În 10 februarie recent, „pe neobservate”, aºa cum îºi doreºte Marko Bela, senatorii Puterii au lãsat sã treacã pe sub nasul Opoziþiei proiectul legii unei noi regionalizãri a României, pus în operã de UDMR. Fãrã e explica de ce actualele opt regiuni de dezvoltare nu sunt bune, fãrã nici o presiune din partea UE ºi aparent fãrã nici o logicã, liderii udemeriºti au continuat practicarea a ceea ce ºtiu ei cel mai bine: ºantajul. Din confruntarea cu partidele româneºti ahtiate dupã putere, astãzi, ca ºi ieri ºi alaltãieri, organizaþia cu rol de partid etnic a ieºit întotdeauna învingãtoare. Pas cu pas, urmãrindu-ºi programul ºi „viziunea” pe termen lung, UDMR a ºantajat tot ce se putea, a obþinut tot ce ºi-a dorit, a aplicat întregul „arsenal istoric” al gherilei etno-centriste, separatiste, autonomiste. Cu o dozã uriaºã de aroganþã ºi sfidare, liderii aºa-ziºi „europeni” ai maghiarimii din România au avut curajul sã propunã guvernanþilor de la Bucureºti refacerea hãrþii tragice din 1940, când pumnalul horthysto-hitleristo-mussolinian a fost înfipt în trupul Transilvaniei. Cum aceastã sfidare nu e de ajuns pentru îndeplinirea planurilor autonomiste, UDMR face presiuni asupra guvernanþilor sã treacã, în paralel, ºi Legea Minoritãþilor prin asumarea rãspunderii guvernului – metoda prin care guvernul Boc a dãruit de curând liderilor udemeriºti istoria ºi geografia în limba maghiarã, precum ºi o întinsã listã cu discriminãri pozitive în învãþãmânt. În acest mod, ºefii celei mai însemnate minoritãþi etnice din România obþin supra-drepturi orientate fãþiº spre separatism etnic ºi chiar spre anularea de facto a unirii Transilvaniei cu Tara Mamã. Ne aflãm, practic, în stare de „alarmã la vedere”, cum se spune în aviaþie, deoarece UDMR nu mai face nici mãcar un minim de efort pentru a-ºi masca intenþiile. În acest context, de o gravitate extremã pentru destinul statului naþional unitar român, am considerat necesar sã aflãm opinia unuia dintre marii istorici de la Academie, profesorul Dinu C. Giurescu. „Potrivit Legii Educaþiei, 92% dintre elevii români au mai puþine drepturi decât 8% dintre elevii minoritãþilor” – „Repetabila alianþã” dintre UDMR ºi partidele care s-au perindat pânã acum la putere, împlineºte, azi-mâine, 20 de ani. Cum vedeþi, domnule profesor, aceastã evoluþie? – Dupã 1990, minoritãþile etnice, indiferent de numãrul lor, au obþinut un statut extrem de generos, având, printre altele, reprezentanþi în parlament în mod automat. Se detaºeazã la mare distanþã maghiarii, conduºi de UDMR – o entitate cu un statut nedefinit: nici partid politic, nici organizaþie neguvernamentalã. Nu conteazã însã dacã este sau nu partid politic. Interesant este sã urmãrim ce a obþinut UDMR participând la toate legislaturile ºi aproape la toate guvernele. Vã spun de pe acum: nu am nimic împotrivã dacã UDMR participã la guvernul central; ei au oameni bine pregãtiþi, trebuie sã recunoaºtem, iar mulþi din generaþia mai bãtrânã, nu din cea tânãrã, vorbesc bine româneºte. Ca urmare, pot sã aibã o contribuþie pozitivã la gospodãrirea treburilor þãrii. Unde încep lucrurile sã se strice este acolo unde aceastã organizaþie încearcã sã obþinã mai multe drepturi decât marea majoritate a românilor. O sã mã refer la un domeniu pe care îl cunosc mai bine: Legea Educaþiei. Aceastã lege îi împarte pe ºcolari în douã mari categorii: 92% din elevii români de ºcoalã generalã ºi liceu au mai puþine drepturi decât 8% din elevii minoritãþilor. Foarte bine cã tineretul minoritar are drepturi multe, dar vreau ca aceleaºi drepturi sã fie extinse ºi asupra românilor. Atunci suntem de acord. Dar ca majoritatea sã fie discriminatã negativ în favoarea minoritãþii e un lucru pe care nu-l înþeleg. Nu înþeleg cum o ºcoalã cu numai 5-6 elevi maghiari continuã sã funcþioneze, în timp ce o ºcoalã cu 10-15 elevi români se închide. Cea dintâi capãtã personalitate juridicã, în timp ce a doua nu. O anomalie! O lege foarte greu de înþeles. Al doilea exemplu: niciunul dintre cele 23 de „principii directoare” ale legii nu face trimitere la necesitatea cunoaºterii istoriei, creaþiei ºi civilizaþiei româneºti. În schimb, când e vorba de minoritari, se spune explicit cã trebuie sã cunoascã istoria, tradiþiile, civilizaþia comunitãþii respective. De acord sã cunoascã ei, dar de ce nu ºi noi? Mai mult, istoria este acceptatã ca materie a „bacalaureatului naþional” numai la clasele umaniste, iar manualul de clasa a XII-a nu se mai numeºte „Istoria românilor”, ci, simplu, „Istorie”. Cui îi e ruºine de istoria românilor? Curioasã scãpare… – De ce credeþi cã i-au tãiat pe „români” din titlul manualului? – Ca sã se piardã identitatea naþionalã a românilor. O spun cu toatã seriozitatea, cu deplinã rãspundere: mai multe fapte asemãnãtoare merg cãtre acest scop. Tineretul sã nu mai aibã conºtiinþa apartenenþei la un neam. Sã fie un tineret de ãsta, euro-atlantic, axat pe valori precum mall-uri, vacanþe, cãlãtorii, braking news, vibe radio etc. Pentru minoritãþi, vom avea însã manuale diferite, în limbile lor materne. În acest caz mã întreb de ce? Credeþi c­-o sã cunoascã mai bine istoria ºi geografia României, dacã le-o traducem în maghiarã sau germanã? Mi se pare extrem de stranie aceastã prevedere. Dacã vorbim, în context, de Tirolul austriac, atât de des invocat de UDMR, cred cã germanii din Italia (din Tirol) ar fi foarte miraþi dacã, într-o zi, li s-ar spune cã vor învãþa istoria Italiei în limba germanã, ºi nu în italianã, cum se întâmplã în prezent. Ar fi uimiþi sã audã cã limba italianã, limba statului în care trãiesc, le este predatã ca limbã strãinã, cum se întâmplã cu limba românã în ºcolile maghiare de la noi. Am senzaþia cã toate aceste revendicãri ale UDMR, satisfãcute „la moment” de majoritatea româneascã ºantajabilã, tind la o separare completã a minoritãþii maghiare de majoritatea româneascã: „Nu mai vreau sã am de a face cu dumneata! Nici în educaþie, nici teritorial, nici ca simboluri, nimic. Sã ne separãm!” Bine, dar totuºi trãim într-un stat care are graniþe recunoscute internaþional, un stat naþional ce vine din istorie, sunt realitãþi pe care nu le putem nega… „Ei, bine: noi vrem separare!” Aici mergem… Si-mi pun întrebarea: domnilor de la UDMR, doriþi ca aceastã separare, sã-i zicem culturalã, sã ducã la o separare teritorialã? Întrebare retoricã, se înþelege… „În viziunea UDMR judeþele ar urma sã disparã” – Prin Senat a trecut o lege hoþeascã, prin care UDMR urmãreºte sã-ºi decupeze din România propria þarã, mergând pe graniþele trasate în 1940 de criminalii de rãzboi Horthy Miklos, Benito Mussolini ºi Adolf Hitler. Cât este de grav acest lucru, domnule academician? – Pornind de la Regulamentul Parlamentului European ºi al Consiliului European, Guvenul Român a iniþiat ºi Parlamentul a aprobat Legea nr. 315/2004, privind dezvoltarea regionalã, stabilind opt regiuni de dezvoltare ºi pãstrând împãrþirea pe judeþe. În 2009, senatorii ºi deputaþii UDMR au înaintat Senatului o propunere legislativã pentru „modificarea ºi completarea Legii 315/2004″. Propunerea constã în formarea a 16 regiuni ºi 5 macroregiuni de dezvoltare, în locul celor 8 existente în prezent. Expunerea de motive nu explicã de ce împãrþirea pe cele 8 regiuni de dezvoltare din 2004 ar trebui înlocuitã. De notat cã denumirea de „judeþ” nu apare nicãieri în propunerea UDMR, ceea ce înseamnã cã judeþele ar urma sã disparã. Mai mult, cele 16 regiuni de dezvoltare reprezintã o fazã intermediarã, cu o duratã de 3 ani, spre cele cinci macroregiuni, obligatorii, sperã UDMR, din 2013. Desfiinþarea judeþelor ar fi un unicum în Uniunea Europeanã, unde asemenea unitãþi teritoriale de bazã existã în continuare, în toate þãrile. Între cele 16 proiectate regiuni de dezvoltare, la nr. 14 figureazã „Covasna-Harghita-Mureº”, fiind astfel reconstituitã teritorial, pe baze etnice, fosta „Regiune autonomã maghiarã” din anii 1952-1958. Insã aspectul cel mai grav existent în propunerea UDMR priveºte Macroregiunea de nord, trasatã pe aceeaºi graniþã cu cea atribuitã Ungariei prin „arbitrajul” puterilor Axei din august 1940. Sã fie o simplã coincidenþã? De ce n-au redesenat graniþele din 1916, cã tot acelaºi lucru ar fi fost? Coroboratã cu Legea Statutului Minoritãþilor ºi cu Legea Educaþiei, regionalizarea „marca UDMR” urmãreºte clar desprinderea pãrþii de nord ºi nord-vest a Transilvaniei, cu o suprafaþã de peste 50.000 de kilometri patraþi, de sub suveranitatea statului român. Cred însã cã nu se va ajunge aici dacã românii vor reacþiona pentru apãrarea individualitãþii ºi drepturilor lor, respectând în acelaºi timp toate preceptele UE. „Nu este prea complicat sã se constituie un <nou stat> pe teritoriul unui stat european” – Care ar putea fi urmãrile manevrelor udemeriste? – Evenimente relativ recente (vezi fosta Iugoslavie) au demonstrat cã nu este prea complicat sã se constituie un „nou stat” pe teritoriul unui stat european, fie prin mijloace militare, fie altele, cu concursul susþinut al mass-mediei internaþionale. Este un posibil precedent care, adaptat, poate fi invocat ºi pus în practicã ºi în România. Anume o detaºare de facto, prin regionalizare ºi mijloace economice (investiþii mari) menite sã arate tuturor locuitorilor avantajele noii împãrþiri teritoriale. – Cum a fost posibil ca Senatul sã adopte propunerea prin aprobare tacitã? – Printr-o manevrã iniþiatã de liderul majoritãþii PDL din Senat. Fapt e cã o propunere de împãrþire a României pe regiuni a trecut de una dintre Camere fãrã sã fi avut loc nici un fel de dezbatere ºi nici un fel de discuþie în public, fiind totuºi vorba de o chestiune de interes naþional ºi care priveºte destinul a milioane de cetãþeni români. Pânã ºi regimul comunist a fost mai… democratic la acest capitol decât autoritãþile actuale. Când Ceauºescu a renunþat, în 1968, la împãrþirea în raioanele ºi regiunile de tip sovietic, propunerea de revenire la judeþe a fost publicatã în presã, cu harta respectivã, spre dezbatere publicã. Iar definitivarea, atunci, în 1968, a þinut seamã ºi de opiniile venite din public, ca, de exemplu, constituirea a douã judeþe, Brãila ºi Galaþi, în locul unuia singur, cum doreau iniþial tovarãºii. Asta a fost atunci. Dar e posibil oare ca, într-un sistem cu mai multe partide ºi presã liberã, constituirea unor noi regiuni de dezvoltare, cu consecinþe ce pot duce foarte departe, sã treacã pe tãcute, pe furiº, ascunsã cu totul opiniei publice?! Ne întrebãm pe bunã dreptate: doreºte actuala majoritate parlamentarã – PDL, UDMR, UNPR ºi minoritãþi – sã destrame teritorial România? Ion LONGIN POPESCU Preluare din revista “Formula AS” Reprodus si de Cotidianul.ro