În mod normal, am putea discuta despre nuanțe mult mai fine ale comportamentului indivizilor ce formeazã un grup. În raport cu ceilalți, fiecare are tendința sã ocupe o poziție ce se va regãsi în fiecare grup: liderul, tãcutul (observatorul), glumețul, criticul, etc. În total sunt 9 tipologii ce se regãsesc în orice grup suficient de mare, iar indivizii componenți tind sã se armonizeze natural de pe pozițiile acestor 9 tipologii, descrise în amãnunt în ceea ce Gurdjieff numea Eneagrama. S-au fãcut și teste amãnunțite. Dacã formezi 9 grupe de câte 9 oameni și apoi iei pe cei 9 indivizi care s-au plasat spontan, firesc în poziția de observatori, iar apoi creezi un grup distinct din aceștia, ei își vor asuma spontan rolurile cuvenite fiecãrei poziții din cele 9, unul singur rãmânând observator…
Dar, așa cum spuneam, nu despre asta vreau sã scriu acum (deși tema e interesantã, ar putea face obiectul unui eseu separat).
Care e treaba cu masculul alfa ?
Vorbim aici despre individul mascul dintr-un grup mixt (masculi și femele, din nu conteazã ce specie de mamifere). Pot fi lupi. Sau oameni. Dinamica grupului este aceeași.
Sã luãm spre exemplu o haitã de lupi, unde fenomenul este mult mai evident. Existã un mascul, liderul grupului, care conduce haita. El este cel mai puternic, cel mai agil, cel mai agresiv dintre lupii masculi. Și-a câștigat poziția prin lupta cu ceilalți lupi învingându-și oponenții cu puterea colților, pe unii ucigându-i, pe alții alungându-i din haitã, pe alții supunându-i, dar aratându-le cine este șeful. El este liderul necontestat al haitei, el singur are dreptul de a se împerechea cu oricare dintre lupoaice. Ceilalți lupi trebuie sã se abținã pur și simplu, dacã nu vor sã aibã de-a face cu colții lui. Natura, în înțelepciunea ei, a creat mecanisme prin care Viața sã prolifereze și sã se perpetueze, într-un continuu proces de adaptare și perfecționare. În ordinea naturalã, numai cel mai sãnãtos, mai puternic, mai agil, mai curajos, are dreptul de a procreea.
Dar cum acționeazã Natura asupra celor ce nu au tras acest loz câștigãtor, de lideri cu drepturi depline ? Despre asta vreau sã scriu aici.
Forța, agresivitatea, tenacitatea, virilitatea, sunt toate atribute ale masculinitãții, ce sunt definitorii pentru poziția de mascul Alfa.
La noi, la mamifere, gradul de masculinitate al unui individ este determinat de cantitatea și proporția a doi hormoni: testosteron (hormonul masculin) și estrogen (hormonul feminin). Masculul Alfa este prin excelențã un exemplar cu o puternicã secreție de hormoni masculini, în defavoarea celor feminini.
Dar ce se întâmplã când un mascul puternic, bine definit din punctul de vedere al masculinitãții, intrã în conflict cu masculul Alfa (liderul grupului) !? Inevitabil, apare conflictul, apare lupta, mãsurarea forțelor celor doi. Conflictul nu trebuie vãzut întotdeauna ca o confruntare fizicã. Poate fi vorba de simpla concurențã, de afirmarea poziției în interiorul grupului. O întrecere sportivã. Concurența pentru cucerirea unei femele…
Cel care pierde, suferã o schimbare. La lupi, spre exemplu, dr. Hummer (autorul celebrei lucrãri ”Noua Medicinã”), a remarcat cã natura a instaurat un mecanism de protecție atât pentru masculul alfa cât și pentru ceilalți masculi. Atunci când aceștia din urmã sunt dominați, învinși de masculul Alfa, aceștia cunosc un fenomen denumit ”pat hormonal” (dupã denumirea remizei din șah). Cu alte cuvinte, secreția de hormoni masculini se reduce crescând în schimb secreția hormonilor feminini, la lupii dominați. În schimb, lupul dominator își pãstreazã (și amplificã) cu fiecare reconfirmare a poziției sale de mascul alfa, conținutul crescut de hormoni masculini, care îi asigurã virilitatea, forța și agresivitatea necesare poziției de lider.
Logica acestui proces natural este evidentã. În lipsa lui, masculul alfa ar fi permanent obosit și tracasat de provocãri neâncetate ale celorlalți masculi, iar cu timpul uzura l-ar face vulnerabil, în fața unor concurenți mai puțin virili, dar mai odihniți, încãlcându-se astfel o lege naturalã, nescrisã, a primatului celui mai puternic, mai iute, mai agresiv, care guverneazã Viața la acest nivel. Așa, masculul alfa are forța și vigoarea de a copula cu mai multe femele, în timp ce masculul dominat, confruntat cu un deficit de testosteron în defavoarea estrogenului crescut, își pierde atracția puternicã fațã de femelele din grup.
Fenomenul are o ciclicitate a lui, fiind cunoscut faptul cã primãvara, crește producția de hormoni masculini, moment în care la lupi, spre exemplu, au loc provocãrile și confruntãrile între masculi pentru poziția de lider în haitã.
Sã lãsãm acum regnul animal de-o parte și sã revenim în lumea oamenilor:
Am un prieten care avea o iubitã, cu care își fãcuse planuri de viitor, dorea sã se cãsãtoreascã. Problema e, cã ei urmau un anumit curs, unde instructorul (bãrbat) obișnuia sã se culce cu toate femeile pe care le putea convinge din acel grup, prin poziția lui de lider (comportament tipic de mascul alfa).
Invariabil, a pus ochii și pe iubita prietenului meu, și dupã o ”muncã de lãmurire” destul de anevoioasã (fata își iubea perechea) aceasta i-a cedat (existã o anumitã fascinație a liderului fatã de femei – fenomen despre care voi scrie cu altã ocazie).
Bineânțeles cã fata respectivã nu a avut o relație de duratã cu respectivul instructor, dar pentru prietenul meu, totul se sfârșise. S-a simțit trãdat, nenorocit, și s-au despãrțit. Era într-o depresie cumplitã, nu își mai revenea. A fãcut niște analize și a descoperit cã din punct de vedere hormonal, stãtea prost: valorile testosteronului in cazul lui, scazusera mult sub valorile normale, iar cele ale estrogenului erau prea ridicate. O confirmare clinica a fenomenului de “pat hormonal”, descris mai sus. Dupã un an, când a reusit sa depãșeasca cu bine trauma emoționalã și a cunoscut o nouã iubire (de aceasta data intr-un cuplu monogam), analizele hormonale i-au iesit in limitele normale. Și se simțea din nou, BÃRBAT.
Pânã la urmã, atitudinea creeazã aptitudinea, cum se spune. O viațã activã, cu multã mișcare, eventual sport, chiar ceva adrenalinã (emoții), și un comportament de supraviețuitor, de învingãtor (dorința de a câștiga) indiferent în ce domeniu, sunt atitudini și obiceiuri de viațã ce ce conferã masculinitate și poziția de lider alfa.
Artele marțiale sau orice alt sport ce implicã disciplinã și combativitate, duc la același rezultat.
Ce se întâmplã însã când în cadrul unui grup (de prieteni care merg pe munte, sã spunem) se impune un astfel de lider, car începe sã exercite toate atributele masculului, inclusiv fațã de femeile din grup ? Chiar dacã ceilalți bãrbați, situați pe poziții secunde, nu se aflã, ca într-o haitã de lupi, în situația de a fi uciși sau alungați de masculul dominant, fenomenul de ”pat hormonal”, mecanismul ancestral de ierarhizare, intrã în funcțiune. Iar femeile simt acest lucru.
Nu conteazã dacã cel care îți ”suflã” femeia o face provizoriu, sau din rațiuni pe care ai putea, în mod paradoxal, sã le accepți. Fenomenul de ”pat hormonal” se instaleazã invariabil, scãzând masculinitatea celui ”încornorat” de liderul grupului.
Caracteristica definitorie a modului de dominație în grup a masculului este raportarea la femele. Cu cât un lider are o poziție mai puternicã, cu atât influența lui asupra femelelor din grup, și disponibilitatea acestora din punct de vedere sexual fațã de el, crește. Valabil și la animale, și la oameni.
Mai apare un alt fenomen interesant. Atunci când în cadrul unui grup mai mare, existã grupuri mai mici (cu un lider absolut peste o mulțime de lideri mai mici), liderii mici tind sã nu interfereze între ei, intrând unii pe teritoriul celorlalți (o reacție de egalitate pe orizontalã, un gen de ”pat hormonal” de grup) ca autoritate asupra femelelor din alte grupuri, însã ”cedeazã” în fața liderului suprem al tuturor grupurilor, acceptat ca atare de liderii mai mici.
Morala acestui mic monolog (sper eu, instructiv), este urmãtoarea: dacã în viața ta de cuplu apare unul care se dã la femeia ta, LUPTÃ PENTRU EA. Nu te lãsa îmbrobodit de ”texte” despre ”cuplul deschis” și alte bazaconii. Cel care ți-o ia, își va consolida fațã de tine poziția de mascul alfa, iar tu vei deveni doar o altã femelã din punct de vedere hormonal (un fãtãlãu, în limbaj popular). De multe ori m-am întrebat de ce unii lideri de grup au nevoie de aceastã confirmare ”sexualã” a poziției lor în grup !? Este un atavism comportamental provenit din milenii de experiențã acumulate de specie. Așa merg lucrurile în Naturã. Nu este vorba de dragoste, acele relații nu dureazã. Este vorba doar de confirmarea poziției. Și despre distrugerea relației de încredere în ”cuplul” care tocmai s-a estrãmat astfel.
De aceea relația monogamã, creștinã, bazatã pe încredere reciprocã între soți, este preferabilã. Ea ”sparge” acest tipar comportamental ancestral, ”ține” în cuplu femeia care înțelege cã respectarea jurãmântului de fidelitate fata de sotul ei are implicatii mult mai ample decat ar parea la prima vedere (chiar fațã de un bãrbat aparent inferior din punct de vedere masculin, in raport cu un ”el lider maximo” apãrut la orizontul relației).
Aviz celor care incearca de ani buni sa devina mai “barbati”, frecventand tot felul de grupuri “initiatice” exclusiviste masculine. Nu uitati ca Natura si hormonii nu cunosc teorii elaborate si nu prea asculta de vocea “ratiunii”. Daca liderul grupului respectiv iti ia femeia, chiar si simbolic, fenomenul de “pat hormonal” isi face aparitia, si nu devi altceva decat un “fatalau” dominat de liderul grupului. Un astfel de lider nu trebuie sa fie in mod necesar mai puternic sau mai viril decat ceilalti membrii ai grupului. In societatea umana, fata de animale, pozitia dominanta poate fi dobandita si pastrata si prin inteligenta, viclenie si lipsa de caracter.
Inchei cu un citat semnificativ al lui Brancusi: “La umba marilor stejari nu creste nimic”.]]>
