cu soldati morti cu cateva saptamani in urma. Aceasta practica a ajuns sa fie numita “casatorie cu morti” sau “casatorie post-mortem”. Inceputul mai concret al acestei ciudate practici a avut loc in anul 1959, in Franta, in urma unei mari calamitati naturale. Astfel, in ziua de 2 decembrie, cand Barajul Malpasset s-a surpat, apele acestuia au omorat mai bine de 400 de oameni din localitatea Frejus. Printre victimele inundatiei se numara si Andre Capra, un tanar localnic, proaspat logodit cu Irene Jodart. Tanara logodnica, ramasa singura, a declarat: “Ma voi casatori cu el oricum.” Astfel, spre a putea fi oficiata casatoria cu logodnicul mort, ea a apelat la presedintele francez Charles de Gaulle. Fiind sprijinita de mass-media, care cauta stiri de senzatie, in numai cateva luni, tanara a primit aprobarea spre a se casatorie cu logodnicul mort. Irene Jodart s-a dovedit a fi un pionier al casatoriilor post-mortem. De atunci si pana astazi, sute de vaduve au aplicat cereri de incheiere a unor casatorii post-mortem, cu barbati morti. Legalizarea casatoriilor post-mortem, in Franta ! Casatoriile de tip post-mortem au fost legalizate, in Franta, prin Articolul 171, din Codul Civil. Articolul privind “casatoria post-mortem” a fost adaugat, ca anexa, la actul “casatoria prin procura”. In acest articol se spuna ca, presedintele Republicii, poate, pentru motive bine intemeiate, sa autorizeze incheierea unei casatorii, in urma decesului unuia dintre miri, avand insa incheiate formalitatile legale in care acela sa-si fi dat acordul. Oricare francez care doreste sa incheie o astfel de casatorie (post-mortem) trebuie sa completeze o cerere speciala, adresata presedintelui tarii. La randul lui, presedintele o inainteaza Ministerului de Justitie, care o da ca sarcina de lucru procurorilor. Daca cei doi miri declarasera dorinta de a se casatori, mai inainte de moartea unuia dintr ei, iar familia celui decedat recunoaste acest lucru, procurorul trimite documentele cu pricina, inapoi, presedintelui. Aprobarile unor astfel de cereri se incheie pozitiv in proportie de trei sferturi. Actul de casatorie civila se incheie retroactiv, in ziua anterioara mortii celui dintre miri. Pentru a demonstra dorinta de a se casatori a celui decedat este nevoie de afisarea acesteia in public (ziar, curte juridica locala, permisie militara, etc). Pe langa acest detaliu, este nevoie insa si de un motiv serios, precum aflarea in curs a unei sarcini (copil) sau moartea unuia dintre logodnici. Nici sarcina singura insa, nici vreo scrisoare personala, nu sunt suficiente pentru a justifica dorinta de a se casatori a celui mort, acestea putand usor fi ilegitime. Nici chiar oficierea logodnei si publicarea deciziei de luare in casatorie nu sunt uneori de ajuns, unele cupluri logodite razgandindu-se chiar in ultimul moment. Sarcina finala revine procurorului, care trebuie sa verifice autenticitatea cazului si veridicitatea documentelor. Motivul principal al unei asemenea casatorii este legitimarea unui copil, avut in pantece in momentul mortii logodnicului. O asemenea casatorie se incheie insa si numai pentru motive emotionale, dupa cum s-a vazut in multe dintre cazuri. Legile din Franta, in pofida acestor casatorii post-mortem, nu ofera logodnicului ramas in viata drepturi financiare asupra mostenirii celui decedat. Cel ramas in viata poate numai sa ia numele celui mort, sa intre (moral) in familia celui mort, insa avand statut de vaduvie. Ca si vaduv/a, cel ramas in viata poate primi pensia specifica, ori alte asigurari de viata. Ceremonia unei casatorii post-mortem, in Franta ! In cazut aprobarii unei cereri in vederea oficierii unei casatorii post-mortem, in cadrul ceremoniei, in Franta, mirele ramas in viata sta, de obicei, langa o fotografie a celui decedat. De obicei, mirii ramasi in viata, care doresc o astfel de casatorie, prefera ca ea sa fie acoperita de tacere. Textul rostit de prezidiu (primar) este adaptat situatiei de fata, astfel incat, in loc de “Da, iau in casatorie”, mirele spune “Da, am luat in casatorie”; cat despre fraza “pana moartea ne va desparti”, aceasta nu este rostita deloc. In locul obisnuitelor indatoriri conjugale, primarul, care oficiaza casatoria civila, citeste decretul prezidential cu referire la casatoriile de tip “post-mortem”. Casatoriile post-mortem, in alte state ale lumii In anul 2009, un fel de cununie post-mortem a avut loc in Batavia, Illinois, America. Tanara bolnava Annie Hopkins, care a murit de atrofie musculara la coloana, a declarat ca nu isi doreste o slujba de inmormantare, ci una de casatorie. Ceremonia nu a fost una publica. Scopul acesteia a fost stragerea de fonduri pentru Fundatia Annie Hopkins, infiintata si numita dupa numele tinerei. Deoarece nu a existat nici un mire, aceasta ceremonie a fost de fapt o inmormantare cu aspect de casatorie. In ziua de 10 matie 1987, un barbat din Miami, anume Isaac Woginiak, a murit de atac de cord, mai inainte de a se fi incheiat casatoria cu logodnica lui. Peste doua saptamani, judecatorul George Orr a ordonat curtii sa aprobe o casatorie post-mortem pentru Woginiak. Oarecare astfel de ceremonii au avut loc si in Corea de Sud, una dintre cele mai renumite fiind cea organizata in cadrul sectei Moon. Astfel, in luna decembroe 1983, Heung Jin Moon, cel de-al doilea fiu al familiei Sun Myung Moon si Hak Ja Han (lideri ai unei secte), a fost implicat intr-un accident de masina, el murind in New York, in ziua de 2 ianuarie. Vestea mortii lui Moon a venit cu putin mai inainte de incheierea casatoriei lui cu tanara Julia Pak, fiica lui Bo Hi Pak. Potrivit invataturii sectei, numai cuplurile casatorite pot intra in ultimul nivel al raiului. Datorita acestui lucru, parintii celui mort au incheiat casatoria post-mortem in ziua de 20 februarie 1984. In anul 1982, logodnica lui Duk Koo Kim, un boxer corean care a murit in urma unei lupte, a participat la o casatorie post-mortem, cand au avut loc si feneraliile aceluia, in sala lui de box. Logodnica lui, anume Lee Yon-mi, era insarcinata in trei luni, in momentul mortii lui Kim. Lee Yong-mi a spus mass-mediei ca va ramane celibatara toata viata (vaduva), spre a putea purta de grija copilului lui Kim. Casatoria post-mortem, in urma unei morti neasteptate, inaintea unei casatorii deja randuite, este ceva practic in Corea. In cazul acestor “casatorii cu morti”, cei ramasi in viata hotarasc sa ramana celibatari toata viata. Cu toate acestea, astfel de practici nu sunt legalizate nici aici. In cartea “Jurnalul unei tinere fete”, scrisa de Anne Frank, unul dintre personaje masculine este Fritz Pfeffer, prezent sub pseudonimul Albert Dussel. In anul 1930, tanarul Pfeffer o intalneste pe Charlotte Kaletta. Cei doi s-au mutat impreuna, insa nu au putut sa se casatoreasca, datorita unor hotarari naziste luate in anul 1935, in urma carora se interziceau casatoriile intre evrei si non-evrei. Charlotta s-a casatorit cu Pfeffer postum, in anul 1950, actul fiind incheiat pe seama zilei de 31 mai 1937. In anul 2004, in urma unei certe, un barbat din Africa de Sud si-a impuscat logodnica, apoi s-a sinucis. In urma mortii celor doi, rudele din ambele familii au hotarat casatoria celor doi, spre a-i sti impreuna. In anumite parti ale Chinei au loc asa-numitele “casatorii cu fantome” (Minghum), asemanatoare cu cele prezentate mai sus. Teodor Danalache]]>